874 matches
-
dintre tradiție autohtonă/specific național și modernizare/occidentalizare cosmopolită. Și unii, și alții se află în căutarea unui „esențialism” artistic de factură abstracționistă: citadinist, constructivist și laic într-o parte, ruralist, autohtonist-contemplativ și spiritualist - în cealaltă. (În Literatura română și expresionismul, Ov.S. Crohmălniceanu a urmărit această continuitate din unghiul esteticii expresioniste). Și unii, și alții sînt adversari ai guvernărilor liberale și ai agendei acestora. România de după 1918 era - oricum - o cu totul altă țară decît cea dinainte de prima conflagrație mondială: provinciile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
numeroase imobile în stil cubist și constructivist (nu doar în București; sanatoriul din Predeal i se datorează în egală măsură), parte dintre ele reproduse fotografic și în Contimporanul, iar în plastică a practicat un amestec de abstracționism, realism, postimpresionism, cubism, expresionism și fovism. A fost, de asemenea, cel mai avizat teoretician și promotor al constructivismului în România. La începutul anilor ’30 face parte (ca și ex-avangardistul Ion Călugăru) din rîndul fondatorilor grupării Criterion. Urmare a prigoanei antisemite din perioada statului național
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românești, a cărei brazdă o adîncește și o răstoarnă a belșug cu fierul geniului său aspru și virgin”. Alături - o consemnare moderat-elogioasă a volumului În marea trecere de Lucian Blaga (poezie „cerebrală”) indică, o dată în plus, afinitățile de identitate cu expresionismul și bizantinismul „tradiționaliștilor” congeneri de la Gîndirea, fapt confirmat și de o „scrisoare” a lui Aderca adresată lui Ion Vinea (cf. „O zi la Brașov“, în nr. 3, 1923), în care „moderniștii” Lucian Blaga și Adrian Maniu sînt deplînși pentru colaborarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
circul pe scenă. Un fel de șpriț fără vin. Și o impostură în plus. (...) Hai la Circ. Maximum de varietate, minimum de efort cerebral. Reconfortat după spectacolul de circ, cobori ancora la cabaret... Feriți-vă de teatru... Atențiune...” Sinteză între expresionism, tehnolatria futuristă și purismul constructivist, concepția despre teatru a grupării „contimporane” are în centru personalitatea actorului. Marcel Iancu vede - virtualmente - în cinematograf arta-pilot a vremii, „din cauza mijloacelor de mecanizare, tipizare, viteză, ubicuitate”, militînd pentru regăsirea identității „esențiale” a tuturor artelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să subliniem totodată ponderea masivă - cel puțin egală cu aceea a literaturii - pe care au avut-o în economia revistei artele vizuale: arhitectura, sculptura, pictura modernă, teatrul și filmul, artele decorative. Acest constructivism hibrid, impur, impregnat de futurism și afin expresionismului, aliat, împotriva realismului și naturalismului, unor curente moderniste mai moderate (unele chiar cu iz tradiționalist), nu era totuși asumat ca program explicit, ci subordonat unei formule sintetice, prea generoase și vagi — „arta nouă” sau „curentul nou”. Numărul 57-58 dedicat „Interiorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tehno-științifică, bazată pe calcul și utilitate funcțională. Se vede bine (și) aici că punctul de întîlnire dintre constructivism și „mașinismul” futurist la Contimporanul este dat de atitudinea pozitivă față de tehnică, urbanistică și industrie, așa cum punctul de întîlnire dintre constructivism și expresionism este dat de cultul „anonimatului” colectiv, al „stilizării” și al „esențializării” formelor artistice, iar cel dintre constructivism, dadaism și onirismul suprarealist - de elogiul artei nonfigurative, sintetice și sincretice, bref de refuzul imitației exterioare. VI.4. Declinul. Etapa postavangardismului „eclectic” (1929-1932
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
comentatorilor, senzația generală de postsimbolism heterodox, incapabil să „facă pasul” decisiv către forme cu adevărat radicale de modernitate. S-a vorbit, cu temei, despre o angoasă expresionistă care ar circula prin venele acestui tip de proză poetizantă, cu precizarea că expresionismul nu a fost asimilat în literatura română pe filiera avangardei, ci apare mai mult ca ingredient secundar în cadrul unor tendințe artistice dintre cele mai diverse. Parcurgînd însă fragmentele publicate de Vinea în Contimporanul și comparîndu-le cu variantele incluse în Paradisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fiu-tată, născută inconștient în copilărie și devenită nevroză obsesională a maturului), explorarea îndrăzneață a traumelor sexualității infantile (v. „agresarea” micului Darie de către cele două fete prepubere) și elementul oniric/halucinatoriu sînt trăsături afine suprarealismului, așa cum grotescul coșmaresc trimite la poetica expresionismului; înaintea „autentiștilor” autohtoni (Camil Petrescu, Eliade, Sebastian). Paradisul suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e mai prețioasă decît orice „adevăr” documental. Teatralitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e mai prețioasă decît orice „adevăr” documental. Teatralitatea și stilizarea expresionistă caracterizează - nu mai puțin - nuvelele „Luntre și punte“ și „Cu inima’n cap“ (v. și analizele lui Ov.S. Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar elementele de „magie erotică” și de obsesie sexuală dilatorie bîntuie și prin scurtele proze din Descîntecul. Prețuit de cvasitotalitatea criticii moderniste interbelice (G. Călinescu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Lucian Boz ș.a.), Paradisul suspinelor a avut, totuși, „ghinionul” de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rigidă e jertfită și lăsată fotografilor”), „sforțarea înceată a picturii de a se degaja de constrîngerea realității pentru o cît mai liberă interpretare și alcătuire subiectivă a lumii”, specularea impresionistă a „vibrațiilor colorate, în varietatea și surpriza lor deconcertantă”, apoi expresionismul care „a renunțat la detaliu pentru a degaja esențialul” și, în fine, „abstractismul” picturii pure, autoreflexive, care „nu mai e nici interpretarea lumii din afară, nici nu caută un punct de sprijin în ea. E lăuntric și personal. Pornește de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la revista pe care o redacta, spre traducere și publicare într-un viitor unu. Ceea ce n-am făcut. Acel material se află și astăzi în arhiva mea. Nepublicîndu-l, a prevalat părerea lui Roll, noi, de pe pozițiile suprarealismului, depășisem constructivismul și expresionismul Sturm-ului. Cred că purtarea noastră a fost cam șolticărească și a supărat pe corifeul avangărzii germane” (op. cit., p. 289). M.H. Maxy, redactor al Contimporanului pînă la ruptura din 1925, a expus în 1922 la Berlin, sub egida grupului Sturm al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de număr în paginile revistei lui Vinea și Iancu și comentată, în numeroase rînduri, elogios. Afinitățile dintre cele două publicații sînt numeroase, mergînd de la eclectismul expresionisto-constructivist cu influențe futuriste pînă la interesul pentru popularizarea avangardelor „periferice”. În Literatura română și expresionismul, Ov.S. Crohmălniceanu menționa reproducerea unor lucrări de Marcel Iancu, M.H. Maxy și Mattis Teutsch, precum și publicitatea pe care Sturm-ul o făcea Contimporanului (faptul poate fi de altfel constatat și din consultarea colecției). Criticul se înșală însă exemplificînd culminarea acestui „interes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al noului curent „integralist” - îi indică dramaturgului italian o cale vizînd „cît mai strînsa colaborare între arte”, definindu-și astfel sintetic opțiunea programatică: „INTEGRALISMUL. Considerîndu-l ca o sinteză științifică și obiectivă a tuturor sforțărilor estetice pînă în prezent încercate (futurism, expresionism, cubism, suprarealism etc.), totul pe fundamente constructiviste, și tinzînd să resfrîngă viața intensă și grandioasă a secolului nostru răscolit de vitezele mecanicismului, de inteligența rece a inginerului și de triumful sănătos al sportsman-ului, - integralismul vă oferă garanțiile artei viitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
era străină de principiile pe care le susținea în artă și literatură Der Sturm. Ele sînt proprii esteticii expresioniste (...) dar o notă particulară le-o dă rolul capital chemat să-l joace în cadrul lor tocmai actul «constructiv»” (Literatura română și expresionismul, ed. cit., p. 110). În volumul East-European Avangardism, english version - Pàl Varnai, Akademiai Kiado, Budapest, 1992, Endre Bojtar face însă o distincție clară între prima etapă, expresionist-activistă a revistei și faza a doua, constructivistă, afină programului de la Contimporanul: The expresionism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresionismul, ed. cit., p. 110). În volumul East-European Avangardism, english version - Pàl Varnai, Akademiai Kiado, Budapest, 1992, Endre Bojtar face însă o distincție clară între prima etapă, expresionist-activistă a revistei și faza a doua, constructivistă, afină programului de la Contimporanul: The expresionism of Ma, called activism, was, from 1922, replaced by constructivism (p. 74). Una dintre mărturiile prieteniei dintre Támas Aladár și Ion Vinea este scrisoarea celui din urmă către Tristan Tzara, reprodusă în revista Manuscriptum, nr. 2/1981 (43), anul XII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
răstimp de la independență, apariția modernismului avangardist fiind asimilată apariției preocupărilor pentru forma artistică (și a mișcării denumite „formiste”): „în ambele centre intelectuale poloneze, Cracovia și Warșovia, se formează grupările moderniste numite «formiste». Formiștii din Cracovia, mai radicali, reprezintă futurismul și expresionismul, iar cei din Warșovia s-au oprit la formula cubism-expresionism. Pînă în 1920, formiștii desvoltă o activitate foarte vie și, în graba ei, febrilă ediții noui, conferințe, expoziții. Societatea reacționează în feluri deosebite (...) Apoi, nouile postulate (...) se acomodează gustului popular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ediții noui, conferințe, expoziții. Societatea reacționează în feluri deosebite (...) Apoi, nouile postulate (...) se acomodează gustului popular”. Autorul articolului consemnează „compromisurile” cu linia moderată a revistei Rhytm (echivalent modernist al maghiarului Nyugatt). Este taxat — în spiritul „masculin” al futurismului și constructivismului — expresionismul „feminin” și „sentimental”: „Dela 1920 mișcarea slăbește. Se ivesc nouile curente întoarcerea la clasicism. Formiștii pierd terenul. Exodul începe mulți, neputînd trăi în atmosfera ostilă, emigrează. Vai, soarta de totdeauna a artistului polonez este de a găsi desvoltarea și succesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Se pare că în cauză era numărul 2 al revistei Integral, unde M.H. Maxy (ex-Contimporanul) publicase un articol intitulat „Regia scenică-decor-costum“, în care, preamărind reforma teatrală „cu accente spre desăvîrșire în Rusia”, afirmă că aceasta a fost realizată — după declinul expresionismului din Germania — în țara sovietelor, prin „Tairoff și în special Meyerhold”. Nu lipsește un elogiu al revoluției „constructiviste” sovietice: „Și dacă efectul tuturor svîrcolirilor teatrale se resfrînge în toate țările europene, aportul constructiv nou îl aduce Rusia, singura influențată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și ultimă mențiune notabilă a avangardei de peste Nistru vom întîlni abia în numărul 100 al Contimporanului (martie 1931), unde este publicat un articol-necrolog despre „Maiakovski“. Textul din Contimporanul oferă o caracterizare avizată a poeticii autorului rus, datoare — în parte — influenței expresionismului german: „Wladimir Maiakovski. Șeful futuriștilor ruși comuniști cîștigase o notorietate mondială grație traducerilor în limba germană a poeziilor lui. Maiakovski a avut marele merit de a urma exemplul expresioniștilor germani din preajma lui 1900 — în speță Arno Holz — și eliminînd vocabularul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în Integral, nr. 2) sau „Comedia în patru acte” semnată de Sergiu Dan și Romulus Dianu (în Contimporanul, nr. 96-97-98) se înscriu, timid, în linia experimentelor lui Marinetti & Co. Gruparea „Poesis”. Primele ecouri ale teatrului expresionist în România Despre difuziunea expresionismului în teatrul românesc interbelic a spus deja ce era de spus Ov.S. Crohmălniceanu în competenta monografie comparatistă dedicată fenomenului în speță. Defazajul față de centrul de emergență al curentului - Europa Centrală - este marcat: „Cîteva spectacole cu Erdgeist, comedia tragică a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din Paris - manuscrisul piesei Les puits de Maule, o dramatizare în patru acte și patru tablouri a scenei de vrăjitorie din romanul Casa cu șapte frontoane al lui Nathaniel Hawthorne. Toate cele trei texte menționate au rămas în sertarele autorului... Expresionism iudaic. Trupa de teatru idiș din Vilna Stabilită din 1924 la București prin eforturile lui A.I. Zissu, trupa de teatru idiș din Vilna a adus cu sine - pe filiera culturii ruso-germane - o autentică experiență expresionistă în regia de teatru din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Marc Chagall. A abuzat de culoare ca să înfrăgezească un text nul. Regia - contînd numai pe suprafețe - a imprimat spectacolului un ritm unitar de pictură murală. Ca în vis, figurile desprinse de pe zid s’au mișcat, ochiul nu pipăia volum...”. Expresionismul iudaic central-european care infuzează, în parte, creațiile lui Călugăru sau Fundoianu nu poate fi separat de mistica hasidică proprie tîrgurilor evreiești din Galiția: „Nu este o întîmplare că teatrul idiș, care s-a inspirat din viața ei și l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și l-a interesat atît pe Kafka, s-a distins prin astfel de înclinații spontane, umplînd scena cu chipuri schimonosite de suferințe și de spaime atavice, cu personaje pocite de beteșuguri și transfigurate de exaltare mistică” (Crohmălniceanu, Literatura română și expresionismul, ed. cit., p. 136.) Un comentariu din Integral nr. 8 despre succesul de la Teatrul Central cu piesa Căsătoria, de Gogol, în regia lui I. Sternberg, salută reacțiile favorabile ale lui A. Hefter, F. Aderca și T. Arghezi, replicînd acuzatorilor că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un fenomen specific secularismului/laicismului mentalității moderne și postmoderne, iar avangardele nu au făcut decît să-i imprime vehemența/violența proprie marilor rupturi... În altă parte, autorul arată că, spre deosebire de „importanța muzicii wagneriene în geneza simbolismului”, în cazul cubismului și expresionismului, „influența dominantă exercitată n-a mai fost cea muzicală, ci cea plastică”, cele două „directive” aflîndu-și originea directă în „transformările teoretice și practice ale picturei și sculpturei moderne”. Ambele apar prin 1910-1911, numai că în Franța „precursorii s’au manifestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
două „directive” aflîndu-și originea directă în „transformările teoretice și practice ale picturei și sculpturei moderne”. Ambele apar prin 1910-1911, numai că în Franța „precursorii s’au manifestat mai mult pe terenul realizărilor, în Germania pe terenul teoretizărilor”: „Și cubismul, și expresionismul reprezintă tocmai lupta de emancipare a sufletului de sub sclavia naturii. Acest proces de supraspiritualizare, pe care l’am găsit o caracteristică mai generală a artei nouă, ar fi greșit să’l localizăm numai în Germania, cum fac unii critici”. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]