962 matches
-
saturniste au la bază sentimentul de melancolie. Alcătuită din două catrene simetrice, poezia valorifică motivul morții, sugerat de cavou (casa, orașul, trupul), "sicrie de plumb", "funerar vestmânt". În cele două strofe simetrice răbufnesc melodii stranii, interiorizate, obsedante, într-un ton elegiac dat de iamb, rima masculină, cuvântul "cheie" plumb, repetat de trei ori în fiecare strofă, imperfectele/ "dormeau", "stau", "era", atârnau", sonoritățile din cuvintele "vestmânt"/ "vânt", efectele onomatopeice: "scârțâiau", "strig", "frig". Moartea este sugerată și prin conceptul "somn": "dormeau adânc sicriele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
care se află un suflet de plumb. E un univers rece, străin, în care poetul are sentimentul singurătății tragice, stări de spirit depresive și își imaginează înăbușirea. Între realitatea interioară și exterioară se desfășoară monologul tragic al poetului, în ton elegiac asemănător cu bocetele populare. În strofa a doua, starea de anxietate este înlocuită cu melodia trecutului: "Stam singur lângă mort... și era frig.../ Și-i atârnau aripile de plumb". Mai întâi epitet la limita concretului "sicrie de plumb", "flori de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
prin folosirea numelor proprii: "Menelaos/adaos, / Istaspe/ oaspe"), la suavitatea melancolică, la armonie și la fantezia detaliului. Prin reluarea temelor, obține de fiecare dată: efecte de sunet, mișcare, culoare, iar supratema (tema timpului, a permanentei deveniri) revine obsedant, în ton elegiac. În poeme, omul este cuprins în spectacolul cosmic, în trei ipostaze: cosmogonică, sarcastică, elegiacă (Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac, Luceafărul, La steaua). Modelat de un spirit romantic al veacului, Eminescu a văzut istoria în diferite feluri: panoramă a deșertăciunilor (Memento
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la fantezia detaliului. Prin reluarea temelor, obține de fiecare dată: efecte de sunet, mișcare, culoare, iar supratema (tema timpului, a permanentei deveniri) revine obsedant, în ton elegiac. În poeme, omul este cuprins în spectacolul cosmic, în trei ipostaze: cosmogonică, sarcastică, elegiacă (Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac, Luceafărul, La steaua). Modelat de un spirit romantic al veacului, Eminescu a văzut istoria în diferite feluri: panoramă a deșertăciunilor (Memento mori), mister al etnogenezei (Decebal, Strigoii), spațiu al pasiunilor grele (Gruie Sânger), timp de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de factură populară. Mândru de tinerețea sa veșnică, geniul uman deplânge soarta omului fragil, vulnerabil, "schimbător", "rătăcitor", în timp ce el rămâne un simbol al permanenței și stabilității. Treptat, antiteza dintre veșnicia naturii cosmice și condiția destinului uman se amplifică, tonalitatea devine elegiacă, iar substanța acestei elegii filosofice este exprimată prin metafore și accentele gnomice ale comunicării poetice. Această alternanță dintre spațiul cosmic și terestru este evidențiată prin formule specifice, prin interjecții populare care sugerează veșnica repetabilitate: "Ia, eu fac ce fac de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și terestru este evidențiată prin formule specifice, prin interjecții populare care sugerează veșnica repetabilitate: "Ia, eu fac ce fac de mult", prin enumerarea substantivelor, construcția liniară a propoziției și a frazei, care conferă stilului un caracter grav, solemn, cu tonalități elegiace asemănătoare doinei: "Numai omu-i schimbător/ Pe pământ rătăcitor,/ Iar noi locului ne ținem,/ Cum am fost așa rămânem:/ Marea și cu râurile,/ Lumea cu pustiurile,/ Luna și cu soarele,/ Codrul cu izvoarele". Aflat într-o veșnică metamorfoză, codrul "cu râuri
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vine mirosul, apoi liniște", " apoi gustul", "vibrația umedă, apoi iarăși lipsă". Poetul și-ar dori un corp deosebit care să-i favorizeze accederea spre cunoașterea absolută, nu unul imperfect: "trupul cerbos/ ramură fără frunze". În Elegia a zecea tonul este elegiac, metrica variabilă, imaginile poetice sunt expresive. A cincea elegie Textul din A cincea elegie a fost conceput sub forma unui proces absurd, unde "inculpatul" nu înțelege acuzațiile și sentințele, din cauza limbajului. El nu înțelege nimic din înțelesurile secrete ale realului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
foarte mare, mai mult decât dublă, era mereu luminată."283. Prin juxtapunerea sentimentului de așteptare zadarnică, celelalte elemente ocurente în text (luna, femeia ce nu se știe privită, martorul familiarizat cu bizarul obicei al îndrăgostitului și fereastra luminată) re-creează tabloul elegiac din poezia Pe lângă plopii fără soț. Iubirea dusă până la limita patologicului de care sunt capabili eroii lui Camil Petrescu, transpare și în textul eminescian. Mai mult, și aici constatăm aceeași oroare față de lenea de a privi, admirabil sesizată de Al.
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
atitudine lirică ori linii tematice preeminente, la poetica generației recunoscute în special prin contribuția unor Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru și Dimitrie Stelaru. A se vedea, bunăoară, refuzul convenției, tendința demitizantă și desolemnizantă, teribilismul juvenil, uneori estompat de un vag fior elegiac, reveria livrescă pliată pe un acut simț al derizoriului. Dintre congeneri, Ana Selejan îl aseamănă mai ales cu poetul Constant Tonegaru ("amândoi fac parte din aceeași familie de spirit modern și își propun, alături de alți tineri poeți: Mihail Crama, C.T.
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cvasiexpresionistă a stărilor de spirit specifice vârstei (abia ulterior va fi observată una dintre dimensiunile majore, cea metapoetică, a acestui gen de poezie), debutantul Horia Zilieru alege să recurgă la imagistica tradiționalistă, de influență pillatiană sau voiculesciană și tonalitate delicat elegiacă. Iată, spre ilustrare, câteva versuri dintr-un Interior retro: "E-atâta elegie în fereastră/ și-aștept așa din cărți să te desprinzi/ în rochia subțire și albastră/ ca irișii grădinii suferinzi.// Un gest al mâinii-n umbră rezemată/ pereții se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui Isocrate (1824) și Manualul lui Epictet (1825). Din Simonide din Amorgos a mai transpus liber un fragment, intitulat Din greacă lui Simonide integrat în cea de a doua ediție a Canturilor (Napoli, Starița, 1835), alături de redarea liberă a fragmentului elegiac Din același, inspirată fie de Simonide din Amorgos, fie de Simonide din Ceos. Ambii îi erau cunoscuți lui Leopardi în traducere, iar pentru al doilea a dovedit o afinitate deosebită, dat fiind că a introdus la sfarsitul cantului Italiei un
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și pe sicilian. Traducând din Safo, Alcman, Anacreon, Simonide și din ceilalți antici, el nu a făcut altceva decât să răspundă unei chemări adânc înrădăcinate în propria-i ființă. Avea o afinitate spirituală cu poeții greci, izvorâta dintr-un sentiment elegiac al existenței, din impresia că firul vieții este scurt, ca limită ultima se află aproape. Atunci cand alegea poeziile destinate traducerii Quasimodo, asemenea lui Leopardi, urmărea puritatea, candoarea de mult apuse, dorind să le transpună în contemporaneitate.432 Ambii au transferat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
nu îl influențează Calimah, ci spiritul sau latin, disperarea omenească a tânărului care știe că este sortit morții. Scriitorul ermetic a ales 41 de compoziții în care surprinde toate nuanțele tematice și tonale ale poetului: de la cele melancolice la cele elegiace, erotice sau conviviale, erudite sau mitologice, satirice sau ironice, în orice caz impetuoase atunci când este vorba despre ură sau iubire.440 Și-a îndreptat apoi atenția către Ovidiu și a tradus din Metamorfoze miturile ce au ca scenariu Sicilia natală
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
autorii canturilor monodice. Considerând că poeții melici răspund cel mai bine dorinței sale de a regăsi puritatea menționată anterior, el i-a îndepărtat pe autorii care foloseau un stil foarte rafinat, ca Pindar sau Bahilide sau pe poeții iambici, gnomici, elegiaci sau politici și s-a oprit asupra versurilor lui Safo, Alcman, Alceu, din opera cărora a preferat poeziile cu un ton confesiv, evitându-le pe cele de polemică politică.489 Fascinat de fragmentar, câștigătorul premiului Nobel a dorit să dea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
istoric). Se poate însă observa că poezia "activistă", cu cifru politic, nu ajunge să dețină un caracter exclusivist în acti vitatea lirică a scriitorului. Argumente sînt volumele The Haw Lantern/Păducelul felinar (1987) și Seeing Things/ Viziuni (1991), două cicluri elegiace inspirate de moartea mamei si, respectiv, moartea tatălui poetului. Ambele au un caracter confesiv și contemplativ. Titlul celui dintîi trimite la anticul Diogene care căuta, simbolic, cu felinarul, un om onest printre semeni, acceptîndu-și mai apoi, în butoiul legendar, eșecul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
după tehnica imaginilor expresioniste. Prin urmare, iritarea, revolta, stări specifice acestui volum, se traduc tot prin antrenarea unor figuri de stil. E de observat, în acest sens, consecvența poetei. Alina remarcă saltul valoric din volumele maturității. Tonul este, aici, puternic elegiac, ca o plângere continuă. În Ochiul de greier, spre exemplu, apar toate temele și motivele din lirica poetei. E, așadar, în opinia autoarei, un volum emblematic. Acest amănunt ne poate conduce magistral prin rețeaua poemelor blandiene. Sesizarea pertinentă a faptului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
422 Ibidem, p. 2. 423 "Exposition "Iliana"", în L'Indépendance Roumaine, 22e Année, nr. 6402, Jeudi 26 Mars (7 Avril) 1898, p. 2. 424 Ibidem, p. 1. 425 Vezi eseul lui Erwin Panofsky, ""Et in Arcadia ego": Poussin și tradiția elegiacă", în Artă și semnificație, Editura Meridiane, traducere de Ștefan Stoenescu, Cuvânt înainte de Mihai Gramatopol, București, 1980. 426 D. Karnabatt, Un pictor poet, p. 1. 427 Ibidem, p. 2. 428 Miroslav, "Cronica artistica. O privire asupra expozițiunei "Tinerimei Artistice"", în Vremea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
senzațiilor noastre, era amprenta vie, pura, completă și rotunjită a stării sufletești ce se scălda în marea voluptăților, ale cărei unde, oricît de moi, de delicate erau, făceau să se resimtă un impuls binefăcător. Aceste reverii suit incerte, sînt nostalgii elegiace cărora li se poate oferi un substitut imediat accesibil: sărbătoarea, cîntecul, fervoarea comunitară organizată și instituționalizată. Citindu-1 încă o dată pe autorul Contractului social ca pe o referință privilegiată, nu putem totuși să evidențiem prea mult importanța temei acesteia în ansamblul
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
înghit oceanele...” (Regele moare), precum o „respirație a neclintirii” (după cum afirmă Georg Trakl). Unele dintre desenele lui Ionesco reprezintă abstratizări ale ființei umane, care se doresc „spirituale”, pentru că trimit la protagoniștii dramaturgiei sale, firește, dar reflectate într-o altă formă elegiacă. Cu penelul, el dăruiește fiecarei creații plastice unduiri înlăcrimate: „pentru fiecare piatră”, „pentru fiecare pom”, „pentru fiecare stea” și... „pentru Ideal...” (Elegie) Caruselul imaginat de Ionesco este vizualizat sub forma unui cerc. Pe fond negru. Un cerc aproape perfect. înconjurat
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
fără suficientă acoperire documentară, exagerate sub anumite aspecte concluzive, au părut cititorilor lipsite de temei, chiar rizibile. Era normal. Formele străvechi, mult destructurate, scoase din context și resemantizate, nu se lămuresc prin simplă raportare: bocetul „maicii bătrîne”, pus alături de cîntecele elegiace de tip linos; sau frații cabiri, evocați împreună cu cei trei păstori mioritici. Acestea pot să nu ne spună mare lucru. Se cere o analiză mai adîncită și multidisciplinară. Bocetul, de pildă, cunoaște o întreagă tipologie. El se practică în împrejurări
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
poziția privilegiată sau precară pe care individul o deține prin destinul lui omenesc, de savant ori de analfabet, de „liber cugetător” ori de credincios „practicant”. Dovada că anonimul carpatic nu a vizat decît realitatea iremediabilă a morții o constituie tonalitatea elegiacă, de imposibilă întoarcere, tocmai cea care s-a pus sub semnul negației privind oportunitatea gestului de a înlocui, pe moment, bîta cu „întrebarea justă”. Faptul a dus, cum știm, la confuzii în înțelegerea poemei. Nota depresivă, cu semnificație funerară, a
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
numai) au mare căutare în această privință: peste tot mișună agenți malefici. Și mai tîrziu, ritualistica scăldatului este invocată: dacă scenariul nu a fost respectat după tipic, la data aflării în funcțiune, nimic nu-l mai poate înlocui ulterior. Cîntece elegiace (de nenoroc, înstrăinare, ostășie, dragoste, pribegie, sărăcie) au ca pretext presupuse defecțiuni în efectuarea scaldei de demult. Printre multe alte exemple de acest fel, S. Fl. Marian notează următorul: Spune, maic-adevărat Unde scalda mi-ai țîpat? Peste un gard cu
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
un elogiu adus plăpîndei ființe umane, hărăzite cu chip frumos și cu daruri morale. Se continuă, dar în nota lamentației: Cîte flori sunt pe pămînt Toate se trec în mormînt. Paralelismul om-floare se perpetuează în ficțiune. Poezia nu întrece măsura elegiacului, întrucît privește existența în cursivitatea ei, atîta cît îi este dat ființei: dacă a înflorit și a rodit, urmează trecerea firească în țărînă. Faptul aduce întristare, însă una stăpînită, temperată, chiar dacă se subînțelege despărțirea grea, cea de pe urmă. Împlinirea ființei
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
publicist. Mai sunt zece minute până la ultimul gong. Apar oficialitățile locale, dar și doi miniștri, vechi prieteni ai autorului, ba și președintele Uniunii Scriitorilor, cu o escortă de colaboratori. Surdina scenei plutește în descântecul naiv al mahalalei cu muzicalitatea ei elegiacă și farsele saltimbancilor iuți și tandri. Când se aprinde lumina pentru pauză, stăruie o stânje neală vinovată. Invitații își regăsesc însă repede vioiciunea, forțează exagerările, elogiul. Entuziasmul - în antract - rămâne, totuși, zgârcit. Se aud prin colțuri disertații despre amestecul de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
este recunoscut ca o descălecare În Împărăție: “Intră În codru, În patria verde”. Codrul, muntele sînt patria noii vieți dezlegate de povara și reperele vieții anterioare: “S-a pierde În munte, s-a pierde, / uitîndu-și de mumă și moarte”. Tonul elegiac, baladesc, accentuînd ruperea tragică de lume (sau doar de o anume lume, de cea profană): “N-o să-l mai vadă nimeni cu anii. / Numai de sus pretutindeni / l-a dovedi cu țipăt uliul / și buha cu scurte jelanii”, pune În
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]