7,893 matches
-
acum și de aceea selecția arată așa." Tot o selecție critică, dar într-un spațiu mult mai larg, face și George Banu, definind, într-un joc de forme simple, naive și profunde, și de dinamism, felul cum ,trăim într-un ev mediu artistic, în sensul nobil al cuvîntului." Un timp cu catedrale încă albe, unde ,teatrul formelor simple nu e teatrul formelor simpliste, ci e al formelor esențiale, care se pot înțelege la toate nivelurile și din care - visul lui Brook
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11106_a_12431]
-
și prin invocarea explicită a vreunui clasic al literaturii: ,Yvonne Burgundia-i departe/ Miroase-a praf trezit prin ploaie/ Bătrânul Dosto-mi dă din carte/ Sfaturi ce sufletu-mi înmoaie/ Cu tine să n-o fac de oaie/ Yvonne Burgundia-i departe" (Amurgul evului mediu I, p. 5). În fine, există și situații în care, în joacă parcă, autorul face fulgurante trimiteri la titluri celebre din literatura lumii: ,Căci n-am nici chef, nici frișcă să mă fut/ În căutarea timpului pierdut..." (Cafeaua de
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]
-
încă liber, și aceasta este plăcerea care-l atrage pe ironist. În asemenea momente, realitatea își pierde pentru el valabilitatea; e liber și deasupra ei. De acest lucru a fost conștientă biserica romano-catolică în anumite puncte, și de aceea în Evul Mediu avea ea uneori tendința de a se ridica deasupra realității absolute și de a se autoînfățișa ironic, de exemplu la Sărbătoarea Măgarului, Sărbătoarea Nebunilor, Comedia de Paști etc. Un sentiment similar se afla în motivul care îngăduia soldaților romani
Soren KIERKEGAARD - Despre conceptul de ironie by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/11103_a_12428]
-
de facto a dreptului la liberă conștiința, în controlul și cenzură libertății de exprimare și implicit a liberei conceperi de sine, precum și în restrângerea semnificativă a libertății de credință. Din acest punct de vedere a fost o epocă similară întrucâtva evului mediu. Când spun această mă gândesc la faptul că școlile și universitățile apărute în cadrul mănăstirilor sau pe langă mănăstiri au avut drept principal scop nu atât cunoașterea și formarea cât controlul și selecția celor care aveau dreptul de a produce
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
și vor vedea lumina soarelui, nu a focului, respectiv lucrurile autentice, nu umbrele lor - își vor da seama că nu erau decât sclavii condițiiilor la care fuseseră supuși, pășind astfel din domeniul necesității înspre cel al libertății. Mai tarziu, în Evul Mediu, sub influența teologiei catolice, libertatea a fost împinsă tot mai mult în plan metafizic, în timp ce necesitatea infiltră corelativ spațiul imanentei. Pentru credincios,viața terestră, injusta, grea și lipsită în general de satisfacții, urma să fie compensata de viață de
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
Iacob, Modernizare- europenism. România de la Cuza- Vodă la Carol al II-lea, 1995; Elenă Zamfir, C. Zamfir, Situația femeii în România, 1992; Ștefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc (antologie de texte, 1838-1929), 2002, Gisela Bock, Femeia în istoria Europei. Din Evul Mediu până în zilele noastre, 2002; Alin Ciupală (coord.), Despre femei și istoria lor în România, 2004; Ghizela Cosma, Femeile și politica în România: evoluția dreptului de vot în perioada interbelică, 2002; Olivia Toderean, Itinerarii contestatare. Studii de teorie politică feministă
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
la fel de clar că noul context de reprezentări i-a oferit mediul atitudinal și de așteptare favorabil. Criză umanismului a fost echivalata cu disoluția civilizației europene moderne, receptata fie că declin al Occidentului (Oswald Spengler), fie că început al unui nou ev mediu (Nikolai Berdiaev). Antiumanismul a cunoscut inclusiv o ipostază tehnicista, sub influența lui Filippo Tommaso Marinetti, care păstra din modernitate vocația mecanizării dar în detrimentul individualității singulare, anulată astfel prin reificare 15. Cu toate acestea, procesul s-a dovedit reversibil, în
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
strâmtorile pulsurilor noastre - rătăcite căprioare, poetul nu poate setea voastră, mai aprigă decât voința, s-o domolească. Am ars ca o țigară uitată, până la ultima ei licărire, până la cel din urmă al ei tremur, plătind a-nsuflețirii noastre vamă unui ev aprins. Mâine poate vreun anticar scormonind în funinginea zilei de ieri va descoperi urmele unei generații, care cu degetele minții și-a pipăit drumul și, ca și poetul de douăzeci și unul de ani și încă unul, Va rămâne o
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
un an în care am avut parte de suficiente necazuri, dezamăgiri, tragedii, ne mai lipsea și un război religios declanșat de puterea intolerantă a vârfurilor de la Patriarhie. A folosi, la început de mileniu III, un limbaj ce făcea ravagii în Evul Mediu nu e tocmai semnalul pe care-l așteaptă lumea civilizată de la noi. Și când spun ,civilizată" sunt conștient de rolul pe care-l joacă acolo biserica: o instituție pusă în slujba omului, gata să-i sară în ajutor atunci când
Censura transcendentală by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11045_a_12370]
-
al concretului făpturii noastre, stratul carnal cu funcțiile sale ce ne țin sub servitutea, sub capriciul lor? Nora Iuga acordă o particulară atenție fiziologiei. Figura înflorită a imaginarului elansat își arată, fără falsă pudoare, reversul, aidoma acelor figuri duble ale Evului Mediu, pe de-o parte femei frumoase pe de alta cadavre cotropite de vermină. Desigur, e un memento al morții, dar tot atît de sigur o pîrghie a poeziei care dă seama de sine, în temeiul raportului, din fericire mereu
Cununa de spini a poeziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10827_a_12152]
-
occidentale a ajuns fără precedent. Nu întrebați de ce ar avea nevoie o țară precum Iranul, unde petrolul gâlgâie pe străzi, de energie nuceară, pentru că nu veți primi nici un răspuns. Jihadul nu mai poate fi dus azi așa cum era dus în Evul Mediu, cu sabia și călare pe cămilă. Pentru a fi cu adevărat postmodern, el trebuie să stea pe ditamai silozurile unde se produc rachetele nucleare. În aceeași logică, Iranul a început să strângă relațiile cu marea Rusie. Ahmadinejad și Putin
Șobolani în bibliotecă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10877_a_12202]
-
autofricțiuni exegetice nu le spune nimic. Firește, nu este vina lor. Așa cum precizează autorul în montaignianul Avis au lecteur, eseurile acestui volum pot fi citite într-un dublu registru: ca o istorie a cărții (a lecturii) în Antichitate și în Evul Mediu, dar și ca o istorie personală din perspectiva lecturii, o ,ego-grafie" a cititorului postmodern la sfîrșitul lecturii. Dacă, însă, Montaigne și-a redactat eseurile cu gîndul la propria sa posteritate, cu gîndul de a rămîne în amintirea rudelor și
Înapoi la clasici! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10898_a_12223]
-
Gherghel mărturisește, cu autoironia care îl caracterizează, că motivul său este unul mult mai mundan și ține de stricta contemporaneitate: , Poți fi uitat, slavă Domnului, chiar în viață fiind..." Ce rost are o carte despre ,ceremonia lecturii" din Antichitate și Evul Mediu într-o epocă în care a început să se discute deschis despre dispariția cărții? La ce bun această risipă de erudiție și inteligență (autorul glosează pe marginea unor texte de Montaigne, Sfîntul Augustin, Akiba ben Joseph, Cervantes, Umberto Eco
Înapoi la clasici! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10898_a_12223]
-
Cu gheara-ndurerată și nebună/ Sub primele silabe translucide.// Și scriu sonet după sonet întruna/ Sperând că lacrima, doar ea, străbuna/ Va-nmuguri tăcerea ce ucide...” O atmosferă de arhaicitate, realizată printr-un lexic străvechi creează o atmosferă cețoasă de Ev Mediu, care se va perpetua până la ultimul text, cu o identică vigoare dantescă, ca în Sonetul CCCLXVI: „Ultim sonet! Sunt viu după coridă!/ Am sângerat destul! Am plâns în mine!/ Cu ceam rămas? Cuvintele-albine/ Roit-au toate! Mierea-i aguridă
RIGOAREA LIBERTĂŢII ÎN ARTA SONETULUI. In: Editura Destine Literare by AURELIU GOCI () [Corola-journal/Journalistic/101_a_271]
-
și Pisandru, care ne informează că atenianul Heracles dorea să ajungă pe pământul istrian, În Sciția, să captureze cerboaica de aur, protectoarea Deltei și a Gurilor Dunării. Îi aduce laudă fertilității părintele epicului, Herodot. Și imnul de slavă este Întregit, ev după ev, de alte genii de pe cele două țărmuri ale sale, precum Schiller, Heine, Petöfi, Jozseéf Attila, Eminescu, Hristo Botev... până la actualul George Filip*. Și aceștia, și alții și mulți alții fac un Înfiorat popas Între Munții Pădurea Neagră și
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
care ne informează că atenianul Heracles dorea să ajungă pe pământul istrian, În Sciția, să captureze cerboaica de aur, protectoarea Deltei și a Gurilor Dunării. Îi aduce laudă fertilității părintele epicului, Herodot. Și imnul de slavă este Întregit, ev după ev, de alte genii de pe cele două țărmuri ale sale, precum Schiller, Heine, Petöfi, Jozseéf Attila, Eminescu, Hristo Botev... până la actualul George Filip*. Și aceștia, și alții și mulți alții fac un Înfiorat popas Între Munții Pădurea Neagră și Pontul Euxin
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
Toma l-a împrumutat de la familia sa, sau un cognomen, adică un nume dat de locul nașterii sale. A doua variantă e sugerată de o somitate în materie de filozofie medievală, Étienne Gilson, cercetătorul francez scriind în lucrarea Filozofia în Evul Mediu că "Sfîntul Toma s-a născut la castelul Roccasecca, în apropiere de Aquino, pe la sfîrșitul lui 1224 sau începutul lui 1225." (Humanitas, 1995, p. 487.) Formularea e clară și univocă, ea dîndu-ne de înțeles că Aquino era o așezare
Boul mut by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10240_a_11565]
-
părerea de rău a economisitorului de spațiu, o discuție despre circulația motivelor "morale" în literatura română veche, pe care pot s-o guste, liniștiți, și neiubitorii "genului", precum și problema sensibilă a barocului românesc), un eseu despre teatru, la trecerea de la Evul Mediu întunecat la luminile scenei (renascentiste). În literatura română de pînă-n 1770, prea puțin plecată către dramă, Viteazul și Moartea a înclinat mai mult spre omilie decît spre spectacol. De aici, alunecări de sens, încercînd să forțeze "înregimentarea" textului în
Urechea păcătosului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10760_a_12085]
-
putere după 2004. Narată sec, povestea e cât se poate de liniară: Roșia Montană a fost, încă de pe timpul romanilor, o generoasă exploatare mineră, unde aurul se afla, practic, la suprafață. Activitățile de extracție s-au desfășurat pe toată perioada Evului Mediu, având o continuitate ieșită din comun până în zilele noastre. Tocmai datorită acestei situații, Roșia Montană a fost întotdeauna o localitate prosperă. Mineritul și agricultura au constituit, timp de secole, ocupațiile de bază ale localnicilor care, pe deasupra, se bucurau de
Masca de aur a Hiroshimei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10835_a_12160]
-
primele zece, care redimensionează inclusiv dezbaterea morală. Publicistica postbelică ne arată că G. Călinescu pregătea o nouă istorie a literaturii române, în care elementul istoric urma să fie mult mai pregnant decât cel estetic, ca și faptul că, în plin ev comunist, criticul nu-și abandonase, de fapt, fantasmele renascentiste ale unei culturi române ajunse la echilibru și la o expresie majoră. După cum nu-și abandonase nici interesul pentru clasici sau pentru scriitorii din generația sa (vezi studiul despre Alexandru Philippide
Călinescu dezolat și dezolant by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3071_a_4396]
-
interzicea orice atenție acordată trupului. Dar chiar și apucând lucrurile din secolul XIII francez (despre moravurile chineze sau japoneze nu ne spune nimic), Vigarello dă la iveală o mulțime de informații puțin sau deloc cunoscute. De pildă, aceea că în Evul Mediu ceea ce conta era un veșmânt nici rupt, nici plin de praf, mai degrabă corect decât curat în sensul actual. Călugării aveau o sutană pentru vară și una pentru iarnă. Ideea de a se „schimba” nu le trecea prin cap
Curat murdar! () [Corola-journal/Journalistic/3079_a_4404]
-
investit Într-o altă ruină, de data asta, o ruină medievală și pe care, a denumit-o „La Diligenta”. Situat În inima Transilvaniei, așezământul abia de mai amintea de hanul ridicat În urmă cu secole peste zdrobitura unor fortificații de Ev Mediu timpuriu. O parte din odăi, insalubre, mai erau totuși În picioare, năpădite de vegetație luxurianta și cu o fauna care Își Împărțea perfect spațiul de supraviețuire. Povești cu stafii și vampiri care se hrăneau cu sângele călătorilor ce poposeau
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
Îi zăpăcise pe toți cu combinațiile strategice, prin care făcea, din Artă, o negustorie tipic evreiască. Negocierea la sânge era singura să moștenire pe linie paterna; familia Grunter fiind recunoscută pentru averea pe care o făcuse din negustorie În Europa Evului Mediu. Toate mergeau că pe roate „La Diligenta”. Asta, până În urmă cu o săptămână. Acum, la magazin este liniște. Mărțina a anulat toate Întâlnirile de afaceri. și a expediat angajații În concediu cu plata. S-a arătat a fi nebună
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
Prin ogivele de sub streașina, lumina solară penetrează interiorul cu insolenta aproape păgâna. Inima ei palpita iarăși. Nu și-a luat pilula de Propanolol nici aseară, nici de dimineață. Numai paznicul este la datorie, si Arhanghelul Mihail, prins În frescă de ev mediu. Stau impasibili. Unul sprijinit pe picioarele răschirate, cu mâinile În șold. Celălalt, un războinic cu sabie și cruce bătută cu diamante. Însemne heraldice? Nu are importanță podoaba vesmântului sfânt, doar față nevăzuta, obrazul ascuns sub apărătoarea cu viziera lăsată
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
observa ușor că, în literatura română la fel ca în cea franceză, generația optzecistă este de fapt cea care face puntea între secole. Numai că, dacă literatura anilor 1980 în Franța și în România împărtășește cîte ceva din dezabuzarea unui ev în care, de fapt, nu se întîmplă nimic, în care încrederea în discurs s-a evaporat, anii 1990 schimbă radical datele raportului. Foarte simplu spus, în Franța lucrurile rămîn, cel puțin încă două decenii, la fel: cel puțin pînă în
Viețile paralele ale literaturilor contemporane () [Corola-journal/Journalistic/4125_a_5450]