12,743 matches
-
chip, încearcă, simultan, o privire în afara lui și una în adâncul lui. Aceeași funcție, a dedublării, o îndeplinește și livrescul remarcat de critici, sub diverse forme, încă de la debut. Dedublarea ar putea fi pusă în legătură cu "vârstele" pe care le parcurge eul poetic și care se privește pe sine în momente diferite: "Tu mă înveți acum/ știința de a muri/ așa cum odinioară/ m-ai învățat să umblu/ prin lumea plină de culori și parfumuri" (Lecția) sau, într-unul dintre poemele inedite: "mai
Punere în abis by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/16276_a_17601]
-
războiului" decât de "leatul" său, Cornel Regman observă că mai degrabă este vorba despre o "înrudire cu Șerban Cioculescu, urmaș direct al școlii lovinesciene, prin pasiunea pentru glosarea faptelor de istorie literară (...), cu precizarea că la înaintaș, implicarea susținută a eului, cu toate ale sale: orgolii, resentimente, incriminări, joacă un rol cu totul secundar în țesătură narativă". Toate acestea, după ce exclamase la un moment dat: Stranie alcătuire mai e totuși Alexandru George!" Despre Grigurcu vorbește ca despre "criticul-poet" sau "poetul-critic", îngăduindu
Ironie și franchețe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/16283_a_17608]
-
se zbat,/ Brațele mele nu mai pot să zboare,/ Nu mă mai recunosc. M-am uitat./ Aș vrea să revin. Dar spre cine?/ Toți mă dor./ Și mi-e îngrozitor de dor/ De mine!" (Împlinire). Înstrăinată, prin ipostaza-i publică, de eul său, poeta se simte dependentă de convenția (literară, dar și literală, adică ezoterică!) a unui nume, care-i trasează, el, drumul, care-i fixează obligațiile și-i cere fidelitate. În chip exasperant, ființei, în funcția ei producătoare de viață, i
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
este asociată cu obsesia interiorității. Trupul devine încăpere, casă, iar propria interioritate este adevăratul spațiu de locuit. Unghia cu care sapă în peretele propriului trup, ca și în peretele casei, nu-l ajută să iasă; poate privi doar prin "geamul eului" rareori, ca să descopere în afară "tone de necunoscut": "tu chiar crezi că n-am fost auziți în nici o altă încăpere/ în care noi n-am apucat să mai intrăm?/ sau încăperea nu era zidită-n pereți sau încă nimeni n-
Cartea canibală by Ana-Maria Popescu () [Corola-journal/Journalistic/16312_a_17637]
-
zidite-n pereți și nici o altă/ încăpere nu era zidită dincolo -// atunci ne-am năpustit cu lăcomie înapoi asupra propriului trup/ am coborît și am tras cu furie trapele deasupra...". Poemele următoarelor volume vor transforma această complacere/ închidere în propriul "eu" în revoltă împotriva acestuia. Ieșirea în necunoscut, înfruntarea lui resemantizează vechile obsesii, mutîndu-le în afară. Toate sunt adunate și păstrate însă cu grijă într-un muzeu interior. Acesta este și titlul unuia dintre ultimele poeme, în care Ioan Es. Pop
Cartea canibală by Ana-Maria Popescu () [Corola-journal/Journalistic/16312_a_17637]
-
încît ea se cere imperativ transformată în mesaj sensibil. Natură puternică și aproape inocentă, mai exact incapabilă de ipocrizie și de gratuități retorice, Ioana Bătrânu colorează tema în tonurile propriului său temperament și transferă interiorului ambiental dimensiunile celuilalt interior, ale eului său moral și afectiv. Stăpînă perfect pe mijloacele tehnice și pe codurile limbajului, lipsită de orice inhibiție în fața riscurilor pe care le presupune întîrzierea, fie ea și voită, în spațiile unei imagini deja erodate prin uz, artista realizează cea mai
Forță și melancolie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16320_a_17645]
-
care desemnează proiectarea noastră simpatetică asupra obiectului (germenii ei, apăruți la romantici, au dus la teoretizările unor Lipps, Volkelt, Gross, Worringer, Wundt). Sîmburele intropatiei nu e neapărat estetic, putînd fi tot atît de bine constituit din alte valori pe care eul le revarsă din sine, bucuros a le găsi sprijin și confirmare exterioară, o "înrudire" cu conștiințele creatoare afine. Așadar e o autoproiecție vitală a subiectului critic, pornind, așa cum s-a spus, din impulsul panteistic al contopirii cu universul (în cazul
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
fiului (Puiu), absolvindu-l de orice responsabilitate. Se produce, de fapt, crede tînărul nostru autor, o erotizare a relației tată-fiu. ("Puiu proiectează asupra imaginii interiorizate a tatălui întreaga încărcătură emoțională, de tip pasional, care caracterizează îndeobște legătura primară cu mama. Eul său adoptiv este astfel condamnat să rămînă imatur."). Iubirea pentru enigmatica Mădălina e înfățișată ca o dorință de a se regăsi pe sine. ("El vrea să se oglindească în această ființă, care însă i se refuză"), pe mama sa pierdută
Rebreanu psihanalizat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16317_a_17642]
-
să renunțe la propriile fantasme. Treptat, își asumă deplin responsabilitatea crimei. Și, apoi, ca un corolar firesc, Puiu, internat pentru a scăpa de pedeapsă, înnebunește de-a binelea. "Începută ca o deghizare perfectă, nebunia personajului sfîrșește ca o revelație a eului autentic". Fie și într-un fel, fie în altul, aceeași psihanaliză, luată ca metodă de analiză exegetică, triumfă. Ultimul element din acest triptic romanesc, descifrat psihanalitic, este Ion, socotit de marii critici interbelici (Lovinescu, Călinescu) drept un personaj motivat de
Rebreanu psihanalizat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16317_a_17642]
-
identității paterne nu este lipsit de consecințe pentru viața psihică a fiului. Și citîndu-l pe V. Jean Bergeret, dl Malița afirmă că "în termeni psihanalitici, se poate vorbi de "absența inducției oedipiene paterne care să întreprindă o vectorizare a pulsiunilor eului"". Urmează analiza, tot psihanalitică, a personajelor și a situațiilor, știute, din celebrul roman. Vasile Baciu, tatăl Anei, se aseamănă, de fapt, cu Ion (adversari și complici) în setea lor posesivă față de pămînt. Iar singurul personaj creat pe măsura și tăria
Rebreanu psihanalizat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16317_a_17642]
-
spre una masculin-combativă a pămîntului". Ion a sacrificat narcisiac iubirea pentru pămînt. În final, datorită triumfului dragostei pentru Florica, modelul patern revine la suprafață. Cele două modele, matern și patern, crede dl Malița, sînt concurente la Rebreanu în construirea identității eului. "Cele trei personaje, protagoniștii tripticului romanesc, Pădurea spînzuraților-Ciuleandra-Ion, sînt, cu toții, fii unici. Toți trei mor. Faptul concentrează și intensifică natura raportului cu tatăl, împingîndu-l uneori pînă la fractură. Totodată, toți trei încearcă, mai mult sau mai puțin fățiș, mai mult
Rebreanu psihanalizat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16317_a_17642]
-
de a recunoaște că între ele se poate să nu existe nici o legătură. Fără titlu poate să însemne și neîndreptățit, într-o superbă ambiguitate paradigmatică pentru o ontologie a autobiografismului. Căci acel moment privilegiat și iluzoriu, în care există un "eu binecunoscut mie" va fi urmat întotdeauna de dimineți în care oglinda abia dacă ne dezvăluie un chip familiar. Frank Kermode, Not Entitled. A Memoir, 263 pag., Farrar, Straus and Giroux, New York.
O autobiografie reticentă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16363_a_17688]
-
unică revoluție pe care intelectualii ar avea dreptul să o îmbrățișeze: eliberarea inteligențelor de ideologie. Spre deosebire de concepțiile filozofice occidentale (Locke și urmașii lui spirituali) care proclamau supremația individului și a percepțiilor sale, în viziunea asiatică scumpă anumitor spirite de pretutindeni, EUL se cufundă în masă, se topește în infinitul ei și se contopește cu ea. Omul devine un fir de iarbă, un bob de sare cu nimic diferit de toate celelalte, pierzîndu-și particularitățile care-l singularizează. Ceea ce face ca indivizii, luați
Abdicarea inteligențelor by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16347_a_17672]
-
decepții, prăbușiri: o forță vitală similară celei a plantelor ce se nutresc din bălegar. * Pierzania epigonului constă în faptul că dorește a imita perfecțiunea paradigmei, iar nu starea ei de viață, incluzînd fireștile neajunsuri. * Singurătatea sporește responsabilitatea față de tine însuți (eul tău își asumă rolul de lume, așa cum o văduvă își asumă, pînă la un punct, rolul de bărbat). * Originalul (modelul) e prin sine însuși aristocratic. Contrafacerea implică în sine o idee democratică: e la îndemîna tuturor, e maleabilă, se poate
Din jurnalul lui Alceste (IX) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16369_a_17694]
-
faptul că am perseverat este pentru că, după 1990 a-nceput să se petreacă cu mine o criză, benefică cred, devreme ce era întoarcerea spre adevăr. Am băgat în aceeași oală a minciunii cu care fusesem hrănită atîta timp și literatura eului, către care eram înclinată, și ficțiunea. Rezultatul este că eu nu mai cred în literatură. Sigur că am o admirație cordială pentru scrisul cu talent și nu-mi imaginez viața fără marii scriitori, zece, doisprezece. Dar chiar și aceștia mi-
Doina JELA - "Să nu lăsăm să ne fie organizate sentimentele" by Ara Șeptilici () [Corola-journal/Journalistic/16337_a_17662]
-
decepții, prăbușiri: o forță vitală similară celei a plantelor ce se nutresc din bălegar. * Pierzania epigonului constă în faptul că dorește a imita perfecțiunea paradigmei, iar nu starea ei de viață, incluzînd fireștile neajunsuri. * Singurătatea sporește responsabilitatea față de tine însuți (eul tău își asumă rolul de lume, așa cum o văduvă își asumă, pînă la un punct, rolul de bărbat). * Originalul (modelul) e prin sine însuși aristocratic. Contrafacerea implică în sine o idee democratică: e la îndemîna tuturor, e maleabilă, se poate
Din jurnalul lui Alceste (VIII) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16387_a_17712]
-
cînd nu (te) mai recunoști. * Tăcerea: o cenzură naturală. * Cine nu știe să profite de clipă, n-ar ști să profite nici de eternitate. * "Artele poetice sînt făcute din refuzuri" (Jean Paulhan). * Creația tinde a deveni un extremism al propriului eu.
Din jurnalul lui Alceste (VIII) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16387_a_17712]
-
istoric și polițist. Ultima lui carte Evanghelia după Fiu (1997) este o combinație de biografic, memorialistic, povestire și roman, de fapt, o repovestire, o rescriere a evangheliei la sfârșit de secol XX de către Isus însuși (persoana întâi care sugerează identificarea eului auctorial cu naratorul e și o ocazie unică pentru Mailer de mitologizare a eu-lui). Căci evangheliștii au scris "multe exagerări [...] mi-au pus în gură vorbe nerostite de mine cândva și care au zis că aș fi fost blând, când
Fiul după Mailer by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16389_a_17714]
-
unicul lucru pe care nici un scriitor înainte de epoca Desperado nu l-a făcut: în romanele dvs., personajul însingurat anulează viitorul. Mergeți dincolo de Fluxul conștiinței, îl 'upgradați', aș zice (folosind limbajul computerelor). Vă simțiți îndatorat tehnicilor mai vechi? Cum vă definiți eul scriitoricesc? G.S.: Cred că răspunsul anterior lămurește această chestiune. Nu încerc să mă definesc sau să mă clasific în termeni literari. Aceasta e de competența criticilor. Dacă e ceva 'nou' în ceea ce scriu, noutatea e determinată de subiect, nu fiindcă
Graham Swift - Inteligențe în mișcare by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16399_a_17724]
-
despre personaje mai în vârstă ca mine (cu toate că nici eu nu întineresc!): cred că am un anume respect pentru greutatea, povara experienței. Oricum, am convingerea că nu e nimeni numai ceea ce vedem într-o anume etapă. Adunăm în noi multe euri vechi, chiar și atunci când credem că ne-am dezbărat de ele. Așa că în bătrân găsim încă tânărul și copilul. Straturile de experiență acumulată alcătuiesc o viață unică, diferită de altele. E întotdeauna mai mult decât se vede. Găsesc că romanul
Graham Swift - Inteligențe în mișcare by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16399_a_17724]
-
iubirii lui Dumnezeu, doar aceasta le și îndrumă faptele. Ar însemna să-i contrazicem pe față dacă am vedea în aceasta o căutare a propriei lor faime. Sunt adânciți și ascunși în dumnezeire. Viața lor nu se învârte în jurul propriului eu, ci doar în jurul lui Dumnezeu, a Cărui bunăvoință de neînchipuit, neașteptată, este de a-și lăsa creatura cât mai mult liberă față de El (...) Sfinții sunt oameni care au încercat să trăiască doar în funcție de dragostea lui Hristos 132. Parafrazându-l pe
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
fiu ocolit de tinerele mele colege..." Acest gen de sinceritate, care nu este nici abisală, ca a personajelor dostoievskiene, și nici rece-funcțională, ca a oamenilor de știință, atunci când fac din ei înșiși obiect de studiu, ține de o paradă a eului, posibilă doar în absența bunului-gust. Plin de încredere în sine, Liviu Antonesei joacă din când în când, neconvins, comedia modestiei: " Dacă șcitind cartea, n.n.ț o singură pereche va înțelege ce miracol i se întâmplă, dacă un singur solitar ce
Iubirea, bibelou de porțelan... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16463_a_17788]
-
precum în Gefunden) - cu interpretare mai ales în cheie psihanalitică. Un punct culminant în dezvoltarea toposului grădinii rămâne opera lui Joseph von Eichendorff. Aproape nu există text care să nu cuprindă și o descriere a victoriei naturii /credința în libertatea eului autentic/ asupra operei uniformizante a omului. în schimb, grădina franțuzească apare ca mărginire a libertății. în poezia Prinz Rokoko din 1854, copacii tunși nu mai pot visa pădurea: "Prinț Rococo, ți-ai despărțit / în cerc de-alei grădina toată / iar
Revolta împotriva grădinii ordonate by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/16419_a_17744]
-
mănăstirea Nămăiești și de la care învață rugăciunea inimii. Această ortodoxie fundamentală e complicată livresc de lecturile preferate: Swedenborg, Strindberg, Epictet, Spinoza. Amintirea obsedantă a sinuciderii tatălui și felul cum înțelege s-o privească combină o feminitate debordantă cu încrîncenările unui eu aproape dostoievskian: Cînd scriu acest jurnal viața mea s-a schimbat radical, dar gîndul la sinuciderea tatălui meu mă urmărește oriunde m-aș duce. E ceva eroic să refuzi viața cînd ea te silește la degradare, să putrezești de viu
Un jurnal fabulatoriu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16483_a_17808]
-
tine însuți. Bolnav, ești neîncetat dispus să-ți tolerezi slăbiciunile și chiar să-ți acorzi gratificații. * Fatalitatea e tot ce e mai străin de precaritate și, în ciuda acestei împrejurări, te simți iremediabil precar din pricina fatum-ului tău. * Evident, boala dezaprobă eul. Însă o poate face cu atîta iscusință, încît să-l flateze. * Vechiul adagiu: "există bolnavi iar nu boli" constituie lirismul funciar al medicinii. * Confortul trebuitor inteligenței pentru a-și păstra integritatea, începînd cu acea tihnă grecească a anticilor (otium graecum
Din jurnalul lui Alceste (V) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16482_a_17807]