2,319 matches
-
situația narativă la persoana întîi la situația narativă personală Aranjează-ți o intimitate deplină cu străinul din tine. (Edward Young către Samuel Richardson, Conjectures on Original Composition) Pe măsură ce accentul asupra eului care trăiește se intensifică, perspectiva internă și limitarea realității ficționale la lumea interioară devin trăsături dominante ale narațiunii la persoana întîi. Ne apropiem de polul perspectivei interne de pe axa perspectivei din cadrul cercului tipologic. Formele narative care se manifestă aici sînt pe cît de de diverse, pe atît de artistice și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
diferența stă în faptul că persoana a doua implicată în romanul De veghe în lanul de secară și în narațiunile colocviale la persoana întîi similare este un cititor implicit, în timp ce persoana a doua implicată în monologul dramatic este un personaj ficțional implicit. Spontaneitatea exprimării "eului" narator este comună ambelor forme, narațiunea colocvială la persoana întîi și monologul dramatic. Această spontaneitate apare de asemenea în conjuncție cu monologul interior. Pînă în secolul XX, monologul dramatic era aproape complet limitat la poezie (de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
se moare la persoana întîi Zbor ... visez .... dorm .... vis... vis zb ... (Arthur Schnitzler, finalul textului "Fräulein Else") Dificultățile care derivă din prezentarea morții unui "eu" narator nu i-au împiedicat pe autori să selecteze forma de persoana întîi pentru prezentarea ficțională a acestei situații extreme. Romanul timpuriu a folosit în principal forma epistolară pentru acest subiect, pentru că îi permite autorului să reprezinte autoprezentarea intimă a gîndurilor și a sentimentelor persoanei care moare pînă în pragul de la finalul vieții. După moarte, un
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sentimentelor persoanei care moare pînă în pragul de la finalul vieții. După moarte, un narator auctorial în rolul editorului scrisorilor apare de obicei pentru a completa povestirea, ca în romanul Suferințele tînărului Werther; sau ceilalți corespondenți încheie narațiunea, cîteodată cu editorul ficțional pătrunzînd în narațiune, ca în Clarissa Harlowe. În toate aceste cazuri, narațiunea este continuată de alți naratori după moartea naratorului la persoana întîi. Perspectiva internă a prezentării este înlocuită de o perspectivă externă. Această soluție pentru problema reprezentării se găsește
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a prezentării este înlocuită de o perspectivă externă. Această soluție pentru problema reprezentării se găsește în romane mai recente, precum The Black Prince al lui Murdoch, unde moartea naratorului la persoana întîi, Bradley Pearson, este anunțată de de un editor ficțional al autobiografiei. Alți autori moderni nu au fost mulțumiți de folosirea acestei forme convenționale de prezentare a morții naratorului la persoana întîi. Transformîndu-l pe "eul" narator într-un personaj-reflector, ei încearcă să prezintă moartea însăși fără părăsirea perspectivei interne. O
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este mai flexibil decît prezentarea conștiinței în cadrul unei situații narative personale. Într-o situație narativă personală, perspectiva internă poate fi transformată în orice moment într-o perspectivă neutru-obiectivă sau într-o perspectivă externă auctorială. Cînd este prezentată moartea unui personaj ficțional care funcționează ca mediu personal, un narator (auctorial) poate, prin urmare, să fie de ajutor oriunde este necesar. În acest fel, pericolul stereotipizării enunțurilor finale, a gîndurilor și a percepțiilor persoanei aflate pe patul morții poate fi evitat. Aici pot
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de vedere, 50 retragere, 116, 179, 277-280, 307, 309, 328; v. și personalizare narațiune colorată, 284 narațiune de tip relatare, 87, 117, 221, 319 narațiune la persoana întîi suprimată, 341 narațiune orală, 223, 270 narațiune scrisă și orală, 270 natură ficțională, 134 negarea verbului "a ști", 256, 290 nemediere a prezentării, 25, 200-201, 220-222, 243, 247, 270, 283 în film, 141 nivelare a situației narative, v. schematizare normă narativă (a unei epoci), 30 note de atelier, v. jurnale "Noua stilistică", 96
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
5 M. Pfister compară modurile de comunicare ale textelor dramatice și narative (20 ș.u.). Pe lîngă aceste diferențe dintre narațiune și operele dramatice care au legătură cu maniera de prezentare, mai sînt cîteva trăsături comune ambelor genuri, îndeosebi caracterul ficțional al intrigii, al cadrului și al personajelor. Vezi Pfister, Das Drama. Theorie und Analyse, München, 1977, mai ales pp. 221 ș.u. 6 Käte Friedemann, Die Rolle des Erzählers in der Epik (1910), Darmstadt, 1965, 26. 7 O excepție este
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Briefe, Wiesbaden 1958, 85, subl. mea. 467 J. Anderegg, Leseübungen, Göttingen 1970, 24. Vezi și interpretarea aceluiași text în lucrarea lui Pascal, Dual Voice, 62 ș.u. 468 Anderegg, Leseübungen, 29. 469 Cohn susține că naratorii-în-ramă și editorii de manuscrise ficționali narează de la un nivel diferit de cel al naratorilor la persoana întîi și auctoriali. Trebuie să ne amintim, totuși, că mulți dintre acești naratori-în-ramă și editori se prezintă sub forma unor contemporani ai personajelor ale căror povești le narează și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
nu s-a renunțat la ideea posibilității unei cetăți a dreptății reale, ca formă de organizare socială a ființelor umane, în momentul în care Socrate se orientează spre analiza nedreptății, susține cu o și mai mare forță realitatea acestei creații ficționale. Cu cât cetatea dreptății va părea mai credibilă, cu atât mai demnă de dispreț și mai condamnabilă va fi cetatea nedreptății. Însă atât timp cât cetatea nu este o realitate, posibilitatea înființării ei devine marele semn de întrebare. Socrate, conștient de această
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
imago-exemplarității. Platon apelează la mitoimagine din rațiuni de eficiență persuasivă. În acest sens, mitul se dovedește a fi „organul” indispensabil oricărei gândiri care urmărește să acceadă la esențe. De aceea pentru Platon, mitul nu ține de imaginar (înțeles în calitate de construct ficțional), ci de imaginal (definit drept construct ontologic). Textele platoniciene justifică această apreciere în condițiile în care ele conțin în diverse ocurențe argumente potrivit cărora la intelect participă și facultățile de cunoaștere ale sufletului irațional. Mitul este locul unde Ființa devine
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
si matricide, asasinări de tot felul, violuri, incesturi, ură și înșelăciune (. . .) Miturile sunt socialmente nefaste”. Nu putem fi de acord cu aceste considerații, chiar dacă paternitatea lor se reclamă dinspre nume de maximă rezonanță. E adevărat că mitul e un produs ficțional, dar unul care fasonează și apoi impune modele sociale cu care individul se identifică și care îi influențează mai apoi acțiunile. Mitul și arta se întâlnesc la nivelul politicului în calitatea lor comună de vehicule (utilaje mentale) ale unor exemplarități
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
PRO TV. Conținuturi și percepții ale violenței televizate: desene animate versus filme Asis. univ. drd. Anca VELICU, Universitatea București Subiect de interes public și științific, violența televizată este problema principală pe care o ridică media audiovizuală, cel puțin în partea ei ficțională. Astfel, fie că este vorba despre violență fizică, despre violență verbală sau psihologică, conținutul de violență al unui program face obiectul discuțiilor atât în mediul academic, cât și în societatea civilă și, nu mai puțin, chiar în discuțiile cotidiene. Care
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
efectelor violenței televizuale, atât la nivel individual, cât și la nivelul societății, pe termen lung și scurt, dar și studiul percepției pe care publicul o are despre cantitatea de violență prezentă în diferite genuri televizuale. Studiul de față prezintă violența ficțională din audiovizualul românesc pe doi vectori de interes: 1. în funcție de genul televizat filmele cu actori și desenele animate; 2. din perspectiva celor două direcții de cercetare enunțate mai sus vom analiza, pe de o parte, conținutul strict de violență (prin
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
urmărindu-se atât măsurarea acesteia (prin indicatorii duratei și ai frecvenței) cât și tipologizarea și contextualizarea ei. Ca o primă tipologie folosită în cadrul acestor studii, se poate vorbi de violența reală (cea din știri, reportaje, anchete, talk-show-uri etc.) și violența ficțională (cea din filme artistice, seriale, telenovele, sitcom-uri și, în general, toate acele emisiuni de divertisment care aveau la baza realizării lor un scenariu), în funcție de tipul de emisiune analizat. Fiecare dintre aceste două tipuri a fost la rândul său împărțit în
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
lor un scenariu), în funcție de tipul de emisiune analizat. Fiecare dintre aceste două tipuri a fost la rândul său împărțit în violență fizică, verbală, psihologică, economică și sexuală, în funcție de natura actului de violență prezentat. Pentru lucrarea de față ne interesează violența ficțională transmisă de canalele generaliste și violența ficțională difuzată de canalele pentru copii în cadrul emisiunilor de desene animate. Astfel, rezultatele cercetării ne arată că într-o oră de film copilul vede, în medie, 12,24 secvențe de violență, ceea ce înseamnă că
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
analizat. Fiecare dintre aceste două tipuri a fost la rândul său împărțit în violență fizică, verbală, psihologică, economică și sexuală, în funcție de natura actului de violență prezentat. Pentru lucrarea de față ne interesează violența ficțională transmisă de canalele generaliste și violența ficțională difuzată de canalele pentru copii în cadrul emisiunilor de desene animate. Astfel, rezultatele cercetării ne arată că într-o oră de film copilul vede, în medie, 12,24 secvențe de violență, ceea ce înseamnă că, la fiecare 5 minute, copilul și/sau
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
Alexandru (1998) aduce o schimbare relevantă de procesare a narațiunii. Formula de aici fusese schițată într-un text mai vechi, Ultima casă a orașului, publicat în volumul colectiv Ficțiuni. Lăsând la o parte asemănarea cu Ruletistul lui Mircea Cărtărescu, schița ficțională din Ultima casă... livrează o lume cu contururile moi, construită pe nisipul mișcător al unei instanțe auctoriale discreționare. Consecutiv acestui tip de viziune, Alexandru (în intenție primul roman fractalic din literatura română) mimează la nivel morfologic-anecdotic convenția bildungsromanului, pulverizând-o
MANOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
uniformă a narațiunii. Sub controlul explicit al instanței auctoriale, protagonistul, Alexandru Robe, se naște, merge la școală, în armată, la facultate, cunoaște primele amoruri, trece prin evenimentele din decembrie ’89, pentru a fi în cele din urmă abandonat purei virtualități ficționale: „Buclele poveștii s-au întrerupt în aer, memoria-i amnezică; tabloul se umple de pete albe”. M. este unul dintre cei mai avizați cercetători români ai segmentului de teorie literară privind postmodernismul și ideologiile tehno-culturale apărute pe suportul fluid al
MANOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
la cel oriental”, contextualizat în „epoci amestecate, de la un Ev Mediu tenebros la epoci vag protoistorice” (Adrian Oțoiu), prozatorul acționează un mecanism în care trapele livrescului se deschid continuu către surse obscure sau concrete, colate, trunchiate, inventate. Imersiunea în lumea ficțională datorează mult eficienței cu care enigmaticul (chiar și în varianta sa „dezvrăjită”) este sugerat sau impus. Textul cel mai semnificativ este lunga apocrifă Don Quijote în exil, în care se imaginează continuarea aventurilor cavalerului pe o corabie care îl poartă către
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
aparțin Amintirilor..., iar Datorie, Larghetto, în re, de Mozart, Mai bine... sunt episoade ale nenorocirii fără vină și fără scăpare ilustrate în Ada Lazu. Alte destine exigențele sunt luminate rapid de privirea autoarei, foarte sensibilă la suferința umilă. În proza ficțională M.-M. pare mereu conștientă de exigențele construirii unui text literar, discursul său e sincopat, selectiv, compus din elemente considerate mai vizibile, mai semnificative. Exprimarea e ușor literaturizată, căutând efectul, uneori și prin inserarea unor regionalisme sau particularități de vorbire
MARINO-MOSCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288039_a_289368]
-
șaptea nu e nici o biografie romanțată, nici o vulgarizare a gândirii platoniciene, ci o nouă mărturie la dosarul întrebărilor majore pe care și le pune, pe care nu poate să nu și le pună omul contemporan. MONICA LOVINESCU Diversă ca expresie, ficțională și eseistică, redactată în patru limbi neolatine, încărcată de livresc și vertebrată în același timp de exil, ca topos fundamental, opera lui Vintilă Horia se alătură ilustrei triade a lui Mircea Eliade, Emil Cioran și Eugen Ionescu printr-o creație
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
iau fața” cititorului. Aparținând unei promoții care a prizat asiduu convențiile documentului intimist, speculându-i ambiguitățile, I. a publicat un jurnal, Distribuția a fost următoarea (1995). Sub protecția etichetei genului, aici se prelungește și se amplifică operațiunea de eviscerare a ficționalului începută anterior. Din moment ce jurnalul face vizibilă, poate în chipul cel mai limpede, interfața dintre „literatură” și „realitate”, naratorul este și nu este în același timp personaj, adică entitatea convențională și fictivă („Orice text clasic trăiește prin niște personaje”) pe care
ILIESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287521_a_288850]
-
în totalitarism, scriitorul și cenzura (cu detalierea atentă a efectelor acesteia din urmă la nivelul intim al scriiturii), totalitarismul ceaușist (cu manifestările delirantului cult al conducătorului etc.), raporturile dintre ficțiunea literară și real, marasmul și absurdul vieții cotidiene. Scriitoarea reconstituie ficțional situații sufletești vagi, difuze, „criptice”, pe fond peisagistic montan ori din deltă (este aceasta o moștenire din propria creație lirică), construiește mici parabole, uneori frapante, cu trimiteri morale sau existențial-majore (prin narațiuni în general recuperabile și în ordine realistă). Proza
IULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287644_a_288973]
-
vorbește Merleau-Ponty. Ceea ce eu trăiesc acum În preajma unei cărți cred că este Îndeajuns de profund ca să-l numesc viu. Când Îl trăiesc pe celălalt, foarte rar Îl trăiesc cu aceeași intensitate, alteritatea lui este mult mai construită din perspectiva mea, ficțional, decât propria mea alteritate care, devenind trecut, este modificată, Își pierde această viață și, În cele din urmă, ca la Proust, devine experiență accesibilă doar estetic. Corin Braga: Ți-aș propune un experiment. Spune-mi un subiect care te interesează
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]