1,183 matches
-
Emilie întregul plan și toate circumstanțele unei conspirații împotriva lui Augustus, iar Augustus să țină un sfat secret cu cei doi favoriți ai săi; căci dacă este un loc public, așa cum pare, pentru că Augutus ordonă retragereea de acolo a altor curteni, cum apare faptul că Cinna vine acolo în vizită la Emilie făcând o conversație de o sută treizeci de versuri și o povestire a unor lucruri atât de periculoase, care ar fi putut fi auzite de cei de la curte care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un text. Dacă nu-și realizează reforma decât în etape, acest lucru se explică prin faptul că trebuie să țină seama de practică 60. Este constrâns, la începutul carierei, să redacteze simple canavale, în tradiția commedia. În 1738, în Momolo curtean, scrie pentru prima oară rolul principal al unui actor, nou sosit în trupa teatrului San Samuele, Francesco Golinetti, care i se pare potrivit datorită calităților sale să interpreteze comedia nouă pe care vrea să o creeze. El păstrează tehnica improvizației
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Domnului. Supt întâia și a doua Domnie a Ducăi-Vodă, pentru meritele lui, Duca îl cinstește cu dregătoria de Mare Clucer<footnote Vornic. Mare dregător în sfatul domnesc. Era conducător al curții domnești avand drept de judecată asupra întregului corp de curteni, precum și asupra întrgii țări. footnote>. Supt Dumitrașcu Cantacuzino, ajunge Serdar<footnote Serdar, dregător cu atribuții militare. Comanda cetele de călareți din ținuturile dinspre tătari. footnote> peste oastea moldovenească. Pe vremea aceea, tătarii jefuiau, iar cazacii hoțeau pretutindeni în țară. În
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
piciorul pe prima treaptă. Se gândi că și fratele său, Nero, mersese pe acolo. Începură să urce; la fiecare curbă, la fiecare palier, în dreapta și în stânga se deschideau galerii și porticuri acoperite, se zăreau săli cu un du-te-vino silențios de curteni. Încăperile urmau forma stâncii abrupte și comunicau unele cu altele prin porticuri și balcoane. Peste tot, Augustinienii vegheau nemișcați, cu privirea opacă. Tribunul înainta hotărât. — Aici vor fi camerele tale. Gajus se gândi că, măcar un timp, nu știa cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oară, Gajus îl văzu de aproape pe cel pe care mama sa îi interzisese să-l întâlnească, pe cel căruia, departe, i se spunea Exilatul din Rhodos, otrăvitorul imperial. Stătea în picioare, în soarele de după-amiază, având în juru-i trei-patru curteni. Era mai înalt decât ceilalți, ceea ce-i dădea un aer singuratic. Se spunea că ar fi avut șaptezeci și trei de ani. Avea pieptul foarte lat și, cu siguranță, așa cum se povestea, fusese foarte puternic în tinerețe. Ținea buzele strânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în schimb astrologiei chaldeene, într-o încâlcită traducere grecească. Întorcându-se în bibliotecă, văzu cu ușurare că nimeni nu scotocise în scrin. În toamna însorită ce urmă morții lui Elius Sejanus, Gajus petrecea ore în șir citind sub porticul acela. Curtenii observară desele lui tăceri, înclinația spre singurătate, dragostea față de cărțile vechi și complicate. Constatară cu o admirație amuzată că se apucase să citească tratatele de muzică scrise de Aristossenos din Tarentum și operele acelui astronom din Samos care, cu trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-și imagineze viitorul în termeni de zile și ore. Se gândi că, poate, acea noapte pe insulă era ultima. Mai multe saluturi sinistre de rămas-bun, care anihilau impulsurile trupului său tânăr. Se ridică, se întoarse în camera lui, trecând printre curteni. Toți își întrerupeau discuțiile când el se apropia. Se închise în cameră, se îngropă în întuneric. A doua zi reveni la lumină și i se păru că nimic din ceea ce vedea nu era cum fusese cu o zi în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sală de audiențe, fără să privească în jur, urmat de oamenii lui. Îl recunoscu pe Cocceius Nerva, celebrul jurist care, se spunea, nu-și pusese niciodată semnătura pe o lege sau pe o sentință nedreaptă. Se gândi că, în ciuda prezenței curtenilor, dacă i-ar fi căzut în spate lui Tiberius, strângând pumnalul așa cum îl învățase tribunul Silius, ar fi avut timp să-l ucidă. „Ar fi laș dacă l-aș lăsa să trăiască.“ Trăi toate acestea atât de intens, încât mușchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Își aminti cuvintele lui Drusus: „Peste secole, nimeni nu va ști ce s-a întâmplat cu adevărat“. Se duse până în fundul porticului, se întoarse. Pe chipul lui se întipărise un zâmbet gol, fără sens și fără motiv. Trecu prin mijlocul curtenilor și observă că aceștia îl priveau uimiți. Se îndreptă spre camera lui. Chemă un sclav, porunci să i se aducă cina. „Non damnatione matris, non exitio fratrum rupta voce“, avea să scrie Tacitus. Nici o lamentație pentru condamnarea mamei, pentru uciderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de zile nu-i îngăduiseră să se întoarcă. Îl întrebă deodată pe funcționar dacă îi putea mulțumi împăratului. Fără să înceteze să zâmbească, acesta îi răspunse că împăratul era obosit și ceruse - nu poruncise - să fie lăsat să se odihnească. Curtenii spuneau că acum Tiberius rămânea ore în șir întins în exedra sau în aulă, nemișcat, învelit cu o pătură și cu câte-o scriere uitată pe genunchi, privind marea. Era foarte obosit, șopteau, era pierdut în singurătate. Dormita îndelung. Din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ostentativ, și-i spuse cu glas schimbat: Dacă tu îmi îngădui, eu plec. Gajus încuviință; între timp, pretorienii blocaseră deja intrările vilei; mai întâi ocupaseră turnul de semnalizare, împiedicând transmiterea mesajelor. Macro ieși zgomotos împreună cu gărzile sale de corp, în timp ce curtenii lui Tiberius se lipeau de ziduri. Gajus se întoarse cu spatele la camera unde zăcea împăratul mort și, fără să-i arunce vreo privire, se îndepărtă. Îndată alți pretorieni se adunară în jurul lui și-l urmară. După ani de spaimă și precauții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
domine fizic pe cei din legiunile sale. Însă pe chipul lui Macro bucuria se amestecă cu surpriza. Nici unul dintre ei nu știa din ce infern se eliberase cel ce vorbise. Gajus observă chipurile neliniștite, gesturile și privirile pierdute ale vechilor curteni, neatenți, obraznici și sadici până atunci, care tremurau dinaintea neașteptatei dezlănțuiri a puterii militare. Imediat, în atmosfera aceea de lovitură de stat, Macro anunță pentru a doua oară: — Eu plec. Și porni spre Roma. Gajus Caesar reveni pe terasă. Oriunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Lucius Anneus și provenea din marea familie Seneca. Era o zi călduroasă, și Împăratul purta o tunică de mătase foarte fină. A fost unul dintre primii șefi de stat care și-au primit oaspeții fără formalități. Seneca aruncă o privire curtenilor, pe zi ce trecea tot mai tineri și mai plini de viață, și, arătând spre veșmintele elegante și pline de fantezie care se îngrămădeau în tribună, declară: — Înțelept, Tiberius a interzis fără milă toate ciudățeniile acestea. De multă vreme nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fusese cufundată în taină. Gajus Caesar, în schimb, tânăr, foarte vizibil, aclamat cu pasiune de popor la fiecare apariție, tulbura imaginarul colectiv. În apropiere, în mijocul unui grup de prieteni noi, cu toții optimates, Valerius Asiaticus privi nemilos mișcarea vioaie a curtenilor, și spuse blând: — Timpul pierdut cu astfel de jocuri ne e dăruit nouă. Saturninus, bătrânul republican, îi surprinse privirea și lăsă să-i scape o frază fatală: — Trebuie să reacționăm. Valerius Asiaticus îi răspunse printr-o privire și își aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
intangibilă și, totodată, lipsită de apărare: nimeni nu putea ajunge la el dacă nu trecea în prealabil printr-o mulțime de filtre - și totuși, fiecare gest al său era cunoscut, într-o clipă, de sute de oameni. O mulțime de curteni și de tinere superbe, ambițioase se ofereau cu nerăbdare să-l înveselească în timpul liber. Cu răsuflarea tăiată, așteptau ca el să-i aleagă, pentru o noapte sau pentru o oră. La Roma, unii începură să murmure că anumite vile secrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
patricieni în drum spre loja imperială, își simți auzul mângâiat de glasul unei femei. Din zilele copilăriei petrecute pe malul Rhenus-ului îi rămăsese instinctul de a fi atent la sunete. „Ai urechea fină“, râdea mama sa. De aceea, trecând printre curteni, surprinse un glas de femeie care șoptea dulce: „Ce tânăr e! Și ne-a schimbat viața...“ Își încetini mersul, se opri să vorbească cu câțiva oameni și se întoarse pe jumătate: glasul venea dinspre masivul tribun Domitius Corbulo, lângă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un hohot de râs, ușurat sau din stupiditate. Imediat însă, numele acelea, pomenite într-un discurs vulgar, sporiră neliniștea generală: nu vinul îl făcea pe Callistus să vorbească. În fundul sălii, timidul Helikon se sufoca de spaimă. Între timp, Împăratul, în mijlocul curtenilor care, slugarnici, se prefăceau că nu observă, se lansase într-o discuție licențioasă cu femeia, stând foarte aproape de ea, de gura ei, iar ea râdea fără reținere. Însă Împăratul privea dincolo de părul ei frumos pieptănat și parfumat, spre Calpurnius Piso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Tiberius. Toți sunt încă în viață, adăugă. Prin intermediul acelor oameni, puterea senatorială și cea imperială se confruntau acum zilnic. Într-o clipă, Callistus văzu că numărul dușmanilor era copleșitor. Afară, în vechiul atriu din Domus Tiberiana, se înghesuiau funcționari și curteni neliniștiți, fiindcă se răspândise vestea că fuseseră găsite niște secrete din vremea lui Tiberius. Callistus își trecu mâinile slabe pe deasupra foilor. Împăratul spuse: — Nu Tiberius mi-a condamnat familia, ci votul senatorilor, al grupului de optimates, care, imediat după moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alb, care îl alinta cu mângâieri învățate de la sclavele Cleopatrei, și sora sa Drusilla, care îl vizita în vis. În dimineața următoare, pe când trecea cu pasul lui iute, înconjurat de germani, prin cryptoporticus, galeria din spatele sălii isiace, o zări printre curteni pe sora tribunului Domitius Corbulo, Milonia. Îi revăzu părul, și liniștea, și ochii, și mâinile. Își încetini pasul, se opri, se întoarse ca atunci, în tribuna din Circus Maximus. Îi zâmbi și, hotărându-se într-o clipă, îi spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
necontrolate, sentințe plătite, comisioane pentru aprovizionarea militară și pentru lucrările publice, pentru întreținerea străzilor și apeductelor, până și pentru reconstruirea orașelor devastate de cutremure sau inundații. Furturile lui îndelungate începeau să afecteze finanțele imperiale; averea lui scandaloasă stârnea lăcomia celorlalți curteni. Și pe când puterea lui devenea tot mai fragilă, el nu înțelegea că oricui i-ar fi fost ușor să-i dea lovitura mortală. Într-o dimineață de la începutul lui decembrie, cu un soare călduț, senatorul Valerius Asiaticus, așezat în elegantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ușile erau deschise zi și noapte și care se numea Cassius Chereas. Zeii acoperiră cu un văl și memoria Împăratului. Erau zile de sărbătoare: în palatele imperiale se celebrau ludi Palatini, iar în sala pe care o numim isiacă, în fața curtenilor și a prietenilor Împăratului, aveau loc spectacole cu dansuri și mimi. În palatia domneau veselia și confuzia. Conjurații se adunară din nou - un grup mic, nelinișit. — Palatele sunt pline de lume, vom putea să ne mișcăm în voie, zise Saturninus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lăudabilă și progresistă, de altfel); locuințele episcopale încetează să mai fie academii înfloritoare de știință ecleziastică și de sănătate pentru tinerii ucenici crescuți ca o speranță de viitor pentru Biserică, devenind un fel de curți princiare pline de militari și curteni; fără zelul arzător și apostolic, fără meditația profundă sau grăitoarele cuvinte divine; acesta era decorul acelor case; cea mai lăudabilă trăsătură a lor era faptul recunoscut că erau de o răutate moderată și ca un fel de piedică a mîndriei
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
prezenți în Franța în sistemul monstruos al Bisericii naționale de acolo!? 71. A venit vremea respingerii Bisericilor naționale în care episcopatul este considerat ca și cum ar fi corpul pastoral, sau consiliul de stat, sau o magistratură politică, sau un grup de curteni; și această naționalitate a Bisericii, care există în fapt mai înainte decît să existe ca formă, se opune direct și este distrugerea integrală a oricărei universalități. În ce mod Capul Bisericii catolice, invidios pe ea, mireasa lui Cristos însuși, se
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
vreo funcție ecleziastică în această provincie; iar toți aceia care se vor face vinovați de vina lui vor fi excomunicați, pentru ca să dea satisfacție Bisericii". Cuvinte atît de minunate, atît de demne de Episcopii din primele veacuri nu au oprit samavolnicia; curtenii, cei care se întreceau să spună cele mai lingușitoare cuvinte urechilor domnului lor și să îi demonstreze devotamentul lor, l-au făcut pe Luis al III-lea să se folosească de forță; intruziunea lui Odoacru a fost consumată, prin mînă
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
propriile alegeri, dat fiind că un Episcop este demn de acea funcție cu cît este un om mai sfînt, un om apostolic și mai presus de toate credincios, chiar și cu prețul propriei sale vieți, nu spun adulator, nu spun curtean, nu spun tîlhar, nu spun să satisfacă servil toate dorințele și gîndurile cunoscute și închipuite ale regelui, ale miniștrilor, ale Guvernului, acel Episcop trebuie să lumineze și să îndrepte oamenii după litera Evangheliei pe care să știe să o tălmăcească
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]