2,256 matches
-
însuși a alcătuit și catene. A scris o Catenă despre Optateuh, reluată și într-o a doua redactare care are forma unui comentariu continuu și omogen pentru că prima atinsese niște dimensiuni exagerate. În acest comentariu, el nu mai citează opiniile exegeților precedenți ci le rezumă; chiar dacă structura nu mai este specifică unei catene, avem de-a face, totuși, tot cu un comentariu care, în esență, adună la un loc exegezele altora. Catena propriu-zisă din care provine Comentariul nu a ajuns până la
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
tot de Mai; conține mai ales extrase din Basilius, Evagrie Ponticul, Didim cel Orb, Eusebiu de Cezareea și Origen. Pare să fie o contrafacere. Rezultă cu claritate din cele spuse până acum că Procopios nu poate fi considerat un adevărat exeget; cel mult se poate observa că izvoarele pe care le folosește sunt mai cu seamă scrieri ale exegeților alexandrini (chiar dacă am văzut că, dacă e vorba de istorici, este citat mai ales Teodoret). Alte opere sunt: un Răspuns la capitolele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Origen. Pare să fie o contrafacere. Rezultă cu claritate din cele spuse până acum că Procopios nu poate fi considerat un adevărat exeget; cel mult se poate observa că izvoarele pe care le folosește sunt mai cu seamă scrieri ale exegeților alexandrini (chiar dacă am văzut că, dacă e vorba de istorici, este citat mai ales Teodoret). Alte opere sunt: un Răspuns la capitolele teologice unde polemizează cu neoplatonicul Proclus, scriere din care s-a păstrat doar un fragment (însă atât autenticitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
personală pentru că analizează și discută materialul preluat de la alți autori. Ca și comentatorii dinaintea sa, și Olimpiodor consideră că Ecclesiastul a fost scris de Solomon, iar când ajunge la pasajele care încă de la început i-au pus în dificultate pe exegeții creștini pentru că nu permiteau nicicum o interpretare morală, Olimpiodor susține că acestea nu conțin reflecțiile lui Solomon, ci ale personajului care îl simbolizează pe cel care iubește această lume. Interpretarea operei, ca de obicei, este de tip alegoric și alexandrin
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
gustul pentru narațiune și pentru prezentarea unor lucruri minunate din lumea înconjurătoare și mai ales din ținuturi îndepărtate cum sunt India și Orientul. În concordanță cu această preocupare pentru narațiune, Cosma se prezintă pe sine ca literat și nu ca exeget în sens restrâns, deși stilul său, în ciuda ambițiilor literare declarate, nu e foarte expresiv și are multe valențe populare, lucru pentru care, așa cum am spus, a fost deja criticat de Fotie; totodată, patriarhul bizantin consideră că și explicațiile geografice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
redus care erau interesate de miraculos, astfel încât, din această perspectivă, opera lui Cosma își găsește o justificare. Și, oricum, și la Cosma găsim elementele unei atitudini serioase, nu doar ale unor improvizații de moment: el se bizuie mai ales pe exegeții antiohieni atunci când discută, cu competența pe care i-o permite formația sa, probleme de istorie biblică sau de interpretare a Psalmilor, ori legate de autenticitatea unor opere. Se pare că scriitorul nutrește un oarece interes chiar pentru cristologia lui Nestorios
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
conținut. Pot apărea însă și considerații mai ample care uneori sunt dezvoltate și ajung până la dimensiunea unor scurte tratate dogmatico-polemice. Ecumenius este adeptul exegezei de tip origenian. Scriitorul nu menționează nici un comentariu la Apocalipsă anterior operei sale, chiar dacă citează diverși exegeți, iar printre autorii pe care pare să-i fi folosit este și Josephus Flavius. Alte opere ale lui Ecumenius sunt cunoscute de multă vreme, însă cât anume din ele îi aparțin într-adevăr lui este greu de precizat. Numele său
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
di Andrea di Cesarea: due letture divergenti dell’Apocalisse, „AST” (1981), 388 sq. 9. Andrei din Cezareea Nici măcar epoca în care a trăit Andrei, arhiepiscop de Cezareea, în Capadocia, nu e pentru noi o informație absolut certă. Pe vremea acestui exeget, Ierusalimul era încă sub stăpânirea Imperiului Bizantin, deci Andrei a trăit înainte de 637, când orașul sfânt a fost cucerit de arabi. El polemizează cu Ecumenius pe care nu-l menționează însă în mod clar și, oricum, consideră că acesta e
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în care comentatorul însuși scria, viața în această lume era plină de dificultăți și de lipsuri, iar acest lucru putea constitui o prevestire a Apocalipsei sau, mai degrabă, începutul acesteia. Mai frecvent decât o face Ecumenius Andrei îi citează pe exegeții care l-au precedat și în special pe cei mai vechi cum sunt Papias, Iustin, Irineu, Ipolit și Metodiu. Numai de două ori el se lasă în voia unor lungi digresiuni cu conținut dogmatic și în ambele situații îl atacă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o lume poetică, în scheme, teme, imagini, stereotipii și clișee. Proiecția idilică suferă astfel un proces de osificare, pregătindu-și debușeul final în didactic, sociologic, ideologic, în fine, în doctrină și practică politică. Literatura își dezvăluie astfel virtuți asupra cărora exegetul insistă în toate cărțile sale: vocația de releu și de laborator al unor energii creatoare instrumentale. În circuitul filosofic - literar - sociopolitic, adică teoretic, literar și din nou teoretic, literatura dobândește o forță surprinzătoare pentru prejudecățile curente. Ipoteza e cu deosebire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
de foc și slova făurită" a rezultat din scânteia geniului și din talentul de meșteșugar al poetului. Mitologia argheziană face trimiteri la: foc, zare, cântec, dar și la cămin, ore (Melancolie), iubirea ca un cântec magic (Morgenstimmung, Psalmul de taină). Exegeții au remarcat, în opera argheziană, domesticirea cuvintelor, adecvarea acestora la tragic, sublim, grațios, grotesc, fondul de adâncime, care e al unui romantic (Pompiliu Constantinescu). Năzuind la joncțiunea pământ-cer, poetul apelează la cunoașterea mitică și în solitudinea existențială murmură: "Tare sunt
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
descrie universul mărunt al viețuitoarelor: gâze minuscule, felurite păsări, patrupede casnice. Poetul se coboară la dimensiunea ludică a vieții și reliefează gingășia, inocența, prospețimea, delicatețea (Cântec de adormit Mițura, Versuri de seară, Buruieni, Mărțișoare, Cartea cu jucării, Copilărești, Prisaca). Unii exegeți preferă o clasificare asemănătoare: lirica de dragoste, lirica socială, poezia filosofico-religioasă, poezia universului miniatural (poezia lucrurilor mărunte). Mai complexă și mai exactă pare a fi următoarea compartimentare: I Poezia filosofică 1. Poezia autodefinirii omenirea este dominată de manifestări contradictorii (Rugă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Chopin (Marșul funebru). Culoarea bacoviană devine obsesivă, materială ca la expresioniști, vopselele sunt halucinante, nevroza este expresia unei alienări. Poetul se înstrăinează de lume, de sine însuși, până la impresia de vid existențial, de care este legată teatralitatea poeziei bacoviene. Unii exegeți au privit poetul ca pe-un bufon, la care simularea, gluma, farsa au note grotești, lumea e un bâlci, alienarea înseamnă transformarea întregului univers într-o lume fără viață. În paradisuri artificiale, poetul aspiră spre absolut, poezia devine un mod
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
origine folclorică și sunt dezvoltate pe un fond melancolic. Amintind de Miorița și Mai am un singur dor, Gorunul se apropie de semnificația tragică a asimilării ființei individuale în "ființa naturii". Motivul vitalității în cazul Gorunului devine motiv funebru. Unii exegeți îl consideră un "poem testamentar". Gorunul este o reprezentare a arborelui cosmic, a Centrului sau Axei Lumii (Eugen Todoran). În poezia lui Blaga, gorunul simbolizează stabilitatea și echilibrul în reprezentarea "coloanei cerului", cu funcții magice și mitologice. În afară de folclorul național
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
meticulos textele, G. Călinescu a scris pagini memorabile, cu amănunte și citate din multe literaturi, rezumate de opere, precizări de izvoare, comparatism. Atunci când simte nevoia unor delimitări, vine cu ironii și aluzii. În capitolul "Cultura. Eminescu în timp și spațiu", exegetul cercetează mai întâi stratul filosofic, și face din opera sa cea mai erudită carte din critica românească. El încearcă să facă o "traducere" filosofică a simbolurilor. În Filozofia teoretică și în Teme romantice apar observații fundamentale: sideromania și somnia lui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
colb de pe încălțări" sau funingine de la gura sobei zicând: "Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, așa să nu mi se dioache copilașul! și-mi făcea apoi câte-un benchiu boghet în frunte ca să nu-și prăpădească odorul!" Unii exegeți caută echivalențe mitologice: "Smaranda este Palas Atena a Amintirilor, războinica intratabilă, sigură de sine, datorită căreia triumfă Rațiunea" (Valeriu Cristea). Fiind în stare "să toarcă-n furcă" numai să-și vadă copilul la școală, mama lui Nică oferea exemplul personal
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pasărea Phoenix (Odă, în metru antic), conștient că arta eternizează creatorul, care trăiește dincolo de timp (Numai poetul). MIHAI EMINESCU POET NAȚIONAL ȘI UNIVERSAL Eminescu avea o cultură de nivel european, și a ridicat cultura românească spre universalitate. Analizând limbajul eminescian, exegeții au descoperit două izvoare esențiale: poezia populară (armonia onomatopeică a versurilor) și limba veche a textelor (forme arhaice în stil cronicăresc). Majoritatea formelor populare și familiare folosite în creația eminesciană sunt expresive: "de nu m-ai uita încalte", "și-apoi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
culturii antice (indice: Rig-Veda, Mahabharata), al filosofiei grecești (Heraclit, Platon, Aristotel), al culturii și filosofiei moderne (Descartes, Spinoza, Hegel, Kant, Schopenhauer), poetul a cunoscut și marile valori artistice ale romantismului european, a studiat românismul prin Lepturariul lui Aron Pumnul. Unii exegeți s-au referit la indianismul eminescian cu ecouri din operele: Sakuntala, Ramayana, Vedele, Upanișade, Mahabharata. Noțiuni din religia budistă se regăsesc în: Venere și Madonă, Luceafărul, Geniu pustiu, Sărmanul Dionis, Lacul, Epigonii, Mureșan, Înger și demon. Universalitatea lui Eminescu în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Geniu pustiu, Sărmanul Dionis, Lacul, Epigonii, Mureșan, Înger și demon. Universalitatea lui Eminescu în motive, teme, limbaj poetic îl așează în marea familie a romanticilor europeni: Novalis, Heine, Byron, Pușkin, Lenau, Hugo, Sheley Lermontov, Uhland, Musset, W. Scott, Goethe etc. Exegeții au identificat mitul genezei universului și apocalipsei (Scrisoarea I, ecou din V. Hugo); cosmogonia eminesciană (Luceafărul); singurătatea omului de geniu (Luceafărul, Scrisoarea I, Sărmanul Dionis, temă tratată de Alfred de Vigny, de Lermontov); tema iubirii cu influențe din creația lui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
moarte, dar n-are nici noroc". Cele 392 de versuri sunt distribuite în 98 de catrene, având menirea să reliefeze două planuri: universal-cosmic și uman-terestru. Planul universal-cosmic (macrouniversul sau Departele Luceafărului) și planul uman-terestru (microspațiul sau Aproapele fetei de împărat). Exegeții au stabilit o relație între "dat" și "dorit". Luceafărului (geniului) îi este dată cunoașterea universală, fericirea rece și dorește "o oră de iubire", iar fata de împărat (omul de rând), înzestrat cu noroc, aspiră pentru un singur moment spre veșnicie
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
naște iarăși oameni". Armonia și muzicalitatea versului s-a obținut prin varietatea de ritm și rimă (ritmul iambic, rima încrucișată), prin efecte eufonice, perioade iambice de 7-8 silabe, amintind de ritmul baladelor germane Teme, genuri și specii literare în "Luceafărul" Exegeții au identificat următoarele teme: tema timpului (timpul individual și timpul universal); tema spațiului (planul uman-terestru și planul universal-cosmic); tema cosmosului (haos, noaptea, cerul, luna, Luceafărul); tema naturii (pastelul cosmic); tema iubirii: idealul absolut de iubire, incompatibilitatea celor două lumi; tema
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
justifice Creația și cu atât mai puțin să o transfigureze" (Rosa del Conte). De reținut și portretul din final, care evidențiază contrastul dintre Dionis și Maria, "chipul unui tânăr demon lângă chipul unui înger, ce n-a cunoscut niciodată îndoiala". Exegeții au remarcat și ideea filosofică lumea ca teatru, în care oamenii interpretează roluri predestinate, cât și prezența cifrei șapte, cifră mistică, trimițând la facerea lumii. BIBLIOGRAFIE: Barbu, Constantin, Eminescu: poezie și nihilism, Editura Pontica, Constanța, 1991; Bhose, A., Eminescu și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
grup de tineri reveniți de la studii din străinătate: Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi și Titu Maiorescu. În 1867, Societatea a lansat revista Convorbiri literare, în care au publicat marii clasici ai literaturii române: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici. Exegeții au identificat trei etape în existența Societății Junimea: 1. Etapa 1863-1874 are un caracter critic și polemic, manifestat în domeniul limbii, al literaturii și al culturii; se organizau "prelecțiuni" populare pentru educarea maselor; se punea problema alcătuirii unor antologii de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
conceptul de absolut nu este unul filosofic, ci unul moral și atunci din demnitate recurge la sacrificiul de sine. Gelu Ruscanu este un personaj dinamic, multidimensional, un alter-ego al autorului, făcând parte din categoria lunaticilor care au văzut idei. Unii exegeți susțin că Gelu este un erou suprauman rătăcit într-o lume subumană. Concluzia lui Praida din finalul piesei este elocventă: "Pentru ceea ce năzuia el să înțeleagă, nici o minte omenească nu a fost suficientă până azi... L-a pierdut orgoliul lui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ziare și să discute politică; scena "fonciirii" este memorabilă, înfățișând confruntarea cu Jupuitu, agent de urmărire care venise după o taxă restantă, cu Ilie Moromete care spera într-o amânare, apelând la o serie de tertipuri: gesturi, vorbe răstite, agitație. Exegeții au remarcat spiritul independent al personajului Ilie Moromete, ironia, felul deosebit de a vedea lucrurile. Intra în conflict cu Tudor Bălosu și Jupuitu, iar pe de altă parte, îl măcina un conflict interior. Protagonistul apela deseori la un cod existențial la
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]