1,226 matches
-
simțurile și pe urmă i-aș fi zis: Ce v-ați închipuit, doamnă? Că sânt un câine la care poate veni o cățea în călduri? Ei, aflați că sânt impotent. Dar n-aveam nici o certitudine, încît am preferat să-mi domolesc pornirile și m-am îndepărtat de Moașa. Ea a mai făcut o tentativă, apropiindu-se de mine și privindu-mă galeș, după care a înțeles; brusc enervată, s-a ridicat și a ieșit pe ușă fără să dea nici o explicație
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
boala celorlalți, pe care simțisem nevoia s-o evit și totuși o simplă răutate colportată pe seama ei mă turba. Poate că era mai potrivită pentru mine o femeie ca Marta, care să nu-mi rezerve surprize și care să mă domolească, o femeie sigură, blândă, credincioasă, devotată, crezând în tot ce credeam eu, dar inima are rațiunile ei, nu ascultă de rațiunile obișnuite. "Cu câți bărbați te-ai culcat înaintea mea?" o întrebasem odată pe Laura. "Eu te întreb ce cauți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
minte și care erau bicisnice. După marele avânt sălbatic al primelor săptămâni urmase o descurajare pe care ar fi fost greșit s-o iei drept resemnare, dar care nu era mai puțin un fel de consimțământ provizoriu. CONCETĂȚENII NOȘTRI SE DOMOLISERĂ, SE ADAPTASERĂ, CUM S-AR ZICE, PENTRU CĂ NU AVEAU ALTCEVA DE FĂCUT. LE MAI RĂMÂNEA, FIREȘTE, ATITUDINEA DE NEFERICIRE ȘI SUFERINȚĂ, DAR NU-I MAI RESIMȚEAU ASCUȚIȘUL. DE ALTFEL, DOCTORUL RIEUX, DE PILDĂ, CONSIDERA CĂ TOCMAI ÎN ASTA CONSTA NENOROCIREA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
timpul în ochi. Apoi, spre surpriza amândurora, întinse brațele și le trecu pe după umerii lui, până când el, încă înțepenit și nemișcat, fu cuprins în îmbrățișarea ei. Îl ținu așa un minut, apoi încă unul și încă unul, bătăile inimii ei domolindu-se treptat, în timp ce el rămânea neclintit ca marmura. În cele din urmă, îl convinse să se așeze, repetându-i că suferise un șoc teribil, că trebuia să-și acorde timpul necesar ca să accepte cele întâmplate și că abia după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
I-a spus mamei că a văzut ceva anume, începu Uri, care era o întruchipare a politeții și a datoriei filiale. Ceva care va schimba totul. Știi cumva care e lucrul ăsta? Shapira se întoarse spre Uri și își mai domoli glasul. — Am vorbit tot timpul cu tatăl tău în aceste ultime săptămâni. El și cu mine... Mă refer la ultimele trei sau patru zile. Atunci a văzut ce a văzut... —Putea să fie un om destul de secretos, Uri. Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să aflu ce s-a întâmplat cu părinții mei. Cineva mi-a omorât mama, Maggie. Sunt sigur de asta. Și vreau să aflu cine a făcut-o. Asta-i tot. Simțea că îi scade neliniștea, ca și cum i s-ar fi domolit sângele în vine. Dar ai fi putut să transmiți serviciilor de informații israeliene ce știai. De ce să fac asta? Cei din securitatea israeliană mi-au împușcat tatăl, nu-ți aduci aminte? S-ar putea chiar să fie în spatele tuturor acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să se hotărască să sară. Urmă căzătura - dar fu una ușoară, nu mai mult de jumătate de metru, ca și cum ar fi ratat o treaptă pe întuneric. Împiedicându-se, alergă până când nu mai putea fi văzută de pe drum. Când i se domoli respirația, se uită în jur și își dădu seama că e singură. După o secundă auzi o împușcătură deasupra ei, pe drum, și știu, cu o siguranță de fier care o făcu să înghețe, că Uri fusese cel lovit. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Îi întinse lui Maggie o bucată de hârtie, ruptă din carnetul de mesaje al hotelului. Ne vedem într-un moment vechi. Știu ce avem de făcut. Vladimir junior. Capitolul 60 Ierusalim, vineri, cu două ore mai devreme Tremurul i se domolise acum, fiind redus la o durere ritmitcă. Se întrebă dacă nu îi injectaseră ceva, poate în coapsă, când îl împingeau în Mercedes. Sau poate mai târziu. Nu ar fi observat dacă ar fi făcut-o. Își revenise acum o jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
loc prin mulțimea care se risipea și o porniră cu pași grăbiți pe Canal Street. Privi îndărăt și-l văzu pe bătrân și pe polițistul pricăjit gata să se încaiere sub ceasul de la magazinul universal. Vrei, te rog, să-ți domolești puțin pasul? Am impresia că am un suflu la inimă. — Ia mai taci din gură. Crezi că mie mi-e bine? N-ar trebui s-alerg așa la vârsta mea. Mi-e teamă că inima are importanță la orice vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
hărțuiești? întrebă supărat Ignatius. — Întârzierea nu-și avea rost. Locuiește aici jos, pe undeva printre docuri, explică domnul Gonzalez și se reîntoarse la hârtiile sale. — Ți-a plăcut? o întrebă Ignatius pe domnișoara Trixie, când ultima grimasă a buzelor se domolise. Domnișoara Trixie dădu afirmativ din cap și atacă silitoare cel de al doilea sandviș. Dar când ajunse la jumătatea lui, se lăsă moale pe spătarul scaunului. — Sunt sătulă, Gloria. A fost delicios. — Domnule Gonzalez, nu dorești bucata de sandviș pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ghiotura. Agentul acela deghizat avea să dea probabil târcoale autogării toată după-amiaza, în căutarea lui. Și ce o să se facă mâine? Autogara nu mai prezenta siguranță. — Dracu’ s-o ia pe don’șoara Lee, spuse George tare, fără să-și domolească pasul. Dacă n-ar fi fost atât de zgârcită, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Trebuia dat afară cioroiul și atunci ar fi putut lua mai departe pachetele la vechea oră, la două. Așa, fusese cât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de gheață. În castroanele de lut de nuanțe diferite se aflau multe din felurile sale de mâncare preferate: fassoulye pilaki, kadin budu köfte, karniyarik, chureck abia făcut și, spre Încântarea unchiului Dikran, bastirma. Deși spumega Încă, furia i s-a domolit la vederea castronului cu bastirma și s-a topit cu totul când lângă acesta a zărit celălalt fel preferat al său: burma 2. În ciuda faptului că dieta sa fusese Întotdeauna strict supravegheată de soția sa, În fiecare an unchiul Dikran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de parcă ar fi vrut să sublinieze importanța lucrurilor pe care avea să le spună. — Înțeleg perfect dilema asta. Totuși, Îți poți controla propriile cuvinte. Tu ești cel care le scrie. Tu ești poetul... Într-un efort disperat de a-și domoli sentimetul acela care se preschimba rapid În panică, Hovhannes Stamboulian a cercetat Încăperea până când a dat cu ochii de fiul lui cel mare, care stătea lângă ușă, privind Înăuntru. Când se strecurase afară din bucătărie? De când Îi urmărea? Obrajii băiatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
era de fapt o persoană foarte drăguță și de invidiat. Acum, douăzeci de ani mai târziu, zâmbea doar amintindu-și de tânăra plină de ură care fusese odată. Deși Înverșunarea ei față de primul soț și de familia lui nu se domolise niciodată cu adevărat, Rose Învățase În timp să se Împace cu defectele și incapacitățile ei ei, printre care burta și coapsele ei Îngroșate. Ținuse regim atât de mult timp, intermitent, Încât nici măcar nu-și mai amintea exact când Încetase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
delicat, mângâietor pe gât, Însă, când a Încercat să se retragă, el a vrut mai mult, Însetat de iubire. — Totul e În regulă, a spus Rose pe când trupul ei s-a Încordat și respirația i s-a accelerat doar ca să domolească repede. Sunt atât de obosită, Îmi pare rău, iubitule... Încă cinci zile și după aceea ne Întoarcem acasă. Apoi a stins lampa de lângă ea și nu i-au trebuit decât câteva clipe ca să adoarmă. Mustafa a rămas acolo, În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Desigur că este, spuse Porfiri, luând cărțile și ținându-le cu o mână, astfel încât cu cealaltă să îl poată sprijini pe Virginski, din partea căruia simți o împotrivire țeapănă când începură să meargă. Capitolul opt La Spitalul Obukhovski Deși i se domolise, foamea își făcut simțită prezența din nou. Orașul dansa în jurul lui în ninsoare, iar zăpada aducea un sens de finalitate. De acum înainte, așa va fi mereu. Era amețit din cauza foamei. Dar mai era ceva. Se simțea ca și cum era pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
simțurile și pe urmă i-aș fi zis: „Ce v-ați închipuit, doamnă? Că sunt un câine la care poate veni o cățea în călduri? Ei, aflați că sunt impotent”. Dar n-aveam nici o certitudine, încât am preferat să-mi domolesc pornirile și m-am îndepărtat de Moașa. Ea a mai făcut o tentativă, apropiindu-se de mine și privindu-mă galeș, după care a înțeles; brusc enervată, s-a ridicat și a ieșit pe ușă fără să dea nici o explicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
boala celorlalți, pe care simțisem nevoia s-o evit și totuși o simplă răutate colportată pe seama ei mă turba. Poate că era mai potrivită pentru mine o femeie ca Marta, care să nu-mi rezerve surprize și care să mă domolească, o femeie sigură, blândă, credincioasă, devotată, crezând în tot ce credeam eu, dar inima are rațiunile ei, nu ascultă de rațiunile obișnuite. „Cu câți bărbați te-ai culcat înaintea mea?” o întrebasem odată pe Laura. „Eu te întreb ce cauți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
limpede că școala de poliție absolvită recent nu îl pregătise să facă față împrejurărilor în care cetățeni de frunte din Woodbury erau acuzați de acte de exhibiționism în fața unor tinere îmbrăcate sumar. Pulsul lui Fran, care o luase razna, se domoli treptat. — Slavă Domnului. Pot să îl iau acasă? Sunt sigură că totul a fost o neînțelegere absurdă. Maică-sa stătea lângă mașina de poliție, palidă și țeapănă. Părea prea tulburată spre a putea spune ceva. — Vino, mamă, - Fran n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
tot ea a fost cea care l-a descoperit. Amenințarea cu bătaia nu o făcea să se potolească. Nici când era copil n-a vărsat o lacrimă, indiferent ce-i făcea el. Doar refrenul „te spun lui tata“ îl mai domolea, iar când venea tatăl lor de la serviciu, ea îl pâra, exagerând mult faptele. Pe scurt, Takamori era cel care plătea mereu oalele sparte. Dacă încerca să-i intre în grații, era și mai rău. Se pare că femeile au un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
oră, nu sînt deloc atentă, căci sînt mult prea ocupată să spumeg din cauza Lindei. Dar Începe să se discute lansarea unui hotel Calden la Edinburgh și, pînă la Încheierea Întrunirii, o oră și jumătate mai tîrziu, frustrarea mea s-a domolit. Îi telefonez lui Dan de Îndată ce mă Întorc la biroul meu și reușesc să nu țip În halul În care aș fi făcut-o cu o oră și jumătate mai Înainte, cu toate că el știe, imediat ce ridică receptorul, că ceva nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
despre bătălii ușoare și rapide, pentru care gerul n-a fost o opreliște, de vreme ce s-a acționat doar cu cavaleria, renunțându-se la carele greoaie și la mașinile de război greu de transportat prin zăpadă și nămol, precum și la pedestrași, domoli în marș și care aveau nevoie de încartiruire. În fiecare săptămână unul din noi se ducea la Gaila. Era la fel de nestrămutată în hotărârea ei, dar nu izbutea să-și ascundă plăcerea de a fi vizitată de Rotari. Când se despărțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
el. Ce-ai spus? se revoltă ea jignită de vulgaritatea lui. Antonio nu era vulgar. În schimb era atent. Pasional. O copleșea cu trandafiri. Îi dedica prin DJ-ul de la Radio Stereo cântece de dragoste dulceage. Tăcerea aceea ostilă se domoli Încet-Încet făcând loc scuzelor, la Început vagi, apoi pasionate, iar În cele din urmă Antonio se scuza din toată inima, spunând că nu știa ce-l apucase - nu se gândise niciodată că ar putea spune așa ceva. Te iubesc prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
uitat. Dar până să-l uite! Îi era greu s-o vadă cu inima frântă și îi era de nesuportat s-o știe că suferă după Andrei Ionescu. Nici măcar amintirea Zugravului ori a lui Ioniță Eliberatoru nu puteau să-l domolească în privința aceasta. Nu putea totuși să nu admită că aceștia doi semănau cel mai bine cu Andrei Ionescu. Noaptea în care se furișase în Stroe Leurdeanu și-o mai amintea încă și îl înfiora, ca și-atunci, gândul aventurii. Zogru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
întunecat. Alina a zâmbit de faptul că, atunci când a ajuns pe marginea șanțului, făptura neînsuflețită, murdară de noroi repeta mecanic: mama! mama! mama! Pentru ea, acest cuvânt nu mai avea nicio semnificație. Ploaia își continua repertoriul, deși vântul se mai domolise nițel. Drumul îngust devenise pustiu. Doar o fetiță de zece ani și un câine mare, lățos tulburau noaptea monotonă de toamnă. Pățeau alături ca doi vechi prieteni pe care îi aștepta un drum lung. Gândul nebunesc care îi străbătu pentru
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]