KorAP: Find »[drukola/base=exclama & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...236 >

5,886 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

și pantaloni strâmți. Venisem să te anunț că am găsit romanul pe care-l căutai: e chiar cel studiat în cadrul seminarului nostru despre revoluția feminină, la care te invit, dacă vrei să ne asculți analizându-l și discutându-l! — Lotaria - exclamă Ludmila - vrei să spui că ai ajuns și tu la Ițindu-se de pe coasta abruptă, romanul neterminat al lui Ukko Ahti, scriitorul cimerian? — Ești prost informată, Ludmila, ăsta e romanul, dar nu e neterminat, ci terminat, nu e scris în cimeriană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
ale căror nume vor fi întotdeauna celebre, dar de la care nu va rămâne nici o operă, cum s-a întâmplat cu Socrate; sau, poate toate cărțile rămase vor fi atribuite unui unic autor misterios, ca Homer.“ — Ați văzut ce raționament grozav? exclamă Cavedagna; și adaugă: Culmea e că ar putea chiar să aibă dreptate... Dă din cap, cuprins parcă de un gând; surâde, suspină. Cititorule, poate poți citi gândul acesta pe fața lui. De ani de zile Cavedagna stă în spatele cărților în timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
ni se păruse pustiu), și imediat eu și Bernadette începusem sa-l batem cu palmele pe spinare pe Jojo, aplecat, cu capul și mâinile atârnând peste parapet, iar eu: - Varsă cât poftești, mon vieux, și ți se vor limpezi ideile! - exclam, și susținându-l, cu brațele lui pe spatele nostru, îl transportăm până la mașină. În acea clipă, gazele care se adună în stomacul cadavrelor au ieșit cu mare zgomot: cei doi polițiști se tăvăleau pe jos de atâta râs. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
așezată în față, lângă mine, încât trebuia să întindă un braț ca să-l țină drept, pe când mă pregăteam să pornesc motorul, iată că ea își aruncă piciorul stâng peste schimbătorul de viteză și-l plasează peste piciorul meu drept. - Bernadette! exclam eu. - Ce faci? Ți se pare momentul potrivit? Iar ea îmi explică că atunci când am năvălit în cameră o întrerupsesem într-un moment în care nu putea fi întreruptă; nu importă dacă cu unul sau cu altul, dar ea trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
obrajii portocalii. — Iartă-mi curiozitatea, cine te-a trimis la mine? l-am întrebat, căci atunci când e vorba de cineva din sud-estul Asiei am întotdeauna îndoielile mele, serios motivate. — Mademoiselle Sibylle, face el. — Ce legătură are fiica mea cu crocodilii? exclam, căci e drept că de o bucată de vreme ea locuiește singură, dar de fiecare dată când aflu vești despre ea sunt neliniștit. Nu știu de ce, gândul la copiii mei mi-a provocat totdeauna un sentiment de remușcare. Aflu astfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
citiseși deja... Fără ca ea să observe, ai intrat în cămăruță și ai căutat cartea lui Flannery cu manșetă roșie. — Iat-o. Ludmila o deschide. Înăuntru e o dedicație: „Ludmilei... Silas Flannery.“ — Da, e exemplarul meu... — Ah, îl cunoști pe Flannery? exclami tu, de parcă n-ai ști nimic. — Da, îmi dăruise cartea lui... dar eram sigură că-mi fusese furată, înainte de a o fi putut citi... — Furată de Irnerio? — Ei... E momentul să dai cărțile pe față. — Nu a fost Imerio, știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
fie frică. Ăsta e un fals taxi. Ce mă alarmează mai mult e taxiul care ne urmărește. — Fals sau adevărat? Cu siguranță fals, dar nu știu dacă e al poliției, sau al nostru. Arunci un ochi înapoi, pe șosea: — Dar - exclami tu - mai e un al treilea taxi care-l urmărește pe al doilea... S-ar putea să fie ai noștri, care controlează mișcările poliției, dar s-ar putea să fie și poliția pe urmele alor noștri... Al doilea taxi vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Am să-i suprim!“ mă gândesc, concentrându-mă. Da de unde: sunt tot acolo, în mijlocul drumului. Aici erai, mă salută. Și tu ești de-ai noștri? Bravo! Ne-ai dat o mână de ajutor și acum totul e în ordine. — Cum? - exclam eu. - Și voi vă ocupați cu suprimatul? Acum îmi explic senzația avută că mersesem mai departe ca alte dăți, făcând să dispară lumea ce mă-nconjura. Dar, spuneți-mi, nu voi susțineați că totul trebuie sporit, intensificat, multiplicat? — Ei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

pe doctorul Freud? continuă domnul J.L.B. Matekoni. Ar trebui să fie îngrijorat dacă nu și-ar iubi mamele. Mma Potokwane căzu pe gânduri. — Mda. Totuși, era foarte îngrijorat de băieții ăștia și cred că încerca să oprească fenomenul. — E ridicol! exclamă domnul J.L.B. Matekoni. Sunt convins c-ar fi putut să-și ocupe timpul cu treburi mai importante. — Așa zic și eu, aprobă Mma Potokwane. Oricum, în ciuda acestui doctor Freud, băieții continuă să-și iubească mamele, ceea ce-i firesc. Făcu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
vacă, nu se știe de ce. Avea amintiri personale care însuflețeau glia, care legau oamenii de o bucată de pământ pârjolit, dar la fel de drag și la fel de frumos ca și o pajiște cu iarbă mănoasă. Mma Potsane se aplecă în față. — Acolo, exclamă ea. O vedeți acolo? Văd mai bine de la distanță. Acum o văd. Mma Ramotswe îi urmări privirea. Savana devenise mai deasă, arbuștii țepoși se înmulțiseră și ascundeau în mare măsură, dar nu complet, conturul clădirilor. Unele dintre acestea erau ruine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Copiii unui văr de departe. O vorbă botswaneză din bătrâni spunea că trebuie să ai grijă de rudele tale indiferent de cât ar fi de îndepărtate. Sunt aici, Rra, strigă ea. Prânzul e gata! Domnul J.L.B. Matekoni ridică privirea. — Aaa, exclamă el. Am venit cu niște copii. Trebuie să ia și ei masa. — E mâncare destulă, răspunse ea. Am făcut o tocană pe cinste. Așteptă câteva minute până să intre în sufragerie, terminând la repezeală piureul din cartofii care se prinseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Mma Ramotswe hotărî că lucrurile trebuie să rămână așa; ignoranța e cel mai bun lucru pentru băiat. Mai târziu, după ce-o să termine școala, va putea să studieze și singur nasurile din familie și să tragă singur concluziile. — Domnul Badule, exclamă Mma Ramotswe. Pe el trebuie să-l mulțumim. Trebuie să-i spunem cum stau lucrurile, dar trebuie să-l facem să accepte situația. Dacă-l convingem, atunci problema e rezolvată. — Dar ne-a spus că-și face griji, obiectă Mma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
vă promit că nu veți mai auzi nimic despre Angel și prietena ei. Ranta respira neregulat; gâfâieli scurte, ca ale unei persoane cu căile respiratorii atinse de o boală - ca și cum s-ar fi chinuit să respire. Nu l-am ucis, exclamă e. Nu l-am ucis. — Acum spuneți adevărul, zise Mma Ramotswe. Îmi dau seama. Dar trebuie să-mi povestiți ce s-a întâmplat și unde se află cadavrul. Asta vreau să știu. — O să mergeți la poliție și o să le spuneți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
din când în când întrebări, dar având grijă să nu-l deranjeze. El meșteri și făcu reglaje până când motorul microbuzului fu, în cele din urmă, așezat la locul lui și, când fu testat, nu mai scoase fumul negru, înecăcios. — Vezi, exclamă domnul J.L.B. Matekoni mândru, arătând spre gazul de eșapament alb. Benzina nu arde așa dacă este ținută în compartimentul potrivit. Garnituri etanșe, manșoane noi de pistoane, totul e cum trebuie să fie. Motholeli bătu din palme. — Microbuzul ăsta e fericit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
J.L.B. Matekoni mândru, arătând spre gazul de eșapament alb. Benzina nu arde așa dacă este ținută în compartimentul potrivit. Garnituri etanșe, manșoane noi de pistoane, totul e cum trebuie să fie. Motholeli bătu din palme. — Microbuzul ăsta e fericit acum! exclamă ea. Domnul J.L.B. Matekoni zâmbi. Da, fu el de acord. E mai fericit. Acum era convins, fără cea mai mică îndoială, că are talent. Doar cei care înțeleg mașinile pot remarca fericirea unui motor; asta e o chestie subtilă, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

la țărm și vreo douăzeci de bărbați se chinuiau să le Încarce cu broaște-țestoase greoaie, sub privirea atentă a altor trei, care, la adăpost sub o copertină din trestii și foaie de cort, țineau socoteala animalelor Îmbarcate. - Mii de tunete! exclamă cel mai În vîrstă dintre ei, un omuleț cu mustăți lungi și părul vîlvoi și cărunt, cînd negrul se postă În fața lui și i-l arătă ca pe o ofrandă pe prizioner, obligîndu-l să-și ridice capul, În pofida eforturilor Înverșunate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
surprins să observe cum, dintr-odată, fata amuți, Înfiorîndu-se ca și cum ar fi luat-o cu răcori și tot trupul i-ar fi fost scuturat de friguri, din cap pînă În picioare, și, privind țintă la locul unde se acunsese el, exclamă, spre mirarea tuturor: - Cineva ne privește! Toți se Întoarseră la unison, nu văzură nimic altceva decît bezna adîncă, iar bătrînul cavaler, tatăl său, răspunse supărat: - Haide, haide! Nu Începe iarăși cu prostiile tale... SÎnt numai păsările și broaștele-țestoase... Insula e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
ceea ce spun eu e bine și orice altă opinie e rea... Vrei să-ți demonstrez asta? Interpretul aruncă o privire către cioturile lui Sebastián Mendoza și tăgădui printr-un gest, În timp ce Oberlus Încuviința, mulțumit, atitudinea lui: - Așa-i mai bine! exclamă el. Voi, francezii, aveți faimă de buni bucătari... Tu ești unul dintre ei? Lassa arătă spre colegul lui: - El e mai bun. - Bine... În cazul ăsta, spune-i că se va ocupa de bucătărie; tu o să-l aprovizionezi cu carne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
lampă minusculă cu ulei ardea În colțul cel mai Îndepărtat al cabinei, iar căpitanul trebui să facă un efort pentru a recunoaște, În lumina aceea atît de slabă, chipul diform al intrusului care rămăsese În picioare, amenințător, În fața lui. - Oberlus! exclamă el surprins. Ce faci pe vaporul meu? Ai devenit și pirat, pe deasupra? - Am devenit rege, veni răspunsul absurd. Regele Insulei Hood, iar tu ai pătruns fără să-mi fi cerut voie În apele mele. Celălalt Îl privi stupefiat, cu toate că Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
stătea pe un scaun și Îi legă mîinile cu putere. În cele din urmă, luă o ulcică vîrÎtă adînc pe un raft din colțul camerei, o mirosi, dînd de dușcă un rom tare și parfumat. - Frumoasă viață duceți voi, căpitanii! exclamă el În chip de concluzie. Niciodată nu vă lipsește nimic și aveți spațiu cît cuprinde, În vreme ce echipajul putrezește Îngrămădit dedesubt... Rom, paturi curate, mîncare bună, ba chiar și femei, pe spinarea celor care muncesc cu adevărat - lăsă ulcica deoparte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Nu știu prea bine... Cred că nimeni nu știe. - Îmi place istoria, afirmă Oberlus În timp ce punea cartea pe fundul unui lădoi pe care-l umplea cu lucrurile care-l interesau. Îmi plac toate cărțile... mai puțin Biblia... Ia te uită! exclamă el entuziasmat de propria-i descoperire. Ce mai lunetă! Cea mai bună pe care am văzut-o vreodată... O să mă ajute să-mi păzesc oamenii... Deodată Își curmă vorba, ca și cum s-ar fi simțit obosit În urma unei discuții Însuflețite cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
ar fi apăsat cele Întîmplate. Trebuie să fie teribil pentru tine să constați că ai trezit o fiară care dormea, iar ea a devorat tot ce aveai mai scump pe lume... Spaniolul Îl privi cu uimire și indignare: - Fiară adormită! exclamă el. Cine crezi tu că ești, tîmpitule? Dumnezeu? Fiară adormită! repetă. Nu ești altceva decît un asasin murdar... Gunoi uman care poartă pică pentru ceva de care nu e nimeni vinovat În afară de tine Însuți... Blestemat să fiu eu, ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
sau trei luni, presupun... — Și eu am pierdut socoteala - chilianul păru să se adîncească În gînduri amare. Acasă probabil că m-au crezut mort cînd s-a Întors vaporul meu și nevasta mea poate s-a măritat cu altul... Dumnezeule! exclamă. Neputința face și mai Îngrozitor acest supliciu. Curînd se va sfîrși. O spuse cu convingere, ca și cum ar fi știut ceva ce metisul ignora sau ca și cum propriile ei planuri s-ar fi conturat cu claritate, dar celălalt nu spuse nimic și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
semne... S-ar putea să fie un naufragiat. Aproape imediat, ușa cabinei căpitanului se deschise și acesta Își făcu apariția În prag, Îmbrăcat sumar și cu o față deloc prietenoasă: - Nu se poate dormi În liniște pe vaporul ăsta blestemat? exclamă el, punînd mîna pe telescopul ofițerul trei. Ia să vedem! Unde naiba e naufragiatul ăla? Elliot Caine Întinse brațul, arătînd cu degetul: - Acolo, domnule... Pe stînca dinspre capul nord... Uriașul căpitan Lazemby, unul dintre bărbații cei mai Înalți, puternici, roșcovani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
spuse el În cele din urmă. Erau foarte tineri, dar căpitanul Harrison a poruncit să fie legați fedeleș, față-n față, și i-a atîrnat de bord, cu picioarele În apă, pînă i-au mîncat rechinii. Doamne, cum mai urlau! exclamă el. Unul a murit chiar În noaptea aceea, iar celuilalt i-au cauterizat cioturile cu un fier Înroșit, debarcîndu-l În Jamaica - plescăi din limbă. Căpitanul ne-a asigurat că un efeminat provoacă mai multe pagube Într-un echipaj decît scorbutul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]