1,417 matches
-
Într-un poem despre „moartea Pinții”, în sfârșitul legendarului haiduc se proiectează propriul sfârșit, balada și bocetul devenind pretexte pentru istoria personală, măști lirice: „Tot singur mori tot singur și numai singur mori”. Solitudinea este, așadar, altă temă asociată cu dramatismul trecerii. Ciclul de inedite Drumul ierburilor din volumul omonim (1995) acutizează obsesia tanatică, a „cărării albastre” spre „cunoscutul plai / unde-s de toate: și nimic, și rai”. Poezia întrebărilor ultime conjugă, cum observă Dumitru Micu, tragismul răspunsurilor cu un „umor
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
închisoare, celălalt, cu plămânii epuizați, într-un spital, iar ultimul strivit de o roată de moară. Oameni ai „lumii noi” își fac apariția, confruntarea între vechi și nou, procesul dificil al „nașterii” orânduirii sociale aduse de comunism fiind urmărite în dramatismul și complexitatea lor. SCRIERI: Cenușa verde, București, 1969; Ospățul lui Trimalchio, Cluj, 1970; Sextil Pușcariu, critic și istoric literar, Cluj, 1972; Marginea lacrimei, Cluj-Napoca, 1974; Lucian Blaga. Afinități și izvoare, București, 1975; Cetăți și călătorii, Cluj-Napoca, 1977; Introducere în opera
VAIDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290407_a_291736]
-
punte între contrarii. Se creează un senzațional absurd, care în ultimă instanță aduce destrămarea iluziei prin transformarea elementelor ficțiunii (personaje, evenimente, obiecte etc.) în opusul lor. Protagonistul-narator are o existență ce adună simboluri cu valoare alegorică, privind, dincolo de umorul imediat, dramatismul condiției umane. Un bărbat care își amintește că este căsătorit și are șapte copii poposește într-o seară în fosta casă a părinților săi, ce va fi reconstituită cu ajutorul unei vecine, Sibi (posibil avatar al sibilei), și a doi cerșetori
VELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
solidariza cu el, iar cel exclus va fi, în cele din urmă, șeful abuziv. Dreptatea învinge, în conformitate cu tendința literaturii promovate în epocă. Pasul de cadril (1980) este povestea unei iubiri chinuite, amânate, între doi tineri ale căror sentimente evoluează între dramatismul grațios și incertitudinea nostalgică. Publicat în 1989, romanul autobiografic Prins în capcană aduce critici acerbe Occidentului și laudă sistemul politic și social din țară. Protagonistul, nu altul decât autorul, se simte atras de mirajul Occidentului, acolo unde inițial crede că
ZEHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290731_a_292060]
-
epocă, însă analiza ce viza aspectele strict literare era perfect pertinentă. Cronicarul diagnostica sagace apartenența cărții la tradiția foiletonistică, în descendența unor Eugène Sue sau Alexandre Dumas, identifica ingredientele sau procedeele care o învederau - senzaționalul situațiilor, promovarea surprizei în detrimentul veracității, dramatismul confecționat grosolan și omniprezent al intrigii, lipsa de veridicitate a personajelor, imaginate ca „« supraoameni», monștri de ticăloșie sau model de virtute”, fantoșe care „străbat realitatea ca într-un vis miraculos” etc. - și semnala „neosămănătorismul”, constând în idealizarea vieții rurale. Prozatorul
STREIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289976_a_291305]
-
îngrijorați de degradarea imaginii lor publice, un combatant din cel de-al doilea război mondial ce vrea să rescrie istoria conflagrației la care a luat parte ș.a.m.d., diversitatea dând un plus de viață „istoriilor”. Un text plin de dramatism este Descompunerea patriei în particule elementare, unde tabloul aproape apocaliptic al unei Românii aflate sub asediul așa-numitei Armate de Eliberare Socială, trăirile unui ziarist care, în așteptarea execuției, încearcă să redacteze documentul propriei drame, deznodământul presimțit de personaj, dar
SUCEAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290003_a_291332]
-
un debut brusc cu anxietate extremă, insomnie și stare de agitație cu hipertermie. Din punct de vedere clinic pot reproduce un tablou clinic în care recunoaștem elementele unei stări de excitație maniacală, combinată cu o confuzie halucinatorie care impresionează prin dramatismul său. Aceste tulburări pot evolua către un delir acut sau chiar către o encefalită psihotică acută cu un prognostic clinic rezervat. Alteori se poate instala o manie acută cu fugă de idei, logoree și agitație dezordonată. b) Psihozele tardive apar
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al doilea caz. Viața normală este un model de existență care curge firesc. Viața bolnavului este o existență ruptă, întreruptă, amenințată, al cărui curs firesc este schimbat. Poate că din acest motiv pato-biografiile sunt atât de tensionate, de încărcate de dramatism, și au un destin tragic. În cazul modelelor pato-biografice, persoana bolnavului devine un om problematic pentru el însuși, dar, în egală măsură, el este și un caz-problemă pentru medic sau pentru psiholog. Problema bolnavului este de a înțelege sensul suferinței
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
VTRA, 1982, 5; Poantă, Radiografii, II, 174-176; Moraru, Textul, 221-224; Radu G. Țeposu, „Cumpenele”, FLC, 1986, 26; Ion Simuț, „Cumpenele”, ST, 1986, 7; Ioan Holban, Parafraze și epistole, CRC, 1986, 39; Serafim Duicu, Însemnele romancierului, VTRA, 1987, 3; Constantin Cubleșan, Dramatism și căutare, TR, 1988, 22; Ioan Holban, Filmări combinate, CRC, 1988, 32; Nicolae Oprea, Un microroman de actualitate, VR, 1990, 4; Popa, Ist. lit., II, 831; Alexandra Olivotto, Povestea degeaba, RL, 2003, 8; Barbu Cioculescu, De la Charlottenlund la Mogoșoaia, RL
TABARAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290032_a_291361]
-
Dar avem soluția: curriculumul maieutic! 9. Ne putem imagina ușor ce s-a întâmplat între muribundul Theaitetos, cel „moșit” (= „menit”) de Socrate să devină o personalitate desăvârșită, și tânărul Eukleides pe drumul de la Megara la Atena. Deși Platon a evitat dramatismul situației, întrucât era subînțeles de contemporani, pare evident că el a însoțit permanent povestirea-confesiune a lui Theaitetos referitoare la acea socratică peak experience și că Eukleides a ascultat-o cu evlavie. În istoria filosofiei, aceasta poate fi considerată o transmitere
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
rezultat sporirea efectului acesteia. Relația tensionată om - univers domină în Îndreptările doctorului Faustus sau Calea cea mai lungă (1978; Premiul Uniunii Scriitorilor), unde limita este resimțită la toate nivelurile. Revolta în fața alterării condiției umane dă naștere unor imagini de un dramatism intens, simțurile sunt violentate de aspectele dezgustătoare și deprimante ale existenței. Anticalofilia, formulele sfidătoare contribuie la întărirea sentimentului de revoltă. În poezia lui V. limbajul frust elimină retorica, iar dificultatea rostirii se întrevede în sincopele expresiei. Limita impusă de cuvânt
VLAD-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290601_a_291930]
-
de a sugera starea, presiunea semiotică („Noi am avut pentru orice lucru/ un singur nume. Ce trist să crezi că poți spune/ ceva” - Cântul VIII) conduc, în mod paradoxal, la o suprasolicitare a cuvintelor, la aglomerări lexicale. În același timp, dramatismul confesării intră în conflict cu acest tip de retorism, efect al asocierilor obținute prin îndelungi căutări ce se vor insolite. La V. haosul este doar aparent, iar efortul de elaborare implică trudă, un travaliu conștient asupra lexicului și a sintaxei
VLAD-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290601_a_291930]
-
uneori cu accente folclorice. Muzicalitatea, șlefuirea și rigoarea formală sunt trăsături caracteristice, la fel și enunțarea limpede, ferită de ambiguități. În general, poezia scrisă de V. exprimă trăirile și meditațiile unei conștiințe solicitate de pătimirile existenței, articulate cu reținere, fără dramatism, în imagini de o atrăgătoare expresivitate lirică. Autoarea recurge uneori la un arsenal livresc ori la sugestii din lirica populară, simțămintele dominante fiind însingurarea, tristețea trecerii timpului (un comentator vorbea de „obsesia târziului”), comunicate pe trama unor regrete, reverii și
VOICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
1986), Jocul cu umbra (1994), Starea de labirint (1995) ș.a. Căutând „miezul cărnos al inefabilului”, autorul își trădează la fiecare pas nostalgiile, iar gesturile largi, retorice ale nevoii de ieșire din chingile oricărui corset exprimă o atitudine contestatară, al cărei dramatism e sublimat metaforic. De aici, și meditația gravă asupra condiției umane, ce face verbul tăios ca o lamă. Uneori poetul recurge la formula unor pseudopsalmi (Știu) ori la notația sentimentală, într-o delicată și grațioasă caligrafie imagistică (Ziua lacrimei), ca
POMPEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288877_a_290206]
-
scrie o poezie de notație lirică în volumele Curcubeul (1987), Sunetul luminii (1989), Al cincilea anotimp (2003), cu unele accente de sentimentalism desuet, apelând la o recuzită imagistică lipsită de relief. Dominate de sentimentul vremelniciei, versurile câștigă în profunzime și dramatism în Al cincilea anotimp, carte scrisă după pierderea unei ființe apropiate. P.M. compune texte și pentru melodii de muzică ușoară, aducând un spor de seriozitate într-un domeniu în care predomină improvizația. Romanul Ispita (1999) ar fi o variantă românească
POPA MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288902_a_290231]
-
calitatea, noutatea umorului, verva și ușurința de a povesti și imagina, folosirea cu oarecare succes a „logicii absurdului”, înțelegerea și duioșia cu care P. se apropie de cei umili și nefericiți, capacitatea de a pătrunde și reconstitui psihologia copiilor sau dramatismul conflictelor pasionale, unii comentatori au recunoscut că ar avea „ceva de spus”. Mult mai numeroase și mai persistente au fost criticile care i s-au adus, a căror vehemență mergea până la „excluderea” sa din literatură. Dincolo de orice interpretare, în favoarea prozatorului
POP-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288894_a_290223]
-
și baba). Precum nefericita mamă din schița Izbăvirea blăstămului, care, având o fată mută și cu mintea inertă, își explică tragedia prin lucrături haine ale soartei: „întâlnitura”, „pocitura”, „strigătura”. Dincolo de astfel de spaime primitive, zbuciumul atinge, literar vorbind, cote de dramatism. Dacă în narațiuni ca acestea intervine și plăsmuirea, în schițele și nuvelele lui P. faptele parcă ar fi înregistrate pe viu (Moș Ion Postelnicul, În Măstăcani, fragment din romanul, anunțat dar neapărut, Om nou). De altfel, chiar autorul le recomandă
POPESCU-23. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
simpatic. Nuvela Rătăcirea din Stoborăni prevestește romanul Răscoala al lui Liviu Rebreanu. G. Călinescu o consideră chiar „un strălucit izvor”. E o narațiune vie, cu un ritm bine susținut, respirând un adevăr care ține de realismul psihologic. Din loc în loc, dramatismul se răsucește în comic, în grotesc. În Stoborăni bântuie zvon de răzmeriță. Săraci din cale-afară, țăranii freamătă într-o așteptare pătrunsă de neliniști. Nu trebuie decât o scânteie ca disperarea lor să explodeze. Prilejul unor răfuieli le dă o exaltare
POPESCU-23. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
Dar fata îl iubește pe Radu, fiul conului Zamfir Cociaș. Toate încercările lui Grigore de a împiedica iubirea celor doi tineri sunt zadarnice și, în cele din urmă, Radu o răpește pe Olguța. Piesa este străbătută de o undă de dramatism molcom, de duioșie și simpatie pentru eroină, dezaprobând cu discreție rigiditatea celor vârstnici. Cea mai cunoscută piesă a lui P., Take, Ianke și Cadâr (pusă în scenă în 1932, editată în 1938), este axată pe ideea de toleranță, de respectare
POPA-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288917_a_290246]
-
The Oasis (2001) are un subtitlu care o rezumă în chip esențial: A Memoir of Love und Survival in a Concentration Camp. E o biografie romanțată (o poveste de dragoste începută în condiții tragice, într-un lagăr nazist), plină de dramatism, pornind de la mărturia unor rude prin alianță - Blanka și Mirek Friedman, părinții soției lui P., originari din Cehoslovacia, supraviețuitori ai holocaustului - și de la o minuțioasă documentare, cu grija de a reconstitui atmosfera epocii evocate și de a restitui adevărul teribil
POPESCU-18. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
proprii, P. debutează „furtunos” cu versuri prin 1969, împreună cu Leonida Lari, la o ședință de cenaclu a Universității din Chișinău. Publică mai târziu volumele de poezie Peste Carpați, peste cutremure... (1989), 101 poeme haiku (1994), cuprinzând versuri aforistice de un dramatism incisiv, ca și cele din cartea Necropole pentru suflet (1996). Proza, îndeosebi romanul Îmblânzirea curcubeului (1981), conține pagini memorabile despre viața tragică a părinților săi, a consătenilor pierduți în „Siberii de gheață”. O lucrare valoroasă sub aspect istorico-literar este evocarea
PREPELIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289010_a_290339]
-
vremii, „își regăsește vocea proprie”, abordând acum versul liber. În realitate, îndatorată formulei lirice baconskiene, își caută un „teritoriu liric” prin interiorizare. Pentru prima oară tatonează înțelepciunea tăcerii, temă care va da unor poeme din lirica ei târzie substanță și dramatism: „Toate cuvintele, toate,/ retrase-n cochilii,/ Și înseși coarnele n-ar/ Mai ieși cercetătoare-n văzduh./ Toate privirile, toate,/ Sub pleoape retrase. Și palid,/ Strâns între buze, de mult,/ Zâmbetul mult așteptat.” Cartea marchează „un alt anotimp al ființei”, cu
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
adoptiv. Alta, exemplificată de profesorul de muzică: posibilitatea salvării de ratare. Virtualul nucleu al unei drame e iubirea dintre Andrei și fiica profesorului, Ada, atrasă și de Mihai, spre care Andrei, complexat de infirmitatea lui, o împinge. Pluralitatea surselor de dramatism (politico-ideologică, etico-ideologică, etnică, erotică) generează în Passacaglia mai multe nuclee dramatice, reunite arbitrar într-o singură piesă. O unică idee, politico-filosofică, sudează piesa și scenariul de film Puterea și adevărul (1973): rămânerea în urma vieții a unui conducător de partid care
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
marcat de traume îndurate în copilărie, ambii victime ale propriei modestii și onestități, Timpul în doi, analiză a bovarismelor unei soții ce se aventurează imaginar într-o relație adulterină, curmată prin spânzurarea ipoteticului amant cu șnurul fierului de călcat. Un dramatism mai complex conține climatul vieții de familie în Pasărea Shakespeare, unde o tânără, Irina, asemenea unui crin răsărit într-o cloacă, nu izbutește să iasă din acest mediu decât prin sinucidere. Mediul familial devine spațiul unei acțiuni epico-dramatice terifiante și
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
de simplitatea cuvintelor. Poeta realizează o confesiune lirică în versuri cu accente bacoviene, vizibile mai ales în componenta temperamentală. Versul e străbătut de tensiune lirică, rezultat al cultivării unei tematici bazate pe stări precum tristețea și nostalgia și al îmbinării dramatismului cu delicatețea: „Pretutindeni melancolie, / întuneric și umbre, / umbre și dragoste latentă,// Pretutindeni” (Pretutindeni). Latura dramatică nu este însă accentuată, poezia este una de atmosferă, cu o anumită lentoare a mișcării, încercând să transpună stări evanescente: vis, somn, umbre, valuri, șoapte
PURDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289067_a_290396]