894 matches
-
ambițiile pe care le resimte și pasiunile pe care le provoacă, Pariziana este un personaj shakespearian. Valorile realizării individuale ale femeii pariziene au subminat religia feminină a dragostei în folosul unei iubiri mai puțin condiționate, mai putin omniprezențe și al falsității sentimentelor împărtășite. Neantul emotiv și incapacitatea de atașament afectiv duc la solitudinea să metafizica. Pariziana de la sfârșitul secolului este mai îndrăzneață în pasiunea să: ea schimba și inversează rolurile în geometria baletului intim, devenind agent activ al scandaloaselor povești de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ca apropiere înțelegătoare de esența ființei umane”. În Dovezi de iubire ce nu se mai termină (1981) narațiunile devin din nou instantanee cu reverberații reflexive, parabole concomitent acide și vibrante, în care primează lupta dintre sinceritatea, candoarea personajelor și ipocrizia, falsitatea unei ambianțe corupte, lipsite de armonie și frumusețe. Ridiculizarea sloganelor politice, ironia, afirmarea „dreptului de a gândi liber” sunt emblematice. Regăsirea sinelui, recuperarea identității, refuzul de a face parte dintr-o masă amorfă și dorința de afirmare a individului duc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
să-i corijeze elegant confuziile pe care le făcea în domeniul matematicii, știință exactă care nu admite speculațiile. În stilul său caracteristic, elegant și onest, în două articole de răspuns publicate în aceeași revistă, Paulescu reia argumentația și demonstrează punctual falsitatea afirmațiilor unui materialist și darwinist îndărătnic, ridiculizându-l întocmai ca pe profesorul Leon, situația devenind de-a dreptul penibilă pentru Voinov în cel de-al 2- lea articol „Dovezi nevalabile”. Multe din afirmațiile lui Paulescu folosite ca argumentație în această
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
o concesiune. Abia acum se ajunge la respectarea citatului clasic al lui Eutropiu, potrivit căruia colonizarea Daciei s-a făcut cu oameni aduși "Ex toto orbe Romano". Adresând ab contrario teza originii italice a coloniștilor romani, manualele interbelice insistă asupra falsității acesteia. Spre exemplu, I. Floru (1923) combate direct proveniența italică a coloniștilor, indicând că "din Italia nu s-au adus coloniști, căci tocmai acolo populația era foarte rară și însuș Traian a luat măsura, ca din Italia să nu se
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
declară franc autoritatea.328 Totuși, viața ei devine singurul exemplu, în ultimă instanță, la care apelează, cu toate că este marcată de ideologia patristică a vremii. Târgoveața reușește o performanță demnă de un mare orator: îi manipulează pe ceilalți, chiar dacă se sesizeză falsitatea preceptelor pe care le impune.329 „Percepe cuvintele, ca și sexul sau banii, drept arme strategice în războiul dintre sexe și își prezintă tacticile verbale ca un fel de răscumpărare împotriva bărbaților din viața ei.”330 Asistăm la lipsa unei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în mod vădit, ne conturează o lume a decăderii eclesiastice, a optării pentru malefic, perceput desigur ca o înclinație permanentă spre deliciile vieții mundane. 551 Ibidem, p. 257. 552 Ibidem, vol. I, p. 248. 150 Am remarcat în capitolul precedent falsitatea vocației stareței din suita pelerinilor, preocuparea ei excesivă pentru manierele lumeși și pentru afișarea unui comportament aristocratic, pretențiile de instrucție îngrijită, lipsa unei cunoașteri reale a dogmelor Bisericii, superficialitatea și naivitatea credinței, care se limita la afișarea unui simplu pietism
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
elevată, a meditației gratuite sau a abstracțiunilor. Devine o lume a carnalului care se delectează în erotismul afișat, un fel de caricatură care deseori seamănă cu o bufonerie, este plebeie și arată cu degetul spre tot ceea ce reprezintă spiritual, abuz, falsitate, un univers care, totuși, mai păstrează ceva din viața cavalerească de altădată. Devine o nouă „comedie”, nu una divină, ca cea a lui Dante, ci o alta, total mundană. 571 Decameronul și Povestirile din Canterbury pot fi supranumite o Commedia
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ale lumii percepute. Astfel, imaginația a fost definită ca "facultatea pe care o are spiritul de a produce imagini" 7. "Viziune asupra lumii", așa cum credeau epicureicii, "afecțiune a corpului", în concepția lui Descartes și a raționaliștilor, "stăpână a înșelăciunii și falsității", după Blaise Pascal, imaginația are ca nucleu gnoseologic puterea de a crea 8. Imaginarul, ca modalitate de creație și ca evadare din chingile individualității 9, construiește un sistem de relații coincidentia oppositorum dintre "eu" și "lume". Pentru J. P. Sartre
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se interesează de ceea ce este posibil. De aceea, chiar și atunci când este complet dezvoltată, fizica nu dă o descriere fenomenologică a stărilor de lucruri. În fenomenologie este vorba întotdeauna doar de posibilități, adică de sens, nu de adevăr și de falsitate.“62 Unei cunoștințe din ultimii ani ai vieții, care l-a întrebat de ce a revenit la filozofie în 1929, Wittgenstein i-a dat un răspuns simplu: „Deoarece în acel moment eu am simțit că am gândit mai mult și cu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
socoteală fără prejudecăți de complexitatea și specificitatea experienței noastre. Din acest punct de vedere, atât afirmarea, cât și negarea unei poziții filozofice sunt, în egală măsură, condamnate eșecului.“ Toulmin adăuga: „El nu voia să convingă pe nimeni de adevărul sau falsitatea a ceea ce spunea. Wittgenstein voia mai degrabă să-l pună pe cel care îl asculta în situația de a vedea singur tăria sau slăbiciunea tuturor concepțiilor susținute de noi... Poate cea mai importantă experiență pe care am câștigat-o din
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
între Tractatus și Critica rațiunii pure.) Distincția dintre universul posibilităților și universul faptelor se exprimă în distincția dintre sens și adevăr, o distincție exprimată deosebit de clar prin caracterizarea propozițiilor ca imagini. Sensul propoziției nu depinde de fapte, spre deosebire de adevărul sau falsitatea ei. 2.02: „Imaginea reprezintă o stare de lucruri posibilă în spațiul logic.“ 2.21: „Imaginea concordă cu realitatea sau nu; ea este corectă sau incorectă, adevărată sau falsă.“ 2.221: „Ceea ce reprezintă imaginea este sensul ei.“ 2.222: „Adevărul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
2.02: „Imaginea reprezintă o stare de lucruri posibilă în spațiul logic.“ 2.21: „Imaginea concordă cu realitatea sau nu; ea este corectă sau incorectă, adevărată sau falsă.“ 2.221: „Ceea ce reprezintă imaginea este sensul ei.“ 2.222: „Adevărul sau falsitatea imaginii stă în concordanța sau neconcordanța sensului ei cu realitatea.“ 2.223: „Pentru a stabili dacă o imagine este adevărată sau falsă trebuie să o comparăm cu realitatea.“ 2.224: „Considerând doar imaginea nu putem determina dacă este adevărată sau
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
stărilor de lucruri atomare“. Propoziția elementară este adevărată dacă starea de lucruri atomară există și e falsă dacă starea de lucruri atomară nu există. Totodată, în 4.41 se precizează: „Posibilitățile de adevăr ale propozițiilor elementare sunt condițiile adevărului sau falsității propozițiilor.“ S-ar putea înțelege, prin urmare, că nu numai propozițiile, dar și propozițiile elementare sunt „imagini“, că și ultimele, nu numai primele, au un conținut descriptiv. Descrierea pe care o dau propozițiile faptelor s-ar constitui din descrierile cuprinse
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
descriu stări reale, dintre enunțurile limbajului „fenomenologic“ și ale limbajului comun, dintre propoziții cu sens și nonsensuri, modalităților de a stabili sensul unei propoziții care descrie realitatea. Sensul unei propoziții este dat de modul cum se decide asupra adevărului sau falsității ei. Înțelegem propoziția dacă știm acest lucru. „În acord cu principiul meu, două ipoteze trebuie să fie, potrivit sensului lor, identice dacă orice experiență posibilă care o confirmă pe prima o confirmă și pe a doua. Dacă, prin urmare, nu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
oamenii ar fi cocoșați ținuta dreaptă ar fi socotită o monstruozitate.” (H. de Balzac) CÎți dintre noi - spune G. Papini - n-am fost victima unei duble realități: „Adevărul de aici e greșeală dincolo. Adevăr dintr-un punct de vedere și falsitate din altul”. La rîndul său, M. Eminescu afirmă: „Adevărul nu rezultă din deduceri logice decît numai În matematică”. Pentru că, În lumea sentimentelor, rareori adevărul dobîndește o semnificație comună pentru ambii parteneri ai sentimentului respectiv, fiecare dintre ei crezînd nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
erorile „de macaz” legate de iluzie, de absența cinstei sau a rigurozității, de refuzul limitelor și al disciplinei. De notat că aceste slăbiciuni Îl pot influența direct pe individ, dar acesta poate deopotrivă să cadă pradă acestora: minciuna, escrocheria și falsitatea plutesc În aer. Jupiter-Pluto Conjuncțiile Jupiter-Pluto au loc o dată la doisprezece ani și jumătate și, ca atare, se suprapun practic peste ciclul lui Jupiter. Ultima s-a produs la finele Scorpionului, În noiembrie, și decembrie 1994, iar următoarea va avea
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
post-traumatică” sau „sindromul subiectiv comun” etc.), - în fazele de debut al unor boli psihice grave (schizofrenie). Sindromul obsesiv Fenomenele obsesive sunt reprezentate prin gânduri, amintiri, impresii patologice care apar independent și împotriva voinței bolnavului, repetându-se permanent și incoercibil; de falsitatea acestora bolnavul este conștient, dar, cu toate acestea, nu se poate elibera de ele. F. Leuret descrie, la începutul secolul al XVII-lea agorafobia. Moritz (1783) descrie frica obsedanta de apoplexie. Esquirol descrie monomaniile, iar Trélat delimitează la folie lucide
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
autoacuzare, ruină, negație, de inferioritate sau de culpabilitate. În ceea ce privește mecanismul ideilor delirante, modul de formare și dezvoltare al structurilor delirante, se disting mai multe aspecte psihopatologice: Percepția delirantă, sau „delirul halucinator” reprezentând o percepție anormală, halucinatorie. Interpretarea delirantă este expresia falsității gândirii care interpretează, ca fenomene reale și acceptabile moral, aspecte care sunt contrare adevărului și imorale. Intuiția delirantă este interpretarea delirantă a realității în virtutea unor tendințe proprii bolnavului. Fabulația sau delirul de imaginație, cu caracter productiv. H. Ey consideră că
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sentimentul penibil de a nu fi înțeles de ceilalți, de a se simți izolat între oameni. Sentimentul de „a fi neînțeles de ceilalți” este compensat de satisfacția vanitoasă de „a se considera diferit de ceilalți” și, în consecință, superior acestora. Falsitatea judecății în raport cu realitatea constă în faptul că logica paranoicilor este greșită, falsă prin sensul ei interior, deși este construită corect din punct de vedere formal, ca aparență a formulării judecăților. Acest aspect împiedică individul de a avea o concepție exactă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este caracterizată prin prezența următoarele elemente psihopatologice: egocentrism cu hipertrofia Eului care determină dezvoltarea orgoliului și a unor sentimente de personale superioritate în raport cu celelalte persoane, dispoziție incertă, cu neîncredere, tendință la suspiciune ostilă față de anturaj și interpretări răuvoitoare față de ceilalți, falsitatea judecății, cu paralogisme ireductibile, responsabile de interpretări eronate care vor constitui premisele unui sistem de gândire de factură delirantă, fie de persecuție, de grandoare sau cu o altă tematică bine conturată. După Genil-Perrin, personalitatea paranoiacă se caracterizează prin următoarele patru
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de interpretări eronate care vor constitui premisele unui sistem de gândire de factură delirantă, fie de persecuție, de grandoare sau cu o altă tematică bine conturată. După Genil-Perrin, personalitatea paranoiacă se caracterizează prin următoarele patru trăsături fundamentale: hipertrofia Eului, neîncredere, falsitatea judecății, inadaptare socială. În cadrul tipului de personalitate paranoiacă se descriu câteva forme net diferențiate. Cele mai bine delimitate și universal admise de specialiști sunt tipurile descrise de E. Kretschmer. În această privință el distinge următoarele: personalitățile de tip combativ, personalitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
funcția expresivă) / 92 Metalimbajul (funcția metalingvistică) / 98 Direcții în cercetarea filozofică actuală a limbii / 101 Limba ca artă / 104 Teoria spiritului limbii / 108 Neohegelianismul în interpretarea limbii / 112 Proiectarea filozofiei kantiene asupra problemelor limbii / 117 Limba și delimitarea adevărului de falsitate / 121 "Jocurile de limbaj" și funcționarea limbii / 124 "Sălășluirea" în limbă / 127 Limbă populară și limbă literară / 132 Lingvistica limbii populare și lingvistica limbii literare / 139 Limbă maternă și limbă străină / 143 Varietatea socială și culturală a limbii / 147 Originea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
altul și de la o epocă la alta. Astfel, în dialogurile lui Platon, în încercarea de a elucida noțiunile utilizate, cercetarea este împinsă către o analiză a semnificațiilor cuvintelor (deci, către realitățile lingvistice), în vreme ce, prin tentativa de a delimita adevărul de falsitate prin analiza limbii -efort specific unor filozofi antici și medievalise producea o supralicitare a raporturilor dintre structurile logice și cele ale limbii. Dar, dacă elementele principale în constituirea filozofiei limbii țin de această perspectivă interioară (Coșeriu are în vedere numai
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
enunțului (propozițiile) au semnificații, dar nu au întotdeauna și valori de adevăr, ele pot fi folosite, de exemplu, pentru a povesti ceva, pentru a exemplifica ceva la o lecție etc. și, în asemenea cazuri, nu se pune problema adevărului sau falsității. O sumă de enunțuri interrelate realizează discursul (vorbitul, vorbirea realizată), iar, ca factor comunicativ (de transmitere a ceva), reprezintă comunicatul (ceea ce se comunică sau comunicarea ca mesaj). Prin urmare, în vreme ce cuvîntul (semnul lingvistic) este o unitate a limbii, enunțul (fraza
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
reușită", adică la acordul indivizilor în legătură cu funcționarea unei convenții și la sinceritatea cu care persoana care vorbește înfăptuiește actul enunțat. Deci, dacă cineva spune: Plec ! faptul dacă persoana respectivă pleacă într-adevăr nu ține de caracterul de adevăr sau de falsitate al enunțului, ci de sinceritatea cu care este făcută această declarație, dacă ea coincide sau nu cu intențiile vorbitorului. Cînd locutorul se adresează interlocutorului spunînd Pleacă ! iarăși nu este antrenată valoarea de adevăr, ci numai reacția interlocutorului, consimțămîntul de a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]