806 matches
-
Proaetorius" (Racovița), "Arutela" (Călimănești|Bivolari]]), "Castra Romana" (Sâmbotin), "Buridava romană" (Stolniceni), "Pons Aluti" (Ioneștii Govorii) și "Rusidava" (Drăgășani). După retragerea romană din 271, cu toată influența nefastă a năvălirilor popoarelor migratoare, pe teritoriul acestui județ s-a semnalat comunități puternice daco-romane la Costești, Goranu, Inătești, Ioneștii Govorii și Lăcusteni. În zona Vâlcea s-a aflat în secolul al XIII-lea cnezatul lui Farcaș. Din traducerea numelui său în slavonă a rezultat numele "Vâlcea". Pe teritoriul județului Vâlcea, în Țara Loviștei la
Județul Vâlcea () [Corola-website/Science/296672_a_298001]
-
complexului de fortificații romane de la Bumbești-Jiu, a castrelor cu val de pământ de la Cătunele, Pinoasa-Vârt, precum și a așezărilor civile romane de la Săcelu, Ciocadia, Târgu Jiu, Slobozia - Bârsești, care atesta o viață romană intensă, fapt ce va duce la o simbioză daco-romană, etapă importantă în formarea poporului și limbii române. Teritoriul județului Gorj a fost o parte a regiunii istorice Oltenia de Nord. Acest județ a fost vreme îndelungată o unitate administrativă distinctă. Din secolul al X-lea până în secolul al XIII
Județul Gorj () [Corola-website/Science/296660_a_297989]
-
Căldărușani, Glina și Chiajna, lângă București, datează din paleolitic și neolitic. Trebuie de asemenea menționate vestigiile dacice scoase la lumină în zona Pantelimon, Snagov, Măgurele și Bragadiru. Bogăția descoperirilor arheologice (relicve, inscripții etc.) este dovada locuirii neîntrerupte a zonei de către daco-romani, care mai tarziu au format Principatul Țară Românească, prin unirea cnezatelor și voievodatelor (primele organizări statale) în secolele XII-XIV. Încă de la întemeire, la sfârșitul secolului al XIV-lea, sub domnia lui Basarab I, multe așezări și orașe au prins viața
Județul Ilfov () [Corola-website/Science/296881_a_298210]
-
oarecum caracteristicile limbii române, prin contactul lor cu autohtonii români din spațiul carpato-dunărean. Ca urmare, limba română este o limbă neolatină. După cucerirea romană din 106 în Dacia (dar și înainte de această dată în Moesia) a luat naștere o populație daco-romană (respectiv traco-romană), care a fost mai târziu influențată de popoarele slave în "epoca migrațiilor", dar nu atât de mult încât să adopte limba slavă ca limbă de circulație. O parte din slavii, care s-au stabilit după secolul al VI
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
a acestor slavi a continuat migrația către sud; aceștia au trecut Dunărea și i-au împins pe protoromânii de acolo spre Sud, în munți. În acest fel, venirea slavilor i-a despărțit pe aceștia de străbunii vorbitorilor dialectelor românești nordice (daco-romane). Dialectul daco-român este vorbit astăzi preponderent la nord de Dunăre, dar și în unele areale sud-dunărene precum Timoc sau Dobrogea. Dialectele sudice sunt aromâna și meglenoromâna, ambele vorbite în arealul central-sudic al peninsulei Balcanice, iar cel vestic este istroromâna vorbită
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
se cunoștea cultura de prund". Descoperiri arheologice au confirmat ipoteza conform căreia tribul condus de Dromihaetes (sec. IV-III î.Hr.) și-a avut rădăcinile în această zonă, tribul fiind identificat cu ordessenii sau argessenii (o populație de pe malurile Argeșului) . În perioada daco-romană, orașul a făcut parte din regiunea Moesia Inferior, iar mai târziu din Dacia Malvensis. Din acea perioadă datează și numeroasele fragmente de zidărie, ceramică și monede. Cel mai important monument din județ, datând din acea perioadă, este Castrul roman de la
Pitești () [Corola-website/Science/296932_a_298261]
-
chiar în Palatul Primăriei Florența, sub numele de Bacovia. Acest lucru nu este de mirare, având în vedere că la doar câțiva kilometri de Bacău, la Sărata, romanii extrăgeau sare, iar în alte localități din împrejurimi s-au descoperit vestigii daco-romane, sau chiar mai vechi, lucru ce atestă popularea acestei zone de mii de ani. La Sulta (comuna Agăș) avem urmele vechilor aurării dacice (ref), iar teritoriul Bacăului cuprindea localități ca: Letca și Leiteni, cuvinte derivate din latonă și letonă (ref
Bacău () [Corola-website/Science/296933_a_298262]
-
o încăpere cu pereți din bârne și un cuptor de ars ceramică. S-a găsit ceramică lucrată cu roata, dar și cu mâna, precum și o fibulă de bronz. Putem considera că aici era o comunitate sătească autohtonă continuatoare a comunității daco-romane. Cercetările efectuate in zona Băncii Naționale au scos la suprafață o așezare din secolele V-VI d.Hr. Peste ea s-a mai descoperit o alta din secolele VI-VII d.Hr., alcătuita din opt locuințe dispuse după un plan
Bacău () [Corola-website/Science/296933_a_298262]
-
acestuia, până la desființarea Universității Săsești, după instaurarea dualismului austro-ungar. Din 1987 comuna Tălmaciu este oraș. Fiind un punct obligatoriu de trecere spre sudul Carpaților Meridionali, Tălmaciu a fost martorul a numeroase evenimente războinice. Pe aici au trecut romanii în timpul războaielor daco-romane. Multe incursiuni otomane spre Transilvania s-au derulat pe aceeași rută. Lânga Tălmaciu s-au regrupat trupele lui Mihai Viteazul, în 1599, înaintea Bătăliei de la Șelimbăr. În 1848, lângă Tălmaciu, au avut loc lupte între trupele țariste și armata generalului
Tălmaciu () [Corola-website/Science/297088_a_298417]
-
133,15 km², din care suprafața arabilă este de 121,17 km². Clima este continental-moderată, cu influențe sub-meditareneene, anual înregistrându-se o temperatură medie de 10-12. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme de locuire din neolitic și din perioada daco-romană. În secolul X așezarea s-a aflat sub stăpânirea voievodului Glad. Există referiri că la Nădlac exista o cetate la 1192, distrusă de tătari în 1241. Prima atestare documentară sigură datează din 11 martie 1313, când este amintită într-un
Nădlac () [Corola-website/Science/297094_a_298423]
-
locuitorilor sunt ortodocși (82,26%), dar există și minorități de greco-catolici (4,89%), creștini după evanghelie (2,3%) și penticostali (2,27%). Pentru 5,31% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Pe teritoriul actualei așezări s-a aflat localitatea daco-romană Germisara , denumită mai apoi "Thermae Dodonae". Localitatea Geoagiu este atestată documentar din anul 1291, când a fost menționată sub numele de "Villa Gyog" într-un document care enumeră hotarele comunei Binținți. Orașul are în componență și stațiunea balneoclimaterică Geoagiu-Băi.
Geoagiu () [Corola-website/Science/297205_a_298534]
-
din antichitate ca un important bazin minier aurifer. Coroana murală cu 3 turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș. Orașul se extinde de-a lungul râului omonim, la poalele Dealului Știurt, păstrând în perimetrul său urmele așezării daco-romane „Abruttus”, probabil un „vicus”, lângă care exista și o mică fortificație cu rol de observație și de apărare a marelui centru aurifer din apropiere, „Alburnus Maior” (azi: Roșia Montană). Fortificația romană din punctul “Cetățeaua” de la Abrud este înscrisă pe lista
Abrud () [Corola-website/Science/297203_a_298532]
-
a fost influențată de bucătăria balcanică, de germană, sârbească, italiană, turcă, și maghiară, dar nu numai, știut fiind faptul că diversitatea gusturilor și rafinamentul preparatelor din toate țările lumii sunt apreciate de marii cunoscători ai tradițiilor popoarelor. Prin formarea sa daco-romană, cultura gastronomică a poporului român a moștenit numeroase obiceiuri culinare: de la romani vine plăcinta, cuvânt care a păstrat sensul inițial al termenului latin "placenta", turcii au adus ciorba de perișoare, grecii musaca, de la bulgari există o largă varietate de mâncăruri
Bucătăria românească () [Corola-website/Science/297429_a_298758]
-
dacic ca niște federați ai Imperiului Roman. Așadar, găsim în Dacia următoarele triburi de goți: Taifalii și Victoalii. Așezările goților în Dacia cuprindeau numai Podișul Moldovei și jumătatea răsăriteană a Câmpiei Române, în timp ce în spațiul carpatic continua să locuiască populația daco-romană, rămasă aici după retragerea legiunilor și a administrației romane peste Dunăre (în nou înființata Dacia Aurelia). După așezarea lor în nordul Mării Negre, goții se împărțeau în vizigoți (goți apuseni, ramura tervingilor), care erau localizați între Nistru și câmpia răsăriteana a
Muntenia () [Corola-website/Science/296691_a_298020]
-
spre sudul Munteniei. Această relativă izolare de restul lumii a oferit locuitorilor o anumită protecție naturală în fața năvălirilor; nordul Olteniei, neaflându-se în calea migratorilor, cum s-a întâmplat cu zonele joase din sudul regiunii. Explicabile sunt și numeroasele ruine daco-romane păstrate într-o stare mult mai bună în Oltenia decât în Transilvania, ruinele castrelor de la Drobeta, dar în special cele de la Sucidava și Pelendava sînt într-o stare mult mai bună decât cele de peste munți. Ele par mai degrabă să
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
construcțiile din jur (cazul Pelendavei, unde o parte a zidurilor a constituit sursa de piatră și cărămidă pentru construirea bisericii, cum apare scris chiar în pisania mânăstirii Coșuna, construită chiar lângă castru). În afara lor, s-au păstrat alte numeroase situri daco-romane: Romula, Rusidava, Buridava, Castra Nova, Ad Mehadium, Ad Mutriam, Arutela, Drobeta ș.a.m.d. De remarcat faptul că Oltenia a continuat să fie în legătură directă cu Imperiul și după Retragerea aureliană, împăratul Constantin cel Mare construiește un pod peste
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
diferențele de înfățișare ale oltenilor, mai bruneți, cu debit verbal mult mai alert și gesticulări frecvente, colerici, expansivi, caracteristici moștenite direct de la colonizarea masivă cu legionari a unui teritoriu în care populația geto-dacă a fost redusă din diferite motive (războaiele daco-romane, luarea în sclavie a multor barbați daci, migrarea unei părți a băștinașilor spre dacii liberi). De fapt, primii coloni au fost așezați în Oltenia de către Traian chiar înainte de construirea podului de la Drobeta, erau cohorte auxiliare din Hispania, legionarii au primit
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
decât să fie capturat. Un apropiat al său, Bicilis, l-a trădat și i-a lăsat pe români să descopere tezaurul dac estimat la 165.500 de kilograme de aur și 331 000 de kilograme de argint. Al Doilea Război Daco-Roman se încheie la Porolissum în vara 106. Regatul dac a fost desființat și pe cea mai mare parte a teritoriului este formată provincia română "Dacia". Din ordinul împăratului, a fost clădita o columna la Romă, în Forul lui Traian, în
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
de metri și conține 18 blocuri de marmură de Carrara, cântărind fiecare 40 de tone. Inițial, în vârful columnei, se află statuia lui Traian, fiind înlocuită în secolul XVI cu statuia Sfanțului Petru. Basorelieful prezintă scene de luptă din războaiele daco-romane din 101-102 și 105-106, precum și scenele din viețile dacilor și românilor, din timpul pregătirii războaielor , plecarea românilor către Dacia, din portul Anconă, armatele române în zona cetăților dacice, tehnicile de luptă, asaltul cetăților dacice, luptele, victoriile obținute și scene postbelice
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
au contribuit la asimilarea relativ rapidă a traco-geto-dacilor. Printre factorii de bază ai romanizării traco-geto-dacilor pot fi evidențiați următorii: limba latină, colonizarea română, armata română, instituția cetățeniei române, dreptul român, sistem administrativ provinciala, cultele religioase române, religia creștină, căsătoriile mixte daco-romane, educația de tip român, valorile culturale și morale române, urbanizarea, așezările rurale române, relațiile economico-comerciale, sistemele de alianțe cu dacii liberi, limesul dacic etc. Factorii hotărâtori ai romanizării au fost limba latină și creștinismul. Etapele romanizării. Procesul romanizării s-a
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
p. Chr., etapă decisivă din perioadei de existență a provinciei Dacia între anii 106-275 p. Chr. și etapa finală din perioada antică târzie, de la retragerea administrației române din provincia Dacia în anul 275 până la definitivarea procesului de formare a comunității daco-romane în sec. V. Procesul romanizării geto-dacilor. În procesul romanizării a fost antrenat tot spațiul geto-dacic, atât regiunile incluse în cadrul provinciilor române (Dacia, Moesia Inferior, Scithia Minor, etc.) cât și regiunile dacilor liberi, rămase în afara limesului român. Orașele din provinciile dunărene
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
II (359-336) și denari romani republicani, descoperite în oraș. Tot la Slatina a apărut unul dintre cele mai mari tezaure de monede geto-dacice, format din aproximativ 6000 de piese, publicat de Cezar Bolliac. Este cunoscut faptul că după primul război daco-roman (101-102), majoritatea teritoriilor sud-carpatice a fost inclusă în provincia Moesia Inferior. După constituirea provinciei Dacia (106), teritoriul respectiv s-a aflat sub controlul direct al Imperiului roman. De-a lungul timpului, pe teritoriul Slatinei, au fost recoltate descoperiri romane, cum
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
din secolele II î.Hr. - IV î.Hr., au fost descoperite la Strehareț (în vecinătatea Colegiului Național „Carol I”) și în Cireașov , în punctele “Leasă” și “Săliște”. După retragerea ocupației romane din Dacia (271 d.Hr.) rămâne în urmă o populație autohtonă, daco-romană, care sprijinindu-se pe romanitate și creștinism, a ținut piept valului populațiilor migratoare, păstrându-și indentitatea peste secole. În contextul generalizării vieții rurale, comunitatea rurală existentă se va organiza în obști teritoriale sau romanii populare (cum sunt cunoscute în tradiția
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
un berbec. Acesta a fost urcat pe rampă și a început să facă găuri în perete. Romanii urmau a doua zi să intre în fortăreață, dar, înainte de aceasta, sicarii s-au sinucis și și-au ucis și familiile. "Primul război daco-roman" Informațiile documentare privind războaiele daco-romane sun lacunare și puține, multe dintre scrierile despre daci pierzîndu-se de-a lungul timpului: „Dacica” a lui Traian, „Getica ” a medicului acestuia, Criton, care l-a însoțit în Dacia, scrierile lui Dios Crysostomos, etc.. Columna
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
urcat pe rampă și a început să facă găuri în perete. Romanii urmau a doua zi să intre în fortăreață, dar, înainte de aceasta, sicarii s-au sinucis și și-au ucis și familiile. "Primul război daco-roman" Informațiile documentare privind războaiele daco-romane sun lacunare și puține, multe dintre scrierile despre daci pierzîndu-se de-a lungul timpului: „Dacica” a lui Traian, „Getica ” a medicului acestuia, Criton, care l-a însoțit în Dacia, scrierile lui Dios Crysostomos, etc.. Columna lui Traian, monument ridicat la
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]