948 matches
-
fecioara; Sf. Mc. episcopi Olivian și Alexandru; 30 mai - Cuv. Isachie Mărt. și Varlaam; Sf. Mc. Natalie. Biserica Ortodoxă Sârbă 24 mai - Sf. Kiril și Metodie; Sf. Nicodim sârb; 25 mai - Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii). Sf. Epifanie; Sf. German; Sf. Georgie; 29 mai - Cuv. Teodor; Sf. Mc. Teodor din Vârșeț; Mc. Vucasin. Biserica Romano-Catolică 25 mai - Duminica a 6-a a Sfintelor Paști; 29 mai - Înălțarea Domnului. Biserica Greco-Catolică 25 mai - Duminica a V-a după Paști
Agenda2003-21-03-14 () [Corola-journal/Journalistic/281045_a_282374]
-
o anume mișcare de cameră. E atât de evidentă pentru că ambii regizori, Jim Jarmusch și Ang Lee, lucrează la greu cu camere statice, așa că manevra care m-a frapat marchează o rupere de ritm. În ambele pelicule, în momentul unei epifanii, camera se rotește în jurul recipientului și reușește să sugereze șocul tocmai prin contrastul cu compoziția foarte ordonată până atunci. "Vena idiosincratică și episodică" a lui Jim Jarmusch, vorba unui critic britanic, iese din nou la lumina cinematografului în Flori frânte
Două de nota zece by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10851_a_12176]
-
constituie pentru foiletonist o preocupare constantă, accentele tari, puse pe viziunea poetică, pe căutarea iluminărilor, pe "pathos"-ul ce stă în temeiul poeticii", pe hieratism, dar și pe "condiția senzuală a creației", pe sintaxa expresivă capabilă să emane eufonii și epifanii, să delecteze prin caligrafii delicate și vii în același timp, explică de ce la Al. Cistelecan nu se vede, chiar dacă există, pledoaria pentru congeneri. Abilitatea de a detecta poezia acolo unde se află, indiferent de estetici mai vechi sau mai noi
Aproape totul despre "recenzioară" by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/15939_a_17264]
-
o utopie vicioasă, antiparadisiacă, ce se distruge pe sine, cuprinsă de "purpura incendiului ce va mistui lumile", ce le mistuie deja... De reținut, pe filiera unui asemenea acut discredit al originarului, cîteva trepte ale consemnării metaforice a revelării Răului (o epifanie inversată) din sînul, unei primordialități părelnic îmbietoare, însă purtînd de fapt germenele distrugerii. Tabloului edenic i se surprind echivocurile, umbrele. Din unghiul retrospecției, grandioasa inocență naturală își dă în vileag incongruențele, fie și inițial delicate, devine suspectă. Clarvăzătoare, pana poetului
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
o perturbare a percepției, cu alte cuvinte ,, o lighioană de zece mii de stadii”. În cel de-al treilea moment, revolta în fața figurativului și a particularului se rezolvă prin fuga în fabulatoriu, prin dezertarea definitivă în metafora himerei. Între erezie și epifanie Ceea ce în sculptură este, îndeobște, particularizat și identificat ca atare, la Paciurea devine categorie, concept, construcție mentală pură. Însă revanșa definitivă a sculpturii ,,orientale”, interiorizate, depozitară a principiilor și nu simplă ilustrație a individualității, față de sculptura ,,occidentală”, pozitivistă și în
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
simbolul e un semn special concret, ce evocă, printr-un raport ceva absent sau imposibil de perceput. În limbaj blagian, „el ține parcă totdeauna loc de altceva”. Ceea ce evocă simbolul e ceva indefinibil, ce cunoaște, în diferite receptări ale sale, epifanii repetate. Chiar actul constituirii simbolului și simbolul însuși nu sînt decît aproximări ale unui indeterminat ce cunoaște, astfel, multiple întrupări. Lucrul absent la care trimite simbolul definit de Durand poate fi un sinonim al substanței „creațiilor (ce) nu posedă o
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
astfel o transfigurare a unei reprezentări concrete, în funcție de un sens tot timpul abstract. Așadar - cum afirma Blaga despre metaforă revelatoare - un simbol, scrie Durand, e o „reprezentare ce face să apară, deci să se manifeste un semnificat ascuns, el e epifania unui mister”. Condiția complementară a spiritului metaforic - menit să corecteze un deficit ontologic - e, de asemenea, un echivalent al statutului eufemizant al imaginației simbolice, descrise de Durand. În capitolul al cincilea al Imaginației simbolice, Durand definește simbolul ca putere a
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
ceea ce mă privește, doar astfel îi pot atașa filmului o etichetă: "Portret al mafiotului în tinerețe". Altfel, aș putea spune doar că e un lungmetraj de atmosferă. Pe când, urmărind paralela cu Joyce, descopăr alte similitudini, cu siguranță, neintenționate de regizor: epifania, pe care o experimentează și Stephen Dedalus, și J.R., eroul filmului lui Scorsese. Și chiar dacă ultimul nu se confruntă cu Ignațiu de Loyola, epifania lui e mult mai strict religioasă, mai puțin artistică, decât a personajului lui Joyce... Ca și
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
lungmetraj de atmosferă. Pe când, urmărind paralela cu Joyce, descopăr alte similitudini, cu siguranță, neintenționate de regizor: epifania, pe care o experimentează și Stephen Dedalus, și J.R., eroul filmului lui Scorsese. Și chiar dacă ultimul nu se confruntă cu Ignațiu de Loyola, epifania lui e mult mai strict religioasă, mai puțin artistică, decât a personajului lui Joyce... Ca și scriitorul irlandez, Scorsese nu are vreo apetență pentru cursivele narațiuni lineare; preferă să spună povestea prin intermediul impresiilor, deci prin detalii, prin mobilitatea camerei. Un
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
în urma confesiunii ei, prietena lui a trecut în a doua categorie, el e totuși dispus să se căsătorească cu ea, "iertându-i greșeala". Ea însă nu e dispusă să treacă acest fapt cu vederea și se despart, fără consecințe tragice. Epifania la care mă refeream anterior e resimțită de J.R. într-o biserică și e remarcabil dramatizată; camera se concentrează într-un ritm frenetic pe detalii (din sculpturi) care arată suferința fizică. Protagonistul se rănește sărutând un crucifix, iar sângele de pe
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
de Scorsese e disocierea sunetului (diegetic) de imagine; francezul mută un sunet (pași pe pietriș) într-o altă scenă în care personajul urcă pe scările unei case. Scorsese reușește să dea procedeului o tușă mult mai dramatic-climactică: el sfârșește secvența epifaniei lui J.R. suprapunând peste imaginea cu figura lui Isus crucificat țipătul fetei din timpul violului. Mai mult, și Truffaut, și Resnais, și Scorsese folosesc flashul foarte scurt: o imagine încărcată cu semnificații care-ți trece foarte repede prin fața ochilor. Dar
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
a regulilor mainstream. Scorsese împărtășește gustul pentru vignettes al cineaștilor francezi, care se regăsește și la Joyce (Oameni din Dublin): scenariul acestui film are climax fără a avea o încheiere narativă clară. Nu se termină cu despărțirea cuplului, nici măcar cu epifania protagonistului - care, la rându-i, e epifanie doar în interpretarea mea, poate fi doar o scenă cu un bărbat într-o biserică. Deși subscrie la ambiguitate ca principiu estetic, filmul lui Scorsese are două secvențe remarcabile; ele ilustrează, în cel
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
vignettes al cineaștilor francezi, care se regăsește și la Joyce (Oameni din Dublin): scenariul acestui film are climax fără a avea o încheiere narativă clară. Nu se termină cu despărțirea cuplului, nici măcar cu epifania protagonistului - care, la rându-i, e epifanie doar în interpretarea mea, poate fi doar o scenă cu un bărbat într-o biserică. Deși subscrie la ambiguitate ca principiu estetic, filmul lui Scorsese are două secvențe remarcabile; ele ilustrează, în cel mai precis mod cinematografic cu putință, diferența
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
socială le remarcă Pompiliu Constantinescu. Dar, în general, a fost ignorat ca gînditor. De pildă, am descoperit că e foarte influențat de Schopenhauer și că a preluat de la el nu ambalajul pesimist, ci ideea că lumea e un fel de epifanie a voinței. Și am putut, pe bază de frînturi, de extrase din Caragiale, să reconstitui desenul mare, probabil cu multe impreciziuni, poate cu multe lacune, al universului lui de gînditor. D.P.: Crezi că lui Caragiale i-ar fi plăcut ce
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
răspunsurile la întrebările privitoare la fulger, tunet, trăsnet. Diferența apare încă de la enumerarea lor de către semnatara ediției: scrierile din așa-numitul tip pravilă; Întrebări și răspunsuri (forma compozită publicată de Alexandru Ciorănescu); Întrebările lui Iazimir cu Panaiot Filozoful; Întrebările lui Epifanie către Andrei [Salos]. Cercetarea și-o dorește continuată în câteva direcții: „sursele diferitelor tipuri, până la atingerea originalului traducerii; copiști și cititori români, circulația manuscriselor, rezultatele copierilor succesive; dacă există paralele între texte și mărturiile orale” . Rar mi s-a întâmplat
Vitalitatea textelor vechi by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13401_a_14726]
-
a poveștii de-aici începe. De la prezumție, de la intuiție, de la suspiciune, de la bănuială. Care aparțin în primă instanță lectorului. El decide de fapt schimbarea macazului. Dacă el n-ar presimți la timp, scenariul inițial ar rămâne, poate, neschimbat. Astfel de epifanii îi sunt la îndemână lui Andrei Cornea, cititor la rândul lui (dar ce cititor!) al lui Platon și al Bibliei. Frumoasă e și punerea în abis a parabolei fiului mereu rătăcitor. Și aici, înțelegerea depinde tot de o presupunere, doar
Pensula lui Ingres by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6494_a_7819]
-
în paginile splendide ale cărții sale de acum un deceniu, Efectul „Echinox”, acest „loc, într-un timp suspendat; un fel de insulă mitică, unde erau posibile evenimente fondatoare și inițiatice. În acest adăpost miraculos s-a născut Echinoxul, ca o epifanie secularizată. Spațiul acesta, devenit, pentru moment, centrul lumii”, un „tărâm, fericit al culturalismului”, definit de un Gabriel Liiceanu ca „idee profană a mântuirii prin cărțile citite și scrise”. O trimitere la Harold Bloom, din care se citează frumoasa sintagmă a
„ECHINOX”- 45 by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2917_a_4242]
-
poet: "Melopeea lor ajungea la mine pieziș. Am simțit cu tot trupul cum cântarea lor s-a întărit, apoi s-a întrerupt, puțin înainte ca ei să mă ocolească." Natura este, pentru viitorul apostol al iubirii de oameni, locul unor epifanii, ce-i dezvăluie, în învălmășeala senzațiilor, lipsa de însemnătate a obsesiilor sale: "Asemenea priveliști uluitoare mă tulbură întotdeauna nespus. Misiunile încredințate de Sinedriu și chiar dorința mea de a sluji dreptatea mi se par, dintr-odată, neînsemnate". Îndoiala îi este
Un nou Saul by Simona Drăgan () [Corola-journal/Journalistic/17410_a_18735]
-
prin actorii turiști, sau curioasa analiză "microscopică" din Cealaltă Veneție de Pedrag Matvejevic (carte recentă, distinsă cu premiul Strega) alternând ghidul turistic și eseul de antropologie, mărturiile istorice și detaliile botanice sau geografice. Și există Veneția ca tărâm al revelațiilor: epifanie mistică pentru Khalil Gibran, dovedită de cartea postumă Voice of the master, (1963), dezvăluire a Sinelui surprins între două atracții, erotică și thanatică, din capodopera lui Thomas Mann, Moarte la Veneția (1912). Mai aproape de prezent, doi scriitori contemporani reinventează nu
Istorieși istorii la Veneția by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8687_a_10012]
-
o anumită candoare. Candoarea merge de la ideile banale pe care le împărtășește cu regizorul la bucuria reală de a trăi, o vitalitate care trece prin sângele arenei ridicată în picioare de golul lui Maradona, la cultul carnavalesc al idolului, cu epifanii și euharistii sub înaltul patronaj al acestui sfânt Petru al balonului. Ceea ce transpare numaidecât este faptul că dincolo de orice poleială, de orice prostioară debitată cu farmec și ochi umezi sau gesticulație flamboiantă, Maradona rămâne Maradona. Ceva îl ține viu, necontrafăcut
Regizorul, fotbalul și argentinienii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7743_a_9068]
-
Patel. Ang Lee este autorul acestei cinefeerii. Cu toate acestea, regizorul știe să întrețină focul narațiunii dincolo de inserturile extatice, prin mici întâmplări. Așa cum o spune și Pi, călătoria este una vegheată, una inițiatică, unde Richard Parker nu este decât o epifanie, una dintre figurile alegorice ale unei șarade kharmice. Patel va supraviețui pentru a spune povestea, și nu doar una, ci chiar două. Iar aici intrăm în zona pe care autorul a dorit-o ambiguă, o grădină a potecilor care se
Alfa și Omega și Pi by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3926_a_5251]
-
limba lui Joyce” că a doua limba, trebuie să descopere că aceasta e alcătuită din câteva mii, nu din mai puțin de 400 de cuvinte. Să afle - pentru deloc improbabilul caz că ar ajunge să o trăiască - ce înseamnă o epifanie, definită de Stephen Eroul că „o manifestare spirituală bruscă, fie în trivialitatea vorbirii sau a unui gest, fie într-o fază memorabilă a minții înseși”, revelație care poate să schimbe viața, moment „delicat și evanescent” care trebuie transformat în rezultat
Cu Joyce, despre epifanie by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4698_a_6023]
-
din adîncurile firii. într-un asemenea orizont înnegurat, cvasimistic și iresponsabil din punct de vedere moral, profesionalismul, rigoarea, mințile creatoare dinamice și acțiunile conștiente nu au nici o relevanță. Ceea ce contează pentru acești administratori și propagandiști ai abisului sunt răbufnirile exemplare, epifaniile, monstruozitățile pozitive, cu alte cuvinte naturile geniale. O astfel de pasivitate, de aspirație încordată și de smerenie ipocrită, de o asemenea trăire exemplară prin delegație și vagă năzuință spre dizolvarea în unicat, nu sînt altceva, într-un plan cultural propriu-zis
O bingotă: Alexandra Nechita by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17077_a_18402]
-
un avatar al lui Dionis. Ca și cum junimiștii n-ar fi asistat la o lectură de cenaclu, ci la un adevărat performance în care metempsihoza se produce nu numai în text, dar și aievea, în timp real. Scena capătă proporții de epifanie pe care condeiul memorialistului o surprinde neîntârziat. Ceea ce nu anulează scăderile nuvelei, dar o salvează, în chip straniu, sub raport artistic. Deranjat de defectele Sărmanului Dionis, pe care le ia cumva personal, junimistul Panu nu omite să pună pe foaie
O ședință de cenaclu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2649_a_3974]
-
a lungul lui 2010. N-a fost o carte spontană. Dimpotrivă. A fost una în care decantarea resurselor interioare s-a desfășurat lent. Deci fără scurtcircuite. Fără cacealmale. În sensul acesta o citește și Simona Sora, în prefața bine intitulată Epifanii. Ca pe un document existențial, prozastic, romanesc chiar, dar strălucind de poeticitate și încordându-se vizionar. Ar mai fi totuși o cale de lectură. Una în care accentul cade asupra unor semnale mai degrabă exterioare. Context, situare în istorie, în
Imagini puternice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5633_a_6958]