7,291 matches
-
refugiați disperați din Beverly Hills cu șaptesprezece valize asortate migrând în cealaltă parte a țării ca să înceapă o viață nouă în Midwestul Muncitoresc. Totul foarte elegant și cu gust, una dintre vacanțele alea epopeice ale familiei Joad, numai că pe dos. Lăsând o dâră de accesorii aruncate, pantofi și mănuși și gulere scrobite și pălării, pentru a ușura povara așa încât să poată trece Munții Stâncoși, ăștia am fi noi. Asta-i după ce-a venit poliția, fără-ndoială pentru că managerul hotelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
părul sexy. În portbagaj sunt o pereche de pantofi maronii de copil, un vătrai de argint, un curcan desenat cu macaroane lipite pe o coală de bloc de desen. — Știi, își trage Manus nasul și se șterge la el cu dosul palmei. Acuma sunt drogat, așa că-i în ordine dacă-ți zic asta. Manus se uită la Brandy aplecată deasupra lui și la mine ciucită în praf. — Întâi, zice Manus, părinții tăi, părinții tăi îți dau viață, dar apoi încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cu ulei, care putea fi spălat ușor și restul dat în humă după dorința expresă a lui Mihai Mihail, ca să-i aducă aminte, se spunea, de anii copilăriei, cînd era flămînd, dar fericit, spre deosebire de starea actuală, cînd era exact pe dos, s-a prelins pînă la cabinetul directorului general fără să-și bată mintea spre a ghici care este motivul înaltei solicitări. Spre surprinderea sa, Mihai Mihail nu se mai afla în spatele biroului masiv, cuprins de umbră, ci stătea în fața geamului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
așa pînă cînd a ajuns la o ladă de sticle pe zi și poate că ar fi murit dacă nu i s-ar fi făcut rău. Un rău îngrozitor, vomînd fără întrerupere, cîteva zeci de minute, simțindu-se întors pe dos și amar pînă în străfundul măruntaielor. Așa l-a găsit Radul Popianu, căzut cu fața în lichidul verzui, scîrbos, gemînd și tresăltînd de spasme. Adjutantul l-a ținut de frunte, l-a spălat, l-a șters cu un prosop aspru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceva, să fie invitați la prînz de către prinț. Dar asta face parte nu din idealurile Vladiei, ci din primejdiile mortale apărute între timp. Trebuia să-i scoatem din bălăcăreala asta, domnule Popianu. Să-i scoatem de urechi, cu picioare în dos, dacă nu vor de bunăvoie." Dacă n-ar fi fost șeful postului din Vladia, Radul Popianu s-ar fi îngrozit de ce scotea pe gură delicata și înghețata domnișoară K. F. Vorbea ca un plutonier fără să fie în nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în fața unor demonstranți care voiau să întindă revoluția bolșevică și în România. Jur-împrejur roșii erau la putere, din Germania pînă în Rusia continentul se încingea, marele război amenința să se transforme într-o uriașă convulsiune, lumea să fie întoarsă pe dos și să nu mai existe învinși și învingători, ci o ordine cu totul nouă și neașteptată. Unii susțineau că a fost absolut necesar să se tragă, dar el, Mihai Mihail, a văzut doar că a fost numai îngrozitor. Români uciși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să-și vadă de treabă, să se consolideze și cînd a venit vremea sa a știut să pună piciorul în prag, să arate că tăcerea și modestia te ajută intri în toate casele boierești, chiar dacă o faci pe ușa din dos, important este să fii înlăuntru. Iar oamenii săi, Serviciul, reușiseră să pătrundă în toate cămările și odăile de taină ale societății, rămînînd în continuare tăcuți și modești, ceea ce făcea să nu deranjeze, să nu irite, să nu trezească adversități, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că ar putea fi. Doi ofițeri superiori, în retragere sau în rezervă, tot aceea este, ofițerul e ofițer pînă îl vîri la doi metri sub iarbă, cheltuie parale, își bat mintea și toate astea pentru că vor să întoarcă țara pe dos; au ieșit din cazarmă și au dat de lume și lumea li se pare mai rea decît stabilimentele de la Crucea de Piatră. Vor să facă ordine, să curețe, să taie în carne vie, să numere și să împartă lumea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în restul țării." Ar fi vrut să se așeze, se simțea foarte destins, eliberat parcă, hotărît lucru cei doi ofițeri erau totuși niște caraghioși. Dacă puneau la cale o asemenea manevră, o acțiune politică în stare să întoarcă țara pe dos, ce naiba să caute în Vladia? Înțelesese că de ascuns nu aveau nevoie să se ascundă, existau acoperiri prea serioase ca să se îngrijoreze cineva din cauza lor. Probabil că organele în drept i-au considerat la fel de primejdioși ca pe cei din "Liga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
niște minți mai puțin coapte". Și-a zis că așa, ca măsură de prevedere, nici nu era foarte rea, dar nu în Vladia, acolo toată lumea se știa cu toată lumea și toți știau cîte parale fac și pe față și pe dos, n-ar mai fi însemnat nimic să-i vezi numele unuia pe firmă, chiar nimic. După ce au terminat cu firmele cei doi s-au apucat de fațadele caselor. Nu erau ele nemaipomenit de părăginite, de soioase, erau ca la Vladia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un orar care să nu facă concurență celorlalte dughene. După aceea nici n-au mai fost lăsați să apară ziua în amiaza mare pe ulițele din centrul Vladiei, așa că și prăvăliașii au trebuit să-și ducă tejghelele în camerele din dos, se intra la ei prin grădină și după două săptămîni și-au luat calabalîcul și s-au mutat cu totul pe ulițele mărginașe, dispărînd cu totul de pe Strada Mare. Poate nici asta nu l-ar fi îndemnat să plece la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prinț efectiv, nu unul care doar are dreptul la titlu și nici un alt fel de privilegiu, așa cum se întîmpla cu Pangratty. Bîlbîie l-a privit foarte, foarte ciudat, putea să jure că într-o clipă lumea s-a întors pe dos pentru el, o curiozitate nemaipomenită se vedea pe fața lui, în vreme ce în ochi apăruseră semnele unei frici de nestăpînit, aproape animalică. "Un prinț adevărat?" Radul Popianu a înclinat din cap, știa el ce știa, despre astfel de lucruri e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în Capitală. Iar acolo, la capătul lumii, doi bătrînei în loc să-și pape pensioara se ocupă de rînduială, de ordine, de "încazarmare" și pun la cale aducerea lui Caraiman care, la urma-urmelor înseamnă ceva! Caraiman la Vladia ar putea întoarce pe dos țara. Ar putea, dar încă nu poate. La București zurbagiii ar putea crea dezordine, niște încăierări, o manifestație, pot ieși în stradă îmbrăcați în uniformele lor și să dea impresia de cine știe ce forțe, mai ales să convingă lumea că sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
obraz. Dacă n-ar fi fost la mijloc o chestiune atît de importantă l-ar fi dat afară din casă pe nenorocitul ăsta de șef de spioni. Și nu oricum, ar fi chemat slugile să-l scoată cu picioare în dos pe ușa de la bucătărie. "Europa! Trăim în Europa!" Toți amploiații care mulg Țara de lefuri bune nu găsesc altceva de spus cînd sînt la strîmtoare decît că "ei trăiesc în Europa!" Care Europă! Ce-i aceea Europa?! O ficțiune, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ficțiune, o invențiune patentată, un joc de umbre pe pînză, asta-i Europa! În sufletul lor schimonosit cînd se gîndesc la Europa nu văd altceva decît răsturnarea ordinii naturale și sănătoase, creierii aprinși ai franțujilor, lumea lor stricată, întoarsă pe dos în care vorbăraia parlamentară ascunde jaful și strîmbătatea, dezordinea și confuzia pe care o alimentează străinii și escrocii intelectuali. Asta este Europa lor. De la Costache Rosetti nu mai poți trăi în Valahia din cauza Europei, toți te iau cu gura pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sub un alt nume... Deruta provocată va fi infernală. Într‑un pamflet semnat „P. Ivanov“, Racikovski Îi va expune colaboratorului său, nesortit cunoașterii, mecanismul calomniei ca și eficiența sa. „Până ajungi să‑ți Încălzești fața, porumbelul meu, ți se răcește dosul. Ca la un foc de tabără. Tot timpul ai o extremitate expusă, dacă pot spune așa, căci există doar două moduri prin care te poți feri, ambele ineficace. (Al treilea Încă nu a fost inventat.) Ori tăceți, crezând că lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
stăvilit foamea și am băut doar un ceai amărui. Mai târziu, evident, i‑am relatat efectul acelei legende byroniene. Atunci a apărut acea „poezie anatomică“ denominată astfel de Bezimenski, În care este expusă, aidoma unei mănuși de piele Întoarse pe dos, chintesența idealizată a organelor interne, nu numai inima, ci și liliacul plămânilor, ca și meandrele intestinelor. Era deci o poezie de dragoste par excellence, iar nu mai știu eu ce „fabulații despre uterul matern“! Într‑un cuvânt, dragostea noastră va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
violase câteva fete nevinovate compensa toate suferințele pe care aceste violuri le atrăseseră după sine. — Poate că și el se căiește pentru ce-a făcut, murmura pentru sine. Sau poate că e doar furios fiindcă lucrurile i-au ieșit pe dos... Cele două nave uriașe și cei aproape o sută de ocupanți ai lor se apropiau tot mai mult, iar cei aflați pe insulița erau perfect conștienți că, în orele care aveau să urmeze, se vor afla la mâna lor, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ar mai termina. Cu pula sculată și curul supt încet, nici n-am nevoie de aer. Cu inima bătându-mi în urechi, rămân sub apă până când încep să-mi viermuiască steluțe luminoase prin fața ochilor. Stau cu picioarele întinse, pielea din dosul genunchilor frecându-se de beton. Degetele mari de la picioare încep să mi se-nvinețească, toate degetele au pielea încrețită de cât am stat sub apă. Și-apoi îi dau drumul. Încep să țâșnească cocoloașele mari și albe. Perlele. Atunci am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
doar capătul îndepărtat al gurii. Dacă îmi dau drumul, pompa continuă să meargă, deșirându-mi intestinele până îmi ajunge la limbă. Închipuie-ți că dai afară un căcat de două sute de kile, și-o să înțelegi cum te întoarce asta pe dos. Ce pot să spun e că mațele nu prea simt durerea. Nu așa cum simte pielea. Chestiile pe care le digeri, doctorii le numesc materii fecale. Mai sus e pasta moale din stomac, împănată cu porumb, alune și boabe rotunde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
un celular. Ție îți spune: — Scuză-mă doar un minut. Alături de ea, sarafanul tău de bumbac cu imprimeuri indiene, șlapii și colierul cu clopoței nu mai au un aer șic și etnic. Rimelul din jurul ochilor și desenele cu henna de pe dosul mâinilor, tot mai șterse, te fac să pari nespălată. Pe lângă cerceii ei bătuți cu diamante, cerceii tăi preferați din argint parcă-s decorațiuni ieftine pentru pomul de Crăciun. Sunt pe drum, spune ea în telefonul mobil. Îl pot lua pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
săptămână n-am făcut nimic. În afară de a ne plânge. Nu-i o scuză, spuse Miss America, acoperindu-și abdomenul plat cu mâinile. E o viață umană. Domnișoara Hapciu tuși în pumn. Își trase nasul, cu ochii exoftalmici și injectați în dosul lacrimilor, și spuse: E chiar viața mea în joc. Cu o mână vârâtă în buzunar, după următoarea pastilă. Și, desigur, domnul Whittier clătină din cap, nu. Stând acolo în scaunul lui de catifea albastră, cu holul căptușit cu aur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
erau foarte proaste. Apoi s-au înțeles să scrie fiecare câte o poveste. O poveste de groază, de orice fel ar fi fost. Ca să se distreze unii pe ceilalți. — Ca Masa Rotundă de la Algonquin? își întreabă Lady Zdreanță diamantul de pe dosul mâinii. Doar un grup de prieteni stând laolaltă, încercând să se sperie unii pe ceilalți. Și ce-au scris?, întreabă domnișoara Hapciu. Burghezii ăia plicitisiți, încercând să-și treacă vremea cu ceva. Închiși împreună în casa lor de vacanță igrasioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în care să va schimbați hainele. Oricând după zece seara, spune ea, sub rampele podului. Problema numărul unu a soților Keyes e întotdeauna ce să poarte. Pentru un bărbat pare ușor. Trebuie doar să-și poarte vestonul și pantalonii pe dos. Să-și pună pantoful stâng pe dreptul și invers. Voilà - pari olog și smintit. — Sminteala, spune Inky, e noua sănătate mintală. Miercuri seara, după valsul cu foametea, Packer și Evelyn ies din sala de bal a hotelului, și în stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
donate pentru sinistrați. Sutiene îngălbenite, lărgite. Pulovere scămoșate. A adus un borcan cu argilă pentru măști faciale ca să le murdărească. Se furișează amândoi afară din hotel pe scara de incendiu, paisprezece etaje până la ușa care se deschide spre gangul din dos, și sunt liberi. Sunt niște nimeni. Anonimi. Fără responsabilitatea de-a mai organiza ceva. Nimeni nu-i privește, nu le cere bani, nu încearcă să le vândă ceva. Mergând pe jos spre pod, sunt invizibili. În sărăcia lor sunt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]