2,623 matches
-
fantastice românești (I-III, 2002-2003). Noutatea metodei aplicate aici constă în dialogul postnarativ cu subiecții despre semnificația basmului, despre lumea fantastică și mitologică descrisă sau despre pătrunderea unor elemente de cultură și civilizație modernă în limbajul acestora. Cercetările folclorice și etnografice l-au condus și la realizarea albumului Troițe românești. O tipologie (2003), primul de acest fel în cultura română. Activitatea de editor a lui O. înseamnă în primul rând edițiile critice Scrieri de Ion Marin Sadoveanu (I-VIII, 1969-1985) și
OPRISAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288557_a_289886]
-
stabilește o relație afectivă specială, a cărei diagramă este urmărită cu finețe analitică de autor. Narațiune romanescă transparent autobiografică, având o minimă invenție epică, Medic la Boișoara se susține tocmai prin concretețea observației directe, a notației realiste, precum și prin detaliul etnografic și lingvistic, înregistrat de autor aproape cu o competență de specialist, dar intercalat în text cu un deosebit simț al adecvării. Asemănătoare, mai cu seamă tematic, cu proza din Ștergarul cu cocoș de Mihail Bulgakov, probând calități stilistice remarcabile și
PANDREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288655_a_289984]
-
etnografie, București, 1932; Universitate? Contribuții la istoria cultural-morală a Facultății de Filosofie și Litere din București, București, 1940; Paralele folclorice, București, 1944; ed. București, 1970; Concordances folcloriques et ethnographiques, I-II, București, 1946-1948; Din „Mic dicționar folcloric”. Spicuiri folclorice și etnografice comparate, București, 1947; Poezia lirică populară, I, București, 1948; Dicționarul dialectului aromân general și etimologic - Dictionnaire aroumain (mácedo-roumain) général et étymologique, București, 1963; ed. București, 1974; Poezia lirică populară, București, 1967; Mic dicționar folcloric. Spicuiri folclorice și etnografice comparate, îngr
PAPAHAGI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288673_a_290002]
-
folclorice și etnografice comparate, București, 1947; Poezia lirică populară, I, București, 1948; Dicționarul dialectului aromân general și etimologic - Dictionnaire aroumain (mácedo-roumain) général et étymologique, București, 1963; ed. București, 1974; Poezia lirică populară, București, 1967; Mic dicționar folcloric. Spicuiri folclorice și etnografice comparate, îngr. și pref. Valeriu Rusu, București, 1979; Grai, folclor, etnografie, îngr. și pref. Valeriu Rusu, București, 1981. Antologii: Antologie aromânească, București, 1922; Flori din lirica populară. Doine și strigături, București, 1936. Ediții: Nuși Tulliu, Poezii, București, 1926; Poeții Z
PAPAHAGI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288673_a_290002]
-
germane sau franțuzești, ci chiar texte de primă sursă, studiate în anii când s-a aflat la Belgrad. Altă caracteristică a demersului este că nu constată doar analogii, interferențe, paralele între cele două serii de variante, ci caută explicații istorice, etnografice, etnologice ale acestor confluențe. În timpul unui stagiu de documentare, în anii ’70, P. a avut șansa să descopere la Biblioteca „Goethe” din Weimar primele trei numere, până atunci necunoscute, din „Fama Lipschii pentru Dația”, întâiul periodic românesc, scos de I.
PAUN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288722_a_290051]
-
P. este menționabil doar ca autor al câtorva narațiuni, între care se disting cele din volumul Florică Ceterașul (1916). Toată proza sa este interesată de lumea rustică a Transilvaniei, care constituie un fundal constant și detaliat uneori abundent, în tablouri etnografice și sociale. Evenimentele sunt reduse la câteva linii (de exemplu, Florică, țigan lăutar, „ceteraș”, protagonist al unei nuvele apărute inițial în „Viața românească” din 1913, moare apărând demnitatea iubitei), dispuse în ample incursiuni în viața de zi cu zi a
PAUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288719_a_290048]
-
o specie a folclorului românesc. În prima parte autorul întreprinde un studiu filologic adâncit asupra ghicitorilor, iar în a doua se ocupă de clasificare, origini, subiect, formă, extensiune, circulație și dispariție, transformare, statut special, legătura cu alte genuri folclorice, valori etnografice, metodă de culegere și publicare a cimiliturilor. Au fost remarcate îndeosebi capitolul privind clasificarea ghicitorilor, cel despre forma acestora, unde se delimitează o serie de formule stilistice, cât și indicațiile metodologice referitoare la culegere, la întocmirea tipologiei bibliografice și alcătuirea
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
în filosofia culturii al Universității din Cluj - Sibiu (1942) și doctor în etnografie și folclor al Universității din Cluj (1945), având ca îndrumători științifici pe Dimitrie Gusti, Lucian Blaga și Romulus Vuia. A funcționat ca preparator și asistent la Muzeul Etnografic din Cluj (1937-1946), director al Secției de artă populară a Muzeului Național „Regele Carol I” din București (1946-1947), director al Muzeului Etnografic din Cluj (1947-1950) și conferențiar de etnografie la Universitatea clujeană (1947-1951). În perioada 1952-1972 va fi profesor în
PAVELESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288736_a_290065]
-
îndrumători științifici pe Dimitrie Gusti, Lucian Blaga și Romulus Vuia. A funcționat ca preparator și asistent la Muzeul Etnografic din Cluj (1937-1946), director al Secției de artă populară a Muzeului Național „Regele Carol I” din București (1946-1947), director al Muzeului Etnografic din Cluj (1947-1950) și conferențiar de etnografie la Universitatea clujeană (1947-1951). În perioada 1952-1972 va fi profesor în învățământul secundar, la Sebeșu de Jos, Săliște, Cisnădie și Sibiu. Când se înființează Institutul Pedagogic din Sibiu (1969) este chemat la conducerea
PAVELESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288736_a_290065]
-
căruia P. îi acordă o atenție specială este acela al istoriei etnologiei românești, vizând îndeobște contribuțiile lui G. Barițiu, V. Alecsandri, B. Delavrancea, Romulus Vuia, Ion Mușlea, Mircea Eliade ș.a., ca și rolul unor asociații culturale (Astra) și instituții (Muzeul Etnografic al Transilvaniei). În Studii și cercetări de folclor (1971), sunt abordate domenii nefrecventate până atunci: epica și lirica populară, ca în Balada populară în sudul Transilvaniei, Orizontul artistic al strigăturii, dar și pagini din istoria folcloristicii - Începuturile folcloristice în Transilvania
PAVELESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288736_a_290065]
-
ideea că „trecutul obligă”, publicația își face o datorie de onoare din a reînnoda tradiția, popularizând realitățile și valorile locale. Ca atare, articolele și studiile publicate descriu ținutul sub varii aspecte: istoric, geografic, economic, social, militar, dar și literar, folcloric, etnografic, toponimic etc. Câteva titluri semnificative: Al. P. Arbore, Toponimie putneană, Călători străini despre Focșani, Teodor Rădulescu, Focșanii. Date asupra orașului în legătură cu planul de amenajare, Ion Diaconu, Aspecte din folclorul vrâncean. O variantă a „Mioriței”, N.Al. Rădulescu, Clima Moldovei de
MILCOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288136_a_289465]
-
românești din Ardeal, până la 1773 - utilizează documente de arhivă, tradiții locale și informația directă. Scriind istoria tuturor românilor, M. a avut în vedere demonstrarea tezelor fundamentale ale Școlii Ardelene - originea, continuitatea și unitatea poporului român, aducând și argumente lingvistice, toponimice, etnografice. Concepția raționalistă asupra istoriei îl deosebește de cronicari, fiind vizibilă în înlănțuirea cauzală a evenimentelor, înlăturarea providenței din determinismul istoric, folosirea exactă a izvoarelor, în caracterul demonstrativ și sensul militant al scrierii. Dar modul de expunere, stilul, tonul preponderent narativ
MICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
Ardealul (I-II, 1911-1913). Descrierea locurilor, stabilirea însemnătății lor istorice și economice, surprinderea oamenilor cu obiceiurile, portul și ocupațiile lor sunt realizate în cele două lucrări într-o manieră mai mult literară decât științifică. Preocupat de exactitatea informațiilor geografice, istorice, etnografice, M. este întotdeauna sensibil la farmecul naturii și la frumusețea legendelor. SCRIERI: Păcală și Tândală, Sibiu, 1884; Povestea lui Ignat, Sibiu, 1885; Îndărătnicul, Sibiu, 1885; Fiica a nouă mame, Sibiu, 1885; Lumea proștilor, Sibiu, 1886; Țara noastră, Sibiu, 1894; Zarandul
MOLDOVAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288226_a_289555]
-
o datare riguroasă a momentului apariției baladei. La rândul lor, Duiliu Zamfirescu și D. Caracostea au adoptat un punct de vedere estetizant. D. Caracostea a alcătuit și-o schiță generică a Mioriței. Alți cercetători au analizat balada dintr-o perspectivă etnografică. Ov. Densusianu consideră că împrejurarea tipică pentru nașterea baladei a fost rivalitatea frecventă pe drumurile de transhumanță. Glosări etnografice au mai oferit și C. Brăiloiu, I. Mușlea și chiar V. Alecsandri. Cercetarea filosofiei mioritice a dat naștere la o vie
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
de vedere estetizant. D. Caracostea a alcătuit și-o schiță generică a Mioriței. Alți cercetători au analizat balada dintr-o perspectivă etnografică. Ov. Densusianu consideră că împrejurarea tipică pentru nașterea baladei a fost rivalitatea frecventă pe drumurile de transhumanță. Glosări etnografice au mai oferit și C. Brăiloiu, I. Mușlea și chiar V. Alecsandri. Cercetarea filosofiei mioritice a dat naștere la o vie dispută. În viziunea lui Lucian Blaga, moartea transfigurată metaforic în nuntă nu ar fi decât o „unire sacramentală cu
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
C. Brăiloiu, Sur une ballade roumaine (La Mioritza), Geneva, 1946; Al. I. Amzulescu, Introducere la Balade populare românești, București, 1964, 178-179; Adrian Fochi, Miorița. Tipologie, circulație, geneză, texte, pref. Pavel Apostol, București, 1964; Ist. lit., I, 118-121; Ion Mușlea, Cercetări etnografice și de folclor, II, îngr. și pref. Ion Taloș, București, 1972, 29-36; Dumitru Pop, Pe marginea „Mioriței”, SUB, Philologia, 1965, fasc. 1; I.C. Chițimia, V. Alecsandri și problemele folclorului românesc la jumătatea veacului al XIX-lea, RITL, 1966, 1; Gheorghe
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
inspector școlar al județului Turda-Arieș (1876-1886). Profesor de limba și literatura română la Universitatea din Cluj (1886-1919), în 1892-1893, 1902-1903 este decanul Facultății de Filologie, iar în 1906-1907, rectorul Universității. Din 1889 lucrează ca raportor pentru secția română a Societății Etnografice a Ungariei. Primele sale scrieri au apărut în „Aurora română”, „Familia” și „Umoristul”. După unele divergențe de opinie, legăturile sale cu publicațiile românești vor fi întrerupte în 1871, M. colaborând ulterior doar la periodice maghiare. A scos la Cluj revista
MOLDOVÁN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288228_a_289557]
-
568; Mircea Băltescu, Contribuția lui George Moroianu la făurirea statului național român unitar, în Cumidava, IV, Brașov, 1970, 227-247; Victor Jinga, Din publicistica economică și literară a lui George Moroianu, în Cumidava, IV, Brașov, 1970, 249-267; Olivia Moraru, Din preocupările etnografice ale lui George Moroianu, în Cumidava, IV, București, 1970, 269-280. V.D.
MOROIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288253_a_289582]
-
hegemonic al vieții noastre publice în perioada interbelică, dominată de încercările de a „descoperi” eul colectiv „autentic” cu ajutorul, pe de o parte, al gândirii speculative ce combina filozofia, teologia, misticismul și poezia și, pe de altă parte, al reconstrucției psihologice, etnografice, istorice „obiective”, bazată pe munca de teren, date „tari”, metodologie științifică. Cel mai adesea, aceste exerciții de geografie simbolică, etnopsihologie și ceea ce eu numesc ontologie etnică s-au dovedit a fi inseparabile unele de altele, în vreme ce instrumentalizările lor ideologice și
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
tânăr prozator, Dumitru Mircea. Primele sale producții publicate În 1949 (nuvele, fragmente de roman) dovedeau multă forță epică al cărei izvor venea din cunoașterea temeinică a lumii satului, dar În același timp ele erau impregnate de un soi de naturalism „etnografic” obiectivist, manifestat În predilecția pentru vorbele și scenele „tari”, cu iz „țărănesc”. Ultima sa nuvelă Capul șarpelui (Almanahul Literar, nr. 5, 1950) aduce o simțitoare cumpătare În manifestarea „deliciilor lexicale”. (Ă). Dintr-un gen pe care burghezia l-a desconsiderat
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Balint. Mai apar poezii de V. Eftimiu (Cântecul țăranilor), A. Cotruș (Maramureșul), G. Topîrceanu (Vin țigăncile la crâng...) și proză de Ion Agârbiceanu (Bătrânețe), I. Cristescu și S. Truția. Sunt reproduse baladele populare Petrea și Voinicul, se discută despre cercetările etnografice și sociologice ale lui D. Gusti, despre monografia Maramureșului (Mihai Bologa), despre M. Eminescu în postura de apărător al țărănimii, se traduce din proza lui Strindberg (Ciurul de pietriș). M.Pp.
ACŢIUNEA MARAMURASANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285162_a_286491]
-
Într-o fișă de evaluare. De aici, tendința de a umfla zestrea profesională (p. 3). CITAT RETRAS!!! Profesorii (În special cei de istorie și literatură română) ar trebui să facă monografia localităților sau a instituțiilor unde lucrează, să exploreze universul etnografic al zonei, viața personalităților literare și culturale locale etc. Publicate În reviste de profil, multe informații din aceste lucrări ar putea intra În zestrea culturii naționale. Bibliografie specială Călinescu, 1965. Marcus, Solomon, 2002, „La școala plagiatului”, România literară, nr. 48
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
neputincios, „fără pleoapă”, sunt contemplate și nu evocate de autorul-narator, care știe să se folosească și de câteva tehnici expresioniste. Textul, cu o frazare sincopată, răsucită, se concentrează asupra ritmului generic de viață, iar descripțiile în cascadă, configurând un pitoresc etnografic minuțios, accentuează atmosfera de nemișcare ritualică, în care tâlcurile persistă indistinct și necruțător. Dar abia în întâlnirea cu Orientul B. află o fericită coincidență cu sine însuși. Romanul Fuga lui Șefki rămâne astfel o scriere-efigie. Dintr-o intuiție fundamentală, situată
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
întotdeauna mișcat în întâlnirile cu alte culturi. Întortocheata construcție a unor opere ca Fuga lui Șefki (1927) și Maica Domnului de la mare nu le păgubește interesul: rămurișul frust și lâncezeala osmotică exprimă tehnica de explorare a zonelor sufletești mărginașe, în cadrul etnografic enigmatic datorită tocmai încâlcelilor sale surprinzătoare. Piatra și apa spiritualizate la Balcic, apa și vegetația ei spirituală de la Vidin, amestecul de moale și aspru, de întuneric și iluminare, de naturist și artificial se subsumează, în această proză cu silnicie întreținută
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
avangardist” și a practicat în lirica și teatrul său estetica expresionismului, descoperit și asumat pe vremea studiilor la Viena. Avea să mărturisească mai târziu că se simte foarte apropiat de Brâncuși, dar sub raportul unui „tradiționalism metafizic”, care detestă pitorescul etnografic sămănătorist și caută nota diferențială autohtonă în apriorismul inconștient. De asemenea, nu recunoștea ortodoxiei deținerea „adevărului revelat”, ci o socotea, ca și pe alte credințe religioase, o izvodire culturală, cu o amprentă stilistică proprie, adică o reprezentare subiectivă, deformată a
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]