949 matches
-
cimilituri ale diverselor generații de la Goldana: Harbuzul este, harbuzul!... Am ghicit imediat! Se cheamă că e pepenele! dezvoltară alții chestiunea în adecvate comentarii: el are malurile verzi coaja, apa ca sângele de iepure zeama și mâlul roșu ca steagul Armatei Eliberatoare miezul!... Cei doi flăcăi, năimiți de dimineață, apărură atunci, clătinându-se de povară. Mama mea! amândoi împing, de-a bușilea, câte un pepene falnic, care numai nu grohăie, în veșmântul lui, verde-lăcuit. Primul dintre cei doi pepeni palpită sub tăișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe o bancă, citind un ziar. Patrula m-a înhățat, înjurând fioros, în urâte vorbe străine, iar eu am început să plâng de spaimă. Plângeam așa de tare, încât tata a venit în fugă, să mă scoată din mâna soldaților eliberatori. Înțelegând că eram copilul lui, m-au lăsat pe mine, dar l-au luat cu forța pe tata, urcându-l într-un Willis, o mașină militară, captură de război. Înșfăcat de soldații cu steaua roșie la bonetă, nu l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ce echitate, ce drepturi cetățenești? Totul era formal; cum să le spună asta celor ce umpleau amfiteatrul? - veneau, În ultima vreme, să-i audieze cursurile și studenți de la alte facultăți; pierdere de vreme. Sub aparențe onorabile, dospeau fermenții unor vremuri eliberatoare: lumea se pregătea să trăiască potrivit esenței sale, doritoare de plăcere și Îndestulare, agresivă, duplicitară, se vedea limpede că spre așa ceva se Îndrepta, doar dacă butonai telecomanda televizorului ceva mai puțin de un ceas și te lămureai - emisiunile de știri
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
doar o clipă fugitivă, propria realitatea tangibilă și să se creadă la rândul său nu alta decât un personaj rimanesc, ca și noi. Și asta la ce bun? — Ca să să se elibereze. Da, am mai auzit că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să uiți că exiști. Sunt unii care se cufundă în lectura de romane ca să nu se mai gândească la ei înșiși, ca să-și uite suferințele... Nu, efectul cel mai eliberator al artei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să uiți că exiști. Sunt unii care se cufundă în lectura de romane ca să nu se mai gândească la ei înșiși, ca să-și uite suferințele... Nu, efectul cel mai eliberator al artei e de a te face să te îndoiești că exiști. — Și ce înseamnă să exiști? — Vezi? Ești pe cale să te vindeci: acum începi să te devorezi. O dovedește întrebarea ta. A fi sau a nu fi!... cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
îmi venea și mie să plâng, iar eu, ca să nu fiu văzut plângând, râdeam de el și ajungeam chiar să râd de mine însumi și de râsul meu. Acelui sărman Augusto Pérez al meu, când spunea că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să-ți uiți de propria existență și că unii se cufundă în lectura romanelor ca să-și abată atenția de la ei înșiși și ca să uite de suferințele lor, prietenul său Víctor Goti - prefațatorul Ceții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să-ți uiți de propria existență și că unii se cufundă în lectura romanelor ca să-și abată atenția de la ei înșiși și ca să uite de suferințele lor, prietenul său Víctor Goti - prefațatorul Ceții mele - îi răspundea că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să te îndoiești de existența ta. Și cred că avea dreptate. Și că omul care nu s-a îndoit niciodată de propria-i existență substanțială, de faptul că nu-i altceva decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acum o mie două sute de ani. Acum am Înțeles. Dacă persanii trăiesc În trecut, este pentru că trecutul e patria lor, pentru că prezentul le este un ținut străin, unde nimic nu le aparține. Tot ce simbolizează pentru noi viață modernă, expansiune eliberatoare a omului, pentru ei reprezintă semnul dominației străine: șoselele Înseamnă Rusia, calea ferată, telegraful, banca Înseamnă Anglia, poșta Înseamnă Austro-Ungaria... — ...iar predarea științelor Înseamnă dl Baskerville, de la Misiunea Presbiteriană americană. — Exact. Ce alegere pot face oamenii din Tabriz? Să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
momente de iluminare sunt energizate de trăirea profundă, cu spiritul și inima, a actului de instituirea a unei neorealități ideale; pe de altă parte, transa acestor trăiri devine inițiatică, produce atât la creator cât și la contemplator, acel fior (Schauder) eliberator goethean, acel "fulger sacru" hölderlinian, care ne "explodează" moarte și înviere în cel mai fascinant Dincolo; de fapt, cea mai densă și orbitoare Plenitudine. Tempt me no more; for I Have known the lightning's hour, The poet's inward
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
orfice, iar lira este ridicată de zei la cer, unde formează constelația lirei. Privită prin prisma multiplei simbolice orfice, poezia, muzică a verbului, este un mister care nu se înțelege decât cu misterul din noi înșine, setos de elanurile zborului eliberator către cele mai înalte creste ale simțirii și gândirii, luând pe aripi frumosul și sublimul naturii pentru a le înveșnici în prezenturi absolute. Ca atare, potrivit mitului lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii orfice intră următoarele elemente: capacitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
armonizării cosmice prin dizolvarea în inefabil. Cvartetul nr. 132 al lui Beethoven cu "Imnul de mulțumire către Dumnezeu", moartea Isoldei wagneriană, Simfonia neterminată a lui Schubert sunt exemple de culminații ale privilegiatului al treilea văz. În lipsa acestui văz stă ineficiența eliberatoare a muzicii "moderno-moderniste" producții confuze antimelodice ale disonanțelor, ale stridențelor, care torturează auzul. Miracolul eliberator al muzicii este unul din cele mai dificil de înțeles. * Se observă că marile mutații în istoria spirituală și socială sunt efectuate de asemenea vizionari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mulțumire către Dumnezeu", moartea Isoldei wagneriană, Simfonia neterminată a lui Schubert sunt exemple de culminații ale privilegiatului al treilea văz. În lipsa acestui văz stă ineficiența eliberatoare a muzicii "moderno-moderniste" producții confuze antimelodice ale disonanțelor, ale stridențelor, care torturează auzul. Miracolul eliberator al muzicii este unul din cele mai dificil de înțeles. * Se observă că marile mutații în istoria spirituală și socială sunt efectuate de asemenea vizionari. Și se mai observă că acei care au efectuat atari mutații sunt uneori eliminați fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
demiurg. Eliberarea spiritului cititorului este maximă în această uluitoare deschidere fizică, la care se adaugă mișcarea ideatică de la teluric la astral, de la creat la increat, de la posibilul uman, teluric, la transposibilul metafizic. Citind Luceafărul, încercăm o plutire, o încântare înalt eliberatoare una din cele mai înalte și mai pure disponibilizări spirituale. Așa încât, numai pronunțând numele poemului, cel ce l-a parcurs simte cum îl cuprinde elanul zborului către zonele eterate ale simțirii și ale minții. Subtilă și cu deosebită rezonanță asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înalte și mai pure disponibilizări spirituale. Așa încât, numai pronunțând numele poemului, cel ce l-a parcurs simte cum îl cuprinde elanul zborului către zonele eterate ale simțirii și ale minții. Subtilă și cu deosebită rezonanță asupra receptării cititorului este mișcarea eliberatoare constituită de fenomenologia trifazică: viață-moarte inițiatică-renaștere pe un plan superior, pe care o întâlnim în mitul lui Zamolxe, precum și la Orfeu și Dionysos, toți trei fiind de origine tracă. Este vorba de poezii în care se pleacă de la lumină fizică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Este împlinit în felul acesta dezideratul de întotdeauna al operei de artă de a fi imperfectibilă, orice intervenție echivalând cu moartea operei, respectiv, cu moartea poemului. Poemul eminescian este model de îmbinarea organică dintre o măiastră organizare internă și deschiderea eliberatoare un tot dezvoltând un sistem de tensiuni temporo-spațiale și elanuri ideatice de o armonie absolută, din care iradiază vectori metafizici de eliberare a sufletului și intelectului. Cea mai perfectă finitudine impulsionează zborul cel mai înalt și fără oprire. Este poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
monolog sau un dialog cu Dumnezeu". Între arte, muzica induce o eflorescență de stări inefabile al căror ecou este misticismul. Este "împăcarea dintre antinomiile interne la interiorul unei sinteze noi, nașterea unei a treia realități". Muzica este devenirea, este marea eliberatoare, principiul ei se află dincolo de orice individuație. "Muzica mă face să cad în sus". În ce privește arta dansului, Nietzsche nu crede decât într-un zeu care știe să danseze. Pentru că dansul are multiplă încărcătură, el este nu doar un simbol, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sunetului nou din energia celui dispărut, constituie acea "veșnicie în mișcare" de care vorbea Platon, o veșnicie poetică, transfiguratoare, contracarând magic "vremuirea" ruinătoare. Poezia reinstituie primordialitatea Există în noi ceva mai mult decât noi înșine. Este un dincolo purificator și eliberator. Este geniul etern al poeziei. Poezia nu este o pură gratuitate, un joc facultativ, ci un efort eroic de a exista semnificativ, atât a poetului, cât și a vieții, a naturii aflate mereu în paranteza morții. Poemul: realitate absolută, prezent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de a fi ucis o marmură infinit de suavă. Întruchiparea Aurorei și a Gândirii având același model, iubirea Camille Claudel constituie un simbol etern care reunește triada supremei axiologii. Precum afirmam și în altă parte, muzica dezvoltă poetica cea mai eliberatoare, acest lucru mai ales în secvențele lente, în care vibrația melodică suavă, elevată, răscolitoare posedă prin excelență magia de a sublima și transfigura neliniștea ontică. Așa are loc cu mișcările adagio și andante din concertele pentru pian și orchestră ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
monorima, pentagrama. Și acum apare paradoxul: în condițiile în care cele două componente gândul orfic și structura prozodică conlucrează armonios, poemul dobândește capacitatea de dezvolta o a treia componentă care depășește perfecțiunea și armonizarea dublului cadru "geometric": este deschiderea metafizică eliberatoare. Întâlnirea dintre cvadratura pitagoreică și deschidere metafizică reflectă și pune în acțiune caracterul antinomic al lumii noastre, conflictul dintre finitudine și nemărginire, reflectat și pus în acțiune la rândul său, de aspirația apriorică a spiritului omenesc de transcendere a limitelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prin Poezie, artă în general, Ființa ajunge la propria sa prezență. O poezie elevată va salva omenirea actuală. Poezia este marele posibil uman. Este o tensiune a sensibilității și intelectului care depășește lumea și eul empiric intramundan și dă aripi eliberatoare sinelui transmundan, homo sui transcendentalis nietzschean, abolind timpul consumptiv, apteric, pentru a deschide porțile eliberării metafizice în mers pasionat fără încetare, asemenea lebedelor în zbor extatic din viziunea lui Tagore. Poezie și imposibil Tu m'attendais depuis l'éternité, Et
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în care își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: "Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare." Totul devine negrăita bucurie a "naufragiului", a absorbției în acea muzică pancosmică, acel suflu al indefinisabilului. Căci muzica este marea eliberatoare. În undele ei transfiguratoare se absoarbe Isolda în finalul dramei wagneriene: "În valurile unduitoare/, în marea extazului, în adiindul Tot mă cufund fără de nume cea mai înaltă încântare !" Fără de nume în voluptatea nonidentității, a pierderii de sine, se cufundă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prin eter, pătrunde în sferele superioare, parcurgând treaptă cu treaptă adevăruri tot mai înalte." Or, care este suprema aspirație a spiritelor dotate cu inteligență și iluminare divină: eliberarea metafizică. Focul și eterul mistuire și renaștere ca spirit pur sunt realitățile eliberatoare ultime care constituie cheia de boltă în gândirea poetică a lui Bruno. Iată alte texte în acest sens din opera amintită: "Nobilul foc mă nalță și mă mântuie de natura inferioară... Mereu voi fi asemenea Phoenixului... Prin lumina intelectuală sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
am lins și la inițiativa mea, să nu le uit gustul. Știi cum era? Negre, puturoase, de prea mult purtat și călcat pe ele. Și puțeau... A hoit și moarte puțeau. Ca obielele soldatului rus. Că ei, cu armata lor eliberatoare, ne-a adus adevărul, nu?!“ Se avântase în perorație. Burtăncureanu se foi nemulțumit. „ Adevărul - îngăimă prozatorul - nu-i chiar așa, dom’ general. E mai nuanțat, mai cu...“ „Adică mai spălat - râse Goncea. Că vine talentați ca tine de-l freacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de ani numele unor importanți purtători de opinii dintre cele două războaie mondiale au fost înmormântate și cimentate de vigilența cenzurii. După 23 august '44 s-a impus românilor Ideea că lumea, istoria noastră națională începe o dată cu invazia trupelor sovietice „eliberatoare”, făcându-se apologia marilor realizări și a victoriei definitive a socialismului. Trecutul era ocolit cu prudență. Doar bătrânii își mai aduceau aminte de el, dar nu prea aveau voie să-l evoce în public. Istoria României, pe undeva triumfalistă, pe
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
de la fund. Viața este o despărțire permanentă de viață. Dragostea? O psihopatie lirică. În fața condiției nemiloase de muritor, omul a ajuns să critice nemurirea, să și-o imagineze ca pe o pedeapsă și să facă din tragedia morții ceva vesel, eliberator ( vezi vulpea și strugurii). * Ai putea face o listă a bucuriilor? Și dacă da, cât de lungă ar fi? * Cică există o țară unde într-o singură zi se perindă toate cele patru anotimpuri. Să fie vorba despre casa mea
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93037]