2,704 matches
-
îmi amintește Cum ne plimbam pe-aleile din parcul În care începurăm o poveste A înflorit iubito, liliacul... Și cu nesaț inspir a lui mireasmă Eu te zăresc pentru o clipă-n locul De altă dat', dar ești doar o fantasmă A înflorit iubito, liliacul... Iar păsări ciripesc între frunzare De brațele-i eu am să-mi leg hamacul Și-am să aștept ca să apari în zare A înflorit iubito, liliacul... Iar primăvara e la început Să fie -acesta afrodiziacul Iubirilor
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
Îl lăsase pe cufăr. — Să mergem, porunci, luând-o Înaintea lui Bargello peste prag. Străbătură lungul portic, unde dădeau ușile chiliilor. Dante se gândi la ceilalți cinci priori, cu siguranță cufundați În somnul tulbure al minților slabe, somn populat cu fantasmele preacurviei și ale lăcomiei. Apoi se opri, reținându-l cu mâna pe Bargello. — Pentru care motiv m-ai căutat pe mine? Celălalt Își drese glasul. Părea stânjenit. — Fiindcă mi s-a spus că știi carte mai mult decât oricine. Ești poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
adânc adevăr grăiește Înțelepciunea milenară a poporului român: nu da, Doamne, omului cât poate să ducă! N-are a face că Tu, Doamne, nu mai exiști și că Ți-au luat locul niște oameni de știință nebuni care Își experimentează fantasmele pe cobai umani. O umanitate de grad secund, sigur că da, ei și? Asta n-o face absolut deloc imună la suferință, la singurătate și la durere. Dimpotrivă. Nu știu exact de ce nutream convingerea că avalanșa de informații incredibile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
iotă din fantasmagoria franco-română debordând de substituții de persoane, de coincidențe și de manuscrise purtătoare de taine pe care mi-o servise Eveline. I-am și spus-o. Mi-a răspuns evaziv: „Diferența dintre un adevăr la Îndemâna tuturor și o fantasmă este că adevărul fantasmei nu e la Îndemâna tuturor”. Am ridicat din umeri. Lumea În care trăiam eu evolua În cadre normale, fără coincidențe stridente și enigme de familie cu frați regăsiți după patruzeci de ani, așa, ca să moară Dumas de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
debordând de substituții de persoane, de coincidențe și de manuscrise purtătoare de taine pe care mi-o servise Eveline. I-am și spus-o. Mi-a răspuns evaziv: „Diferența dintre un adevăr la Îndemâna tuturor și o fantasmă este că adevărul fantasmei nu e la Îndemâna tuturor”. Am ridicat din umeri. Lumea În care trăiam eu evolua În cadre normale, fără coincidențe stridente și enigme de familie cu frați regăsiți după patruzeci de ani, așa, ca să moară Dumas de ciudă. Eram un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la Statutul Centrului, un mod păgubos de a pierde timpul cu prostii. Nu mi-a cerut-o. N-avea cine - Încă nu mă decisesem dacă să-i Împărtășesc lui Roger Howard marea mea descoperire, iar Eva era prea excitată de fantasmele ei. Se văzuse asta și din graba cu care mi-a bătut la ușă Înainte de ora stabilită. Dacă nerăbdarea ei ar fi fost mai mare cu numai câteva minute, nici nu m-ar fi găsit În cameră. Abia am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ei, cuprinși deodată de febra fantasticului, a irealității, a spus Franco, conducând cu mână sigură mașina lui modernă. Cumpărau părți din locuințe vechi, transportându-le peste ocean, pentru ei nu era nici o problemă, tehnica era și ea un fel de fantasmă care funcționa bine în realitate. Toate astea trebuiau numai montate după desenele minuțioase ale lui signor Fumo. Uneori aceste părți de „castele“ erau fabricate cu multă trudă în atelierele noastre. Era o muncă de gigant să reproduci arta rafinată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
coborau ei, zeii. Coborau veseli și cu chef de cântat, după cum se putea vedea chiar pe figura lui Sultan, cel care conducea și strunea cu indicații scurte un grup numeros de închipuite fețe cerești. Erau Hipnos, cel cu somnul și fantasmele întunecate, Eugen, zeul cuzineților, Nemesis, răzbunătoarea, Enlil, Ra, Eter, lumina veșnică, Reea, pământul, fiica Gheei, Hera, apoi Baluba, stăpânul urșilor și fiu al unui robot, Marduk, celebrul Indra, Vali Nebunu’, Hades, Elefterie, patriarhul Pleistocenului, precum și John Gaudeamus, regele swing-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
din lumea celor ce nu mai sunt? Calvarul meu se apropie de sfârșit, spre fericirea mea nespusă, iar încăperea în care în nebunia mea intrasem se pierde de la sufletul meu și din carnea mea, desfăcându-se și pierind, asemeni unei fantasme răuvoitoare și întunecate fugind din somnul oamenilor odată cu venirea zorilor. Asemeni celei mai înspăimântătoare arătări a universului, probabil, irump dintre și prin dalele grele și triste ale unei cu totul și cu totul alte încăperi, ce pare a fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
îmi dreg glasul, și vocea mea strecurată printre dinți și vibrând (cu toată groaza pe care o încerc) „cine-i? ce vrei?“ și, brusc, senzația că ciocănitul se mută afară, acolo unde cineva taie lemne. Când se termina cocaina, apăreau fantasmele, amintirile vizuale ale felului în care am fost, cum arătam și cât de straniu m-am comportat sub acțiunea drogului; datorită acestor amintiri, mă întăream în credința că foarte, foarte curând, dacă nu mâine, atunci peste o lună, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
replica ironică a lui Mendel Osipovici la remarca mea. Iar, vai, nu „obsesia sîngelui menstrual“!) Vă este cunoscut, domnule, că În acea perioadă M.O. era deja căsătorit și că avea o fiică (sau, cum spune Nina Roth-Swanson, „Își Încoronase fantasmele juvenile În personajul femeii-mamă!“). Dar, oricît de greu mi-ar veni, va trebui totuși să pomenesc de destinul acelei progenituri asupra căreia doamna Nina Roth-Swanson păstrează tăcerea, de parcă faptul că suferea de o boală congenitală ar fi putut arunca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu credeți că m-am Împăcat cu soarta că aș abdica. Cum nu i se știe mormîntul, n-am cum să „mă odihnesc lîngă el“. Cum va insinua nefericita Z.) Dacă ultramaterialistul Diderot a fost Însuflețit de o astfel de fantasmă, de ce n-aș putea și eu, care sînt mai presus de orice materialism, să sper că ne vom Întîlni pe lumea cealaltă. Și mă rog lui Dumnezeu ca nu cumva să aflu lîngă el umbra alteia. Post-scriptum Toate povestirile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se întorceau în locurile de pornire. Aceste treceri peste munți, în Transilvania, a unor familii românești care căutau liniște și stabilitate, au alimentat teoria imigraționist elaborată de Robert Rösler în 1871 și îmbrățișată entuziast de istoricii unguri care, animați de fantasmele hungarismului, contestă românilor din Transilvania autohtonia în propria țară și, implicit, justifică pretențiile teritoriale ale Ungariei asupra Transilvaniei. în legătură cu aceste mișcări de populație românească în teritoriile românești, peste granițele politice impuse, se poate afirma că românii au emigrat între ei
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
nu aveai Încotro decît să le iubești cu disperare și să pieri trădat de perfidia lor. Fermín Romero de Torres, care se transforma Într-un critic expert, numea acest gen de istorii „povestea călugăriței“. După el, nu erau decît niște fantasme misogine pentru amploaiații cu probleme de constipație și pentru bigotele ofilite de plictiseală care visau să se dedea viciului și să ducă o viață de tîrfoi abject. Am zîmbit cînd mi-am Închipuit comentariile pe care le-ar fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
poate că erau cei optsprezece ani ai mei și faptul că Îmi petreceam mai mult timp printre muzele prinse În vechi tomuri decît În compania unor fete În carne și oase, care mereu mi se păreau la ani lumină de fantasma Clarei Barceló, Însă În clipa aceea, studiind fiecare cută din anatomia acelei eleve, pe care n-o puteam vedea decît din spate, Însă pe care mi-o imaginam În trei dimensiuni și perspectivă alexandrină, mi se făcu o poftă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aceluiași copac sub care mă aflam eu. Mi se părea că-l văd aievea, zîmbitor, sigur pe sine, contemplînd un viitor la fel de mare și de luminos ca bulevardul acela și, pentru o clipă, m-am gîndit că nu existau alte fantasme decît acelea ale absenței și ale Înfrîngerii, că lumina aceea care Îmi surîdea era una de Împrumut și că avea valoare doar atîta vreme cît o puteam susține cu privirea, secundă cu secundă. 18 CÎnd am ajuns acasă, am descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aducă aminte de el. Obișnuia să spună că existăm atît timp cît cineva Își amintește de noi. Mă podidi dorința aproape dureroasă de a o săruta pe femeia aceea, o neliniște cum nu mai simțisem vreodată, nici măcar atunci cînd conjuram fantasma Clarei Barceló. Îmi citi privirea. — O să Întîrzii, Daniel, murmură ea. O parte din mine dorea să rămînă, să se piardă În ciudata intimitate de penumbre cu acea necunoscută și s-o asculte spunînd cum gesturile și tăcerile mele Îi aminteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
când e rostit. Spuneți cu voce tare fraza Înainte ca săptămâna să se termine, veți avea vești de la mine, și veți vedea ce ușor e să-i introduci un strop de teamă insidioasă, mirosul putrid al fricii, vibrația autoritară a fantasmei tatălui. Comisarul prefera să se gândească la ceva liniștitor ca asta, Dar eu n-am nici un motiv să-mi fie frică, îmi fac treaba, îndeplinesc ordinele pe care le primesc, însă, în adâncul conștiinței sale, știa că nu era așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
rămase pe acolo câteva clipe, apoi se retrase pentru ca el să se dezbrace și să se bage în pat, dar apoi se întoarse, nu întârzie aproape deloc, pentru a rămâne lângă el pe timpul întregii nopți, alungând visele departe, spre ținutul fantasmelor, acolo unde, unind focul cu apa, se nasc și se înmulțesc. Se făcuse ora nouă când s-a trezit comisarul. Nu plângea, semn că invadatorii nu utilizaseră gaze lacrimogene, nu avea mâinile încătușate, nici pistoale îndreptate spre cap, de câte ori nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mâna să cadă. Fata Îl fixa cu privirea ei verde cufundată În orbitele adânci. Cârlionții Întunecați, despletiți pe umeri, Îi Încadrau chipul. I se păru ochii Îi căpătaseră o ușoară luminiscență, sub razele mituitoare ale lumânării. Pentru o clipă, dulcea fantasmă a Amarei se suprapuse peste acele trăsături aspre, ascunzându-le. Pietra Îi studia cu luare-aminte Înfățișarea febrilă. Apoi explodă În râsul ei vulgar. - Care va să zică, ai Încercat cu femeia aceea? Și cu ea? Râse din nou, batjocoritoare. - Și ți-a plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la plăcerea mea. În tot livingul din casa cea nouă, apăreau apoi zeci de cupluri care făceau dragoste, mă înconjurau (apar pe ecran cupluri făcând dragoste, nu e nimic vulgar în nici unii, e, poate, preludiu, e chiar momentul iubirii... toate fantasmele astea iubesc precum Cristi, ea suferă, se mângâie, se pipăie pe sâni, ar fi bune fragmente din Carmina burana, partea cu ritmul din mânăstiri), toți iubeau ca el, ți-am spus că avea un stil extraordinar de a face dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de m-aș putea Înălța din nou! De-aș putea S-arunc din mine toropeala vechiului vin, O nouă dimineață de-aș vedea Îngrămădind turnuri de basm pe cerul preaplin; Să văd că mirajele din văzduhul nesfârșit Sunt simboluri, nu fantasme ale visării... Dar vechea monotonie n-a pierit: Bulevarde de ploaie până la marginea zării...“ Amory stătea sub porticul de sticlă al cinematografului, privind cum primii stropi mari de ploaie cad și se lățesc, formând pete mari pe trotuar. Aerul luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
făcea cât o bibliotecă, acest om să fie oare un filosof, la fel ca Parmenide sau Heraclit? Să fim serioși... Dat deoparte, refuzat în rândurile filosofilor serioși, ignorat, Aristip suporta neajunsurile acestei reputații care, așa cum se întâmplă adesea, ține de fantasmele, de imaginarele neînfrânate și de delirurile iscate în mintea celor mărginiți, a celor mărunți și meschini când vine vorba de plăcere. însuși acest cuvânt îi stânjenește și-i face arțăgoși pe pedanții triști și constipați. Căci cum s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nu există, pentru că există doar realitatea pe care o denumește ea. Mai târziu, și pe baza aceluiași principiu, unii vor afirma că nici conceptul de câine nu latră. Căci, într-o lume a ideilor pure, viața lipsește atunci când triumfă fantomele, fantasmele și ficțiunile... Mai târziu, discipolul Diogene - zis „Câinele Regal” -, face varațiuni asemănătoare pe aceeași temă. De unde și anecdota filosofului cu felinarul, care a avut o contribuție importantă pentru reputația cinicului - dar și contra ei! Cu părul lung, bărbos, desculț, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lor, cu obligația de a-și satisface stagiul militar. Sărac, exilat, provincial - dacă ne este îngăduit să utilizăm acești termeni și să comitem anacronisme... -, ținut departe de școlile filosofice ateniene și dominante îplatonism, aristotelism), Epicur nu se va închina, evident, fantasmelor platoniciene - superioritatea Atenei, aristocratismul visceral, elitismul reacționar, conservatorismul politic, ezoterismul pedagogic, spiritualismul dualist, deismul arhitectonic, societatea politică închisă, imobilă, sfetnicul prințului, filosoful-rege și alte fleacuri ale unui Platon poreclit de Epicur „Cel numai aur” și recuzat în mod constant, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]