763 matches
-
n-ar ști că nu sunt decât închipuiri? Conchidem deci că e vorba de ficțiune. O ficțiune care nu vrea să facă cititorului pe plac, nu cum o făceau Jane Austen ori Galsworthy. Ficțiunea aceasta îl aduce pe lector la exasperare. Opera Desperado are doi poli opuși: pe de o parte e calmă, fiindcă ea conține / este realul; pe de altă parte, e bântuită de o agitație specifică, din moment ce adevărul e folosit pentru a crea ficțiune, iar ficțiunea Desperado e cea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
disparate și notate concentrat, ca însemnările unui jurnal. Romanul Desperado are cel mai adesea un unic erou, eroul principal, așa încât cartea e inevitabil autodezvăluirea de sine a acestui unic erou. Ordinea incidentelor e aparent întâmplătoare. În realitate, eroul amână până la exasperare ceva stânjenitor, ceva ce e de fapt cheia dezaprobării lectorului, de care autorul e sigur de la bun început (nu și cititorul, încă înfometat de comuniune cu eroul). Dickens, surorile Brontë, Galsworthy aveau personaje pozitive și negative. Autorul Desperado nu cunoaște
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Pentru ei nu contează cu cine, ci cu ce intensitate există. Aceasta este lecția Desperado: sensul este profund individual. Fiecare cu puterea lui de a prelucra datele romanului, fiecare, în final, cu romanul lui. Pentru că romanul Desperado este o continuă exasperare a memoriei. Alasdair Gray (Lanark) presară detalii în fiecare propoziție. Memorarea lor perfectă ar permite înțelegerea romanului de la prima lectură. Gonit de suspans, însă, lectorul ignoră cuvinte ce i se par banale, pentru a descoperi într-un târziu că a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
divinitate. Copil iar, cerșind în pragul nesfârșirii, fără a explica mai mult, fără a dezvălui cine e Dyer, cine e Hawksmoor (neputincios în a găsi vinovați), fără a dezvălui cum e să te pierzi în necunoscut. Totul e sugerat până la exasperare, aluziile sunt în primul rând lirice. Nu se afirmă nimic clar. În acest roman, Peter Ackroyd este un Desperado al misterului nesfârșit, pe care îl împărtășim, al întunecimii pe veci. Lectura acestui roman ne face părtași la contopirea albului cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mereu alte configurații, ca un caleidoscop, ne trezim că în roman sunt rare fărâme de viață și ne simțim păcăliți. Autorul știa de la prima pagină că vom ajunge la această frustrare, pe care a plănuit-o cu bună știință, spre exasperarea lectorului. Cauza frustrării lecturii e tocmai planul autorului, convenția lui romanescă, cea pe care o acceptam fără să crâcnim când era vorba de Galsworthy, Dickens, chiar și Virginia Woolf. Revolta lectorului față de convenția romanului e o banalitate în Epoca Desperado
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tot el își descoperă ajutat și de critici o coerență politică a operei, care a dus la prezenta lui implicare în războaiele politice. Sunt critici care declară că scria mai bine când era oarecum apolitic și că acum politizează cu exasperare tocmai fiindcă nu mai scrie așa de intens. Se spune de asemenea că s-a scris despre Pinter mai multă literatură critică decât despre oricare alt autor contemporan (lucru discutabil, având în vedere că în prezent critica academică cea mai
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
acel "mai mult", la "punctul cheie" unde "sălășluia miezul viului". Tandrețea cu care cercetează trupul iubit (spate, craniu, picior, piele, inimă, vârstă, mijloc, mână) e și ea o formă de apărare, tristă și neputinicoasă. Trupul e pentru Szirtes încântare și exasperare deodată ("Ereditatea murmură în gene jalea bolilor"). Într-o vreme obsedată de demitizarea sentimentului, de golirea lui până ce nu rămâne decât sexul din el, o vreme ce se desfată cu vulgarități și reduce inexprimabilul la dimensiunea vorbei banale, tandrețea lui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fapt, poetul se află altundeva)? În suflet? În trup? Cele două tânjesc neîncetat unul după limbajul celuilalt. La urma urmei, acasă nu există. Viața e un fir plăpând, o nevoie nesfârșită de altceva și în această nevoie veșnic flămândă stau exasperarea și bucuria ei. Capitolul 4 Interviuri 4.1. Peter Ackroyd: Mintea este suflet" Născut la Londra în 1949, Peter Ackroyd, cititor și autor precoce (respectiv la vârsta de cinci și nouă ani), este, după multe voci critice, cel mai însemnat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
deceniul 1979-1989, a trecut neobservată de critică, poate și din cauză că apăruse în regie proprie și în regim hors commerce. Autorul ei era ca și necunoscut, deși în 1983 Cezar Ivănescu atrăsese atenția asupra lui, intuindu-i câteva caracteristici - monotonia „până la exasperare”, dar și „senzația miracolului existențial”, „conștiința damnării”, „mizerabilismul de nuanță bacoviană”, „absența ostentației moderniste”. Volumul va fi promovat tot de „critica artiștilor”, și anume de poeți precum Angela Marinescu, Constantin Abăluță și Nora Iuga, sensibili la autenticitatea viziunii și la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
dragoste sunt cu totul fade, o anume pulsație au cele de inspirație patriotică, în care autorul, în aceeași limbă greoaie, provincială, invocă „timpii fericiți” de demult și cugetă cu tristețe la „românul cel decăzut”. Jalea pentru „națiunea” lui, accesele de exasperare, amărăciunea persistentă ar lăsa să se întrezărească în stihuitorul bihorean un depresiv. Unele poezii, puse pe muzică, s-au cântat o vreme. Dintre acestea, La vin, creația cea mai populară a lui S., în versiunea ei melodică, îi atrăsese atenția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289660_a_290989]
-
grotesc, adică de ceea ce trimite la distanțarea de lumea contemplată și reconfigurată în text, cu care scriitorul nu vrea ori ezită să se identifice. Personajele, sumar creionate, însă memorabile prin destin, limbaj și comportament, își trăiesc, cu resemnare uneori, cu exasperare alteori, existența desfășurată între estetism și trivialitate. Maniera predilectă este aceea a alăturării celor mai diverse tehnici narative, într-un vacarm epic ținut totuși sub control. Chiar într-unul din primele texte ale lui P., Biblioteca antiqua, critica remarcă un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288975_a_290304]
-
oarecare relief are Alexandru Lăpușneanu, din care scriitorul face o figură de obsedat. Personajul se manifestă ca un răzvrătit împotriva lui însuși și împotriva lumii. Neaflând răspuns la întrebările pe care și le pune, el se lasă cuprins de o exasperare tulbure, domolită numai prin cruzime. Ca și Rienzi, Lăpușneanu-Vodă este scrisă în versuri albe, ceea ce permite compunerea de fraze ample, bogate și echilibrate, covârșite, uneori, de afluxul metaforelor. B. a alcătuit și un ciclu intitulat Urmașii lui Alexandru cel Bun
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285778_a_287107]
-
Nicu, la vremea aceea ministru al Tineretului. În raportul său, profesorul Mazilu făcea o critică acerbă a regimului Ceaușescu. Iată una din frazele sale: "în România este cultivat în continuu un singur lider, un singur nume, cu insistență, pînă la exasperare acela al dictatorului". Conducerea de la București a interzis atît scoaterea raportului din țară, cît și plecarea lui Mazilu peste hotare. Raportul a ajuns, însă, în Occident, în iulie 1989 și a fost înaintat Națiunilor Unite 2552. În urma publicării acestuia, Bucureștiul
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]