1,881 matches
-
trăsături semantice, de specificitate. Există contexte semantice în care cliticul de dublare este obligatoriu, contexte în care prezența sa este opțională (vorbitorul optează pentru a dubla sau nu) și contexte în care prezența cliticului de dublare este imposibilă. Însă fenomenul dublării clitice în sine nu este prezent ori de câte ori avem un complement (spre deosebire de mărcile acordului cu subiectul), ceea ce face ca dublarea clitică să aibă un caracter opțional. (iii) Dublarea clitică în contextul unui nominal indefinit sau non-specific În multe limbi, cliticele de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
este opțională (vorbitorul optează pentru a dubla sau nu) și contexte în care prezența cliticului de dublare este imposibilă. Însă fenomenul dublării clitice în sine nu este prezent ori de câte ori avem un complement (spre deosebire de mărcile acordului cu subiectul), ceea ce face ca dublarea clitică să aibă un caracter opțional. (iii) Dublarea clitică în contextul unui nominal indefinit sau non-specific În multe limbi, cliticele de dublare precum și nominalul argument primesc o interpretare +definit sau +specific 166. Conform lui Fuß (2005), această observație legată de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
nu) și contexte în care prezența cliticului de dublare este imposibilă. Însă fenomenul dublării clitice în sine nu este prezent ori de câte ori avem un complement (spre deosebire de mărcile acordului cu subiectul), ceea ce face ca dublarea clitică să aibă un caracter opțional. (iii) Dublarea clitică în contextul unui nominal indefinit sau non-specific În multe limbi, cliticele de dublare precum și nominalul argument primesc o interpretare +definit sau +specific 166. Conform lui Fuß (2005), această observație legată de distribuție se poate transforma într-un criteriu de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
clitice în sine nu este prezent ori de câte ori avem un complement (spre deosebire de mărcile acordului cu subiectul), ceea ce face ca dublarea clitică să aibă un caracter opțional. (iii) Dublarea clitică în contextul unui nominal indefinit sau non-specific În multe limbi, cliticele de dublare precum și nominalul argument primesc o interpretare +definit sau +specific 166. Conform lui Fuß (2005), această observație legată de distribuție se poate transforma într-un criteriu de distingere între clitic pronominal și marcă de acord: dacă este posibil ca nominalul dublat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
dacă este posibil ca nominalul dublat să fie indefinit sau nonspecific, atunci elementul clitic reprezintă o marcă de acord. La Fuß (2005) nu apare distincția între definit și specific, cele două sunt date ca sinonime. Însă pentru înțelegerea condițiilor de dublare din română (și nu numai) trebuie făcută distincția între aceste valori semantice. Definitudinea este asociată cu prezența unui determinant definit (referentul este individualizat prin prezența acestuia), pe când specificitatea înseamnă, general spus, individualizarea în context. Această individualizare în context trebuie înțeleasă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acestuia), pe când specificitatea înseamnă, general spus, individualizarea în context. Această individualizare în context trebuie înțeleasă în termeni de proeminență discursivă. Ea se poate obține pragmatic, spre deosebire de individualizarea prin definitudine, care este formală, legată de prezența determinantului definit. În limba română, dublarea clitică este prezentă în contextul unui complement direct +specific (vezi Van Peteghem, 2003-2004), nu +definit. Se poate ca un complement direct +definit să nu fie dublat pentru că nu este +specific, deci nu este suficient de individualizat în context (vezi exemplul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pe Internet (titlu) Garda Civilă spaniolă a reținut-o pe o femeie din Murcia, sub acuzația de injurii grave... (www.adevarul.ro) În (14)b, complementul are un grad de specificitate mai ridicat decât în (14)a. În enunțul cu dublare este vorba de un medic anume; în enunțul fără dublare, este vorba de un medic oarecare, dar poate fi și un anumit medic. Substantivele cu articol indefinit din (15) sunt +specifice în contextul în care apar, ceea ce permite dublarea, fără ca
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
o femeie din Murcia, sub acuzația de injurii grave... (www.adevarul.ro) În (14)b, complementul are un grad de specificitate mai ridicat decât în (14)a. În enunțul cu dublare este vorba de un medic anume; în enunțul fără dublare, este vorba de un medic oarecare, dar poate fi și un anumit medic. Substantivele cu articol indefinit din (15) sunt +specifice în contextul în care apar, ceea ce permite dublarea, fără ca aceasta să fie obligatorie. Pronumele indefinite nu pot fi dublate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cu dublare este vorba de un medic anume; în enunțul fără dublare, este vorba de un medic oarecare, dar poate fi și un anumit medic. Substantivele cu articol indefinit din (15) sunt +specifice în contextul în care apar, ceea ce permite dublarea, fără ca aceasta să fie obligatorie. Pronumele indefinite nu pot fi dublate niciodată: (16) a. Nu (*l-)am văzut pe nimeni. b. Pe nimeni nu (*l-)am văzut. c. (*Îl) văd pe cineva. Se poate observa în (16) că pronumele indefinite
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pe cineva. Se poate observa în (16) că pronumele indefinite sunt marcate prin pe (marca de diferențiere a complementului direct, engl. differential object marker). Această marcă pe se folosește când complementul direct este personal, în general. Marcarea prin pe și dublarea prin clitic sunt parțial redundante. Condițiile de dublare și cele de marcare prin pe se suprapun parțial, dar sunt contexte în care cele două procedee de marcare a complementului direct nu se asociază unul cu celălalt. Din exemplele de mai
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pronumele indefinite sunt marcate prin pe (marca de diferențiere a complementului direct, engl. differential object marker). Această marcă pe se folosește când complementul direct este personal, în general. Marcarea prin pe și dublarea prin clitic sunt parțial redundante. Condițiile de dublare și cele de marcare prin pe se suprapun parțial, dar sunt contexte în care cele două procedee de marcare a complementului direct nu se asociază unul cu celălalt. Din exemplele de mai sus reiese că este utilă distincția definit vs.
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
celălalt. Din exemplele de mai sus reiese că este utilă distincția definit vs. specific. Cum Fuß (2005) nu face distincția între aceste valori, criteriul său trebuie să fie ușor reformulat, pentru a putea fi aplicat la limba română: (iii bis) Dublarea clitică în contextul unui nominal nonspecific sau lipsa informației semantice suplimentare Principiul criteriului este acela că mărcile de acord, de obicei, nu furnizează informație nouă (semantică, pragmatică etc.), ci dublează informația deja existentă. Aceeași observație apare și la Corbett (2006
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
obicei, nu furnizează informație nouă (semantică, pragmatică etc.), ci dublează informația deja existentă. Aceeași observație apare și la Corbett (2006: 11), care face câteva generalizări privind acordul pe baza unor date contrastive, tipologice: "Canonical agreement is redundant rather than informative". Dublarea clitică propriu-zisă are un rol semantic, aduce un plus de informație, referitoare la specificitatea complementului direct. Ea nu este întotdeauna redundantă: în exemplele de la (15), aceleași enunțuri se pot formula și fără dublare (păstrându-se marca pe). Prezența cliticului aduce
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Canonical agreement is redundant rather than informative". Dublarea clitică propriu-zisă are un rol semantic, aduce un plus de informație, referitoare la specificitatea complementului direct. Ea nu este întotdeauna redundantă: în exemplele de la (15), aceleași enunțuri se pot formula și fără dublare (păstrându-se marca pe). Prezența cliticului aduce informație în plus, deci din acest punct de vedere, nu putem considera cliticul drept o marcă de acord cu complementul direct 168. (iv) Acordul parțial sau antiacordul Anumite proprietăți ale cliticului însuși reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
dialecte italiene nordice sau retoromane (Haiman și Benincà, 1992: 193, via Fuß, 2005: 134): (17) Gl e venuto delle ragazze. (Fiorentino) el-m.sg. e venit-m.sg. niște fete-f.pl. "Au venit niște fete" În limba română, cliticele de dublare a complementului direct nu manifestă acest tip de acord parțial (exceptând greșelile accidentale, desigur). Acordul parțial se întâlnește uneori în română la pronumele care dublează subiectul. Acest fenomen se întâlnește în limba veche (vezi Olsen, 1928: 5, Byck 1937): (18
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în limba veche (vezi Olsen, 1928: 5, Byck 1937): (18) a. Vine el, mama. b. Vine el, Junii. În limba contemporană standard, acordul este complet: (19) a. Vine ea, mama. b. Vin ei, Junii. Prin urmare, pe baza acestui criteriu dublarea subiectului ar putea fi considerată un tip de acord, dar nu și dublarea complementului direct. (v) Cliticul-marcă a acordului apare în contextele de elipsă a nominalului Acest criteriu a fost introdus după observarea comportamentului unor clitice de dublare a subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mama. b. Vine el, Junii. În limba contemporană standard, acordul este complet: (19) a. Vine ea, mama. b. Vin ei, Junii. Prin urmare, pe baza acestui criteriu dublarea subiectului ar putea fi considerată un tip de acord, dar nu și dublarea complementului direct. (v) Cliticul-marcă a acordului apare în contextele de elipsă a nominalului Acest criteriu a fost introdus după observarea comportamentului unor clitice de dublare a subiectului, în unele dialecte italiene nordice. În propozițiile relative subiective și în propozițiile coordonate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acestui criteriu dublarea subiectului ar putea fi considerată un tip de acord, dar nu și dublarea complementului direct. (v) Cliticul-marcă a acordului apare în contextele de elipsă a nominalului Acest criteriu a fost introdus după observarea comportamentului unor clitice de dublare a subiectului, în unele dialecte italiene nordice. În propozițiile relative subiective și în propozițiile coordonate, un subiect coreferențial este adesea omis în a doua propoziție. Dacă un clitic subiect este păstrat în astfel de contexte unde ne-am aștepta ca
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
gno (friuliană) tot ceea ce el este meu "tot ceea ce este al meu" b. Al vent dut e al va lontan. el vinde tot și el pleacă departe El vinde tot și pleacă departe." Acest criteriu se poate aplica și la dublarea complementului direct. Dacă în contextele cu elipsă a complementului direct, cliticul este obligatoriu, am avea motive să considerăm că acesta este o marcă a acordului. În limba română, în contextele cu coordonare, în care nu se repetă complementul direct, cliticul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
direct. Dacă în contextele cu elipsă a complementului direct, cliticul este obligatoriu, am avea motive să considerăm că acesta este o marcă a acordului. În limba română, în contextele cu coordonare, în care nu se repetă complementul direct, cliticul de dublare trebuie să fie prezent la fiecare verb. Conform criteriului lui Fuß, ar fi un motiv să considerăm cliticul drept marcă de acord, întrucât prezența sa în contextele cu coordonare este obligatorie: (21) a. O respect și o admir pe Ana
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
angry with me. b. The ball you hit's just broken my dining room window c. Any answer not entirely right's going to be marked as an error. d. The drive home tonight's been really easy. Cliticele de dublare din română pot părăsi gazda lor verbală pentru a migra pe alte elemente. Cliticul de dublare a complementului direct se combină cu verbul lexical, de care poate fi despărțit doar prin câteva semiadverbe (cam, mai, ?prea, tot, și), sau cu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Any answer not entirely right's going to be marked as an error. d. The drive home tonight's been really easy. Cliticele de dublare din română pot părăsi gazda lor verbală pentru a migra pe alte elemente. Cliticul de dublare a complementului direct se combină cu verbul lexical, de care poate fi despărțit doar prin câteva semiadverbe (cam, mai, ?prea, tot, și), sau cu verbul auxiliar - (23)a, cu morfemul de conjunctiv să - (23)b, cu complementizatorul - (23)c, cu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
-l cunosc și eu mai bine; încă-l mai aștept g. iată-l; iat-o; uite-l; uite-o h. pardesiul verde-l vreau i. bunica-l face Pe baza acestui criteriu trebuie să conchidem că în română cliticele de dublare a complementului direct își păstrează caracterul de clitice pronominale, nu pot fi încadrate în clasa afixelor. (ii) Rezultatele morfofonologice ale atașării la gazdă Al doilea criteriu se bazează pe observația că rezultatele morfofonologice ale atașării cliticului la gazdă sunt de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
neregulate, supletive etc.) sunt destul de frecvente în morfologia flexionară. Dacă observăm că elementul clitic are efecte puternice asupra formei sau a structurii morfologice a gazdei sale, probabil că el s-a transformat într-o element flexionar. În general, cliticele de dublare a complementului direct din română nu afectează forma sau structura morfologică a gazdei, prin urmare, conform acestui criteriu, nu putem spune că ele au devenit mărci flexionare. (iii) Golurile sau uniformizările din paradigmă Golurile sau uniformizările din paradigmă sunt mai
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
anumite dialecte italiene nordice (veneto), care manifestă identitate de forme la pers. I sg., pers. I pl. și pers. a II-a pl., ar fi un argument pentru reanalizarea acestor clitice pronominale drept realizări ale acordului. În română, cliticele de dublare a complementului direct au forme speciale pentru fiecare persoană și număr, iar la persoana a III-a, au forme speciale pentru gen: mă, te, îl, o, ne, vă, îi, le. Pe baza acestui criteriu, nu avem motive să analizăm cliticele
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]