54,757 matches
-
cred că veșnicia s-a născut la sat". Partea metafizică a lirismului blagian e vizibilă și în poezia sa de dragoste. În ,Noapte la mare", pasiunea carnală (Murmură dor de pereche. / Patima cere răspuns.) este închisă în gravitatea reflecțiilor despre ființa umană în timp, asupra culpabilității (Capăt al osiei lumii / rogu-te, nu osândi!) de a se lăsa răpit de exigențele terestre (Sunt doar metalul în febră, / magmă terestră, nu stea) - totul scăldat într-o melancolie crepusculară, atât de favorabilă poeziei
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
din înălțimile unde cântă ciocârlia - manifestare a verii triumfătoare -, poetul îi acordă Liei perfecțiunea micilor zeități câmpenești; ea este: Pură ca entelehia / din sămânță și din muguri. Să ne reamintim că entelehia reprezintă, la Aristotel, starea de perfectă împlinire a ființei... Farmecul adolescentei e privit ca element constitutiv al existentului. Sfârșitul poemului are un fond metafizic: lina coapsă goală coborând în râu face să întinerească râul însuși! Căci apa e bătrână și visează tinerețe (atâtea mituri și basme vorbesc de sacrificarea
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
în cenușa lumii" - cu conștiința că astfel își va păstra ,tiparul" în divinitate (de vreme ce ea este, în acest caz, ,plumb, scrum și nor"). Aceste două expresii magnific de pregnante: a mușca în Dumnezeu și a-și păstra în El tiparul ființei (son empreinte) ar putea fi comentate pe multe pagini. Din creația de după al doilea război mondial a lui Lucian Blaga - în măsura în care-o putem data -, mă opresc la doar trei poeme în care extincția este privită mai mult sau mai puțin
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
somnul în care uiți de tine ca de-un cuvânt. Somnul e umbra pe care viitorul nostru mormânt peste noi o aruncă în spațiul mut. Plăcut e somnul, plăcut. Apa curgătoare servește poate de catalizator unei operații de fluidizare a ființei celui adormit, începând cu memoria: uiți de tine ca de un cuvânt. Și aceasta pentru că fluviul (sau modestul râu), deși ,vede totul, amintiri nu are". Lucrul este de înțeles, de vreme ce însăși identitatea acvatică este secvențială, mereu alta; Grigore Alexandrescu, prin
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
și, deci, odată cu timpul-durată, ieșind din eternitate prin păcatul originar. Umbra, sunt tentat să cred, este timpul declanșându-se odată cu intrarea în existență și încheindu-se cu extincția. Somnul este o nuanță a umbrei-timp, în sensul că, la vremea somnului, ființa umană este, parcă, ,pregătită" pentru viitoarea trecere în altă stare. Pe deasupra celor adormiți, viitorul mormânt își aruncă umbra în spațiul mut. Mi-ar place să înțeleg și altfel: că mormântul este viitorul nostru vehicul de speranță spre divinitate, spre Edenul
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
-i o povară pentru orice creatură, sunt cântărite. Astfel, poetul își oprește privirea și asupra greutății oamenilor, trup și suflet laolaltă. Aceasta duce spre evocarea morții (eul liric și iubita se află într-un cimitir) - ultimă și determinantă balanță a ființei. Poemul trece de la semnul zodiacal al Balanței (Cumpenei), într-o zi luminoasă de toamnă, la balanța metafizică și imediat fizică ce-ar putea dovedi că trupul incinerat nu e mai greu decât un buchet de trandafiri, fără a putea evalua
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
auzi. Aceasta prea firesc va fi. Tulburător rămâne ce mi-i dat. Tulburător e că nici azi, trăind, nu am putința să cuprind apelul depărtat. E numele, al meu și-al orișicui, într-adevăr atâta de străin de-alcătuirea și ființa noastră, că poate-așa pe lângă noi să treacă, și poate-așa prin noi să treacă, părând să tacă? Atuncea numele e mai puțin decât chemarea ce-ar suna prin }ara Nimănui, și mai puțin decât o umbră. În poemul ,Ce
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
se simt străini: ne găsim oameni de altădată, / străini printre cei de azi, umbre în ceață. Totuși, autorul continuă să caute un răspuns la grava întrebare: ce îmbătrânește în noi?, rostită încă din primul vers. Cea mai mare parte din ființa noastră pare să se comporte mulțumitor: sânge, inimă, afectivitate, intelect, capacitatea de a intra în rezonanță cu lumea. Ce îmbătrânește în noi că neașteptat ne simțim într-o dimineață doritori să ne ascundem nume și față? Ce îmbătrânește în noi
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
cele ale copilăriei. Or, Blaga răspunde indirect la orice opoziție logică de acest gen afirmând că: Omul bătrân plânge / cu lacrimi vechi - care ne pot veni din anii tineri sau din copilărie... Ultimele două versuri pot fi citite și altfel: ființa umană își pierde, la un moment dat, capacitatea de a produce lacrimi noi, și atunci ea plânge lacrimile acumulate de-a lungul vârstelor. Să mergem și mai departe: e vorba oare de o înghețare, nu a afectivității, ci pur și
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
de a trăi în întregime pasiunile? Aici, două versuri dintr-un Ťpsalm modern", scris de Alexandru Macedonski, prin anii 1893-1895: Când dureri ne dai și nouă/ Ne dai plânsul a o rouă. Mai ales la vârstele avansate, bogate în suferințe, ființa umană ar avea nevoie de roua divină a plânsului, mângâiere și poate cale spre mântuire. Într-un alt poem, ,Ceasul care nu apune", un peisaj de seceriș iminent, Lucian Blaga visează la căile pe care viitorul se apropie de noi
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
găsesc acolo nici un cuvînt și o să stăm față în față ca doi iepuri speriați de umbra lor? Nu vreau să cred că nu noi creăm cuvintele, ci ele ne creează pe noi. Fii liniștită. Cuvintele sînt infinite". Erotizată la maximum, ființa poetei se supune unei autoscopii adolescentine, unei psihanalize spontane care uneori dobîndește grația unui poem al fiziologiei: Știu că o să am emoții, știu că o să-mi tremure mîna. Emoțiile sînt însoțite de plăcere ca și frica. Parcă ar fi secretate
Un jurnal al Norei Iuga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11561_a_12886]
-
unul dintre motivele noii căderi psiho-haralampyene, el mărturisindu-mi confidențial și oarecum stânjenit: -Bade, fiecare dintre noi păstrează undeva, într-un colțișor de suflet, o întâmplare, o situație, o vorbă (mă rog, bună sau rea), senzația primului sărut, imaginea unei ființe dragi, ... Să se fi îndrăgostit de Dora, prietena neveste-si, care i-a vizitat zilele trecute, m-am întrebat impacientat. -Zici de imagine ? l-am întrerupt. Sper că nu e ceva de pe la televizor... -Și da și nu, a suspinat el
Frunzăverde, cu crengi cu tot... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11573_a_12898]
-
E vorba de un faimos raport din 1946 în care Jdanov critica publicațiile Zvezda și Leningrad, recomandându-le nici mai mult, nici mai puțin decât promovarea unei Ťliteraturi de partidť și de un discurs din septembrie 1947, când a luat ființă Cominformul și lumea s-a trezit împărțită de ideologul de la Kremlin în Ťdouă lagăreť aflate într-un Ťrăzboi receť." Oricum, indiferent de varianta în care circulă, teoria realismului socialist nu este luată niciodată ad litteram de ideologii de serviciu ai
Literatură scrisă la comandă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11544_a_12869]
-
căderea lui Adam, și reîncepe cu nașterea din nou, „din apă și din Duh” (In. 3, 5), prin Taina Botezului și se continuă progresând până în eshatologie 2. Îndumnezeirea nu va fi realizată pe deplin decât în timpurile de apoi, dar ființele umane pot dobândi perfecțiunea în această viață prin dobândirea Sfântului Duh. Istoria omului - ființa creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu - poate fi schematizată în trei etape: nașterea întru nemurirea divină, moartea prin păcat și, datorită Întrupării Fiului lui Dumnezeu
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
In. 3, 5), prin Taina Botezului și se continuă progresând până în eshatologie 2. Îndumnezeirea nu va fi realizată pe deplin decât în timpurile de apoi, dar ființele umane pot dobândi perfecțiunea în această viață prin dobândirea Sfântului Duh. Istoria omului - ființa creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu - poate fi schematizată în trei etape: nașterea întru nemurirea divină, moartea prin păcat și, datorită Întrupării Fiului lui Dumnezeu, renașterea sa întru lumina dumnezeiască. Acesta este procesul pe care trebuie să-l urmeze
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
asceză, rugăciune, cultivarea virtuților și prin participarea la viața sacramentală a Bisericii este îndeplinit pentru ca bunul credincios să fie primit din nou în sânul Tatălui, să participe la El. Omul devine atunci un „purtător de Dumnezeu”, plin de Dumnezeu, o ființă care participă la Dumnezeu; aceste cuvinte ale Sfântului Ignatie Teoforul († 107) prefigurează, așa cum vom vedea și pe parcursul studiului, acel mare avânt teologic care, cu Părinții Capadocieni și îndeosebi cu Sfântul Maxim Mărturisitorul, apoi cu Sfântul isihast Grigorie Palama, „va duce
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
fost răstignită și nu este în mine foc care să iubească materia”40); nu-și dorește să mai trăiască după obiceiul omului, „după oameni” (Epistola către romani, 8.1.; a se compara cu Gal. 2, 20), ci să devină o ființă umană autentică 41. „Sunt grâul al lui Dumnezeu”, spune el, „și sunt măcinat de dinții fiarelor ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos”42. Schoedel susține că aluzia, probabil, nu este una euharistică 43. Accentul se pune mai mult
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
starea de blândețe de la început”54. Afinitățile dintre interpretările lui Teofil și exegeza Psalmului 81, 6 pe care o face Sfântul Iustin Martirul și Filosoful în Dialogul cu iudeul Tryfon sunt izbitoare. În aceste cazuri, supunerea față de Dumnezeu îi permite ființei umane să fie numită dumnezeu; nesupunerea aduce moarte. Deși nu este citat explicit, Psalmul 81, 6 pare să se afle în spatele prezentării lui Teofil. Omul a avut 50 Către Autolic, 1.2, pp. 373-374. 51 Către Autolic, p. 374. 52
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
înălțarea sa spre tărâmul divin. După Teofil, eșecul lui Adam de a se dezvolta până la maturizarea divină deplină nu a condamnat întreaga specie umană. Dumnezeu, prin darul slavei, le-a conferit celor care i se supun nemurirea pe care prima ființă umană o pierduse. Pentru că „Dumnezeu ne-a dat o lege și porunci sfinte, care pot mântui pe om dacă le împlinește și, având parte de înviere, să moștenească nestricăciunea”55; cf. 1 Cor. 15, 50). Accentul se pune pe supunerea
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
atunci aceasta rezidă în dependența lor comună de Sfântul Irineu. Ca și Sfântul Irineu, Sfântul Ipolit dezvoltă ideea îndumnezeirii creștine nu într-un context speculativ, ci în decursul unei prezentări kerygmatice a destinului umanității. Contrar gnosticilor, el insistă că o ființă umană nu este un dumnezeu căzut: „Dacă Dumnezeu ar fi dorit să te facă zeu, te ar fi făcut”60. Dar ființa umană poate deveni zeu prin supunere, în virtutea înnoirii prin Hristos a 55 Către Autolic, 2.27, p. 418
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
un context speculativ, ci în decursul unei prezentări kerygmatice a destinului umanității. Contrar gnosticilor, el insistă că o ființă umană nu este un dumnezeu căzut: „Dacă Dumnezeu ar fi dorit să te facă zeu, te ar fi făcut”60. Dar ființa umană poate deveni zeu prin supunere, în virtutea înnoirii prin Hristos a 55 Către Autolic, 2.27, p. 418. 56 Către Autolic, 2.16, p. 407. 57 Către Autolic, 2.10, p. 399. 58 Norman Russell, The Doctrine of Deification ..., pp.
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
dacă vă face și pe voi dumnezei părtași la slava Sa”61. Sfântul Ipolit va reproduce, în linii mari, învățătura Sfântului Irineu despre recapitulare. În concepția Sfântului Ipolit, Logosul nu e numai om, ci și „Dumnezeu peste toate”, care spală ființa omenească de păcat și face creatură nouă din omul cel vechi. Îl numește pe om de la început chipul Său, aceasta arătând că El Și-a revelat dragostea față de acest om, prin propriu-i chip. Dacă omul se supune poruncilor Logosului
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
cît și a trupei în întregul ei - este foarte asemănător cu scopul psihologiei analitice jungiene. Arta regizorală a lui Andrei Șerban nu se bazează nici pe jocul unui actor ,dresat", nici strict pe talentul nativ al actorului, ci pe creativitatea ființei umane unitare, pe spontaneitatea actorului care a redevenit o ființă complex-unitară. El cere actorului - repet: fiecăruia în parte și trupei ca ,ființă colectivă", deci trupei în ansamblul ei - să-și regăsească toate dimensiunile: trupul, sensibilitatea, imaginația, emoția, mintea, precum și disponibilitatea
Atelier Teatral - Andrei Șerban by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/11567_a_12892]
-
cu scopul psihologiei analitice jungiene. Arta regizorală a lui Andrei Șerban nu se bazează nici pe jocul unui actor ,dresat", nici strict pe talentul nativ al actorului, ci pe creativitatea ființei umane unitare, pe spontaneitatea actorului care a redevenit o ființă complex-unitară. El cere actorului - repet: fiecăruia în parte și trupei ca ,ființă colectivă", deci trupei în ansamblul ei - să-și regăsească toate dimensiunile: trupul, sensibilitatea, imaginația, emoția, mintea, precum și disponibilitatea de comunicare inconștientă și spontană cu partenerii și cu mediul
Atelier Teatral - Andrei Șerban by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/11567_a_12892]
-
se bazează nici pe jocul unui actor ,dresat", nici strict pe talentul nativ al actorului, ci pe creativitatea ființei umane unitare, pe spontaneitatea actorului care a redevenit o ființă complex-unitară. El cere actorului - repet: fiecăruia în parte și trupei ca ,ființă colectivă", deci trupei în ansamblul ei - să-și regăsească toate dimensiunile: trupul, sensibilitatea, imaginația, emoția, mintea, precum și disponibilitatea de comunicare inconștientă și spontană cu partenerii și cu mediul. Exercițiile lui corporale și vocale de pregătire, aparent simple, mi-au părut
Atelier Teatral - Andrei Șerban by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/11567_a_12892]