2,306 matches
-
ci și manifestarea modelului ei ceresc totodată 482. Simbolul joacă, prin urmare, un rol fundamental în definirea acestei zone artistice, Hegel subliniind faptul că "arta simbolică poate fi numită (...) în general sacră" 483, având în centrul proceselor sale creatoare expresia divinului. Prin aceasta, capodoperele artei sacre sunt considerate expresii sublime ale spiritului transcendental, care se face vizibil și se manifestă prin ele. De aici apare și acea interpretare, conform căreia arta sacră reprezintă, în realitate, creația divinității, epitetul de sacru sinonim
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Editura Polirom, Iași, 1996. Meslin, Michel, Știința religiilor, Editura Humanitas, București, 1993. Michalowski, Kazimierz, L'art de l'Égypte, Éditions Citadelles & Mazenod-Editio, Paris, 1968-1994. Michaud, Yves, La crise de l'art contemporain, Presses Universitaires de France, col. Quadrige. Mircea, Corneliu, Divinul, Editura Paideia, București, 2006. Mondzain, Marie-José, Imagine, icoană, iconomie: sursele bizantine ale imaginarului, Editura Sophia, București, 2009. Nae, Cristian, Arta după sfârșitul artei: Danto și redefinirea operei de artă, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", 2010. Newberg, Andrew, Waldman, Mark Robert
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
din cadrul Rugăciunilor dinaintea Sfintei Împrtășanii din cultul creștin-ortodox. 36 Roger Caillois, op. cit., p. 21. 37 Ibidem, p. 42. 38 În creștinism, spre exemplu, apropierea de moaștele unui sfânt poate avea sensul unui transfer de energie pozitivă, un contact cu lumea divinului, ce-l întărește și îmbogățește spiritual pe omul religios, la fel cum pătrunderea într-un spațiu malefic poate avea repercusiuni nefaste asupra celui ce a intentat să facă aceasta. 39 Roger Caillois, op. cit., p. 21. 40 Luiza Maria Dumitru, Sacrul
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
2008, p. 83. 61 Mircea Eliade, op. cit., p. 65. 62 Ibidem, p. 188. 63 Ibidem, p. 189. 64 Juan Martín Velasco, Introducere în fenomenologia religiei, Editura Polirom, Iași, 1997, p. 56. 65 Ibidem, pp. 74-75. 66 Velasco subliniază faptul că divinul reprezintă "realitatea absolut diferită de toate celelalte realități mundane, deplina perfecțiune și totala plenitudine de ființă, Binele suprem, valoarea supremă și demnitatea augustă". (J. Martín Velasco, op. cit., p. 82). 67 Ibidem, pp. 82-83. 68 Julien Ries, op. cit., p. 35. 69
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Klimowicz, Editura Artă Grafică, p. 55.) 70 Ibidem, p. 53. 71 Vezi Mircea Eliade, op. cit., pp. 16-18. 72 "Chiar dacă mă îndoiesc de existența lui Dumnezeu, chiar dacă Îl neg, faptul însuși al îndoielii și al contestării Îi mărturisește prezența". (Corneliu Mircea, Divinul, Editura Paideia, București, 2006, p. 36). 73 Sacrul reprezintă "esența tare și pură a ființei spirituale determinate", în care termenul tare semnifică atributul eternității acestuia. (Cf. Corneliu Mircea, op. cit., pp. 30-31). 74 Divinitatea își regăsește identitatea într-o sumedenie de
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
spirituale determinate", în care termenul tare semnifică atributul eternității acestuia. (Cf. Corneliu Mircea, op. cit., pp. 30-31). 74 Divinitatea își regăsește identitatea într-o sumedenie de noțiuni precum cele de Absolut (Necondiționat, Etern, Infinit), Zeu, Dumnezeu, Spirit etc. În acest sens, "Divinul este, El însuși, răspunsul final al oricărei întrebări. Dumnezeu e totul: tot-ceea-ce-este". (Cf. Corneliu Mircea, op. cit., p. 95). 75 Wilhelm Dancă, Mircea Eliade: Definitio Sacri, Editura Ars Longa, Iași, 1998, p. 145 (respectiv pp. 186-188). 76 Julien Ries, op. cit., p.
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
p. 196. 81 Cf. Wilhelm Dancă, op. cit., p. 143. 82 Expunând modul de problematizare a sacrului în concepția lui J.-P. Audet, Julien Ries subliniază faptul că "natura sacrului trebuie căutată în experiența pe care omul o trăiește în prezența divinului, experiență mediată, inerentă naturii umane", sacrul neexistând ca atare "decât în căutarea divinului prin asociere". (Julien Ries, op. cit., p. 203) 83 Juan Plazaola, Arte sacro actual, Biblioteca de Autores Cristianos, Madrid, 2006, p. 3. 84 Ibidem, p. 5. 85 Pentru
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
problematizare a sacrului în concepția lui J.-P. Audet, Julien Ries subliniază faptul că "natura sacrului trebuie căutată în experiența pe care omul o trăiește în prezența divinului, experiență mediată, inerentă naturii umane", sacrul neexistând ca atare "decât în căutarea divinului prin asociere". (Julien Ries, op. cit., p. 203) 83 Juan Plazaola, Arte sacro actual, Biblioteca de Autores Cristianos, Madrid, 2006, p. 3. 84 Ibidem, p. 5. 85 Pentru conturarea unei imagini mai clare asupra noțiunilor dezbătute în cadrul acestui subcapitol, vezi A
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
fenomenologică, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 20. Autorul descrie această situație ca pe o stare de paradox, datorată intervenției invizibilului în vizibil, arătând faptul că "în vizibilitate intră ceea ce n-ar fi trebuit să se întâlnească aici focul în apă, divinul în uman". (op. cit., p. 22). 239 Jean-Luc Marion, Crucea ..., pp. 26-27. 240 Având un rol fundamental în cadrul cunoașterii, reprezentările au fost clasificate după mai multe criterii. "Astfel, după analizatorul predominant, ele pot fi vizuale, auditive, kinestezice, gustative, vestibulo-vibratoare-viscerale etc.; după
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
bună, precum Dumnezeu a zis creând-o, ea este expresia în timp și în spațiu a infinitei bunătăți dumnezeiești; și dacă lumea e frumoasă, ea e expresia strălucitoare și cosmică a frumuseții supralumești, care a creat-o. Dionisie atribuie binelui divin formele lucrurilor create când zice că „natura lui fără formă produce orice formă”(Numele Divine, IV,3). Dar aceeași calitate o atribuie și frumuseții absolute când zice: „Frumosul este începutul tuturor lucrurilor, fiind cauza creatoare, ce pe toate le mișcă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
existând în inteligența genială și considerată numai ca dar natural e, prin urmare, după chipul lui Dumnezeu. Același lucru îl spune și Toma de Aquino în următoarea propoziție: „Precum intelectul divin e principiul naturii, spiritul omenesc, care e chipul celui divin, e principiul artei”(Toma de Aquino: In polit.I.Prolog). După distincțiile aristotelic scolastice, care își trimit ecoul până în estetica lui Kant, arta nu aparține inteligenței speculative ca știința și filosofia, ci inteligenței practice ca morală. Dar inteligența practică se
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Bos: Du Spirituel dans l’ordre Miram, în revista „Vigile” Premier Cahier, 1930) întrebările ridicate de Charles Du Bos ating o limită extremă a curiozității noastre teologice, a setei de a stabili raporturile esențiale dintre diferitele categorii de manifestare a divinului în sufletul omenesc și în lume. Când e vorba de prezența lui Dumnezeu, distingem după învățătura Fericitului Augustin o prezență de imensitate și o prezență harică. Cea dintâi e modul general al lui Dumnezeu de a se manifesta în lume
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
la Biseric..., sunt în contact direct cu Dumnezeu. Ei bine, nu este chiar așa. S... nu uit...m c... El ne-a creat dup... chipul și asem...narea Să și c... El se afl... în noi, ne ofer... flac...ra divin... prin care exist...m ca ființe benefice pe P...mânt Ț sufletul nostru Ț, acel gr...unte de materie divin... pe care il p...str...m în încarn...rile noastre și de care trebuie s... ne îngrijim cu sfințenie. Sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]
-
întotdeauna greșit că noțiunea de rațiune are sens unic. De fapt, oricât de riguros ar fi în ambiția sa, acest concept e la fel de mobil ca și altele. Rațiunea are un chip uman, dar ea știe să se întoarcă și către divin. Încă de la Plotin 8, care primul a știut s-o concilieze cu climatul etern, a învățat să se abată de la principiul ei cel mai scump, contradicția, integrându-l pe cel mai ciudat, pe acela pe de-a-ntregul magic, al participării
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Ajunge să știi și să nu ascunzi nimic. În muzeele italiene poți vedea uneori mici ecrane pictate, pe care preoții le țineau în dreptul feței celor osândiți la moarte, pentru a le ascunde eșafodul. Saltul, sub toate formele sale, cufundarea în divin sau în etern, în iluziile cotidianului sau ale ideii, iată tot atâtea ecrane care ascund absurdul. Dar există funcționari fără ecran, și despre aceștia vreau să vorbesc. Am ales cazul extrem. La acea limită, absurdul le dă puteri regești. E
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
o nuanță pe care Kafka își riscă întreaga operă. Totuși, căutarea eternului rămâne aici meticuloasă. Și aceste automate inspirate - personajele lui Kafka - întruchipează însăși imaginea a ceea ce am fi, lipsiți de divertismentele noastre și lăsați pe de-a-ntregul pradă umilirilor divinului. În Castelul supunerea față de cotidian devine o etică. Marea speranță a lui K... este aceea de a fi adoptat de către cei de la castel. Neizbutind singur, se străduiește să merite acea grație devenind un locuitor al satului și pierzând calitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Acest scenariu didactic este conceput pe un număr de cinci ore și își propune să realizeze ideea conform căreia creația artistică poate fi socotită un "autoportret" al creatorului său. În procesul creației artistice, scenariul ontologic al creației "după chipul asemănarea" divinului se repetă, este același. Dumnezeu a făcut lumea după chipul și asemănarea sa, artistul creează opera la fel. Opera artistică (literară) este, în ultimă instanță, un autoportret tainic al artistului (scriitorului). Cartea de literatură mărturisește chipul adevărat al autorului ei
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
cuvintelor. (Anexa VI) Prin intermediul acestei problematizări se va ajunge la a se expune și discuta despre ipostasurile divine, despre ființa divină, existența persoanelor Sfintei Treimi, relația dintre ele. Pe tablă va fi reprezentată schematic relația dintre ipostasul uman și cel divin în Hristos. Mântuitorul nostru și-a păstrat natura Sa divină și ipostasul divin fără a afecta prin întrupare unitatea Sfintei Treimi, Aceasta rămânând în natura Sa neschimbată și nestricată. Pe de alta parte, în Hristos întrupat, pe lângă natura sa divină
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
http://orthphoto.net/ http://ro.orthodoxwiki.org/Nebun pentru Hristos http://www.crestinortodox.ro/comunitate/album file.php?user=windorin&album id=6&media id=542 REFLECȚIA DIDACTICĂ Chipul lui Dumnezeu rămâne începutul oricărui lucru bun în om. Ascensiunea omului spre desăvârșire, spre asemănarea cu divinul, poate fi comparată cu o rază de soare care străbate cerul în zorile dimineții sau cu lumina timidă dar hotărâtă a unei lumânări în întunericul necunoașterii. În tragedia căderii omului în păcat, a rămas mereu prezentă o idee salvatoare: cea
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
cu o rază de soare care străbate cerul în zorile dimineții sau cu lumina timidă dar hotărâtă a unei lumânări în întunericul necunoașterii. În tragedia căderii omului în păcat, a rămas mereu prezentă o idee salvatoare: cea a asemănării cu Divinul. Sămânța de dumnezeire din noi e cea care ne poate salva, dacă îl acceptăm pe Dumnezeu ca model suprem de existență fără de care omul "nu poate face nimic" conform cuvintelor lui Hristos cel împărtășit nouă. Anexa I Anexa II Anexa
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
mod de a fi bun, fiind (tot) pentru noi... În viață, pare că avem de urmat două căi fundamentale: spre noi înșine, în tot mai adâncul nostru (unde s-ar putea să-L descoperim pe Dumnezeu) sau spre Dumnezeu, spre divin, în tot mai profundul lui (unde s-ar putea să ne descoperim pe noi înșine). Umanismul se revarsă din iubire. Iubirea alimentează și întreține umanismul. Trăim printre lucruri autentice, veritabile și lucruri inautentice, surogat. Trăim printre originale și imitații. Trăim
[Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]
-
În momentul trecerii de la gândirea religioasă la gândirea filosofică. Mai Întâi de toate, caracterul ambiguu al noțiunii de daimon În cadrul gândirii religioase s-a relevat prin absența oricărei reprezentări figurate, mitice sau ritualice existente În cazul celorlalte două specii ale divinului: cea de theos și cea de heros. Daimonul nu este definit printr-o „liturghie civică”, nu are legende sau mitologii daimonice așa cum au zeii sau eroii; daimonii n-au fost niciodată forme ale divinului Înscrise În materie, prezente În universul
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
În cazul celorlalte două specii ale divinului: cea de theos și cea de heros. Daimonul nu este definit printr-o „liturghie civică”, nu are legende sau mitologii daimonice așa cum au zeii sau eroii; daimonii n-au fost niciodată forme ale divinului Înscrise În materie, prezente În universul sculptural. P. Chantraine 1 vede În daimones niște „puteri greu de identificat care intervin În treburile oamenilor”. Fără a-i da un caracter mai precis, mai determinat, această definiție situează daimonicul În sfera acțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Stromatele lui Clement Alexandrinul, cum că barbarii ar deține Învățături despre divinitate cu mult mai vechi și mai profunde decât grecii 1 și că ei ar fi adevărații inițiatori ai filosofiei văzute ca iubire de Înțelepciune și ca apropiere de divin. „Unii afirmă că studiul filosofiei a Început la Barbari: ei susțin că perșii au avut pe magi, babilonienii și asirienii pe chaldei... iar celții și galii pe druizi”, scrie Diogenes Laertios În prologul la Viețile și doctrinele filosofilor (Proem. I
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
s-ar fi instruit În Egipt sau prin alte părți, Într-un Orient populat cu profeți ale căror trăsături esențiale le regăsim În descrierea făcută de Cleombrotos barbarului inspirat: lipsa bolilor 1, asceza 2, căutarea singurătății și a intimității cu divinul 3, harul divinației inspirate 4 și caracterul de revelație, oracular, atribuit oricărui cuvânt al lor, logica demonstrației fiind cu mult mai prejos de adevărul dezvăluit prin acești profeți: „ai fi zis că era vorba de-o adevărată inițiere În mistere
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]