7,734 matches
-
că negi într-un fel, ca și N. Manolescu, în atât de „infidelul" său articol Arghezi, poet nereligios 4 (care îi denotă limitele într-un chip întristător), tocmai ce este esențial la Arghezi: structura de mistic, cu obsesia permanentă a divinității, chiar dacă uneori în forme de-a dreptul contradictorii. Eugen Simion avea pe deplină dreptate, declarându-l cândva „un Toma Necredinciosul, existențialist", iar Alexandru George considerân-du-i experiența monastică, într-un capitol fundamental din Marele Alpha 5 drept decisivă pentru întreg Weltanschaung-ul
Însemnări despre epistolograful Dinu Pillat by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6031_a_7356]
-
în sezon), creează, pentru el, „cea mai bună dintre lumile posibile” -, în schimb, Sf. Augustin e invocat pentru afirmațiile lui ce arată perisabilitatea tuturor creațiilor omenești (inclusiv a măreței Rome - dar, desigur, în perspectiva mântuirii și a eternității conferite de divinitate). Romanul are șapte capitole, și fiecare - cu excepția ultimului - poartă un motto din predicile Sf. Augustin. În Predica despre căderea Romei, Sf. Augustin are această frază celebră, invocată și de Ferrari: „Lumea este ca omul: se naște, crește, apoi moare”. Ea
Creșterea și decăderea unei lumi by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3403_a_4728]
-
de adorație mistică, astfel încât lamentația elegiacă se transformă pe neașteptate în lamento psaltic, mărturisind dorința comuniunii cu sacrul, care nu este însă - în textele Mioarei Cremene - decât un pseudonim al departelui care ia succesiv chipul bărbatului și pe cel al divinității: „Vreau degetul Tău sfânt să mă atingă / triunghiul păcătos și să îi stingă / corcita ardere: șerpar și chingă” (Înger bizantin). Autoarea definindu-se, în ceea ce lirica ei are cu adevărat autentic, ca o poetă a distanțelor spațiale, dar mai ales
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
uneori de lirism, ceea ce o apropie de formula prozopoemului. Plecând, de la ideea originii extraterestre a civilizației omenești, vehiculată nu o dată în science-fictionul contemporan (în cartea Mioarei Cremene eroii civilizatori vin de pe îndepărtata planetă Globus și poartă, nu întâmplător, nume de divinități orientale), autoarea (a cărei viziune se înrudește până la un punct cu aceea a lui Orwell, Huxley sau Zamiatin) elaborează o distopie ce are drept teatru de desfășurare lumea globusiana, situată undeva în galaxia Phoenix și aflată în toiul celei de
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
muzică a construcției/ de construcție. Un enorm confort rezultă din acest joc de mâini în care placida realitate - chemată, deci, pe numele mic - transcende în imposibile ipostaze. Un profet dezabuzat, cu țâșniri de juvență, un mag în nesigure raporturi cu divinitatea, păpușar de intermundii, pașnic pieton al universului, cu domiciliu în „Amarul târg” se dovedește a fi unic expert în mutația regnurilor. Cu toate că trupul este tandrețea unei așteptări, iar din cotidian eul culege majestuoasele resturi ale obișnuinței - sau tomai de aceea
De Opera omnia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/3117_a_4442]
-
autorul nu se poate detașa de obsesia sa majoră, dispariția. Ea există încă din primele piese sumbre cuprinse în Aur sterp, continuă cu gravitate sporită în Stînci fulgerate, pentru a se instala definitiv în ultimele două volume. După invocări arzătoare, Divinitatea a rămas mută; Philippide respinge consolarea religiei și se va afla mereu, conștient, față-n față cu neantul. Începînd cu poezia Fereastra, angoasa solitudinii și a sfîrșitului își făcuse loc, pentru a deveni apoi acaparantă. Sub cele mai neașteptate forme
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
conștient, față-n față cu neantul. Începînd cu poezia Fereastra, angoasa solitudinii și a sfîrșitului își făcuse loc, pentru a deveni apoi acaparantă. Sub cele mai neașteptate forme și sub cele mai curioase pretexte, ne ciocnim de aceeași realitate, absența Divinității, disperarea poetului. Familiar al morții mereu interogate, Philippide găsește pentru ea zeci de perifraze metaforice și inedite: marea clipă fără viitor, existența fără amintiri, marginea de noapte a vieții, țărmurile somnului cel lung, culmea cea mai înaltă, pragul porții, în preajma
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
e oarecum neverosimil să-mi închipui pe Zizi a mea ocupată cu expedierea a 277 de pachețele similare. Îmi vine greu să-ți spun, dar țărăncuța ta e foarte puțin comunicabilă. Se poartă chiar foarte rece cu mine. Pe Hermes, divinitate probabil și a dimensiunilor, gulerul pe care ai vrut să mi-l trimiți (nu mă îndoiesc, cu scopul de a simboliza simpatia ta pentru mine, așa de caldă încât m-ai strânge de gât) corespunde unui ideal îndepărtat de prosperitate
O idilă giocosa by Nicolae Mecu () [Corola-journal/Journalistic/3012_a_4337]
-
numinoase. Scos de sub simțurile obișnuite, poetul e sub har și nu-i mai pasă de talent. Talentul e o facultate histrionică, de prestidigitație verbală, simplă dexteritate de a însăila versuri, pe cînd harul e pneumatic, antenă prinzînd „undele scurte“ ale divinității. În Noduri și semne nu e nici urmă de fantezie, nici cîtime de plăsmurie proprie, căci poetul nu mai e creator, ci mijlocitor. Un colportor docil, care, asemeni unui releu în care se strîng semnificațiile transcendente, întocmește stihuri în fața cărora
Patimile după Nichita by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3033_a_4358]
-
argumentele originale, Oedip se salvează prin luciditate și aspirația spre libertate. Dacă la Sofocle eroul își ispășește vina prin suferința care îi aduce în final iertarea celor de sus, la autorul român, el refuză orice determinare exterioară și acționează în pofida divinității. Ingeniozitatea lui Oedip îl ajută să dejoace cursa întinsă de oracol și să ajungă la Colonos fără a comite o nouă crimă: el colaborează cu cel care ar trebui să-i fie victimă dacă lucrurile s-ar desfășura așa cum vor
Dramaturgii români și Antichitatea by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3035_a_4360]
-
celți, după cum susțin alți scriitori, ci discipolul său, tracul Zamolxis”. Pe această punte balcano-irlandeză creată de migrația vechilor celți a putut circula nu doar complexul de legende legate de numele misteriosului Ler, dar și cultul misteric al zeilor Cabiri (Kαβειροι), divinități agrare, dar și ale navigației atestate din sud-estul Europei până în Irlanda. În Irlanda, spune Diodorus Siculus în Bibl. hist., IV, 56, 4, „celții, care locuiesc pe malurile Oceanului, slăvesc - dintre zei - mai ales pe Dioscuri (Cabiri)”, cei care „au ajuns
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
dintre zei - mai ales pe Dioscuri (Cabiri)”, cei care „au ajuns acolo din vremuri străvechi, străbătând Oceanul”. Aceste zeități gemelare au generat în arealul tracic cultul „cavalerilor danubieni”, cult relaționat de cercetători zeilor Cabiri, Marii Zei (Theoi Megaloi) din Samothrace, divinități în același timp agrare și protectoare ale navigației. Despre cultul lor misteric vorbea plin de admirație Diodor: „Nimeni - în afară de cei inițiați - nu poate afla aceste taine. Se pare că Zeus cel dintâi i-a inițiat pe străini în misteriile despre
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
domn din cer”, etc. Așadar, ler poate fi echivalentul precreștin al lui doamne, anafora de adstrat creștin nefăcând decât să-i sublinieze lexemului remanența sacrală, cea care descinde din miturile despre Llyr, zeul celt al apelor și al furtunii, o divinitate extrem de importantă pentru orice cult agrar. În marginea acestei concluzii, putem opina și că explicația lui Dumitru Dan (în Noua revistă română, vol. III, nr. 26/ 1901, p. 85-91), preluată de toate dicționarele românești (v. DEX, DM) este incompletă: ler
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
stăteau să se rupă apele unui context borțos și propice și din el urma să alunec în căuș de lumină purtat peste mări și țări de puternice aripi mi se păruse c-aud sau poate că am și auzit mâna divinității orbecăind după foarfece o ursitoare se repezise să îmi deschidă cont pe Facebook o alta să-mi numere faptele bune care aveau să atragă dușmanii totul era pregătit ca la carte dar nici un paznic nu s-a dovedit totuși în
Poezii by Elena Ștefoi () [Corola-journal/Imaginative/2376_a_3701]
-
Fluviul e lumânare în curgere", ,făina luminii pâlpâie în neon", ,bălți enorme de vorbe" sunt călcate de pasul poetului, pe deplin conștient că ,vid absolut nu există". Spectacolul diurn și nocturn al lumii, mișcarea ei browniană sub cupola protectoare a Divinității sunt însoțite și exprimate de un nesfârșit spectacol verbal, în care sunetele fac dragoste și lexicul foșnește complice. Citatul Tablou dimovian e numai unul între altele: ,Din negrele cetăți hitite/ Veni un zvon de zinc și nea/ Arhipelaguri Aramite/ Cu
Fulgi de poezie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11092_a_12417]
-
numai întrucât sunt raportate la sufletul unei persoane oarecare, ele sunt inadecvate și confuze"3. Ideea fundamentală a rațiunii, a cărei origine, pentru Spinoza, dar și pentru Kant, respectiv Hegel, așa cum vom vedea, se află în Dumnezeu, în ideea de divinitate - este aceea a binelui. A binelui colectiv, social, mai degrabă decât a binelui individual, izolat și egoist. Iar cum binele societății moderne nu poate fi gândit și aplicat decât prin intermediul instituției statului, concluzia lui Spinoza este lipsită de echivoc: "Un
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
Pann" (p. 155). Excelentă această perspectivă a criticului, care face, fără să-și dea seama, primul pas spre a identifica un Arghezi postmodern (ceea ce credeam că e imposibil). Deși nu sunt sigur că ar fi potrivit. În capitolul despre ipostazele divinității în poezia argheziană, Dumitru Micu face una din cele mai interesante disocieri, bazată pe o analiză subtilă a textelor și a etapelor: ,E vădit că raportul poetului cu divinitatea nu mai sunt cele din Versuri de seară și Buruieni. Dacă
Relectură, revizuire, rescriere by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11232_a_12557]
-
nu sunt sigur că ar fi potrivit. În capitolul despre ipostazele divinității în poezia argheziană, Dumitru Micu face una din cele mai interesante disocieri, bazată pe o analiză subtilă a textelor și a etapelor: ,E vădit că raportul poetului cu divinitatea nu mai sunt cele din Versuri de seară și Buruieni. Dacă Dumnezeu de acolo e negația celui din Cuvinte potrivite, cel din versurile de după 1940 e diferit și de primul și de al doilea. E un deus malitiosus. Primul se
Relectură, revizuire, rescriere by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11232_a_12557]
-
a fost reluată sub o nouă formă, cu o introducere amplă despre cei "fără de Dumnezeu", în ultimă dezbatere, la TVR. Această campanie electorală a fost evocata ulterior de unii consilieri ai lui Ion Iliescu dar ei nu au considerat amintirea divinității ca fiind decisivă în economia înfruntărilor televizate dintre cele două tururi de scrutin. Iosif Boda, cel care a condus campania electorală a lui Ion Iliescu în 1996, a apreciat ulterior că "dintre elementele care l-au tras în jos, trei
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
popor prin suferințele pe care i le provoacă: Ardealul din poezia lui Goga e atât de deznădăjduit încât pare că nu are Dumnezeu, retras provizoriu dintr-o lume supusă suferinței. Avem aici revelația singurătății esențiale a unei lumi părăsite de divinitate: un neam întreg înalță "străină rugăciune" "spre Dumnezeul rece-al morții". E fiorul unei profunde pătimiri sau cumplite ispășiri. Speranța există, totuși. Transcendența nu e goală. Eliberarea Ardealului e echivalată cu mântuirea. Codrul înfiorat, pătruns de "amarul cântării" (în poemul
Octavian Goga - 125 - Mesianism național by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10663_a_11988]
-
simbol infinit mai cuprinzător: fiecare om ori grup uman ajunge treptat, pe cont propriu, la ideea Sîmbetei Paștelui. Care ar fi traseul specific unui locuitor al României de la începutul secolului XXI - iată o problemă pasionantă. Dacă spunem că raportul cu Divinitatea reprezintă datul fundamental al ființei umane, emitem un adevăr de bun simț, transformat de multă vreme în loc comun; dar tocmai datul fundamental în cauză se află actualmente tot mai acut pus în discuție, contestat și, în cele din urmă, negat
Sîmbăta paștelui by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/10694_a_12019]
-
față de mama (rude, prietene, vecine, cunoscuți, minus categoria mijlocie a indiferenților și categoria grea a invidioșilor...). Regretele și drama că nu s-a petrecut ,nenorocirea", au venit ceva mai târziu și continuă și azi, după ce interesații s-au convins că Divinitatea nu avea nici un amestec în frumusețea și, cu atât mai puțin, în mintoșenia mea. Dimpotrivă, mulți (inclusiv eu) cred că ursitoarele lipsiseră de la eveniment vizionând ,Din dragoste" (Antena 1), iar opoziția, profitând de situație, a pus de-un cvorum votând
"Golden Blitz"! "Golden Blitz"! Nu cam sună a sughitz? by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10730_a_12055]
-
et conscience de classe. Essais de dialectique marxiste, Leș Éditions du Minuit, Paris, 1960, p. 262. 4 O notă specială trebuie făcută în legătură cu existențialismul creștin rus, care a interpretat principiul antropologic în lumina ideii de participare liberă a omului la divinitate. În acest caz, tradiția Bisericii nu apărea decât că îndrumar și legătura interioară cu experiență comună a trecutului. A se vedea Nikolai Berdiaev, Sensul istoriei, Editura Polirom, Iași, 1996, p. 45. 5 Jacques Le Rieder, Modernitatea vieneza și crizele identității
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
Inima stătea să-i sară din piept, broboane de sudoare îi invadaseră fața și... deschise ușor ochii... Razele soarelui după-amiezii de vară îi mângâiau din lateral fața ridată. Oh, Doamne, îți mulțumesc că a fost doar un vis!, imploră Idu divinitatea. Respira ușor și rar, din ce în ce mai rar, întins sub un arin bătrân de la marginea zăvoiului din spatele casei. între trupu-i firav și pământul reavăn cu care doar peste trei zile avea să se contopească, firul verde și mlădios al ierbii... Dansul tahionilor
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
sub un arin bătrân de la marginea zăvoiului din spatele casei. între trupu-i firav și pământul reavăn cu care doar peste trei zile avea să se contopească, firul verde și mlădios al ierbii... Dansul tahionilor (ferestre fulgerate) * între mintea omului (inteligență) și Divinitate, core lația o intuim astfel... Cum ar fi între scânteie și soare, între licăr și lumină. Omul se raportează, percepând tridimensional. însă eternul este infinit, s-a vorbit din străvechime de Eternitate, Nirvana, Logos întrupat/ Christos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]