1,566 matches
-
pe umeri. Capul îi era încă înfășurat până la obraji în bandajele albe care-i acopereau rănile. Unitatea a Doua se odihnise la Oushigahara, dar, de îndată ce auzi despre urmărirea începută de forțele clanului Tokugawa, Nagayoshi își trezi oamenii, privind crunt spre evantaiul auriu de pe Muntele Fujigane. Omul ăsta e un rival demn de stimă, spuse el. Revanșa pentru ce s-a întâmplat la Haguro, pe care mi-o voi lua azi, nu e numai pentru mine. Le voi arăta c-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acea cerere, iar emisarii s-au înapoiat indignați. La vremea când Nagayoshi le primi rapoartele, armata străbătuse o regiune mlăștinoasă dintre munți și începuse să urce spre vârful colinei Gifugadake, în căutarea unei poziții avantajoase. În fața lor, flutura stindardul cu evantai auriu al lui Ieyasu. Relieful era foarte întortocheat în așezare. În depărtare, calea spre o porțiune a câmpiei întinse din Higashi Kasugai șerpuia și cotea, când forfecată între munți, când îmbrățișând șesurile mai mici. Drumul Mikawa, care făcea legătura cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai calm decât socrul său, în toate situațiile. De fapt, Nagayoshi luase hotărârea în adâncul inimii, ca aceea să fie ziua morții lui. Fără alte gânduri care să-i distragă atenția, privea drept înainte, spre scaunul de comandant instalat sub evantaiul auriu, pe colinele joase din fața lui. „Numai de l-aș putea ucide pe Ieyasu,“ își spunea el. Ieyasu, din partea lui, stătea cu ochii mai mult spre Gifugadake decât spre oricare alt loc, conștient că oamenii lui Nagayoshi aveau moralul foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
situația de la Tanojiri înșelă așteptările lui Nagayoshi, pe măsură ce semnele înfrângerii fraților Ikeda se arătau tot mai repede și mai ales. Într-un târziu, ajunse la concluzia că nu mai putea aștepta. Dar, tocmai în acel moment, stindardul de comandant cu evantaiul aurit care rămăsese nevăzut până atunci, fu ridicat, dintr-o dată, pe colinele de la poale, în locul unde aștepta Ieyasu. Jumătate din armata lui Ieyasu se repezi spre Tanojiri, în timp ce oamenii rămași, ridicând glasurile, atacară Gifugadake. Trupele lui Nagayoshi năvăliră în calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în lumea obișnuită. Era motivul pentru care îmbrăcase, în acea dimineață, mantia morții. — Am să-l înfrunt pe Ieyasu! jură Nagayoshi. Pe măsură ce bătălia devenea tot mai haotică, Nagayoshi adună lângă el vreo patruzeci-cincizeci de războinici și porni către stindardul cu evantai auriu al comandantului. — Te voi înfrunta, Ieyasu! Chiar acum! Și începu să-și îndemne calul spre colina din față. — Stai! Pe-aici nu treci! strigă un soldat din clanul Tokugawa. Puneți mâna pe Nagayoshi! — E omul cu glugă albă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
flori care cad. Shonyu fusese lichidat, Nagayoshi murise în bătălie, iar acum formațiile din clanul Ikeda rămase la Tonjiri erau împrăștiate de armata clanului Tokugawa. Unul după altul, generalii aduceau vești despre faptele lor în tabăra ce se întindea sub evantaiul de aur al lui Ieyasu. — Sunt atât de puțini. Ieyasu era tulburat. Acel mare general rareori își manifesta emoțiile, dar era îngrijorat de soarta războinicilor care porniseră în urmărirea inamicului învins. Mulți nu se înapoiaseră, deși cornul sunase de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și mă întreb: ce Dumnezeu o fi clocotul asta din mine? Și de ce-mi simt un trandafir tatuat în inimă? Privesc la copilul-înger și aș vrea să-i pipăi subrațul să vad dacă aripile nu se ascund acolo ca niște evantaie strânse de o mână nevăzută. Ochii de un albastru intens mă poartă pe o apă mult mai limpede ca cea din iazul nostru și mă las scufundată până în adâncuri, unde întâlnesc lumea lui. Trag cu nesaț aer în piept și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
cu cărți. Restul detaliilor vestimentare îmi scapă acum, dar nu mă interesa atât îmbrăcămintea lui, cât să-i cercetez chipul larg și fălcos, ochii neobișnuit de rotunzi, puțin bulbucați, și configurația curioasă a dinților de sus, care se desfăceau în evantai, ca ai căpățânilor scobite din bostani, cu mici spații între ei. Am decis că era un omuleț straniu cu capul ca un dovleac, un filfizon cu mâini fără păr, și numai vocea baritonală, caldă și rezonantă, contrabalansa scliviseala generală pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Nici-un răspuns. Ea întreabă iar. Mao începe să sforăie. * Dincolo de valea aspră din Yenan, lumea se îndreaptă brusc, clătinându-se, către cea mai mare conflagrație a secolului. Naziștii germani încep să se deplaseze prin Europa. Japonezii se răspândesc ca un evantai peste Pacific. Mai aproape de casă, Mao își începe competiția strânsă cu Chiang Kai-shek având ca miză conducerea Chinei. Jiang Ching își sărbătorește următoarele patru aniversări ale zilei de naștere în micuța grădină de la gura peșterii lor. La treizeci și unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
toate prin câte am trecut. Dându-mi ochelarii jos, zăresc o pereche de ochi umflați. Te-am făcut să verși lacrimi, te-am făcut să iubești și te-am obligat să faci roata pe vârfuri pe cuțit. Ai fost un evantai de iarnă, o sobă de vară - nimeni nu te-a dorit. Însă acum a sosit vremea ta. Noul meu rol mă ajută să înțeleg fericirea într-o lumină diferită. E mai presus de dorință fizică și companie, mai presus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
umedă, caldă, iar și iar ridicată... Din nou amenințătoare... Pândind chiar deasupra capului său... Viziunea fu atât de reală, încât îi veni să țipe. Simți mirosul sângelui proaspăt care se scurgea în picături repezi pe tăișul iataganului. Auzi până și evantaiul sunetelor care însoți impactul stropilor cu zăpada. O viziune la fel de reală mai avusese și pe vremea când mai era încă haznadarul averii lui Mustafa Bairaktar. Cu ajutorul acestuia și împreună cu „Prietenii de la Rusciuk”, încercase reformarea anchilozatului imperiu al sultanilor. Din păcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dădea o strălucire și un duh aparte tuturor acestor petreceri. Ceva mai târziu, când intră mucagiul ca să taie mucurile lumânărilor din sfeșnice, îl găsi întins între pernele divanului din colț. Mariam privea de departe, acoperindu-și pe jumătate fața cu evantaiul pictat. Purta un costum de chinezoaică de culoarea piersicii. La fiecare pas, crăpăturile laterale lăsau să se întrezărească puțin din roșul viu și alunecos al dublurii de mătase. Era ca un surâs discret, dar cu atât mai îmbietor. Își văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
închega sub ochii ei portretele lor. Erau într-adevăr personajele pe care le știa, numai că ceea ce ieșea la iveală arăta cu totul surprinzător și înrămat într-o ramă de vrajă, dincolo de care nu mai putea să treacă. Examină desenul evantaiului din mâna ei. Un pin răsucit, cascade înspumate, câteva creste îndepărtate de munți și un stol de caractere chinezești zburând prin iradierea vibrantă a apusului, ducând cu ele un înțeles care îi rămânea cu totul necunoscut. În dimineața aceea își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Își aminti de vânătoarea cu șoimi. Zăpada scuturată. Umerii goi ai Marioritzei. Zâmbetul, felul în care o privea în timp ce îi vorbea despre hayeren. Da, era o femeie inteligentă, cultivată, fermecătoare și... suficient de lucidă ca să nu-i ia chiar totul. Evantaiul dansă o clipă în lumina lumânărilor, apoi se strânse cuminte în mâna ei. Intermezzo informativ. O relatare a lui Ivan, care tocmai trecuse Dunărea cu Înălțimea Sa, Marele Komandir, și ar fi ajuns la Constantinopol dacă n-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
strige în gura mare, să știe toți proștii de afacerile lor, și uite-l și pe Rafael îndurându-se să-și întrerupă exercițiul de craul dezlănțuit, ca să ia aminte la cel care-l bălăcărește de mama focului aplecat peste un evantai de lansete. O căpățână fricoasă, căruntă și rumenă, de Moș Crăciun bărbierit, cu ochelari aburiți, crăpați, prinși cu o bucată de elastic peste ceafă și o gură mare, plină cu dinți îmbrăcați în tablă, care mai ales de bani pomenește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
resemnai să uiți de droaia de muște care transforma fiecare masă Într-o gesticulație neîntreruptă, exasperantă. M-am hotărât, așadar, să-i imit pe ceilalți vizitatori, angajând, pe câțiva bănuți, un adolescent care se Îndeletnicea să-mi facă vânt cu evantaiul și să alunge insectele. Cel mai greu a fost să-l conving să le gonească de la masa mea fără să caute să le strivească, sub ochii mei, Între dolmas și chebapuri. Mă asculta o vreme, dar, de Îndată ce vedea o muscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Înainte de a se prăbuși. În vacarmul general, marele vizir Își vine primul În fire, strigă: „Nu e nimic, rana e ușoară!”. Cere să fie golită sala, iar șahul să fie dus la caleașca regală. Și, până la Teheran, face vânt cu evantaiul cadavrului așezat pe locul din spate, ca și cum ar fi continuat să respire. Între timp, Îi dă de știre prințului moștenitor să vină de la Tabriz, unde e guvernator. La sanctuar, soțiile Șahului tabără asupra asasinului, care Îl insultă și-l acoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Naoko, am senzația că nu mai suntem decât noi pe lumea asta. Aș vrea să plouă tot așa și să rămânem toți trei împreună, pe vecie. — Și cât stați voi îmbrățișați, spuse Reiko, eu să vă fac vânt cu un evantai lung sau să vă cânt la chitară, ca o sclavă, nu? Nu-mi convine! — A, nu, ți-l dau și ție din când în când, spuse Naoko, râzând. Parcă sună mai bine așa, zise Reiko. Hai, s\ plou\ [iroaie! A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și am mîncat la niște gălbejiți, un loc unde puteai să mănÎnci ca lumea cu patruj’ de cenți, și pe urmă am cumpărat niște chestii pe care să le duc acasă nevestei și celor trei fete. Știi tu, parfum, niște evantaie și vreo doi piepteni din Ăia care se Înfig În păr. După aia m-am oprit la barul lui Donovan să beau o bere și să mai vorbesc cu bătrînu’, și pe urmă m-am dus pe jos spre docurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
eliberat cu ajutorul electricității, regatul de prezența unui animal Îngrozitor, numit Volt”. „Și de aia Volta și-a ales supranumele ăla exotic. Mai Înainte nu-l chema decât Szmrszlyn Krasnapolski”. „Să fim serioși. Mai ales că, În afară de manuscrise, am aici un evantai de scrisori care propun revelații asupra legăturilor dintre Ioana d’Arc și Cărțile Sibiline, Lilith, demon talmudic, și marea mamă hermafrodită, codul genetic și scriitura marțiană, Înțelepciunea secretă a plantelor, renașterea cosmică și psihanaliză, Marx și Nietzsche În perspectiva unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Belbo roși. „Să zicem... hermetic?” „Oho, hermetic”, zâmbi Agliè. „Bine”, zise Belbo, „poate folosesc greșit termenii, dar dumneavoastră Înțelegeți desigur care-i genul”. „Oh”, surâse iarăși Agliè, „nu-i un gen. E cunoașterea. Ceea ce doriți dumneavoastră este să publicați un evantai al științei Încă nedegenerate. Poate că pentru dumneavoastră e doar o alegere editorială, Însă dacă eu va trebui să mă ocup de asta, pentru mine va fi o căutare a adevărului, o queste du Graal.” Belbo aminti că, așa cum pescarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
proximitate mai răsărite, post aflat și el la periferia zonei sudice cu pricina, în bariera Bucureștilor. Mai exact, situat pe strada Eroilor-Martiri (redenumită popular, mai nou, când a Erorilor, când a Ororilor...), una dintre străduțele acelea mărginașe care afluiau, în evantai, în Bulevardul Petrolului, din preajma vechiului Cimitir "Eternitatea". Și uite-așa, se ajunsese actualmente la situația insolită, de a se face referire la acest micro-sediu lăturalnic, de altminteri obscur, ca la ditamai Secția de Poliție de Sud-Est! Ba, uneori, cum era
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
avea surprize. Și poate descoperim un drum mai ușor în jos. Își luă din nou lampa și îndreptă fascicolul spre pereții, care deși formau parcă interiorul burții unei balene, rămâneau nemișcați, spre marea satisfacție a căpitanului. ― Să ne desfășurăm în evantai, continuă Dallas, dar nu prea departe. Nu depășiți, orice ar fi, perimetrul de viziune al vecinului. Ne-ajung două minute. Înarmați cu lanternele, măturau cu mare grijă toată suprafața imensei încăperi. Pe jos erau împrăștiate fragmente de material cenușiu, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Regele Salmanasar oferă o libație. La dreapta regelui, în partea de sus, se văd simbolurile a două divinități asiriene: soarele înaripat (Șamaș) și steaua zeiței Iștar. Patru slujitori la stânga și la dreapta îl însoțesc pe regele Asiriei, purtând un parasol, evantaie și alte simboluri ale puterii. Trebuie să subliniem, așadar, că însăși Biblia poate oferi două opinii contrare, cvasi antitetice despre același eveniment și despre același personaj. Ambele texte sunt „inspirate” și fac parte din Sfânta Scriptură. Perspectivele sunt diferite, pentru că
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
o înnebunească. Mi-a dat și mie în cărți, nu-i scapă nimeni. Are niște cărți vechi, austriece, zicea ea, la care ochii tuturor figurilor sânt împunși cu acul, pentru ca prezicerile să fie infailibile. Le întinsese mai întîi în câteva evantaie, apoi în șiruri și tablouri și, tocmai când să arate cu degetul o carte zicând "Asta ești tu", rămăsese încremenită. Eu nu privisem cu mare atenție scamatoriile ei. Am privit cartea, pe care Elisabeta continua să mi-o arate cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]