788 matches
-
depresive: fobii, atacuri de panică, depresie și disfuncții sexuale. Ea are drept țintă stimulul (S), emoția (E), cogniția (C), comportamentul (C) și anticiparea (A). Didactică și practică în special, ea este subdivizată în două părți: o parte sincronică și una diacronică. Prima parte permite analizarea interacțiunilor în secvența stimul-emoție-cogniție-comportament cât și consecințele acestora asupra mediului social. Figura 1. Grila de analiză SECCA sincronică (actuală) Anticipație Situație Emoție (răspunsuri) Sisteme de credințe Gânduri automate Comportament manifest Cogniții Anturaj (mediu social) Imagerie Cea
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
personalitate, boli psihice sau alte probleme. La fel ca și la modelul lui Lazarus, această grilă subliniază rolul preponderent al variabilelor intermediare ale organismului între stimul și comportament manifest. Acesta este considerat doar în sensul restrâns de comportament motor. Partea diacronică include date anamnestice heterogene. Cercul vicios Cungi a propus o analiză funcțională simplificată a situației problemă, care poate fi utilizată de către terapeut sau de către subiect pe parcursul tratamentului. Grila sa de cercuri vicioase nu separă decât secvența: situația declanșatoare, cognițiile, emoția
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mai degrabă o absență a încrederii în sine. Este cazul lui JȘrșmie, care prezintă o absență a afirmării de sine localizată în domeniul refuzului (știe să exprime cereri, complimente și critici) și în cel al vieții sale profesionale. Analiza funcțională diacronică a lui JȘrșmie permite înțelegerea motivului pentru care el nu are probleme decât în domeniul profesional (copil, el și-a spus că nu mai dorea niciodată să retrăiască sărăcia, că trebuia să aibă un serviciu bun și că toată viața
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
o greutate mică, comportamente și cogniții bulimice importante. Fairburn și Wilson, 1993; Vandereycken, 1996. American Psychiatric Association, 2000. Michel, 2002. Terapeuții discută împreună cu pacienta rezultatele evaluării pentru a o informa în legătură cu situația sa. Fairburn și Cooper, 1989. Michel, 2002. Analiză diacronică a tulburării. Lecrubier și al., 1999. Fairburn și Wilson, 1993. Garner, 1996. Pariente și Guelfi, 1990. Beck, 1996. Horowitz și al., 1988. Bouvard și Cottraux, 1996. Stare depresivă majoră. Conform teoriei menținerii a lui Fairburn, 1997 și 2003. Stabilirea obiectivelor
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
dar și prin revoluția Noii Bucătării Franceze, tinde în ultimele decenii să se întoarcă la tradițiile regionale, acestea stimulând o abordare respectuoasă a materiei prime, urmărind deci păstrarea și punerea în valoare a savorii naturale. Dar această tendință trebuie privită diacronic, ca o reacție firească la secole de gastronomie axată pe înstrăinarea culinară. În plus, să nu uităm faptul că multe dintre produsele „simple“ ale bucătăriilor regionale sunt alterări rafinate ale materiei prime, cum ar fi brânzeturile franceze pe care mucegaiurile
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
trei criterii care, ne permitem să o afirmăm, stau la baza exigenței lui Păstorel Teodoreanu. Franța este modelul său; prin raportarea la ea, autorul român spulberă visele gastronomilor români sau de aiurea. Am abordat această tradiție culinară dintr-o perspectivă diacronică, deoarece istoria cristalizării bucătăriei franceze este cel puțin la fel de importantă ca respectarea de către ea a celor trei criterii. La originea sa se află întâlnirea dintre la haute cuisine, ajunsă după 1789 la o fericită extindere democratică, și uriașul patrimoniu culinar
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
se referă unii ca fiind caracteristic erei post-comuniste58 e mai degrabă un desiderat decît o realitate. Eseul subscris de Guy Hermet ne poate ajuta să înțelegem mai bine atît problematica actuală a națiunii, cu distorsiunile inerente, cît și dimensiunea ei diacronică. Ideea autorului că "de-mocrațiile în formare au nevoie de democrați naționali pentru o perioadă mai lungă" se cuvine a fi reținută ca un îndemn realist, bazat pe o bună cunoaștere a evoluțiilor din fostul imperiu sovietic. Referințele la români sînt
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
precădere În cazul În care apare În context cultural, În timp ce pentru domeniul politic și/sau economic este folosit mai mult cel de emigrație, În timp ce științele sociale folosesc alternativ cei doi termeni alături de cel de refugiați. Se poate identifica o diferențiere diacronică a utilizării termenilor, În anii ’40-’50 predominînd termenii de exil și refugiu, ulterior cel mai des apare termenul de emigranți, fapt explicabil și prin schimbarea structurii comunității românești din afara țării În anii ’60. Mai mult, se poate spune că
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
comuniști a fi „inamicul public numărul una pentru că el este singurul care are acces la concepte. Prin urmare, activitatea exilului trebuie analizată bidimensional, din perspectiva scopului general pe care exilații l-au avut și a situației internaționale și dinamicii ei diacronice. Ca oameni politici, intelectualii din exil apreciau că misiunea lor nu era limitată numai la activism pentru a determina o eliberare a României de regimul comunist, ci privea și menținerea continuității culturii românești pentru momentul revenirii În țară. În al
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
contemporanului În realitatea pe care o analizează, cît de nerecunoașterea sistemică și cantitativă a acesteia. „Nu știm cum funcționa mașina comunistă”, dar știm „ceea ce a produs”, observa Karpinski dintr-o perspectivă organicistă. Dacă Buhler tinde mai mult spre o viziune diacronică, spre surprinderea unei evoluții, a unui scenariu cu Început, cuprins și Încheiere, Karpinski optează pentru o perspectivă simptomatologică, spre evenimente cu valoare de simbol. Analizînd comunismul polonez ca „produs finit”, sincronic, se preocupă de Înregistrarea tuturor spasmelor regimului. Deși optează
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
individualitate creatoare, ca artist al cuvântului, cu mutațiile etice și estetice hotărâtoare, reprezintă partea de rezistență a criticii lui C., care se vrea una totală, realizând un echilibru (fie și relativ) între tradiționalism și modernism, între analiza sincronică și cea diacronică a literaturii concepute ca un întreg sistemic. Un alt principiu definitoriu al modului critic de sorginte călinesciană, practicat consecvent, este convingerea potrivit căreia critica trebuie să fie organic legată de cunoașterea istoriei literaturii naționale și universale, aceasta din urmă oferindu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
în structura semantica), prin echivalentă sau chiar adaptare (punerea în relație a unor structuri socio-culturale). Autoarea avertizează că granița dintre aceste procedee nu este întotdeauna clar trasata. Neutralizarea prin alegerea unui heteronim general sau aproximativ, ce anulează conotațiile unității-sursă, interferențele diacronice sau diastratice (transferul unor unități ce aparțin altui nivel sau registru al limbii) sunt aspecte ale adaptării care sunt frecvente mai ales in traducerile mai noi ale Bibliei și se remarcă și în cazul restrâns al traducerii numelor divine. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
311 Indice de autori / 317 Fiului meu iubit, Doruleț Prefață Un alt Caragiale! Edificat pe un dublu demers de critică și istorie literară și pe o dublă perspectivă: o percepție sincronică, situată în contextul literar al epocii, și o receptare diacronică a înrâuririi exercitate de creația lui Caragiale asupra literaturii române Un veac de caragialism este un studiu original de literatură comparată. Cu minuția unui giuvaergiu, Loredana Ilie recreează conexiunile existente între plasma ficțională a creației lui Caragiale și universul imaginar
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și uneori ale absurdului, pe tărâmul epic și dramatic delimitat temporal și valoric de momentul Caragiale, presupune, în mod concret, un exercițiu tematologic și intertextual sinaptic, de reconstituire a fluorescenței literare caragialiene. Așadar, scopul acestei lucrări nu este simpla prezentare diacronică a ipostazelor literare ale comicului și ale absurdului în literatura română, ci descoperirea în cadrul acestora a reverberațiilor caragialismului, pentru a demonstra că, față de ceilalți "mari clasici", departe de a rămâne un simplu colos în "muzeul" literaturii noastre, Caragiale a a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
zece căți existau în secolul al XVIII-lea (humour, burlesque, ludicrous, ridicule, esprit, satire, mimicky, buffoonery, raillery, doggrel) la mai mult de patruzeci în limbajul actual 17. Marian Popa face un inventar mai detaliat al sferei semantice a comicului urmărit diacronic și în vocabularul principalelor limbi europene și identifică drept sinonime ale comicului în limba română următorii termeni: hazliu, nostim, hazos, haios, vesel, poznaș, caraghios, șăgalnic 18. În ceea ce privește persistența amintitelor confuzii, foarte multe studii insistă asupra distincției dintre râs și comic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Aristofan, comic molieresc, comic beaumarchaisian, comic ubuesc etc. Așa cum va reieși din următoarele capitole ale prezentei lucrări, "inefabilul" caragialian va amprenta decisiv toate manifestările literare ale comicului românesc. 2.4. Simțul comicului ca instinct fundamental Incursiunea rapidă pe un traseu diacronic pe care s-au putut marca zonele de răscruce a nenumăratelor teorii, precizări și încercări de definire și clasificare a fascinantului fenomen, gen sau concept al comicului, riscă să devină nu doar monotonă și insipidă, ci și inutilă în lipsa elementului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pamfletară a lui Pamfil Șeicaru. În privința caracteristicilor discursului publicistic românesc de factură pamfletară, s-au făcut notabile etapizări în funcție de stilul și limbajul specific marilor reprezentanți. În acest sens, cartea Ruxandrei Cesereanu, Imaginarul violent al românilor, interesează ca ghid de orientare diacronică, de la izbucnirile de "profet mânios"36 ale lui Eminescu de la Timpul, în calitate de "castrator lingvistic"37 al liberalilor radicali, al greco-bulgărimii și al evreilor, la Caragiale, care sancționează viciile nației prin "înghimpare"38, la autorul Florilor de mucegai care se folosește
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu celelalte moduri ale comicului. Pentru definirea adecvată și cât mai cuprinzătoare a parodiei se impune luarea în considerare a multitudinii de elemente constitutive ale formulei sale hipotextul, hipertextul, autorul parodiat, parodistul, lectorul și interacțiunile dintre acestea precum și a factorului diacronic în funcție de care se poate determina și statutul acestui gen literar în diferite etape culturale. Din aceste motive s-a putut constata că atât definițiile formale, de tipul "formă de dialogism textual" (Bahtin), "formă de intertextualitate" (G. Genette) etc. care se
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
parodic) reprezintă reducția ludică a unei acțiuni semiotice prestigioase, care poate fi operată prin intermediul prezentării deformate a agentului (și/sau anti-agentului) și/sau produsului (rezultatului) și/sau instrumentului și/sau algoritmului și/sau a fundamentului celui dintâi"76. În privința devenirii diacronice s-a discutat importanța dobândită de parodie în postmodernism. Des invocată este evoluția paradigmelor imaginarului, urmărită de Richard Kearney, de la cea mimetică, specifică premodernismului, la cea productivă, caracteristică modernismului și la cea parodistică a postmodernismului. Interesantă este atribuirea unei imagini
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și de cea a personajelor, duc cu gândul la transgresarea intenționată a limitelor presupuse de drama tradițională și amplasarea posibilă în modernitate. O astfel de încadrare ar converti amintitele minusuri ale piesei în plusuri. Mai concret, privită dintr-o perspectivă diacronică inversată, întorcând așadar ocheanul intertextual dinspre farsa tragică modernă înspre drama lui Caragiale, răbdarea Ancăi nu mai surprinde ca neverosimilă, coincidența apariției nebunului în momentul cheie al nevoii de răzbunare poate fi văzută ca procedeu teatral "îngroșat", iar simetria izbitoare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
primelor "experimente postmoderne românești"5, identifică o categorie pe care o numește "umorismul neocaragialian și neourmuzian. Alte absurdități "serioase"", în care include proza lui Tudor Octavian, Dumitru Dinulescu, Marian Popa, Teodor Mazilu sau Dumitru Solomon 6. Astfel încât, unirea acestor coordonate diacronic stabilite, duce la constituirea unei direcții literare caragialiene deloc de neglijat, întrucât certifică faptul că literatura română nu poate fi concepută fără opera lui Caragiale. I-ar lipsi o bună parte din armătură. Tocmai de aceea, considerăm că nu este
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și curente de amploare universală, precum literatura absurdului și postmodernismul, dar că le pot chiar premerge. Deși fiecare capitol al lucrării poate constitui punctul de plecare al unui nou demers critic, nădăjduim că am reușit să atingem obiectivele centrale: marcarea diacronică a înrâuririi produse de opera lui Caragiale asupra literaturii românești, urmărind totodată evoluția comicului și a absurdului în cadrul acesteia, precum și construcția unui corpus de texte genealogic înrudite, întrucât toate găzduiesc, într-o măsură mai mare sau mai mică, hipotextul caragialian
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
imanentă” a unui text literar, care se consideră a fi „încorporată” acestuia, având un caracter anistoric, se vorbește și de „valoarea dobândită” de textul literar în cadrul interacțiunii simbolice a actului de lectură. Valoarea operelor presupune astfel un șir de validări diacronice. În cadrul esteticii receptării canonizarea unei opere nu mai este văzută ca o creație încheiată odată pentru totdeauna. Evoluția diacronică a canonului evidențiază două aspecte care vizează însăși misiunea canonului: selecția operelor și modul de gestionare a resurselor simbolice care nu
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
de „valoarea dobândită” de textul literar în cadrul interacțiunii simbolice a actului de lectură. Valoarea operelor presupune astfel un șir de validări diacronice. În cadrul esteticii receptării canonizarea unei opere nu mai este văzută ca o creație încheiată odată pentru totdeauna. Evoluția diacronică a canonului evidențiază două aspecte care vizează însăși misiunea canonului: selecția operelor și modul de gestionare a resurselor simbolice care nu funcționează însă „ca un Paradis”: „Canonul vitrinizează percepțiile, plasând cărțile într-un spațiu muzeal, în care obiectele, ca și
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
majoritatea orelor le am la facultatea mea, iar aici interesul mi se pare sensibil mai scăzut. Nu însă și absent, după cum mi-am dat seama. La disciplinele și temele la care acest lucru se potrivește, eu introduc și o dimensiune diacronică, pentru simplul fapt că aproape nimic nu poate fi înțeles cu adevărat fără povestea pe care o are în spate. Îmi dau seama că îi interesează asemenea povești dacă știi să le prezinți suficient de atractiv. Poate faptul că sunt
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]