2,071 matches
-
din cauza precipitațiilor abundente din zona ecuatorială / tropicală. Și spre poli salinitatea este mai mică, deoarece evaporarea este foarte scăzută. În general apa Pacificului se mișcă în sensul acelor de ceasornic în emisfera nordică a Pământului și în sens opus în emisfera sudică. Curentul ecuatorial de Nord se mișcă spre vest de-a lungul paralelei de 15°latitudine N, apoi se întoarce spre nord lângă Filipine pentru a deveni curentul cald Japonez sau Curentul Kuroshio. Cotind spre est la 45° N, curentul
Oceanul Pacific () [Corola-website/Science/299095_a_300424]
-
Oceanului Atlantic. Acest șanț, cu toate acestea, nu este considerat ca fiind granița dintre Nord și Sud a plăcilor americane, nici a plăcilor Eurasia și Africa. Insulele, de la nord la sud, cu cele mai înalte vârfuri ale lor și locația, sunt: Emisfera nordică: Emisfera sudică: Dorsala se află deasupra unei caracteristici geologice cunoscută ca "Mid-Atlantic Rise", care este o umflătură progresivă. Această umflătură, este considerată a fi cauzată de forțele convective din astenosferă care împing în sus scoarța oceanică și litosfera. Această
Dorsala Atlantică () [Corola-website/Science/321068_a_322397]
-
șanț, cu toate acestea, nu este considerat ca fiind granița dintre Nord și Sud a plăcilor americane, nici a plăcilor Eurasia și Africa. Insulele, de la nord la sud, cu cele mai înalte vârfuri ale lor și locația, sunt: Emisfera nordică: Emisfera sudică: Dorsala se află deasupra unei caracteristici geologice cunoscută ca "Mid-Atlantic Rise", care este o umflătură progresivă. Această umflătură, este considerată a fi cauzată de forțele convective din astenosferă care împing în sus scoarța oceanică și litosfera. Această limită divergentă
Dorsala Atlantică () [Corola-website/Science/321068_a_322397]
-
("Sulcus centralis cerebri"), sau scizura centrală, scizura Rolando este o fisură relativ profundă, în formă de dublu "S", care se extinde oblic în sus și înapoi pe fața laterală a fiecărei emisfere cerebrale, între girusul precentral și girusul postcentral, separând lobul frontal de lobul parietal. Șanțul central a fost descris de Luigi Rolando în 1829. Șanțul central se îndreaptă oblic în jos și înainte și acestă oblicitate este cu atât mai mult
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
îndreaptă oblic în jos și înainte și acestă oblicitate este cu atât mai mult pronunțată cu cât lobul frontal este mai dezvoltat. Șanțul central începe în sus, pe marginea fisurii longitudinale a creierului, unde el crestează lejer fața internă a emisferei, apoi se îndreaptă în jos și înainte, și se termină pe opercul, la o distanță mai mult sau mai puțin apropiată de șanțul lateral. El are o lungime de 8-10 cm. Extremitatea sa superioară este separată de extremitatea anterioară a
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
circumvoluție rolandică anterioară sau circumvoluție centrală anterioară); "girusul posterior" aparține lobului parietal și se numește girusul postcentral (circumvoluția parietală ascendentă, circumvoluția rolandică posterioară, circumvoluția centrală posterioară). Extremitatea superioară a șanțului central, situată un pic posterior de mijlocul marginii superioare a emisferei (mijlocul distanței dintre polul frontal și polul occipital), se poate extinde (aproximativ 80% din cazuri) pe fața medială a emisferei sub forma unui șanț mic, înclinat posterior în formă de cârlig, numit croșetul rolandic. Extremitatea superioară este limitată de un
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
circumvoluția rolandică posterioară, circumvoluția centrală posterioară). Extremitatea superioară a șanțului central, situată un pic posterior de mijlocul marginii superioare a emisferei (mijlocul distanței dintre polul frontal și polul occipital), se poate extinde (aproximativ 80% din cazuri) pe fața medială a emisferei sub forma unui șanț mic, înclinat posterior în formă de cârlig, numit croșetul rolandic. Extremitatea superioară este limitată de un pliu de tranziție fronto-parietal superior numit lobulul paracentral care conectează pe fața internă a emisferei extremitățile superioare a celor două
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
cazuri) pe fața medială a emisferei sub forma unui șanț mic, înclinat posterior în formă de cârlig, numit croșetul rolandic. Extremitatea superioară este limitată de un pliu de tranziție fronto-parietal superior numit lobulul paracentral care conectează pe fața internă a emisferei extremitățile superioare a celor două circumvoluții rolandice. Unghiul ascuțit pe care șanțul central îl formează cu marginea superioară a emisferei este cunoscut sub numele de unghiul rolandic, și are în medie 71,7 °. Extremitatea inferioară a șanțului central, limitată de
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
Extremitatea superioară este limitată de un pliu de tranziție fronto-parietal superior numit lobulul paracentral care conectează pe fața internă a emisferei extremitățile superioare a celor două circumvoluții rolandice. Unghiul ascuțit pe care șanțul central îl formează cu marginea superioară a emisferei este cunoscut sub numele de unghiul rolandic, și are în medie 71,7 °. Extremitatea inferioară a șanțului central, limitată de un pliu de tranziție fronto-parietal inferior, se termină deasupra ramurii posterioare a șanțului lateral, la circa 3 cm posterior de
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
manevră pentru situații de urgență. Au fost necesare, însă, doar trei manevre de corectarea traiectoriei, combustibilul economisit fiind util pentru prelungirea misiunii "MRO". "MRO" și-a început intrarea în orbită apropiindu-se de Marte la 10 martie 2006, trecând peste emisfera de sud a planetei la o altitudine de 370-400 km. Toate cele șase motoare principale ale "MRO" au funcționat timp de 27 de minute pentru a încetini sinda de la ~2.900 m/s la ~1.900 m/s. Vaporul cu
Mars Reconnaissance Orbiter () [Corola-website/Science/317128_a_318457]
-
apoi va fi expulzat în spațiu timp de milioane de ani, prin jeturi de plasmă ieșite de la poli. Restul din hipernovă va forma o nebuloasă spectaculoasă unde noi stele vor putea, poate, să se formeze. Este o stea situată în emisfera cerească australă. Poziția sa moderat sudică face ca această stea să fie observabilă cu ușurință îndeosebi din emisfera sudică, unde se arată sus, pe cer, în zona temperată; din emisfera boreală observarea stelei este mult mai dificilă, îndeosebi la nord
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
Restul din hipernovă va forma o nebuloasă spectaculoasă unde noi stele vor putea, poate, să se formeze. Este o stea situată în emisfera cerească australă. Poziția sa moderat sudică face ca această stea să fie observabilă cu ușurință îndeosebi din emisfera sudică, unde se arată sus, pe cer, în zona temperată; din emisfera boreală observarea stelei este mult mai dificilă, îndeosebi la nord de zona tropicală. Magnitudinea sa de 2,2 o face ușor de găsit chiar și în zonele urbane
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
putea, poate, să se formeze. Este o stea situată în emisfera cerească australă. Poziția sa moderat sudică face ca această stea să fie observabilă cu ușurință îndeosebi din emisfera sudică, unde se arată sus, pe cer, în zona temperată; din emisfera boreală observarea stelei este mult mai dificilă, îndeosebi la nord de zona tropicală. Magnitudinea sa de 2,2 o face ușor de găsit chiar și în zonele urbane de dimensiuni moderate. Perioada cea mai bună pentru observarea stelei pe cerul
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
de zona tropicală. Magnitudinea sa de 2,2 o face ușor de găsit chiar și în zonele urbane de dimensiuni moderate. Perioada cea mai bună pentru observarea stelei pe cerul nocturn este în lunile cuprinse între decembrie și mai; în emisfera sudică e vizibilă încă de la începutul iernii, mulțumită declinației australe a stelei, în timp ce în emisfera nordică poate fi observată doar în lunile toamnei târzii și la începutul iernii. În 1896 Edward C. Pickering a observat linii spectrale misterioase în ζ
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
în zonele urbane de dimensiuni moderate. Perioada cea mai bună pentru observarea stelei pe cerul nocturn este în lunile cuprinse între decembrie și mai; în emisfera sudică e vizibilă încă de la începutul iernii, mulțumită declinației australe a stelei, în timp ce în emisfera nordică poate fi observată doar în lunile toamnei târzii și la începutul iernii. În 1896 Edward C. Pickering a observat linii spectrale misterioase în ζ Puppis, care urmează formulei lui Rydberg, dacă numerele semiîntregi sunt utilizate în locul celor întregi. Mai
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
observat că Venus prezenta o serie completă de faze similare cu cele ale Lunii. Modelul heliocentric al sistemului solar dezvoltat de Nicolaus Copernicus a prezis că toate fazele aveau sunt vizibile deoarece orbita lui Venus în jurul Soarelui i-ar aduce emisfera luminată cu fața spre Pământ când este de partea cealaltă a Soarelui și cu fața în direcția opusă Pământului atunci când este de aceeași parte a Soarelui cu Pământul. Pe de altă parte, în modelul geocentric al lui Ptolemeu nu se
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
le (Percidae) sunt o familie de pești teleosteeni răpitori, frumoși, sprinteni și buni înotători, răspândiți în apele dulci și salmastre ale emisferei nordice. Corpul comprimat lateral și înalt, cu un contur oval și alungit, fusiform este acoperit cu solzi ctenoizi, care se întind, rareori, și pe înotătoare. De obicei au două înotătoare dorsale. Înotătoarea dorsală constă din două regiuni: una țepoasă și
Percide () [Corola-website/Science/330691_a_332020]
-
Boarul. Beta Boötis este une gigantă galbenă de tip G cu o magnitudine aparentă de 3,5. Numele său tradițional Nekkar provine din arabă "Al-Baqqar", semnificând „Conducătorul boilor”, „Boarul”. Steaua est uneori denumită și "Merez". Este o stea situată pe emisfera cerească boreală. Poziția sa moderat boreală oferă posibilitatea de a fi ușor observabilă mai ales din Emisfera Nordică, în ceea ce privește Emisfera Sudică nu este observabilă la latitudini mai mari de zona tropicală. Fiind de magnitudine 3,488, steaua se poate observa
Beta Bootis () [Corola-website/Science/334909_a_336238]
-
Numele său tradițional Nekkar provine din arabă "Al-Baqqar", semnificând „Conducătorul boilor”, „Boarul”. Steaua est uneori denumită și "Merez". Este o stea situată pe emisfera cerească boreală. Poziția sa moderat boreală oferă posibilitatea de a fi ușor observabilă mai ales din Emisfera Nordică, în ceea ce privește Emisfera Sudică nu este observabilă la latitudini mai mari de zona tropicală. Fiind de magnitudine 3,488, steaua se poate observa chiar și din mici centre urbane cu un cer nocturn nepoluat luminos în mod excesiv. Perioada cea
Beta Bootis () [Corola-website/Science/334909_a_336238]
-
Nekkar provine din arabă "Al-Baqqar", semnificând „Conducătorul boilor”, „Boarul”. Steaua est uneori denumită și "Merez". Este o stea situată pe emisfera cerească boreală. Poziția sa moderat boreală oferă posibilitatea de a fi ușor observabilă mai ales din Emisfera Nordică, în ceea ce privește Emisfera Sudică nu este observabilă la latitudini mai mari de zona tropicală. Fiind de magnitudine 3,488, steaua se poate observa chiar și din mici centre urbane cu un cer nocturn nepoluat luminos în mod excesiv. Perioada cea mai potrivită de
Beta Bootis () [Corola-website/Science/334909_a_336238]
-
488, steaua se poate observa chiar și din mici centre urbane cu un cer nocturn nepoluat luminos în mod excesiv. Perioada cea mai potrivită de observare pe cerul de seară este cuprinsă între sfârșitul lunii mai și luna septembrie; în Emisfera Nordică este vizibilă chiar și la începutul toamnei, mulțumită declinației boreale a stelei, însă în Emisfera Sudică ea poate fi observată doar în lunile toamnei australe târzii.
Beta Bootis () [Corola-website/Science/334909_a_336238]
-
luminos în mod excesiv. Perioada cea mai potrivită de observare pe cerul de seară este cuprinsă între sfârșitul lunii mai și luna septembrie; în Emisfera Nordică este vizibilă chiar și la începutul toamnei, mulțumită declinației boreale a stelei, însă în Emisfera Sudică ea poate fi observată doar în lunile toamnei australe târzii.
Beta Bootis () [Corola-website/Science/334909_a_336238]
-
declinația obiectului. În general, soarele este vizibil la culminația superioară (la amiază) și invizibil la culminația inferioară (la miezul nopții). Dar în timpul iernii, în apropiere de Polul Nord, soarele este sub orizont la ambele culminații. În cea mai mare parte a emisferei nordice, Steaua Polară și restul de stele din constelația Ursa Mică pot fi văzute rotindu-se în jurul polului ceresc și sunt toate vizibile la ambele culminații, atâta timp cât cerul este suficient de întunecat. Astfel de stele, care nu apun niciodată față de locul
Culminație () [Corola-website/Science/319766_a_321095]
-
corpului ceresc. I) Obiectul se află deasupra orizontului și la culminația superioară (apogeu) și la culminația inferioară (perigeu): este circumpolar, adică |declinația + latitudinea |> 90°(de exemplu, în cazul în care valoarea absolută a declinației este mai mare decât colatitudinea, în emisfera corespunzătoare). III) Obiectul este sub orizont, chiar și la culminația superioară, adică în cazul în care | declinatie - latitudine |> 90 ° (de exemplu, dacă, în valoare absolută, declinația este mai mare decât colatitudinea, în emisfera opusă); III) Culminația superioară (apogeul) este deasupra
Culminație () [Corola-website/Science/319766_a_321095]
-
declinației este mai mare decât colatitudinea, în emisfera corespunzătoare). III) Obiectul este sub orizont, chiar și la culminația superioară, adică în cazul în care | declinatie - latitudine |> 90 ° (de exemplu, dacă, în valoare absolută, declinația este mai mare decât colatitudinea, în emisfera opusă); III) Culminația superioară (apogeul) este deasupra orizontului, iar cea inferioară (perigeul) este sub orizont, astfel încât corpul ceresc răsare și apune zilnic. Al treilea caz se aplică pentru obiectele din acea parte a cerului plin egală cu cosinusul latitudinii (la
Culminație () [Corola-website/Science/319766_a_321095]