830 matches
-
de viață. În principiu, invidiosul poate fi identificat după (ibidem): • disprețul excesiv: tendința de a disprețui ceea ce el nu pot avea sau nu poate face; • tendința de a practica ironia, arta de a spune alta decât ceea ce gândește; • talentul de disimulare; • tendința de a lăuda peste măsură. Pentru nuanțarea analizei, este demn de menționat faptul că în societățile noastre (democratice), invidia nu este întotdeauna negativă. Ea poate fi de folos în controlul democratic și se poate transforma chiar în admirație față de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
situație, iar în alta intervenția sa comunicativă poate fi autoritară, normativă etc. Practic, fiecare persoană se caracterizează printr-un cumul de manifestări posibile în n situații de comunicare și relaționare interpersonală, manifestări pe care le actualizează contextualizat; rolurile nu implică disimulare, ci doar asumarea unei ipostaze; sunt eu-profesoară, sunt tot eu-soție, eu-prietenă, eu-mătușă, eu-colegă etc., însă de fiecare dată percepția interlocutorului este, firesc, diferită, prin raportare la elementele pe care eu le asociez fiecărui rol pe care mi-l asum. Astfel
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
coordonate ale Eul-ului pe care alege să nu le exteriorizeze), cu trimitere însă și către ideea de "mască" asociată cu ceea ce locutorul consideră că se așteaptă de la el într-o situație dată (cf. Rogers, 2008, p. 165) și cu disimularea în condițiile în care, pentru a-și atinge scopul, un locutor alege să interpreteze (versus să-și asume, să intre într-) un anumit rol, să poarte o anumită mască (de exemplu, se comportă ca un prieten/confident al interlocutorului, însă
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
pe care-l are în vedere). Așadar, chiar dacă "rolul" și "masca" sunt asociate, în general, în literatura de specialitate, "spectacolului comunicării" (și vieții 37/lumii ca teatru 38), realitatea relațională și comunicativă diferențiază aceste două ipostaze prin prezența sau absența disimulării, a "jocului": rolul este parte din noi, masca este o aparență. Rolul presupune actualizarea, în context, a tehnicilor discursive, masca actualizarea celor teatrale (care pot fi, însă, valorificate și pentru a potența unele dintre caracteristicile tehnicilor discursive, prin exersare vezi
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
răspunsurile sunt relative și contextualizate în cazul fiecăreia dintre întrebările de mai sus... Dacă "lumea e o scenă", atunci noi suntem actorii, însă, pe de altă parte, ca ființe sociale, diferențiem rolul asumat în varii contexte de masca ce presupune disimulare (vezi și supra, I.1.4.). Profesorul își asumă acest rol și, în plus, își regizează propriul "spectacol" didactic; pe de altă parte, nu puțini profesori pun pe primul loc caracterul profund uman al relaționării lor cu elevii, dincolo de caracterul
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
iar el nu are simțul istoriei. Astfel, unui partizan al intervenției statului în economie îi va fi reproșat că a rămas la epoca planificării sovietice. Această tactică nu poate fi contra-zisă: cum vreți să fiți înțeleși dacă înotați împotriva curentului? Disimularea are ca scop ascunderea adevăratei mize a dezbaterii, pentru a nu speria adversarul. Hitler nu putea să își dezvăluie adevăratele ambiții atâta timp cât armata sa nu era pregătită. La München a pretins că dorea doar să șteargă ne-dreptățile tratatului de la
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
limbajul bolnavilor somatici care exprimă suferința acestora, limbajul bolnavilor psihici exprimă atitudinea acestora față de nefirescul transformărilor pe care ei le resimt. Limbajul bolnavilor psihici disimulează, relatează sau elaborează fabulativ ceea ce aceștia simt ca nefiresc în raport cu propria lor persoană. În cazul disimulării, bolnavii caută ca prin cele relatate să ascundă, să mascheze sau cel puțin să estompeze pe cât le este posibil, nefirescul pe care-l resimt ca urmare a unor „transformări” ale persoanei lor. În aceste cazuri relatările sunt sărace, simple, caută
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
identitatea și securitatea. Stările de dezechilibru psihic se caracterizează prin câteva trăsături majore, care le sunt specifice din punct de vedere psihopatologic. Acestea sunt următoarele; 1) un stil de existență specific, caracterizat prin următoarele: instabilitate, impulsivitate, inadaptabilitate, tendință de mitomanie, disimulare, conduită labilă și imprevizibilă; 2) o anumită evoluție psihobiografică, caracterizată prin existența unor frustrări, psihotraumatisme, devianțe etc., așa cum se poate vedea în continuare: a) copilărie tulburată în cere semnalăm: alternanță de apatie și surexcitare, activitate școlară neregulată și indisciplinată, crize
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Este caracterizată prin neîncrederea, senzitivitatea, restricția deliberată a afectelor exprimate, hipertrofia Eului, exagerarea dificultăților, refuzul criticii altora, așteptarea permanentă de a fi înșelat sau de a fi victima răutății altora, punerea sub semnul îndoielii a cinstei altor persoane, neîncrederea sau disimularea. B. Personalitatea antisocială Este caracterizată prin aspectul impulsiv și imprevizibil al actelor și comportamentelor sale cu caracter: autodistructiv, la care se asociază alte diferite forme de tulburări de comportament. C. Personalitățile schizotipă și schizoidă Acest grup reunește două sub forme
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracteristici proprii, după cum se poate vedea în continuare. Atitudinea de negare, constă în ignorarea bolii, în refuzul bolnavului de a accepta sau de a recunoaște existența bolii și a faptului de „a fi bolnav”, ca fiind ceva imposibil și inautentic. Disimularea, este încercarea pe care o fac unii bolnavi de a ascunde prezența bolii, de a masca sau diminua simptomele existente, vizibile, căutând, în felul acesta să apară cu o „imagine de sine” normală, de persoană sănătoasă, nealterată de existența unei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
crescute de băuturi alcoolice, cu caracter periodic. Discordanță: stare psihopatologică particulară caracterizată prin bizarerii, contradicții și manifestări paradoxale, creând un aspect general de dizarmonie între simptomele clinice, acestea dând impresia, într-o anumită privință, că sunt independente unele de altele. Disimularea: tendința la diminuarea sau mascarea fenomenelor psihopatologice de către bolnav. Este opusul simulării. Dismorfofobie: impresia patologică cu caracter obsedant, a unor diformități legate de aspectul fizic al unei persoane. Este o tulburare de schemă corporală sau a imaginii de sine. Disociația
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Carență afectivă Catalepsie Cataplexie Catatonie Cenestopatie Ciclotimie Claustrofobie Cleptomanie Colecționarism Comă Complex Confabulație Confuzie mintală Constituție Contagiune psihică Coprolalie Criză Culpabilitate Degenerescență Déja vu Delir Demență Demență precoce Demonopatie Dependență Depersonalizare Depresie Derealizare Deteriorare psihică Dezechilibrul psihic Dezorientare Dipsomanie Discordanță Disimularea Dismorfofobie Disociația Dispoziție Dromomania Ecolalie Ecomimie Ecopraxie Encoprezis Endogenie Enurezis Epilepsie Erotomanie Euforie Excitație Exhibiționism Exogenie Extaz Fabulație Fetișism Fobie Frigiditate Frustrare Fuga Fuga de idei Gatism Glischroidie Halucinație Heautoscopie Hiperestezie Hiperstenia Hipnagogice Hipnapompice Hipoestezia Hipomanie Hipostenia Homosexualitate Iatrogenie Idee
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
creator. El cercetează cu minuție și reordonează nuanțat documentele și actele oficiale, unele inedite, ajungând la definirea unei psihologii creatoare și la schițarea etapelor unui destin uman adesea derutant pentru istoricii literari. Se demonstrează că „sucitul” Creangă a avut darul disimulării, acoperindu-și protector fondul său grav și chiar tragic (nicicum „jovial”) cu „măștile inocenței”. Acest cod al măștilor, detectabil la eul empiric, este folosit de povestitor și retrospectiv în Amintiri din copilărie, analizate aici ca operă de ficțiune propriu-zisă, iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
despre propria persoană rămîne, în acest caz, nealterată, ori înflorește chiar; fiindcă din fiecare injurie a dușmanului scoatem, prin răsturnare, o laudă. Dar în afară de cazul de vrăjmășie pe față fiecare din noi trăiește închis într-un cerc de reticențe și disimulări, pe care-l întrețin natural cu o foarte mare grijă toți ai noștri, începînd de la cei mai de aproape. Este conspirația esențială fără de care traiul împreună n-ar fi suportabil. În jurul fiecăruia din noi circulă, în ascuns, constatări și aprecieri
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
exact invers. Secolul al XVII-lea englez recidivează prin John Ecelyn, un moralist fără har. Centrul de greutate al intimisticii rămâne, Însă, pe mai departe În afara Insulei. Tot mai multe personaje de la Curtea Franței se Încearcă În această artă a disimulării. Arnauld d’Andilly ține un foarte colorat Jurnal de tinerețe, Olivier Le Fevre d’Ormesson Îl acompaniază, iar, În veacul următor. E.-J. E. Barbier dă la iveală un Journal historique et anecdotique du règne de Louis XV. Odată cu zorii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unei funcții stimulează și structura evoluției altora, la debilul mintal avansul unei funcții se realizează în detrimentul celorlalte; d) R. Fau observă fragilitatea construcției personalității, datorită durității, impulsivității și lipsei de control, în timp ce la unii apare o fragilitate mascată, făcând posibilă disimularea trăsăturilor negative. În general, toți au un activism redus cu o motivație deficitară, concretizată în lipsa de scopuri, interese, aspirații reale, superficialitate în emiterea judecății, instabilitate afectivă și comportamentală. e) Gheorghe Radu precizează că la elevul cu handicap, raportul între formele
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
un asemenea hiatus, în care cercetările se realizează cu ajutorul tehnicii observației participative, venind din partea membrilor autentici ai comunității studiate. Constrîngerile pe care le conține sociologia, mai mult ca știință decît ca un produs cultural spontan, impun un oarecare grad de disimulare, chiar în cazul celui mai empatic observator. Deși unii prieteni temporari devin treptat prieteni pe viață, vor exista mult mai mulți care nu vor face acest lucru. Chiar dacă cercetătorul își propune să nu păcălească niciodată persoanele pe care le chestionează
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
diferit și era însoțită de un accent pus pe slăbiciunea muritorilor de rînd și pe tendința lor de a se lăsa păcăliți. Atitudinea lui ambivalentă este bine ilustrată de unul din "principiile" sale: Există o anume ură față de minciuni și disimulare, care este rezultatul unui delicat simț al umorului; există de asemenea o ură similară care este însă rezultatul lașității, provenind din aceea că falsul este interzis de legea divină. Prea laș pentru a minți... (Nietzsche 1911:6) În comparație cu ceea ce s-
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minți cu scopul de a împiedica pe cineva să știe mai multe este, după părerea lui Simmel, numai una din modalitățile posibile, tehnica pozitivă și agresivă, cum s-ar spune, al cărui obiectiv este în general atins prin secretivitate și disimulare. (Simmel 1906:448-449) El continuă apoi să discute, mult mai pe larg, caracteristicile societăților secrete, în care se practică din plin această tehnică defensivă. Există două aspecte în analiza lui Simmel asupra minciunii care merită subliniate. Primul este accentul pe
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
28), scria că el l-ar lăuda pe omul care în viața sa de toate zilele trăiește liber și cinstit și se folosește de nesinceritate numai rareori, atunci cînd îl îndeamnă la aceasta un motiv foarte important... în probleme esențiale disimularea aduce un profit maxim, cu atît mai mult cu cît persoana în cauză are o reputație de om cinstit, fiind astfel mai ușor de crezut. (cf. Barzini 1964:164) În secolul al XVIII-lea, pericolele unui exces de minciună au
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Cu alte cuvinte, ideologia nu apare numai în contextul relațiilor dintre o clasă dominantă și o clasă dominată, ci peste tot acolo unde este prezentă necesitatea legitimării autorității politice. Marx a analizat fenomenul ideologic exclusiv prin prisma funcției sale de disimulare sau, mai curând așa cum arată Paul Ricoeur a înțeles ideologia ca "distorsiune-comunicare"32. Este adevărat, ideologia are rolul de a legitima, uneori recurgând chiar la disimulare: "Acolo unde există putere, există o revendicare de legitimitate. Și acolo unde există o
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
legitimării autorității politice. Marx a analizat fenomenul ideologic exclusiv prin prisma funcției sale de disimulare sau, mai curând așa cum arată Paul Ricoeur a înțeles ideologia ca "distorsiune-comunicare"32. Este adevărat, ideologia are rolul de a legitima, uneori recurgând chiar la disimulare: "Acolo unde există putere, există o revendicare de legitimitate. Și acolo unde există o revendicare de legitimitate, există recurgerea la retorica discursului public într-un scop de persuasiune"33. Dar nu aceasta este calitatea esențială a ideologiei. Dimpotrivă, legitimarea, acțiunea
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
legitimitate. Și acolo unde există o revendicare de legitimitate, există recurgerea la retorica discursului public într-un scop de persuasiune"33. Dar nu aceasta este calitatea esențială a ideologiei. Dimpotrivă, legitimarea, acțiunea justificatoare proprie ideologiei, chiar și prin apel la disimulare, este, în realitate, o prelungire a funcției sale integratoare. În opinia mea, atunci când discutăm despre calitatea integratoare a ideologiei, ce poate fi identificată prin acele teorii sau activități care au rolul "de a difuza convingerea că evenimentele fondatoare sunt constitutive
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
ceva care ne precede și, în același timp, ne orientează. Aici putem regăsi, practic, funcția esențială a ideologiei, și anume aceea integratoare. Mai mult decât atât, putem deduce că, înainte de a servi fenomenului de dominație, fie prin legitimare, fie prin disimulare, deci înainte de a avea funcții politice, ideologia, înțeleasă în această manieră, deține o funcție eminamente socială, întrucât "orice grup durează, dobândește consistență și permanență grație imaginii de sine stabile și durabile pe care și-o dă. Această imagine stabilă și
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
amatori”, D. O. Magdin, Flacăra Iașului, 24 nov. 1989; - “La o aniversare”, Radu Costin, Flacăra Iașului, 4 nov. 1989; - “După douăzeci și cinci de ani”, D.O. Magdin, Flacăra Iașului, 28 oct. 1989; - “Plasticieni ieșeni la Viena”, Monitorul, Iași, 11 0ct. 1995; - “Disimularea esenței artistice nu se poate realiza decît prin Întoarcerea ideii În sine”, Independentul, 5 mai, 1997; - “Un salon de toamnă pe măsura anotimpului”, Magda Olteanu, Ziua de Iași, 4 oct. 1999; - “Surpriza din Grădina Copou pentru membrii Uniunii Artiștilor Plastici
PAGINI DE ARTĂ NAIVĂ IEŞEANĂ by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Science/91838_a_93005]