1,929 matches
-
punctul în care distincția cogniției economice se face cu linii aproximative, difuze, chiar neclare și în culori amestecate, în nuanțe ce surprind diversitatea ce configurează complexitatea în realitate. În acest teritoriu al penumbrei (cum îi plăcea să spună lui Roegen) dialectice. Economia se desparte și de metafizică, deși o moștenește, și de fizică, în sensul că operează cu conjecturi, cu concepte difuze, chiar confuze, uneori iraționale (complexitatea are în conținutul ei, matematic vorbind, iraționalul). Conceptele Economiei sunt și dialectice sau poate
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
lui Roegen) dialectice. Economia se desparte și de metafizică, deși o moștenește, și de fizică, în sensul că operează cu conjecturi, cu concepte difuze, chiar confuze, uneori iraționale (complexitatea are în conținutul ei, matematic vorbind, iraționalul). Conceptele Economiei sunt și dialectice sau poate doar dialectice când operează asupra complexității, cel puțin în acest stadiu de maturizare a cunoașterii ca funcție a conștienței. Deci soluția de a răspunde la această provocare a științificității demersului nu este nici simplificarea, nici complicarea, ci ea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
se desparte și de metafizică, deși o moștenește, și de fizică, în sensul că operează cu conjecturi, cu concepte difuze, chiar confuze, uneori iraționale (complexitatea are în conținutul ei, matematic vorbind, iraționalul). Conceptele Economiei sunt și dialectice sau poate doar dialectice când operează asupra complexității, cel puțin în acest stadiu de maturizare a cunoașterii ca funcție a conștienței. Deci soluția de a răspunde la această provocare a științificității demersului nu este nici simplificarea, nici complicarea, ci ea constă în balansul dintre
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
sensurile conceptului la semnificațiile unor străpungeri în tehnicile comunicațiilor. Această și mai agresivă deturnare de sens nu reprezintă nici măcar o variantă academică de a refuza evidența noii realități. Societatea cunoașterii nu este o răsucire a continuității în formula spiralei materialismului dialectic și istoric, ci expresia declanșării unei sinteze cognitive și praxiologice fondate pe cu totul alte valori decât cele la care se așteaptă adepții reflexivi ai saltului calitativ datorat acumulărilor cantitative. În primă instanță, societatea cunoașterii este o problemă de masă
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
se așteaptă a fi sens al discontinuității dintre conceptele de ordine, delimitarea precisă a timpului și bornei de trecere, ține de o treaptă inadecvată de reprezentare a schimbării, instantanee. Disconcontinuitatea este o zonă de penumbră, cum afirma Georgescu-Roegen în legătură cu conceptele dialectice, în care se trasează prevalențe într-o formulă complexă, ca pe un teatru de operațiuni militare în condiții de blocadă, cu scopul de a prelungi (dacă nu este posibilă eliminarea forței adverse), modul preferat de control al puterilor (GeorgescuRoegen, 2009
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
abordare explicativă utilă în înțelegerea stresului și care se bazează atât pe principii umaniste cât și psihodinamice. Autorul a presupus că orice persoană pornește în viață cu tendințe și resurse inerent pozitive, inclusiv un număr de nevoi de bază organizate dialectic. Acestea includ nevoia de a iubi și a-i îngriji pe ceilalți, nevoia de auto-direcționare și autoafirmare, cu o capacitate de auto-actualizare și „vindecare” și nevoia de a înțelege mediul extern și intern. Madanes (2001Ă a sugerat o a patra
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
în ceilalți; ei tind să fie înalt hipnotizabili. Apolonienii sunt logici, organizați și preferă să conducă decât să urmeze. Ei tind să se afle în gama de hipnotizabiliatate scăzută. Odiseenii fluctuează între acțiune și disperare și sunt mai echilibrați și dialectici între gândire și sentimente (p.96Ă. Atunci când pacienții sunt în transă ei sunt în general mai deschiși sugestiilor directe ale terapeutului. Deși cele mai multe „fenomene hipnotice” pot apare spontan în afara hipnozei următoarele efecte pot fi produse prin sugestie, fie în heterohipnoză
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
metafora și analogia (Hammond, 1990a; Kopp, 1995; Battino, 2001Ă, glumele, implicațiile, schimbările tonale, directiva implicită și întrebările de accesare bazală, dublele legături (Erickson și Rossi, 1975Ă, sugestiile deschise, pantomima (Erickson, 1964aă, acoperirea tuturor posibilităților de răspuns, afirmațiile compuse și procesele dialectice. Sugestii indirecte pentru începerea ședinței de terapie Mai jos sunt exemple de comunicare indirectă pentru începerea ședinței de terapie, deși ele pot fi adecvate și în alte ocazii: Mă întreb dacă simți că ești gata să începi? Mă întreb dacă
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
retrăite, pozitive și care duc la întărirea eului. Oricum experiențele bune și plăcute sunt adesea „amestecate” și asociate cu experiențe traumatice negative. Există întotdeauna posibilitatea ca atunci când un pacient își amintește experiențe bune, să fie scoase „din abis” în mod dialectic și experiențe negative. De fapt, aceasta poate fi o bună metodă „paradoxală” prin care pacientul este ajutat să aducă mai aproape de suprafață materialul traumatic (de conștientă pentru prelucrarea „psihodimanică” în terapie. Clinicianul nu trebuie să fie surprins, în consecință, dacă
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
terapeutice atunci probabilitatea abreacției spontane este minimalizată. Dacă pacientul aude vocea terapeutului și este atins reasigurator își va aminti că se află în cabinet. În mod paradoxal, prin utilizarea acestor abordări pozitive pacientul este de asemenea încurajat să exploreze tensiunile dialectice, de exemplu experiențele negative, sentimentele de stimă de sine scăzută și așa mai departe. Dacă regresia spontană și abreacția apar, terapeutul trebuie să fie pregătit adecvat și să fie încrezător pentru a gestiona situația. În aceste situații cea mai bună
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
numeroși. Platon suferă de acest uimitor simptom, dându-i purtătorului său de cuvânt trăsăturile pe care le reproșează lui Gorgias, lui Protagoras și alor săi: o pasiune maladivă pentru formă, o obsesie a retoricii de dragul retoricii, o manie a subtilităților dialectice, o evitare a subiectului și o concentrare asupra unor probleme adiacente. Confiscarea socratică a cuvântului se efectuează în detrimentul subiectului: plăcerea. Socrate pierde enorm de mult timp disertând asupra unor digresiuni inutile pentru avansarea unei reflecții asupra subiectului. Atâtea pagini despre
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
credibili... Închiși în această caricatură, cei doi hedoniști de paie - Philebos și Protarh - nu merită, evident, nicio clipă de osteneală... Dacă trebuie să suporte reproșul de a fi celebrat animalul ca model filosofic, dacă trebuie să rămână muți în fața abilității dialectice și pline de viclenie a interlocutorului lor, apărut pe scenă în veșmintele sale cele mai frumoase, dacă servesc doar la a-l face să râdă sau să zâmbească pe spectator, pe cititorul dialogului, dacă oscilează între absență - identificabilă cu lașitatea
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu discipolii lui Epicur. De ce? Grigore de Nyssa afirmă că, din cauza constituției sale fiziologice, acest animal nu poate să-și ridice capul și să contemple cerul. Așadar, nu are cum să devină un animal platonician în stare de o ascensiune dialectică prin care să se transforme într-o vietate extatică orientată spre contemplarea ideilor pure; el rămâne o creatură grosieră, condamnată să râme cu râtul în pământul cel mai murdar, scârbos și plin de gunoaie, hrănindu-se cu excrementele în care
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
juste și bune din punct de vedere filosofic. Contra captării acestui instrument sublim care este tehnica argumentativă de către oamenii politici - o piatră în grădina lui Piso? -, Philodem laudă meritele unui instrument în slujba unei cauze demne. El respinge atât abilitatea dialectică pură fără conținut, cât și ideile necinstit prezentate, propuse sau susținute. În Despre semne, Philodem se străduiește să elucideze chestiunea inferenței și reflectează asupra trecerii de la ceea ce este văzut, constatat de trupul filosofului, la ceea ce poate fi dedus: de exemplu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de acest nume. Dacă ar fi fost mai puțin radical antireligios, poate că s-ar fi putut imagina un diagnostic mai puțin tranșant. Dar așa, condamnat de un sfânt și sărbătorit de bolșevici, irecuperabil pentru Biserică și recuperat de materialismul dialectic, Lucrețiu își merită cu prisosință ciomăgeala. Iată un om ai cărui dușmani nu sunt prietenii hedonismului! Stoici care lansează calomnii, creștini care le reiau pe cont propriu, ba mai și adaugă, medici psihiatri purtând bonete cu urechi de măgar, feministe
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și neterminat, poemul De rerum natura începe cu cuvântul mamă și se încheie cu cuvântul cadavru... 7 O dialectică a forțelor. Acestui vitalism îi vom adăuga și o cinetică. Pentru că Lucrețiu propune o teorie a forțelor angajate într-o mișcare dialectică în care creația și distrugerea se opun. Forțele vitale își împart piața atomică cu forțe ale distrugerii. Primele creează viața, permit expansiunea ei, favorizează creșterea; celelalte guvernează dezorganizările, dezagregările. De o parte viața, de cealaltă moartea, două fețe ale uneia
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ca frustrantă de către alta. Vindecarea, de exemplu, poate fi gratificantă (dar invers) căci unii găsesc mai multe avantaje în faptul de a fi bolnav (nu mai au responsabilități, lumea se ocupă, de ei) decât sănătoși”. Iată de ce trebuie relevată, unitatea dialectică, a tuturor acestor aspecte (laturi) ale frustrației, care acționează, unitar, unul prin celălalt, formând de fapt cele trei componente de bază, în funcție de care fenomenul frustrației se impune a fi definit. Primul element, „situația frustrantă”, și cel de-al treilea, „răspunsul
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
față de relațiile ei sociale 5. Conținutul psihologic al fenomenului de frustrație poate fi relevat deplin numai prin luarea în discuție a termenilor de „obstacol”, „conflict” și „stres”, deoarece fenomenele desemnate de acești termeni se află într-un raport de intercondiționare dialectică, fiecare dintre ei putând fi consecința celuilalt. Astfel, o situație frustrantă, semnificând un anumit tip de conflict, poate deveni stresantă dacă conflictul rămâne nerezolvat pentru o perioadă mai lungă, de timp. Conflictul este, după cum arată V. Pavelcu, „o formă, interioară
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
structuri dinamice contradictorii („Sine” și „Supra-Eu”, „Eros” și „Thanatos”), cât mai ales ca provenind din conflictele specifice între individul pulsional și exigențele mediului social. K. Horney, de pildă, criticând metapsihologia „instinctuală” și „genetică” a lui S. Freud, reclamă un mod dialectic de gândire și o abordare sociolaogică (în locul celei instinctuale-biologice, promovată de S. Freud). Cu toate acestea, K. Horney păstrează, în fapt, din psihanaliză „inconștientul” și „iraționalismul”, înlocuind doar pulsiunile libidinale și agresive cu tendințele către „satisfacție” și „siguranță”, care, în
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și a conceptului de „sublimare”, înțeles mecanicist, ca simplu transfer de „energie psihică” de la un obiect la altul. Desigur, nu trebuie să minimalizăm în sens absolut rezultatele cercetărilor psihanalitice în care o serie de autori văd germenii unei robuste gândiri dialectice, care ar trebui să incite la reconsiderarea și reevaluarea mai profundă a „doctrinei psihanalitice”. Trebuie arătat, în acest sens, că „psihanaliza” a propus spre cercetare noi domenii, ignorate până atunci, cum ar fi: afectivitatea și motivația inconștientă; a dat un
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
dat un impuls interpretării dinamice a fenomenelor psihice; sub raport metodologic, a contribuit la dezvoltarea unei „psihologii longitudinale”, biografice, a persoanei concrete etc. Referindu-se la rolurile „Eului” și „Super-Eului”, Gh. Ionescu arată că elementul care conferă caracterul dinamic și dialectic al teoriei freudiene îl constituie geneza subiectivă și progresivă a acestor instanțe care, deși izvorâte din „Sine”, prin rolurile și funcțiile lor, tind nu numai să îl servească, dar să îl și nege și, evident, să-l reprime. (Vezi, „Introducere
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sale asupra personalitățiii, căreia îi dă o funcționalitate assemănătoare cu cea „Eului”, având rolul de a realiza: a) unitatea interioară a persoanei, prin corelarea tendințelor personale cu cerințe’e mediului exterior, aspiarție spre identificare cu idealurile abstracte etc., b) dinamismul dialectic al persoanei, prin tendința permanentă a acesteia spre autodepășire, spre progres și realizare a scopurilor și aspirațiilor personale. Nu întotdeauna, însă, tendința spre progres, spre ideal, a „Propriumului” poate fi menținută de către „ansamblul persoanei”, trebuind, din această cauză, să se
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
originile vieții - precizează P. Janet - eul nu există, după cum nu există nici personajul. Înaintea personajului exista propriul corp, cât despre eu, el este invenția umanității”. (L' évolution psychologique de la personalité, 1929, Paris, p. 536). „Eul „ este, așadar, rezultatul unei evoluții dialectice, conduitele sociale și deliberate câștigând treptat un rol preponderent în sistemul persoanei, suprapunându-se celor „afectiv-reflexive”. H. Wallon, și el, în evoluția personalității, mai multe stadii (faze) prin care se asigură sporirea nivelului conștirntizării, separarea treptată a persoanei de „ambianță
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și mai mult ideea după care esența omului, a personalității o reprezintă „ansamblul relațiilor sociale”, aduce noi argumente în sprijinul afirmației că la originea conduitei omului se află condițiile obiective exterioare. Aceste influențe exterioare se află în raporrturi de intercondiționare dialectică cu „condițiile interne”, fiind mediate de către acestea din urmă și „refractare” într-un mod propriu, specific structurii psiho-fiziologice individuale. S.L. Rubinstein acordă un rol hotărâtor, în cadrul acestor intercondiționări, influențelor externe, care determină formarea condițiilor interne: efectul influențelor externe actuale este
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a „personalității”. Dimpotrivă lumea obiectivă opune rezistență, ridicând numeroase și variate obstacole în fața tendințelor de autoperfecționare a omului, de lărgire a sferei informaționale și creatoare a personalității. Realizarea de sine a individului, procesul creației, nu se săvârșește, așadar, decât în dialectic al opoziției dintre „subiect” și „obiect”, dintre „om” și „societate” în care trăiește. Cunoașterea vieții sociale în dinamica și complexitatea ei, uneori contradictorie, reperzintă condiția indispensabilă pentru formarea unei imagini veridice asupra feno menelor și tendințelor ce caracterrizează stadiul în
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]