2,549 matches
-
inspirație istorică, Personajul cărții de proză), Dumitru Micu (Lucian Blaga - personalitate proeminentă a culturii românești), Ștefan Aug. Doinaș (Notații despre evoluția conceptului de poezie, Poezie și modă poetică), Virgil Nemoianu (Contribuții la studiul literaturii universale), Mircea Zaciu (Lucrările de sinteză, Dialectica tradiției în creația literară) ș.a. Altă intenție a cotidianului, aceea de a urmări actualitatea vieții scriitoricești, răzbate din cele câteva rubrici care, deși sporadice și fără colaboratori constanți, au semnalat sau comentat evenimente literare, apariția unor cărți și a unor
SCANTEIA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289534_a_290863]
-
sinteza asupra corespondenței literare. Pentru S. istoria literară se justifică doar atunci când, în descendență călinesciană, ea poate identifica și acredita o anumită devenire și organicitate, diverse conexiuni în interiorul genurilor, între genuri, între epoci, serii / filiații și categorii etc., surprinse în dialectica infinitezimală a identității și alterității, a sincroniei și diacroniei. A stabili raporturi, diferențe este una din regulile istoricului literar, evidentă în studiile despre Anton Pann, C. A. Rosetti, A. I. Odobescu, B. P. Hasdeu, I. L. Caragiale, Liviu Rebreanu, Gib I. Mihăescu
SANDULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
În 1945, absolvent al Liceului „Gh. Lazăr” din capitală, se înscrie atât la Facultatea de Medicină, cât și la Facultatea de Filosofie. La prima renunță după un an, pe a doua o va termina în 1948, cu teza Logos și dialectică la Platon. Între timp făcuse cunoștință cu Anton Dumitriu, se angajase șef de cabinet al acestuia, în cadrul Creditului Minier (1945-1946), iar la sugestia profesorului de logică se îndreptase și către Facultatea de Matematică, secția matematică-fizică. În 1949 renunță la obținerea
SCRIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289578_a_290907]
-
privințele cu patologicul, acesta din urmă fiind o formă a anormalului. Normalul este o „stare-situație” a persoanei, pe când anormalul apare ca fiind contrariul acestuia. Noțiunile de normal și anormal sunt opuse celor de bine și rău, având la bază o dialectică a contrariilor. Referindu-se la acest aspect, din punct de vedere moral, L.A. Seneca spunea următoarele: „Binele și Răul nu au sedii distincte în noi. Ele nu sunt altceva decât natura noastră înclinată către Bine sau către Rău”. Rezultă de
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
Ciobanu, Însemne, I, 228-231; Iosif Cheie-Pantea, Eugen Todoran la 60 de ani, AUT, 1978, 1-2; Sorina Ianovici, Eugen Todoran sau Despre arheologia poeticului, O, 1981, 20; Rodica Bărbat, Eminescu și epopeea română, O 1981, 31; Stela Mirel, Actul critic și dialectica gândirii poetice, O, 1981, 39; Șerban Cioculescu, Eminescu și ironia romantică, RL, 1981, 35; Grigurcu, Critici, 121-124; Daniel Vighi, Eugen Todoran și lectura clasicilor, O, 1982, 2; Ioan Holban, Poezia și Istoria, CRC, 1982, 7; Mircea Doru Lesovici, Lucian Blaga
TODORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290206_a_291535]
-
a artei: și în aceasta, prin structura sufletească se apropia, deci, de M. Dragomirescu. Cele mai caracteristice din paginile lui sunt „analizele” operelor literare și, mai ales, ale pieselor de teatru, care, prin însăși materia lor, oferă mai bogate posibilități dialecticii critice. E. LOVINESCU SCRIERI: Cronici literare, București, [1914]; Vina războiului de azi. Dialog între Teutofilus și Gallomanus, București, 1915; Cronici literare, îngr. și pref. Margareta Feraru, București, 1971. Traduceri: Mark Twain, Schițe umoristice, București, [1916]. Repere bibliografice: Aderca, Contribuții, I
TRIVALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]
-
Ridicarea în genunchi (1999), ce se deschide cu programarea unei sinucideri și se termină cu o epifanie neprogramată; între ele se dezvoltă o amplă criză existențială, oscilând între un pol metafizic și unul social. Captivantă prin observația caracterologică și prin dialectica ideilor, cartea pierde ca urmare a tonului demonstrativ anunțat din primele rânduri: „Omul este lup pentru sine. Aceasta este condiția pentru ca într-o vreme omul să devină lup pentru om. Autodevorarea se află în conținutul fiecărei clipe și este energia
UIUIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290325_a_291654]
-
eseuri care încearcă să acrediteze ideea că imaginea asupra secolului al XIX-lea (scriitori, opere, idei, paradigme) este staționară, chiar deformată, și că e necesar un nou examen, o lectură „originară”. Textele propun, urmând o opinie a lui Constantin Noica, dialectica tensiunii dintre „fiii risipitori” ai secolului al XIX-lea și „fratele fiului risipitor”, cel din urmă fiind Titu Maiorescu ca exemplar de vârf, iar ceilalți, Densușienii, familie de literați și istorici, paradigmă fertilă prin posibilitățile de încadrare și de sugestie
UNGHEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290341_a_291670]
-
dar tributare fără excepție sociologismului vremii. Cea mai ambițioasă cercetare a lui U., Memorialistica în opera cronicarilor, interesează doar prin punerea problemei, pe care nici măcar nu încearcă să o rezolve. Căci delimitând memoria de istorie, el nu urmărește mai departe dialectica celor două categorii, ci se mulțumește să facă un inventar al „galeriei de portrete și [...] de episoade dramatice” din cronici, pentru a încheia cu tradiționalele observații privitoare la limbă și stil. De aceea, comentarii mai reușite sunt cele consacrate, în
URSU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290388_a_291717]
-
la Institutul Pedagogic din Pitești (1974-1984), ulterior intrând în presă, ca redactor, apoi redactor-șef. Din 1991 se reintegrează în învățământ, fiind conferențiar și profesor asociat la mai multe universități bucureștene. Își susține doctoratul în filologie în 1983 cu teza Dialectica receptării literare, iar în 2001 doctoratul în științe economice, după ce finalizează cursurile la Institutul Bancar Român (1998). Va mai absolvi Colegiul Național de Apărare. Din 1995 e funcționar și ulterior consilier parlamentar la Camera Deputaților. Debutează în 1970 la „România
ZARNESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290714_a_292043]
-
vieții și a comodității de judecată contemporană, fie că se situează tradițional, fie că se reclamă de la spiritul de neliniște postbelic, soluționat prin misticitate sau surogate teologice; criteriu estetic, opus cu vioiciune și tinerețe multiplelor confuzii ale valorilor; în sfârșit, dialectică sprintenă, combativă, de spadasin, căruia nu îi este necunoscută nici o dibăcie a duelului polemic, iar superioritatea numerică a adversarilor, un stimulent și o voluptate. ȘERBAN CIOCULESCU Paul Zarifopol este un spirit individualist și critic, un estet care nu dă altă
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
Se lămurise, și lămurirea aceasta se făcuse contra modei, într-un admirabil comerț cu clasicii, cu filologia, cu tehnica controversei. Paul Zarifopol, fără nici o exagerare, ajunsese un om perfect. Poate singurul cap perfect al generației sale. Gust sigur, gând clar, dialectică precisă. De câte ori eforturile lui s-au îndreptat asupra formelor de cultură moarte, adică realizate, depășite (clasicismul, romantismul, Renan, Maupassant etc.), au dat rezultate admirabile. Rezultate pe care tinerii ar fi trebuit să le admită neîntârziat. Și totuși, Zarifopol a întâmpinat
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
pasiunii”, care „curge necontrolată”, în registrul unui dialog neplivit de repetiții (dacă dialogul e între doi oameni ce „nu sunt de hârtie”) și neevitând „gândirile naive” de teama banalului. Z. propune o distincție între „nota personală” și „subiectivitate”, convins că dialectica subiectiv-obiectiv generează o identitate de viziune și sens, iar „nota personală” duce la recunoașterea unei amprente stilistice, lui însuși reproșându-și însă o stereotipie a „felului de a spune” și a personajelor. Își mărturisește „furia de a scrie”, alternând cu
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
Seneca despre stil, 1960). Marile curente filosofice ale Antichității fac obiectul unor cercetări aplicate: Felicia Vanț, Câteva probleme de lingvistică și gnoseologie la filosofii epicurieni (1960), Zoe Petre, Teoria sofistă a egalității naturale (1963), Ion Banu, Modelul empiric, epicurian, al dialecticii (1974). Revistă de înaltă ținută, S.c. cuprinde numeroase studii în limbile franceză, germană, engleză, rusă și italiană, provenind de la profesori și cercetători români și străini. Alți colaboratori: Carmen Bordea, N. I. Barbu, Marta Guțu, Grigore Tănăsescu, D. Protase, Gabriella Bordenache
STUDII CLASICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289992_a_291321]
-
dintre cele mai productive efecte provocate de T. a fost declanșarea unei lungi discuții, nici azi încheiată, asupra barocului în literatura română. În altă carte, Eseu despre etapele creației (1975), autoarea trece spre domeniul teoriei literare și încearcă să surprindă dialectica actului creator sau felul cum își află matca structura operei. Se pleacă de la legenda Meșterului Manole, socotită un arhetip fundamental, care conține simbolic totalitatea etapelor unei creații. Eseul urmărește deformarea schemei dialectice, fie prin eludări, fie prin exacerbări ale diferitelor
TANASESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290055_a_291384]
-
normalului, după cum urmează: a) normalitatea ca sănătate; b) normalitatea ca utopie; c) normalitatea ca medie; d) normalitatea ca proces. Noțiunile de normal și anormal pot fi considerate ca noțiuni opuse la fel ca binele și răul, având la bază o dialectică a contrariilor. Noțiunea de normal este însă echivocă. Ea poate fi considerată și din punct de vedere statistic, prin reprezentarea grafică a distribuției sub forma „curbei lui Gauss”. Normalitatea ideală variază în raport cu normele valorice ale modelului socio-cultural. Conceptul de normalitate
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de factură constituțional-ereditară, expresie a unor tulburări pur endogene. În felul acesta, psihozele endogene vor fi considerate ca afecțiuni psihice ereditare, produs al unor dispoziții morbide particulare ale personalității, sau, după Berze, „psihoze de dispoziție” (Anlagepsychosen). K. Jaspers insistă asupra dialecticii „exogen - endogen” subliniind sensurile psihopatologice diferite ale acestora. K. Kleist consideră endogene numai acele boli psihice cu cauză necunoscută sau nespecificată organic, în raport cu cele a căror cauză fiind cunoscută se definesc drept „exogene”. Pentru K. Schneider noțiunea de endogen înseamnă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
VII, Londra, 1846-1856 (cf. Banu-Piatkowski, op. cit.). 22. E. Rhode, Psyche - Seelencult und Unsterblichkeitsglaube der Griechen, Freiburg - Leipzig - Tübingen, 1898 (trad. rom.: Psyché, Meridiane, București, 1985); E.R. Dodds, The Greeks and the Irrational, University of California Press, Berkeley, 1951 (trad. rom.: Dialectica spiritului grec, Meridiane, București, 1983; Grecii și iraționalul, Polirom, Iași, 1998); J.-P. Vernant, Mythe et pensée chez les Grecs. Études de psychologie historique, La Découverte, Paris, 1988 (trad. rom.: Mit și gândire în Grecia antică, Meridiane, București, 1995); M.P.
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dezbăra niciodată). În fine, cei doi maeștri aveau opțiuni axiologice profund diferite. Platon s-a consacrat Adevărului (Alétheia) și cunoașterii adevărului. Isocrate s-a închinat Vorbirii (Logos) și rostirii măiestriei în public. Platon considera retorica doar o simplă aplicație a dialecticii, în vreme ce Isocrate credea că retorica este arta supremă care folosește dialectica numai ca metodă. Nu știm dacă cei doi maeștri s-au confruntat vreodată, direct, în public. Dacă ar fi făcut-o, probabil că ar fi schimbat asemenea argumente. Dar
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
diferite. Platon s-a consacrat Adevărului (Alétheia) și cunoașterii adevărului. Isocrate s-a închinat Vorbirii (Logos) și rostirii măiestriei în public. Platon considera retorica doar o simplă aplicație a dialecticii, în vreme ce Isocrate credea că retorica este arta supremă care folosește dialectica numai ca metodă. Nu știm dacă cei doi maeștri s-au confruntat vreodată, direct, în public. Dacă ar fi făcut-o, probabil că ar fi schimbat asemenea argumente. Dar ar fi făcut-o cu mult respect. Isocrate și-a revendicat
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Mediu de la tradiția școlară a Antichității târzii. Lista „celor șapte arte liberale” se pare că au definitivat-o Dionisios Thrax și Varro pe la jumătatea secolului I al erei creștine 7. Ea cuprindea trivium, „cele trei arte literare” (gramatica, retorica și dialectica) și quadrivium, „cele patru discipline matematice” (geometria, aritmetica, astronomia și teoria muzicală). Vom regăsi această programă sistematică în învățământul carolingian, dar spoliată de liberalismul elenistic și inhibată de misticism creștin. „Cele șapte arte liberale” carolingiene nu mai erau deloc „liberale
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
el preda elevilor pe Homer și făcea filologie înaltă prin exegeze și analize literare rafinate ale operelor clasice: poezia lui Hesiod și Pindar, tragediile lui Sophocle și Euripide, textele mitografilor și istoricilor. Retorica era predată de rhetor (r(hvtwr), iar dialectica - de sophist (sofisthvs). Acești „profesori de specialitate” își împărțeau de regulă munca. Dar în perioada elenistă s-a întâmplat deseori ca paideutes să fie un erudit, capabil să predea toate cele trei discipline ale trivium-ului. Un asemenea „dascăl universal
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
acestor dascăli - indiferent dacă erau erudiți sau specialiști: sensul comun, scopul unic urmărit. Acesta era moralitatea. Studiul gramatical căuta întotdeauna să degajeze valoarea morală a fiecărui text literar sau autor analizat. La fel procedau profesorii de retorică sau de sofistică (dialectică). Ceea ce nu era deloc ușor. De exemplu, gramaticii aveau dificultăți în a explica moralitatea zeilor și eroilor homerici. La fel retorii care trebuiau să concilieze Dreptatea (Dike) cu Binele (Agáthon) în cazuri suspecte. La fel pățeau și sophiștii care aveau
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Antichitate. Elevul studia argumentele generale pentru inventio, cele șase părți ale discursului și modurile de vorbire rafinată. Totodată descoperea secretele metricii, întrucât se considera că proza ritmată este cea mai subtilă podoabă stilistică. Dar discipul-ul rhetor-ului studia, de asemenea, dialectica - înțeleasă ca instrument al elocinței. În sfârșit, studiile retorice nu erau doar teoretice, ci și practice. Învățăceii erau supuși unor dificile exerciții preluate ca atare de la clasici sau imitate riguros. Ennodius și Dracontius mai recurgeau încă la exemple folosite și
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
veneau la Lérins în calitate de creștinați recenți, de convessi. 17. Martin Schanz, Carl Hosius și Gustav Krüger (Geschichte der römischen Literatur von den Anfängen bis zum Gesetzgebungswerk des Kaisers Justinian, München, 1914-1920, vol. IV, p. 511) subliniază înclinația lui Eucher pentru dialectică și gramatică și talentul retoric pe care îl aveau atât Salvian, cât și Hilarius. Erau deci formați în școli antice. În plus, Hilarius era poet, iar acest har era folosit în predici (ibidem, p. 523). 18. Se poate deduce acest
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]