2,407 matches
-
aglutinant, șantierul (citate comentate, proiecte, bruioane, tot soiul de adnotări), începând cu Jurnal (1966), apoi Caietele Princepelui, o serie inaugurată în 1972, din care, până în 1981, publicase șapte volume, atestând o tot mai pronunțată fază livrescă a scrisului său. În dramaturgie nu a excelat. După Sfântul, poposește fie în mediul negustoresc interbelic (Să nu-ți faci prăvălie cu scară, din 1959), fie închipuie alegoric o umanitate abstractă (Labyrintul, 1967) sau dramatizează câteva episoade din Groapa. Traseul romanesc al lui B. poartă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
scandaluri în serie, antrenând tabere în zgomot de războaie culturale pilotate politic, B. a fost o explozie de energie, mânat de uriașe ambiții sub cupola diversității publicistice. S-a risipit în gazetărie, s-a încredințat, cu frapante denivelări, exercițiilor de dramaturgie și poezie, a fost ispitit de fabulos și de barochism, s-a lăsat sedus de aluviuni culturale și de exotism. Așadar, o izbitoare luxurianță verbală, slujind o „imagine senzorială”, apreciată chiar și de inamici. Și un relief axiologic accidentat, făcând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
în 1942, la Moscova, unde îi apar volume care cuprind versuri violent antiromânești. Este orientarea pe care a păstrat-o patru decenii, răstimp în care a tipărit enorm. Poligraf industrios, B. colportează clișeele propagandei sovietice în versuri, în romane, în dramaturgie, condus de principiul - versificat tot de el - potrivit căruia „Ni-i Moscova soare, iar Kievul frate”. În jurul vieții și scrierilor sale, oficialitățile sovietice au creat o legendă profitabilă. A tradus și din I. Ilf, E. Petrov și Serghei Esenin. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285894_a_287223]
-
teatru: Ion Brezeanu, Tony Bulandra, I.L. Caragiale, Al. Davila, Aristide Demetriade, Paul Gusty, Grigore Manolescu, Matei Millo, Aristizza Romanescu, Maria Ventura ș.a. Tot în „Literatură și artă română”, ca și în „Ilustrația”, i s-au publicat câteva schițe. A încurajat dramaturgia originală, ceea ce nu l-a împiedicat să facă și traduceri (de fapt, localizări) după piese de Victorien Sardou (Amicii falși, Bechierii), Al. Dumas-fiul (Demi-monde), Octave Feuillet (Egoism și fățărnicie), Auguste Vacquerie (Jean Boudry), Eugène Brieux (Dezrobirea sufletească). În volum i-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288477_a_289806]
-
În teatrul „recent”, mai cu seamă, se pune Însă la Încercare capacitatea de „multiipostaziere” a actorului În interiorul aceluiași spectacol: un actor poate, de exemplu, să joace, să-și asume mai multe roluri În cadrul unei singure reprezentații. Chiar și În lipsa unei dramaturgii sau a unor spectacole cu valențe „anarhetipice”, „anarhetipale”, actorul reprezintă oricum, În sine, prin Însăși natura sa proteică, tipul de om - aș zice „prototipul anarhic” - care experimentează pulverizarea și Își Încearcă fețele - multiplele fețe ale subiectului. Conceptul de anarhetip lansat
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a reprezentării de sine și spunând că reprezentarea de sine este un produs al societății civile. La ce te gândești, ce fel de reprezentări ar putea formula societatea civilă? Exprimate cum? Pentru că reprezentarea e discursivă, e imagistică. În plan artistic, dramaturgia dă replica (reprezentările, dacă vrei) cu cea mai mare rapiditate și multe dintre ele sunt șocante, deloc complezente... Scriitorii construiesc mai greu reprezentări. Marius Jucan: Cred că am să Încep cu repetabilitatea, o sugestie foarte interesantă. Îmi propui să văd
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
părea sortit să facă parte dintre aleșii Parnasului literar austriac, mai întâi pentru că formația sa era de artist plastic, și încercările sale literare nu au fost ani de-a rândul luate în serios de nici o redacție, de nici un birou de dramaturgie al vreunui teatru. De aceea, viața autorului, neavând multe evenimente exterioare remarcabile, a devenit neobișnuită în sensul excesului. Fără îndoială că a trăit și a scris în convingerea că este un neînțeles, conștientizând un soi de damnație asemănătoare celei a
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
fi avut 50 de ani (s-a născut la 4.2.1958), moare la 36 de ani în chiar noaptea de Anul Nou a anului 1994, în urma excesului de alcool și droguri. Literatura lui Werner Schwab este una din culmile dramaturgiei secolului XX și, în același timp, una din cele mai singulare apariții din întreaga istoriei a literaturii universale. Schwab este într-un anume sens un fel de Cap al Gorgonei în peisajul literar al limbii germane și, în sens mai
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
editata de Jonathan H. Turner, profesor de sociologie, si Jan E. Stets, profesor de pshosociologie, ambii la University of California, prezintă un bilanț al cercetărilor teoretice și empirice în sociologia emoțiilor, grupate în jurul principalelor paradigme din sociologia contemporană (interacționismul simbolic, dramaturgia, schimbul social etc.Ă. Profesor universitar, Universitatea din București Urmare a interesului crescut pentru studierea sociologică a emoțiilor, în 1986 s-a constituit o secție de „Sociologie a emoțiilor” în cadrul Asociației Americane de Sociologie, iar în 1989, din inițiativa profesoarei
[Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
interne pot fi altfel identificate. 3.4.2. Exteriorizările emoțiilor. După Morris Rosenberg (1990, 8Ă, „exteriorizarea emoției nu este un simțământ interpersonal; este un proces interpersonal”. Prin exteriorizarea, afișarea, punerea în evidență a emoțiilor, determinăm anumite efecte asupra celorlalți (vezi dramaturgia lui Erving Goffman, 1959Ă. Morris Rosenberg face distincție între exteriorizarea emoțiilor datorată reflexivității și exteriorizarea neautentica a emoțiilor cu scopul de a-i impresiona pe alții. Pentru că nu este deloc ușor să fii un bun actor emoțional, Morris Rosenberg dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
cu T. Duțescu-Duțu), București, 1903; Prolog în 16 cânturi la „Povestea neamului de la Traian la Carol I. 106-1906” de Alexandru Davila (în colaborare cu T. Duțescu-Duțu), București, 1906. Repere bibliografice: Sanielevici, Încercări, 68-76, 98-101; Chendi, Scrieri, IV, 140-143; Mihail Dragomirescu, Dramaturgie română, București, 1905, 324-344; Rebreanu, Opere, XII, 106-107, 109-111; Ion Marin Sadoveanu, Vasile Leonescu, TTR, 1963, 8; Brădățeanu, Comedia, 154-155; Dicț. lit. 1900, 501. F.F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287779_a_289108]
-
Radu Paul (Concepția clasicismului, Romantismul, Pesimismul metafizic al lui Eminescu), Albert Willner (cu trei eseuri, despre Dostoievski, Molière și I. Al. Brătescu-Voinești), Ștefan Iorga (Ideea națională în dramă românească), Al. Roșca și Salvator Cupcea, autori ai unui studiu caracterologic despre dramaturgia lui H. Ibsen. „Pagina folcloristica” cuprinde folclor și studii de dialectologie, sub îngrijirea lui Mircea Enătescu, Aurelian Borșianu și Salvator Cupcea, acesta din urmă semnatar, împreună cu N. Massim, și al cronicii literare. Alți colaboratori: Radu Pușcariu, Octavian Mureșanu. C.Tt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289237_a_290566]
-
și 1938 scriitorul funcționează ca inspector general în Ministerul Cultelor și Artelor. I se decernează Ordinul Coroana României în rang de Comandor și Meritul Cultural. Producția literară a lui T. reprezintă cea mai relevantă contribuție a Olteniei la proza și dramaturgia românească de la începutul secolului al XX-lea. Prin cromatismul stilistic, rezultat din stilizarea unei oralități de tip popular, ușor pigmentată cu termeni regionali, și prin climatul de patriarhalitate, ea se înscrie pe coordonatele orientării sămănătorist-poporaniste. Dar detașarea, prezentă într-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
funcție și îndepărtându-l de la moșie, Andrei pune ochii și pe soția lui Mitruț, pe care nu se lasă până nu o seduce. Printr-o întâmplare, Mitruț descoperă adulterul și, sub tensiunea șocului suferit, se aruncă într-o fântână. În dramaturgia lui T. singura piesă rezistentă, comedia Bujoreștii, e neverosimilă în datele ei structurante. Boierului Fotin Bujorescu îi moare feciorul tocmai în ajunul plănuitei logodne a celuilalt vlăstar, Olga, cu locotenentul Matei Cărbuneanu. Dar nu din acest motiv nu se poate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
Ist. lit. (1982), 719-721; Corneliu Moldovanu, Autori și actori, București, 1944, 231-234, 256-258; Ciopraga, Lit. rom., 639-643; Massoff, Teatr. rom., IV, passim; Brădățeanu, Istoria, II, 95-97; Stelian Cincă, Caton Theodorian. Omul și opera, Craiova, 1979; Piru, Ist. lit., 223-224; Modola, Dramaturgia, 328-333; Caton Theodorian, DRI, V, 246-258; E. Lovinescu, Memorii. Aquaforte, îngr. Gabriela Omăt, București, 1998, 109-113; Dicț. analitic, I, 104-105; Dicț. scriit. rom., IV, 553-555; Firan, Profiluri, II, 294-296. D. Mc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
regizor al Teatrului Maghiar din Cluj. După al doilea război mondial se întoarce în Ungaria, funcționând ca profesor de teologie reformată la Budapesta. Ca regizor și director de teatru traduce, pentru îmbogățirea repertoriului Teatrului Maghiar din Cluj, cinci piese din dramaturgia română clasică și contemporană: O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, Meșterul Manole de Octavian Goga, Prometeu de Victor Eftimiu, Manechinul sentimental de Ion Minulescu și Molima de Ion Marin Sadoveanu - toate transpuse în maghiară pentru prima oară. Traducerile vor fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287696_a_289025]
-
abia în manifestările insurgente și zbuciumate ale romantismului. III.4. Gottsched Considerat drept "cel mai ascultător dintre "elevii" lui Boileau"170 Johan Cristoph Gottsched și-a construit reputația aceasta prin dorința puternică de a impune legile teatrului francez clasic asupra dramaturgiei germane a momentului, nu în scopul unei aserviri ideologice, așa după cum au fost destul de prost înțelese demersurile sale, atât în epocă precum și mai târziu, ci pentru a impulsiona literatura germană, pentru a o scoate din provincialismul cultural în care se
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nimic în urma străinătății." De observat, pe de o parte, asumarea posturii de îndrumător, deținător al soluțiilor salvatoare, resimțindu-se orgoliul celui care consideră că are întru totul dreptate în convingerile sale, cel care își arogă dreptul de a ordona destinele dramaturgiei germane sub semnul canonului clasic. Pe de altă parte, dincolo de tonalitatea oarecum superioară, există intuiția justă a modelului care nu trebuie să sufoce, ci să ducă la crearea unor opere originale, la fel de bune sau poate superioare și care să poarte
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cunoscut. Pe de altă parte însă, orice scriitor clasic duce la epuizarea domeniului în care își scrie capodoperele după Shakespeare sau Racine nu s-a mai scris la fel, neexistând posibilitatea de a mai atinge superioritatea creativă a acestora în dramaturgie. Virtualitățile limbii nu pot fi concretizate decât o singură dată în mod absolut "...fiecare poet autentic [...] realizează o dată pentru totdeauna una din potențialitățile limbii, lăsând astfel succesorilor săi o posibilitate în minus. Când poetul mare e și un mare poet
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Literature in the Augustan Age, Cornell University Press, Ithaca, New York, 1991. 79. Lovinescu, Eugen, Istoria civilizației române moderne, Editura Științifică, București, 1972. 80. Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Editura Minerva, București, 1981. 81. Mândra, Vicu, Clasicism și romantism în dramaturgia românească, Editura Minerva, București, 1973. 82. Manolescu, Nicolae, G. Călinescu, critic, poet și prozator, prelegere susținută în cadrul Cursurilor de vară și a colocviilor științifice ale Universității din București, Brașov, 1975. 83. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române, vol 1
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
12. 192 Ibidem, p. 11. 193 Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, vol 1, Editura Aula, Brașov, f. a., p. 219. 194 Paul Cornea, Originile romantismului românesc, Editura Minerva, București, 1972, p. 516. 195 Vicu Mândra, Clasicism și romantism în dramaturgia românească, Editura Minerva, București, 1973, p. 7. 196 Cf. G. Călinescu, Clasicism, romantism, baroc, în volumul Impresii asupra literaturii spaniole, București, Editura pentru literatură universală, 1965. 197 Cf. Vicu Mândra, op. cit., p.7. 198 Cf. Virgil Nemoianu, Îmblânzirea romantismului literatura
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cartedesucces.ro POETICA TEATRULUI MODERN Luigi Pirandello și Matei Vișniec Nicoleta Munteanu Volumul propune o analiză a principalelor direcții de poetică teatrală ce au marcat secolul al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, având ca punct de plecare dramaturgia lui Luigi Pirandello și Matei Vișniec. Deși cei doi autori sunt circumscriși unor contexte artistice diferite și distanțați în timp, există o afinitate structurală ce a permis identificarea anumitor strategii teatrale comune plasate chiar în textul dramatic și care vizează
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
de film, 1933-1934), Lucia Demetrius, Ioana Postelnicu, memorialistică de E. Lovinescu și Regina Maria (cultivată insistent, dedicându-i-se numere speciale), proză poematică de G. Bacovia (Târziu, Divagări utile). Spre deosebire de alte periodice din epocă, R.s. și s.r. nu neglijează dramaturgia, făcând loc în sumar unor fragmente de piese de teatru, cum sunt cele ale lui G. M. Zamfirescu (Sam), Ion Minulescu (Nevasta lui Moș Zaharia), Ticu Archip (Luminița, Ecoul), unor scurte comedii sau drame de Adela Xenopol și Lucreția Petrescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289260_a_290589]
-
sinteza între universal și local. Eruditul exeget al fenomenului romantic i-a evidențiat efectele în plan cultural - apariția unor reviste cu un orizont tematic tot mai larg și din ce în ce mai bine scrise, fundarea unor biblioteci publice, dezvoltarea teatrului (și implicit a dramaturgiei naționale). D. Popovici semnala și înrâurirea pe care personalitățile vremii le-au avut asupra culturii secolului al XIX-lea: pe de o parte, Heliade, susținător al preluării masive din literatura universală, ceea ce „prelungea concepția universală a secolului al XVIII-lea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
Zalis, Aspecte și structuri neoromantice, București, 1971; Zamfir, Proza poetică, passim; Paul Cornea, Originile romantismului românesc, București, 1972; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Romantismul românesc, București, 1972; D. Arendt, Der poetische Nihilismus in der Romantik, Tübingen, 1972; V. Mîndra, Clasicism și romantism în dramaturgia românească (1816-1918), București, 1973; Elena Tacciu, Mitologie romantică, București, 1973; Dim. Păcurariu, Clasicism și romantism, București, 1973; Structuri tematice și retorico- stilistice în romantismul românesc (1830-1870), îngr. și introd. Paul Cornea, București, 1976; S. Cooper, European and North-American Romanticism, Princeton
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]