3,527 matches
-
Rimini, granița celor "cinci orașe" din Marche de-a lungul coastei adriatice; cuprindea de asemenea și orașe care nu erau situate pe coastă, precum Forlì de exemplu. Întreg acest teritoriu ajungea până la Munții Apenini. Teritoriile din jur erau guvernate de către duci și "magistri militium" mai mult sau mai puțin supuși autorității exarhului. Din punctul de vedere al Constantinopolului, exarhatul de Ravenna consta în întreaga provincie a Italiei. nu era singura provincie bizantină din Italia. Sicilia bizantină forma un guvernământ separat, în vreme ce
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
în această perioadă. Teritoriul Saxoniei a devenit parte din Sfântul Imperiu Roman în secolului al 10-lea. Dinastia Billungs, o familie nobilă saxonă a primit feude extinse în Saxonia. Împăratul (romano-german) le-a dat în cele din urmă titlul de Duci ai Saxoniei. Ducele Magnus a murit în 1106, provocând dispariția dinastiei Billungs. În 1485, Saxonia a fost împărțită. O linie colaterale ale principilor Wettin au primit ceea ce mai târziu a devenit Thuringia și a fondat mai multe state mici (ducate
Saxonia () [Corola-website/Science/297276_a_298605]
-
au încercat să se evite unul pe altul în timp ce au împărțit aceeași femeie timp de aproape douăzeci de ani. Acest "ménage à trois" a devenit și mai complicat când la 18 iunie 1902 Matilda a născut un fiu. Ambii Mari Duci erau convinși că fiecare din ei erau tatăl copilului. După Revoluție, atât Matilda cât și Marele Duce Andrei au susținut că Andrei era tatăl. Copilul, care a devenit cunoscut în familie sub numele de Vova, a primit numele de Vladimir
Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei () [Corola-website/Science/318046_a_319375]
-
de Parma, dar după o vizită în Spania unde a pretins răsplată, el a putut dobândi doar Correggio. Mai târziu a urmat Primul Război de la Castro, în care Modena lui Francesco s-a alăturat Veneției și Florenței și de partea ducilor de Parma împotriva Papei Urban al VIII-lea, cu scopul de a recuceri Ferrara. Războiul s-a încheiat fără nici un câștig special pentru modenezi. Cum din nou nu a venit nici un ajutor din partea Spaniei, Francesco s-a aliat cu Franța
Francesco I d'Este, Duce de Modena () [Corola-website/Science/331435_a_332764]
-
al abației de Sint-Truiden. Ducele din Brabant emitea pretenții asupra acesteia, ca parte a zestrei mamei sale. O înțelegere a pus capăt conflictului în 1191, iar ducele de Limburg a devenit vasal al ducelui de Brabant. În continuare, cei doi duci au colaborat în chestiunile ce țineau de regiunile din Belgia. Ulterior, Henric l-a sprijinit pe pretendentul imperial Otto de Braunschweig împotriva lui Filip de Hohenstaufen, pentru poziția de rege al Germaniei. El a participat la bătălia de la Bouvines din
Henric al III-lea de Limburg () [Corola-website/Science/328588_a_329917]
-
cu Galiția-Volînia (1219) și începutul domniei lui Vytenis, în 1295. Începutul secolului al XIII-lea a marcat sfârșitul preistoriei în Lituania. Începând cu această etapă, istoria Lituaniei este menționată de cronici, tratate și alte documente scrise. În 1219, douăzeci și unu de duci lituanieni au semnat un tratat de pace cu Galiția-Volînia. Acest eveniment este acceptat în mare parte ca fiind prima dovadă că statele baltice se unificau și consolidau. În ciuda războiului continuu cu două ordine creștine, livonienii și teutonii, Marele Ducat al
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
un imperiu păgân, luptând împotriva Ordinelor teutonilor și livonienilor în timpul cruciadei din nord pentru a creștina țara. După moartea lui Mindaugas, Marele Ducat al Lituaniei a intrat într-o perioadă de instabilitate, așa cum este reflectat de faptul că șapte mari duci au deținut titlul pentru următorii treizeci și doi de ani. Se cunosc puține date despre această perioadă, însă dinastia Gediminid a fost fondată în jurul anului 1280. În ciuda instabilității, Marele Ducat nu se dezintegrase. Vytenis a preluat puterea în 1295, iar
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
a fost, așa cum atestă mai multe cronici, principala formă de organizare care a reglementat proprietatea funciară în secolul al XIII-lea. În cadrul acestui sistem, cunoscut în Anglia ca "primogenitură", doar fiul cel mare putea moșteni pământuri, ceea ce le-a permis ducilor să-și consolideze exploatațiile. Clasele sociale și repartiția muncii au început de asemenea să prindă amploare. Erau clase de soldați cu experiență (bajoras), de țărani liberi (laukininkas) și de oameni „ne-liberi” (kaimynas și šeimynykštis). Pentru a pune în aplicare
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
aplicare această structura socială, a fost nevoie de un stat unificat. O altă forță din spatele unificării a fost dorința de a profita de terenurile rutene, care avuseseră de suferit de pe urma invaziei mongolilor. Erau adesea suficiente alianțe de scurtă durată între ducii lituanieni pentru efectuarea de expediții militare și de jaf în aceste zone (inclusiv Pskov, jefuit în 1213). În total, între 1201 și 1236, lituanienii au lansat cel puțin 22 de incursiuni în Livonia, 14 în Rutenia, și 4 în Polonia
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
Baranauskas, se poate spune că exista un stat lituanian încă din 1183. Cu toate acestea, prima dovadă concludentă a unei unificări a statelor baltice este considerat a fi Tratatul Galiția-Volînia, semnat în 1219. Printre semnatarii tratatului se numărau douăzeci și unu de duci lituanieni; este specificat faptul că cinci dintre aceștia erau seniori, având prioritate față de ceilalți șaisprezece. Probabil, cel mai mare duce a fost Živinbudas, din moment ce numele lui a fost primul menționat. Mindaugas, deși tânăr, împreună cu fratele său, Dausprungas, se numărau și
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
specificat faptul că cinci dintre aceștia erau seniori, având prioritate față de ceilalți șaisprezece. Probabil, cel mai mare duce a fost Živinbudas, din moment ce numele lui a fost primul menționat. Mindaugas, deși tânăr, împreună cu fratele său, Dausprungas, se numărau și ei printre ducii seniori, ceea ce ar însemna că ei și-au moștenit titlurile. Ceilalți doi duci seniori erau Daujotas (al doilea menționat) și fratele său Vilikaila (ultimul menționat din cei cinci). Tratatul era important din mai multe motive. El demonstra că ducii lituanieni
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
Probabil, cel mai mare duce a fost Živinbudas, din moment ce numele lui a fost primul menționat. Mindaugas, deși tânăr, împreună cu fratele său, Dausprungas, se numărau și ei printre ducii seniori, ceea ce ar însemna că ei și-au moștenit titlurile. Ceilalți doi duci seniori erau Daujotas (al doilea menționat) și fratele său Vilikaila (ultimul menționat din cei cinci). Tratatul era important din mai multe motive. El demonstra că ducii lituanieni cooperau; printre semnatari se numărau duci care domneau peste unele teritorii, cum ar
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
printre ducii seniori, ceea ce ar însemna că ei și-au moștenit titlurile. Ceilalți doi duci seniori erau Daujotas (al doilea menționat) și fratele său Vilikaila (ultimul menționat din cei cinci). Tratatul era important din mai multe motive. El demonstra că ducii lituanieni cooperau; printre semnatari se numărau duci care domneau peste unele teritorii, cum ar fi Samogitia, care probabil nu aveau legătură cu Galiția-Volînia. Participarea lor implică o percepție a unui interes comun, o dovadă a unui stat în curs de
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
ei și-au moștenit titlurile. Ceilalți doi duci seniori erau Daujotas (al doilea menționat) și fratele său Vilikaila (ultimul menționat din cei cinci). Tratatul era important din mai multe motive. El demonstra că ducii lituanieni cooperau; printre semnatari se numărau duci care domneau peste unele teritorii, cum ar fi Samogitia, care probabil nu aveau legătură cu Galiția-Volînia. Participarea lor implică o percepție a unui interes comun, o dovadă a unui stat în curs de formare. Cu toate acestea, desemnarea celor cinci
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
care domneau peste unele teritorii, cum ar fi Samogitia, care probabil nu aveau legătură cu Galiția-Volînia. Participarea lor implică o percepție a unui interes comun, o dovadă a unui stat în curs de formare. Cu toate acestea, desemnarea celor cinci duci ca „seniori” arată că procesul de unificare era încă în tranziție. Includerea a douăzeci și unu de duci sugerează că multe teritorii din Lituania erau puternice și semi-independente. Istoricii consideră tratatul o mărturie interesantă a unui proces lung și complex de formare
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
Participarea lor implică o percepție a unui interes comun, o dovadă a unui stat în curs de formare. Cu toate acestea, desemnarea celor cinci duci ca „seniori” arată că procesul de unificare era încă în tranziție. Includerea a douăzeci și unu de duci sugerează că multe teritorii din Lituania erau puternice și semi-independente. Istoricii consideră tratatul o mărturie interesantă a unui proces lung și complex de formare a unui stat. Progresul unificării a fost inegal; de exemplu, după moartea ducilor Daugirutis în 1213
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
a douăzeci și unu de duci sugerează că multe teritorii din Lituania erau puternice și semi-independente. Istoricii consideră tratatul o mărturie interesantă a unui proces lung și complex de formare a unui stat. Progresul unificării a fost inegal; de exemplu, după moartea ducilor Daugirutis în 1213 și a lui Stekšys în 1214, lituanienii a organizat mai puține raiduri. Mindaugas, ducele care a guvernat partea de sud a Lituaniei dintre râurile Neman și Neris, a devenit în cele din urmă întemeietorul statului. Mindaugas este
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
în cele din urmă întemeietorul statului. Mindaugas este menționat ca domnitor al întregii Lituanii în cronica livoniană Rhymed în 1236. Mijloacele prin care a reușit să obțină acest titlu nu sunt bine-cunoscute. Cronicile rusești menționează că a omorât sau expulzat duci, inclusiv rude. În 1236, ducele Vykintas a condus forțele samogitiane către victorie în bătălia de la Saule, unde Ordinul Livonian a suferit o înfrângere catastrofală. Se pare că Vykintas nu a primit sprijin din partea lui Mindaugas. Puterea personală a lui Vykintas
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
Vykintas au format o coaliție puternică cu samogițienii, Ordinul Livonian, Daniel din Galiția (cumnatul cu Edivydas și Tautvilas), precum și cu Vasilko din Volînia împotriva lui Mindaugas. Numai polonezii, chemați de Daniel, au refuzat să ia parte la coaliția împotriva lituanienilor. Ducii din Galiția și Volînia au reușit să obțină controlul asupra Ruteniei Negre, o zonă condusă de Vaišvilkas, fiul lui Mindaugas. Tautvilas a plecat la Riga, unde a fost botezat de arhiepiscop. În 1250, Ordinul a organizat două raiduri majore, unul
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
cucerirea Semigaliei, ultimul aliat baltic al Lituaniei, în 1291. Ordinele își puteau concentra atenția asupra Lituaniei. Zona de tampon formată din alte triburi baltice dispăruse, și Lituania a rămas să lupte singură împotriva Ordinelor. Există incertitudini considerabile în ce privește identitatea Marilor Duci ai Lituaniei în perioada dintre moartea lui Traidenis în 1282 și asumarea puterii de către Vytenis în 1295. Aceasta se datorează parțial faptului că cele două surse principale ale istoriei lituaniene a secolului al XIII-lea, Codicele Hypatian și Cronica livoniană
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
dinspre est. Raidurile ordinelor s-au intensificat după ce au învins „zona tampon” creată de prusaci, nadruvieni, scalvieni, sudovieni și semigali din 1283. Relațiile lituanienilor cu Biserica Ortodoxă au fost mai pașnice. Oamenilor le-a fost permis să își practice religia; Ducii lituanieni nu au ezitat să se căsătorească cu fiice de duci ortodocși. Cel puțin unii dintre cărturarii ducilor trebuie să fi fost de asemenea ortodocși. Luptele cu cavalerii teutoni și extinderea către est au marcat anii 1295-1377. Lituania nu avea
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
tampon” creată de prusaci, nadruvieni, scalvieni, sudovieni și semigali din 1283. Relațiile lituanienilor cu Biserica Ortodoxă au fost mai pașnice. Oamenilor le-a fost permis să își practice religia; Ducii lituanieni nu au ezitat să se căsătorească cu fiice de duci ortodocși. Cel puțin unii dintre cărturarii ducilor trebuie să fi fost de asemenea ortodocși. Luptele cu cavalerii teutoni și extinderea către est au marcat anii 1295-1377. Lituania nu avea cum să reziste la nesfârșit izolată religios, politic și cultural și
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
și semigali din 1283. Relațiile lituanienilor cu Biserica Ortodoxă au fost mai pașnice. Oamenilor le-a fost permis să își practice religia; Ducii lituanieni nu au ezitat să se căsătorească cu fiice de duci ortodocși. Cel puțin unii dintre cărturarii ducilor trebuie să fi fost de asemenea ortodocși. Luptele cu cavalerii teutoni și extinderea către est au marcat anii 1295-1377. Lituania nu avea cum să reziste la nesfârșit izolată religios, politic și cultural și a trebuit să aleagă între romano-catolicism și
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
din urmă să ceară ajutorul regilor franci. Alboin a fost asasinat în 572, la scurt timp după luarea Paviei. Doi ani mai târziu este asasinat și succesorul său, Cleph. Timp de zece ani, longobarzii au trăit fără rege, conduși de ducii instalați într-un oraș roman sau o fortăreață, cum ar fi insula San Giulio de pe lacul Orta, la Nord de Novar. În 584, monarhia a fost restaurată în favoarea lui Authari, fiul lui Cleph, arian dar căsătorit cu bavareza catolică Theodelind
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
moldav, ne încredințează că trupa Tardini-Vlădicescu zăbovise mai întâi în Botoșani la începutul anului 1864. Pare-se, că adolescentul care nu reușise să se pună de acord cu ordinea școlară în orașul natal "se supuse unui gând nou: să se duca la Cernăuți după trupa de teatru Vlădicescu-Tardini, captivat, se vede, de cele câteva spectacole pe care ea le dase la trecerea prin Botoșani" Trupa era formată din 17 persoane, cu repertoriu bogat, 33 de piese, majoritatea semnate de Matei Millo
Compania Fanny Tardini-Vlădicescu () [Corola-website/Science/309926_a_311255]