1,796 matches
-
vieții în literatura veche românească”, VTRA, 1975, 7; Mihai Ungheanu, „Orizonturile vieții în literatura veche românească”, LCF, 1975, 33; V. Fanache, „Orizonturile vieții în literatura veche românească”, ST, 1975, 8; Constantin Hârlav, „Orizonturile vieții în literatura veche românească (1520- 1743)”, „Făclia” (Cluj), 1975, 8841; Nicolae Manolescu, Urmele omului, RL,1975, 39; Dan Cristea, Alecsandri, portret interior, LCF, 1977, 26; Mircea Popa, Doina Curticăpeanu, „Vasile Alecsandri-prozator (Profilul memorialistului)”, RITL, 1977, 4; George Țâra, „Alecsandri-prozator”, ECH, 1977, 11-12; Vlad, Lectura, 86-93; Zaciu, Alte
CURTICAPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286605_a_287934]
-
literar se remarcă prezența lui Victor Eftimiu, care colaborează de la primul număr cu povestirea El haiduc Bujor, urmată de Kiriakitza și Una serenata, a lui Brătescu-Voinești cu Un accidente. Din proza lui I. L. Caragiale se publică, în limba franceză, O făclie de Paste și 25 de minute. Cezar Petrescu e prezent cu El cămin de Corcho și La aventură, Liviu Rebreanu cu un fragment din Ciuleandra. Li se adaugă un articol inedit al lui Liviu Rebreanu, Două latinități, apărut în numărul
DACIA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286646_a_287975]
-
demență, scrânteala cârciumarului Stavrache fiind pricinuită de o anxietate prelungită în care se insinuează frica. Frica îngrozitoare, paroxistică frânge ușor fragilul echilibru nervos al hangiului Leiba Zibal, echilibru și așa avariat de boală, de traumele suferite începând din copilărie (O făclie de Paște). Nici măruntul funcționar Lefter Popescu nu suportă șocul pe care i-l provoacă mai întâi iluzia câștigului la loterie, apoi colosala decepție. Între nădejde și disperare, interioritatea lui se destramă, pradă unei tragicomice surescitări (Două loturi). O problemă
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
mondială, I.L. Caragiale este, probabil, cel mai mare dintre autorii dramatici necunoscuți. EUGEN IONESCU SCRIERI: O întâmpinare personală în cestiunea Teatrului Național, București, 1888; Teatru, pref. T. Maiorescu, București, 1889; Năpasta, București, 1890; Note și schițe, București, 1892; Păcat.... O făclie de Paște. Om cu noroc, București, 1892; Teatru, I-II, Iași, 1894; Schițe ușoare, București, 1896; Culisele chestiunii naționale, București, 1896; Sfânt-Ion. Baladă haiducească, București, 1897; Notițe și fragmente literare, București, 1897; Schițe. Traduceri și originale, Iași, 1897; Momente, București
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Zamfirescu (Furfanțo, 1900), N. Volenti (O idee fixă, 1892) ș.a. Tonul general este însă moderat, exprimând un realism cuminte: I. Al. Brătescu-Voinești (care tipărește câteva din cele mai izbutite nuvele ale sale, precum Pană Trăsnea Sfântul, 1893), I. L. Caragiale (O făclie de Paște, 1889), I. Popovici-Bănățeanul (În lume. Din viața meseriașilor, 1892) și, mai ales, Duiliu Zamfirescu, ale cărui nuvele s-au tipărit aici, aproape toate, între 1885 și 1911. Note accentuate de satiră socială se ivesc la I. Negruzzi (ale
CONVORBIRI LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
Cronica Moldovei”, „Noua revistă română”, „Curierul Bacăului”, „Gândirea”, „Cugetul românesc”. În mai 1915, B. editează la Bacău, împreună cu Ion Iordăchescu și Șmil Kraus, „Orizonturi noi”, publicație modernistă în care folosește și pseudonimele Geovas,Vag, Geo Vas. Macedonski îl recomandă în „Făclia” (ianuarie 1916) în acești termeni: „Bacovia. Acesta este pseudonimul unui tânăr din Bacău, d. Vasiliu, admirabil poet, dar a cărui modestie l-a ținut în umbră cu tot nemărginitul lui talent. Era aproape un copil, când în 1902 a venit
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Plomb, ed. bilingvă, tr. Miron Kiropol, pref. Basarab Nicolescu, Iași, 2000; Opere (Poezii. Proză. Publicistică. Corespondență. Destăinuiri), îngr. Mircea Coloșenco, introd. Eugen Simion, București, 2001. Repere bibliografice: I. Ludo, Un poet al toamnei, „Absolutio”, 1913, 25 decembrie; Al. Macedonski, Bacovia, „Făclia”, 1916, 7; Aderca, Contribuții, I, 331-332, 442-444, II, 167-170; Fundoianu, Imagini, 133-136, 170-177, 224-228, 323-325; Davidescu, Aspecte, I, 25-26, 231-236; Lovinescu, Scrieri, I, 403-407, IV, 581-584; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 1927, 312-316; Camil Petrescu, G. Bacovia, RVVR, 1922
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
e văzută de ceilalți ca un fel de „turbare”, dar „mielul” (personajul e construit cu sugestii caracterologice din Mitică Popescu al lui Camil Petrescu și Alexandru Andronic al lui Mihail Sebastian), ajutat și de întâmplare, înfrânge birocrația. Ziaristul Chitlaru, de la „Făclia vie”, luptă cu demagogia redactorului-șef ori cu înscenări și acuzații nedrepte, instituindu-se într-un fel de exponent al „opiniei publice”. O „eroină”, directoarea de teatru Alexandra Dan, își face un examen de conștiință și constată că de fapt
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
în 1923 din inițiativa lui I. G. Duca, este scrisă aproape în întregime de A. El rămăsese adeptul modelului cultural german și biciuia haosul social de după război. Apar aici Belșug, Amintirile ierodiaconului Iosif. Varietatea publicisticii sale (în „Viața românească”, „Rampa”, „Făclia”, „Gândirea”, „Contimporanul”, „Clipa”, „Clopotul”, „Lumea”, „Integral”, „Țara noastră”, „Adevărul literar și artistic”, „Sinteza”, „Viața literară”, „Ramuri” ș.a.), neaderența la vreun program, agresivitatea polemicilor, forma lor artistică fac din A. un gazetar fără egal. Poetul, în schimb, era parțial cunoscut, cu
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Cluj (1959), economist la Întreprinderea de Utilaje de Transport Cluj (1959-1965), director al filialei Fondului Plastic din Cluj (1965-1969). A făcut parte din redacțiile revistelor „Luceafărul” (Timișoara), „Tinerețea”, „Generația de mâine” (Oravița) și a colaborat la „Colț de țară”, „Fruncea”, „Făclia”, „Vestul”, „Vremea”, „Universul literar”, „România de mâine”, „Orizont”, „Steaua”, „Tribuna”, „Utunk”. A mai semnat Marius Nicoară, Ion Ulmu, Panait Vardaru, Nona Vida, Laurențiu. A debutat la 16 ani, cu poezia Un trandafir, în revista școlară „Luceafărul” (Timișoara), iar editorial cu
BELLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285694_a_287023]
-
rece, Timișoara, 1982; Lebăda solară, București, 1984. Repere bibliografice: I. Jivi-Bănățeanu, Tânărul poet Pavel Bellu, „Luceafărul”, 1936, 11; E. Secoșan, „Candelabre albastre” de Pavel Bellu, „Reșița”, 1937, 40; M. Georgescu, „Flori de piatră”, VS, 1940, 2406; I. Arcaș, „Elogiul simplității”, „Făclia” (Cluj), 1967, 6408; Petru Poantă, „Blaga în marea trecere”, „Făclia”, 1970, 9 august; Ion Cocora, Avram Iancu, TR, 1973, 10; Nicolae Țirioi, Barocul bănățean, O, 1973, 7; Ungureanu, Imediata, I, 59, 102-103; Nicolae Țirioi, „Focul rece”, „Drapelul roșu”, 1982, 11
BELLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285694_a_287023]
-
Jivi-Bănățeanu, Tânărul poet Pavel Bellu, „Luceafărul”, 1936, 11; E. Secoșan, „Candelabre albastre” de Pavel Bellu, „Reșița”, 1937, 40; M. Georgescu, „Flori de piatră”, VS, 1940, 2406; I. Arcaș, „Elogiul simplității”, „Făclia” (Cluj), 1967, 6408; Petru Poantă, „Blaga în marea trecere”, „Făclia”, 1970, 9 august; Ion Cocora, Avram Iancu, TR, 1973, 10; Nicolae Țirioi, Barocul bănățean, O, 1973, 7; Ungureanu, Imediata, I, 59, 102-103; Nicolae Țirioi, „Focul rece”, „Drapelul roșu”, 1982, 11 970; Al. Jebeleanu, Elogiul simplității, O, 1985, 12; Al. Husar
BELLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285694_a_287023]
-
faptul că manuscrisul primului volum de nuvele, Hanul roșu, purta inițial titlul Povestiri bolnave. Aici este povestea unei răzbunări și, până la un punct, ea poate fi situată în descendența unor pagini celebre, Moara cu noroc de I. Slavici sau O făclie de Paște de I. L. Caragiale. Nimic fantastic în această relatare detașată a dramei, doar o hiperbolizare a realului, care crispează și îl neliniștește pe cititor. În Semn rău (titlul inițial - Tolea, 1940) este, în esență, prezentat un caz de fotofobie
BENES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285697_a_287026]
-
munții-n urmă Și mâl * zvârliți pe acel petec alb Ce pe pământ mai îndrăznește-a fi! {EminescuOpVIII 46} Aprindeți codrii noștri și ardeți Această rană a istoriei, Această bubă neagră-a Omenirei, Acest blestem ce arde în popoară, Luați făclia și ardeți-i ochiul Acestui crud titan numit pămînt! Să intre dar! Să vie! Ce voiește? DOCHIA Toți sânt nebuni de furie, o Doamne! Și nici un ochi nu vede clar aici. O țara mea! O Dacie! Unde mergi? B[ORIS
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
am întors în cetatea de marmură din vârful Sionului, rupt-am de pe mine hainele de aur și le-am aruncat pe ele... iar chitera mea de aur am zdrobit-o de stâlpii de marmură a bisericei. Răsuna biserica luminată de făclii de ceară albă, numai sufletul meu era mut și sterp și turbăciunea cruntă rânjea din fundul gândirilor mele. Solomoane, împărat al iudeilor! Tu, înțelept, muiai degetele tale molatece în sunetele sfinte a arfei lui Dumnezeu și coardele sale [de] aur
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
șapte părți deodată tot Bizanțul e aprins Și din șapte laturi flăcări pe cetate s-a întins, Ard în vânt palaturi nalte, marea *-n valuri * este caldă Și fântâni înviforate * prin zidiri vuind se scaldă, Turnuri negre de cetate ca făclii ei le aprinde Și lui Muhamed în arme * ca făclii i le întinde Numai negri nouri cerul, arde grindă, cade ușă, Pe oraș căzu o ploaie de scântei [și] de cenușă. Din potopul cel de flăcări se înalță din ruine
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
laturi flăcări pe cetate s-a întins, Ard în vânt palaturi nalte, marea *-n valuri * este caldă Și fântâni înviforate * prin zidiri vuind se scaldă, Turnuri negre de cetate ca făclii ei le aprinde Și lui Muhamed în arme * ca făclii i le întinde Numai negri nouri cerul, arde grindă, cade ușă, Pe oraș căzu o ploaie de scântei [și] de cenușă. Din potopul cel de flăcări se înalță din ruine, Neatins, palatul mândru de-mpărați, ca o minune, Cu-a
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-n Putna, era noapte: Cel din urmă din Mușatini își trecuse-al morții vad, Trupul lui înalt și tânăr sta lungit pe crengi de brad, Galben, mândru și în moarte, înainte-ne-l văzum Se suia în nalta boltă din făclii un negru fum; Atunci [tu] veniși [nainte] și, pe braț, greoaia cască, "Dumnezeu n-a vrut Moldovei alt Mușatin să se nască, Cu acesta se încheie tot trecutul până ieri, Am rămas de capul nostru - ce ne facem dar, boieri
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Va sta-n Eternitate - cât lumea în abis. Eu, anul aspru, palid, adus-am vijelii Și... (arată la ruina fumegîdăa satului) legea mea e moartea... gîndirile-mi - pustii! Gândirea mea e moarte, visarea: vijelii, Eu duc prin visul vremi a arderei făclii! Ieșit-am eu, ca astăzi națiunea ta s-o sting! Privește-n noaptea lumei!... A morții albă pară Adoarme orice popol ce astăzi e să moară!... {EminescuOpVIII 260} Atins-am cu paloarea-i poporul tău român Și-acum din umbra
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
miile-i decade Și-nmormîntînd-o-n caos întins, fără de fine, Zburând negre și stinse surpatele lumine, Că bolta surp-albastru-i, o uriașă raclă, Că soarele-i jăratic, ultima lumii faclă Să văd caosul este al lumilor sicrii Că sori mai pâlpâi - roșii, gigantece făclii - Ș-apoi se sting. Nimicul lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde Atunci gintea-nviată din suferințe lungi Să moară, națiunea - atunci! și - nici atunci! Căci nu, nu mor Titanii din zilele bătrâne, Mai iute scutur munții, scot lumea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
sferei castele înstelate. Cerul, din rădăcină nălțîndu-se, decade Târând cu sine timpul cu miile-i decade. Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Zburând negre și stinse, surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi - roșii gigantice făclii - Ș-apoi se sting. Nimicul lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, voi crede c-ai învins! Căci, dacă ești arhanghel al morții cei bătrâne, Atunci ești drept, căci numai ea este dreaptă-n lume
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-ți n-o știe, Dar vezi... nu vezi tu colo... apare-un chip d-omăt... Cu glasu-i ea te cheamă încet... tot mai încet... Auzi! vîntu-n ruine și undele se vaier; De mâne diafane - nu vezi - - duse pin aer, Colo făclii de smoală, lumini de roșii torții Ce noaptea o pătează în trist lăcașul morții. Adâncul întuneric îl taie, îl rărește Și fulgeră-n columne și bolțile roșeste. Acum, acum ea iarăși pin tremurânde facle Coboară scări de piatră a uriașei
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
lor de-a o urma și ar fi contribuit în mod simțitor la consolidarea poziției lor zguduite; căci își aduceau aminte destul de aievea că tocmai aceste două orașe cari cereau cu atâta stăruință ajutor fuseseră acelea care ridicaseră întîi și-ntîi făclia răzvrătirii contra dominațiunii latine. Se putea aștepta o puternică și favorabilă schimbare în sentimentele grecilor daca latinii vor păși ca mântuitori ai acestora. O puternică ceată de latini purcese din Constantinopol pentru a scăpa cele două orașe, tăbărî mai întîi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
învenină toate relațiile sociale și duse ura și persecuția pîn-înlăuntrul relațiilor de căsătorie și de înrudire. Cele două partide rupseră orice comunitate întreolaltă, se fereau una de alta în societate și în daraverile negustorești, ba chiar între frați se ardică făclia certei religioase. Schisma, pospăită pe dinafară și numai abia de catră împăratul, irupse fățiș în cler și popor c-o pornire îndoită și fără măsură, iar partidele întărîtate aruncau una asupra alteia pline de turbare anateme și contraanateme. Nichifor, despotul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
au făcut ca din sufletul omenesc, de-o compunere dualistă, să răsară și să iasă la suprafață între români și bulgari, ce trăiau într-o stare mai primitivă, tocmai partea întunecoasă, laturea umbrei cu elementele ei distrugătoare și lacome, pentru că făclia patimelor e pururea mai aprinzăcioasă decât aceea a rațiunii treze și a științei și pentru că scoaterea la iveală a elementului egoistic dintr-un popor nu-i numai mai ademenitoare, ci se poate executa cu mai puțină osteneală decât îmblînzirea propriului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]