7,752 matches
-
scriu o carte-mireasă, să foșnească mătasea, să țipe, corsetul să explodeze, să lumineze dragoste, așa cum a luminat ciuperca morții pe 6 august 1945 la ora 815 la Hiroshima. Și în clipa în care mai trecea un tren, se auzeau din depărtări străbătute și șoselele și forezele prin munții pietroși ai minerilor și zăpezi foșnind pe crestele, pe care stăteau înțelepți vulturii, la gurile peșterilor rătăceau sfinți și foarte departe trenul de la ora 23:57, de pe traseul Arad, Radna-Săvârșin, Deva, Simeria, Orăștie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Noi suntem Răspunsul. Mitică, te iubesc așa cum Mioara nu te va iubi vreodată, pentru că nu are experiența iubirii. Îmi mângâi trupul închipuindu-mi palmele tale, fiorii mă electrocutează, ochii mei nu mai văd decât întuneric și un soare mic în depărtare: inima ta. Plutesc eu către tine, Soare, Eu, Planetă neluminată vreodată de tine, lumina ta îmi va da fertilitate, mă voi acoperi de ființe și plante și ape și cer, voi gravita mereu în jurul tău, privindu-te ziua, noaptea visându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
e ca și atins. Sunt călită, Autorule! Tehnica de a te căli e să urmezi metoda mea. Ți-o însușești, nu călăuzit de întrebări, ci golit de răspunsuri. Privește în jur ca în primii ani de după naștere. Înghite gândul, bea depărtarea, spală-te pe față cu ziua, îmbracă-te cu noaptea, ridică-ți cerul în cap, îmbrățișează Pământul. Cărarea ți se va așterne pe măsură ce vei merge, nu are importanță în ce direcție. Dacă flacăra există în chibrit, de ce-ți faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ingrat, cum ai să aprinzi chibritul dacă fosforul este la mine. Flacăra sunt eu, Autorule, îmi zise râzând, aducându-mă de mână lângă singurătatea ei. Ea pâlpâie nevăzută, aprinsă demult. Nici eu nu-i mai văd scânteia de la o așa depărtare. Vom străbate împreună noaptea groasă a timpului de peste 31 de ani. Și pentru că mi-e foame de Mitică, vom merge. Și pentru că mi-e sete de el, îl vom găsi. Hai să facem o vizită. Și mă duse în cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în spatele celorlalte, tocmai de la izvoare. * * * Î ncerc să mă reclădesc din țesălatul cailor asudați, din nări ies aburi, din carnea tremurândă, lacrimi de sudoare, din copite, neliniștea trepidațiilor, pocnetul genunchilor fragili, tibia de balerină, linia fină a botului alungit după depărtări, adulmecând parfumurile de mânze cu coame zburate a chemări la dragoste, pulpe vânjoase care despică aerul, gâturi încordate, urechi aplecate cu gura spre zare, în urma lor căruța cu trupurile ciopârțite ale copacilor în care zace ideea de flacără și în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe când Luna se rostogolește ca un bulgăre uriaș de gheață cu obrajii roșii, paralel cu drumul uneori înainte, uneori în urmă dar tot pe lângă el uneori aproape, uneori departe ocolind pădurea ca să răsară în față prin gura de peșteră a depărtării, tensiunea i-a îmbujorat obrajii pentru că urmărește dihăniile care nu o lasă până nu o zdrobesc și oglinda gheții o răsfrânge, o sfărâmă, cioburi de Lună sub copite, sar așchii de Lună înghețată. Un strigăt nefiresc opri caii din zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ei să se întrebe dacă vor pleca vreodată din Brăila. Răspunsul era deja formulat tot printr-o întrebare: La ce bun? Și rămâneau vii și morți în Brăila. Categoria îndrăzneților care-și învingeau destinul avea consistența apei: se vindecau de depărtare atât de repede, încât, întrebați fiind pe unde s-au școlit, ei răspundeau: În București dar, de fapt, în Brăila. Pentru că m-am dus la examene cu Brăila, în cămin am stat cu Brăila, iar repartiția mi-a fost dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mustățile de fier striat φ10, o dormeză, două parazăpezi și un stabilopod rătăcit cine știe cum. Și, înșirate în spatele lor cu stroboscopul girofarelor feliind întunericul, mașini de poliție și cele ale Salvării. Ca o imensă legiune luminată de făclii se zărea, în depărtare, grâul. Polițiștii țineau legătura prin stație cu colegii lor din celelalte fronturi mai bine dotați logistic și având ca avantaj și bariera Dunării, pe când aici baricadele nu ar fi putut opri o eventuală înaintare prin învăluire a grâului. A legiunilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Pilotul îi răspunse în versuri: Cine trece-n Valea Seacă/ Cu hangerul scos din teacă? Oarecum liniștit, bănuind că bietul om a căzut din istorie în cap, paznicul îi răspunse tot în versuri: Foaie verde de cărare,/ Ești la mare depărtare. Cum pilotul se uită câș, paznicul îl dumiri. Haiducia s-a dus, nene, suntem în era atomică. Pilotul îi arătă o hartă care părea a Brăilei, dar fără Dunăre. Eu vin dintr-un timp invers, viitorul-trecut. Siiiiiigur! spuse paznicul pipăindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
părul albastru prin care înotau pești. Nouă fete care au făcut cerc în jurul fraților lipoveni. I-au luat în brațe și au dispărut cu un zgomot scurt de trupuri despicând apa în cădere. Apoi liniște. Șarpele muzical se zvârcolea în depărtare, spre Ghecet. Am plecat alături de Zeu, urmărind de la distanță panglica albă, fără să mă mir că respirăm apă, ca peștii. M-am văzut pe mine dormind pe mal alături de un câine negru. Zeul Păgân m-a dus în împărăția înecaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să revii. Singura cu adevărat fericită, pisica. Ea nu se străduia să fie. Era pur și simplu. D e-atâta liniște Dumnezeu își încetase freamătul. O ascultă și noaptea ținând în palmă globul magic al Lunii. Era auzită de la mari depărtări de Lumile care inspirau prima gură de necunoscut, inima expirând primul gong al singurătății. Celălalt avea să fie ecoul întâiului care punea în vibrație pulsul existenței. Ursitoarele și-au înfășurat tălpile cu apă pentru a nu fi auzite de antenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o așa de mare distanță. În schimb își ia pe loc revanșa numindu-i pe oamenii lui asasini, porci și fasciști. „Este o nelegiuire, un masacru, organizat de miliția secretă a Piticului“, își mai dă acesta cu părerea de la o depărtare de mii de mile. Încheierea e mai dramatică decît îți poți închipui, reia Bătrînul, iar Poștașul îi aduce aminte șuierînd printre dinți că a citit-o de nenumărate ori pînă atunci din cauza pasajului cu placa de marmură care-i plăcuse
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
și ăsta e doar începutul, își zise simțind că vrea să vomite și să ucidă. Dînd din colț în colț, un cîine cu un ochi scos se plimbă dintr-o parte în alta a fostului bulevard Victoria Socialismului. Recunoscîndu-l de la depărtare, Roja o ia brusc pe urmele lui ca un bezmetic. Ce prăpădit ai ajuns Potaie, îi vine să-i strige dar se abține, se vede că te-a lăsat stăpînul, te și miri că încă mai trăiești. Cîinele parcă-l
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cartofi, bobițe de mazăre ies pe rînd la suprafață, apoi se dau la fund printre clocotele apei în fierbere și aburi. Pune și tu mîna pe ceva, o aude țipînd din toate puterile de parcă ar fi fost la un kilometru depărtare. Iar te-au apucat năbădăile? o întreabă flegmatic rezemîndu-se de tocul ușii de la baie, privind la hainele murdare împrăștiate peste tot, stai că n-am terminat, să nu te atingi de ele, încă nu mi-au trecut toate prin mînă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
nimerisem în mijlocul unui focar de infecție. Cît vedeai cu ochii erau numai mormane de moloz și gunoaie. Nu aveam încotro, așa că mi-am făcut curaj și am luat-o la picior în direcția gardului de sîrmă care se zărea în depărtare și care bănuiam că trebuia să împrejmuiască terenul cu pricina. Din vîrful primei movile pe care am escaladat-o mi-am dat seama că nu greșisem. Puteam distinge clar dreptunghiul de iarbă, delimitat clar de marcajele de var. Dincolo de el
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
sau picioare, scuturându-se grăbit și având adevărate accese de panică, atunci când o furnică sau un gândăcel ce făcea obiectul studiului său, Îi intra pe sub cămășuță, speriindu-se reciproc. Se oprea cu teamă și stătea multă vreme nemișcat, la o depărtare bunișoară de gușteri, niște șopârle mici, verzi cu ochi frumoși, declanșându se În suflețelul său mici cutremure, ori de câte ori animăluțul Își mișca vioi capul sau codița neastâmpărată iar când acesta Îi părăsea privirea, pe fața lui Va se Întipărea o tristețe
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
sa, se bucură de schimbare, se scutură și se șterse la ochișori pentru a rupe ața care-l trăgea către meleagurile stăpânite de bătrânul și bunul moș Ene și urmări cu privirea degetul indicator al Mamaiei, care avea la oarece depărtare de vârful său o poartă din scândură, dincolo de care se Înfățișa o frumoasă biserică de țară În curtea căreia se afla și cimitirul satului cu oameni harnici și gospodari. Hai să ne-nchinăm, că aici, uite colo unde-i crucea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
nu poate Încăpea nici un fir de răutate omenească. Seara, Maria i-a cântat două cântece Îndrăgite de copil, Victor i-a citit o poveste cu Împărați, fețifrumoși, zâne, zmei, o sumedenie de nume frumoase din povești dar, așa ca din depărtare, Va distingea și numele Ionel, Aneta, Ciulinel, Vizanti, Ridichi... În timp ce tatăl său lungea o poveste și Începea o compilație din toate poveștile cunoscute, lampa cu cinci focuri lumina din ce În ce mai Încet, personajele Începeau să zboare lent, se Înlănțuiau Într-o horă
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
e un arc de triumf al gândului bun, / e un vlăstar al ochiului scăldat în lumină, / la care sufletul meu însetat / se închină. Dă-mi-l să-mi satur pământescul dor / cu apă vie din limpede izvor, / să beau dulceața depărtării, ninsorile, / să curgă în mine crâmpeie vechi, / să mă absoarbă culorile. În mână te iau ca pe o lacrimă frământată de timp. Tu ne strângi pe toți cu brațe de petale, / cerc lustruit cu arătătorul inimii, / primește-mă sub razele
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
impresia că întreg pămîntul avea ceva treabă în sensul opus sensului său de mers și halucinanta horă în care mergea de-a contra îi crea un fel de amețeală, din care musai trebuia să scape. Își fixa un punct în depărtare și hora se oprea brusc, reintrînd în lumea reală prin care alerga. Dar capul său avea rafturi cu amintiri de mult uitate și se pusese pe scuturat praful de pe ele. Era copil, îmbrăcat frumos, contrastînd cu ceilalți copii, mai prostuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
a rupt spițele într-un gând; obrajii scrijeliți de vânt piatra de moară macină bobul de grâu în intenția plugarului, piatra de om ține evidența desfrunzirilor în grădina lui Dumnezeu; buzele înțelenite în nerostire maci roșii pe calea ferată adulmecând depărtările; mâinile, da, mâinile două smerite semne de exclamare imitând sărutul palmelor sub icoană. Plângea. Ultimele lacrimi mereu sunt amare sau poate că trupul în sine este otravă ce încă se mai suportă sub rădăcinile limbii. Când s-a amestecat vinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
imprimată o jumătate de portocală în dreptul inimii. (A)casă este locul în care îți imaginezi că cineva a fost trimis să te aștepte. Drumul între două singurătăți era precum un lanț lung. Petru împletea zale. În zori, ca un șarpe, depărtarea se făcea ghem în jurul inimii, apoi, odată cu răsăritul soarelui, pustia își înghițea coada de reptilă flămândă. Singurătatea înghesuia nemărginirea într-o fotografie. Din Bistrița până pe valea Bârgăului, 60 de kilometri, a mers pe jos. Procurorul Ieremia i-a dat 50
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dat 50 de mii bani cât să-i ajungă de bilet -, un baton de parizer, o sticlă cu lapte și două pâini. În gară, aurolacii i-au luat merindele, banii și bundița. Foamea destrăma drumul ca pe un pulover putred, depărtarea făcea tumbe în stomac; bornele kilometrice se jucau de-a v-ați ascunselea pe sub poduri; moartea, ca-n cimitire, le scrijelea cifre pe frunte. Hăituit parcă de niște ochi flămânzi, Petru a alergat toată noaptea. Farurile automobilelor înghițeau stâlpii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
adevărul se rostea a doua oară, avea 33 de ani.) În grădina Copoului, Petru și Genia se ascultau în rostirea cerului. Liniștea amplifică emoția, liniștea îți dă posibilitatea să-ți asculți muzica inimi. Petre, iubirea este o muzica care învinge depărtarea, absența, moartea. Mergi în cimitire și pune urechea peste morminte: ascultă cântecul oaselor acolo unde oasele știu să cânte sau ascultă-le liniștea acolo. Pământul, într-o orizontală definitivă, a îngropat frunza cu tot cu cer. În Grădina Copoului, sângele repeta cântarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un pretext și atunci apare femeia" (spunea Cioran). O vezi, te bucuri, o guști, îți place, nu este scumpă deloc, uneori o împarți și cu alții. Prezența ei fizică transformă emoțiile în chestii concrete, orizontale. Absența ei înalță cu cât depărtarea sporește. Este un fel de ridicare a orizontalului pe verticală. Așteptarea este o fântână adâncă cu apă curată, limpede, rece. Femeia ca un pretext se dilată în tine ca o larvă, apoi ca un șarpe, apoi ca o ciumă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]