51,126 matches
-
sosit/ negreșit vremea cînd trupurile de pergament aurit trebuie să/ coboare de pe coperta revistelor feministe direct pe asfalt/ lîngă ceilalți maidanezi" (balada măturătorului de la 4 dimineața). Mișcarea anarhică a particulelor avangardiste e astfel introdusă într-un atelier de orfevru. în final, artificiul sfidător, nu fără stridențe lucid dozate și minuțios mînuite, apare grefat pe o substanță generoasă, degajîndu-i aura vitală, ca o secțiune particulară a lumii, așa cum se cuvine a fi oricare operă poetică ce se respectă pe sine. Vedem în
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
cadru. Plasarea intrigilor seducției la un nivel secund și fragmentar al narării, în realitatea catodică a ecranului, îl scutește pe cititor de balastul narațiunii directe, detaliate și, mai ales, la persoana întâi. Această distanțare face bine prozei lui Dumitru Ungureanu. Finalul "contaminează" însă proza. "De ce totuși în seara aceea m-am certat totuși cu soția?" se întreabă naratorul incurabil, tele-martor și nu protagonist, de data aceasta, martor frustrat al jocului erotic performat de celălalt. Răspunsul se află în celelalte proze. A
Cum se dezbracă o femeie by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11716_a_13041]
-
ședință de spiritism" este un exercițiu ludic și, deopotrivă, un exercițiu de lectură. Naratorul provoacă la dialog marile "spirite" (a se citi cuvîntul în ambele sensuri) într-un spectacol al intertextualității, anticipînd - evident, într-un alt registru - utopia negativă din finalul Cimitirului Buna-Vestire al lui T. Arghezi din 1936. Iar "scrisoarea" din numărul pe mai-iunie/1929 este un exercițiu de critică retrospectivă a revistei și, previzibil, de... autocritică. Pentru acest număr al României literare, propun două dintre texte: "Castele în Spania
N. Steinhardt la 16 ani - în revista Liceului Spiru Haret by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/11701_a_13026]
-
are ca singur scop de a găsi cauzele eșecului acestui coleg. Dar de ce atâta obstinație în analiza întreprinsă de diarist? Trebuie să fie o subtilitate psihologică la mijloc, alta decât interesul pentru un personaj. și deznodământul vine când trebuie, spre finalul însemnărilor. Al. Iftodie e demn de disprețul lui N. Steinhardt pentru că nu a realizat nimic, deși a fost doi ani asistentul lui N. Cartojan, a tradus Măgarul de aur publicat într-o ediție penibilă, a realizat un studiu despre Cetatea
N. Steinhardt îndrăgostit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11724_a_13049]
-
fost coleg și neîntrerupt prieten al divorțatului; mai că mi-ar veni a scrie: al înșelatului" (p. 70). Jurnalul lui N. Steinhardt are de fapt o structură memorialistică ingenioasă. Nu există indicii când au fost redactate primele pagini, dar spre final avem repere temporale legate de ultimele explicații. După cum mărturisește autorul (tot la p. 70), Alexandru Iftodie a murit de patru ani (nu știm când să se fi întâmplat asta, e un nume obscur și nu e cuprins în nici o enciclopedie
N. Steinhardt îndrăgostit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11724_a_13049]
-
că revista Observator cultural l-a întîmpinat cu răutate și cu o ostilitate programatică pe Horia-Roman Patapievici?" Răspunsul e...lămuritor: "Dacă Observator cultural menține această linie după directoratul lui Bogdan Lefter, eu nu înțeleg de ce omul a fost schimbat." La final, discuția revine la Colegiul Noua Europă, "largul" unde mai poți spera să găsești, cum speră, pentru sine, rectorul lui, "frumusețea uitată a vieții". Singura care mai are înțeles...
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11711_a_13036]
-
o reprezintă inevitabila contradicție între rigiditatea schematismului purces din dogmă și mobilitatea "adaptărilor" din mers la mereu schimbatele pretenții ideologice: "Beju, cel care intenționase să-l excludă din partid pe Niculae, demascat ca deviaționist din grupul Ana Pauker-Vasile Luca în finalul ŤMoromețilorť, vol. II, este descoperit acum ca fost legionar, în schimb despre deviaționism nu se mai suflă o vorbă. în sfîrșit, deviaționist sau legionar, după vremuri și după nevoi, este de rău, și este un stigmat suficient pentru un personaj
O revizuire convingătoare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11744_a_13069]
-
de la apariție. Chiar dacă prezenta ediție este una revizuită, cred că ar fi fost util dacă autorul ar fi acordat o mai mare atenție unor cărți, tangente cu domeniul în discuție, apărute între timp. Practic, în cele 245 de note din finalul volumului, se face trimitere la o singură carte apărută după anul 1976 (Adrian Marino, Cenzura în România. Schiță istorică introductivă, Editura Aius, Craiova, 2000). Or, între timp au fost publicate cărți importante vizînd perioada literară de la începutul secolului al XIX
Cum s-a născut literatura română? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11715_a_13040]
-
Puiu Antemir, de Nicu Alifantis, de Gabi Bassarabescu, de Roxana Colceag, și secondați de Oana Albu, Vitalie Bantaș, Bogdan Talașman, Petre Moraru, Constantin Praida, Avram Birău. Un steag imens, cu o gaură pe măsură, un fel de tablou vivant pentru final. Soții Ceaușescu ne privesc, dintr-o altă lumea. Cum le părem? Ce văd ei? Ce vedem noi? Eu cred că merită să mergeți și să găsiți, fiecare, un răspuns. Sau măcar să-l căutați. Fără patimi. Ca Tocilescu. La ieșire, întîrziind
Gaura din steag by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11729_a_13054]
-
daruri, slujbe, pierzare ("să smulgem suflete de la pierzare"); nădejde ("El este singura noastră nădejde"), duh (Duhul sfînt), lucrare, închinăciune, părtășie etc. Păcatele enumerate sînt ura, cearta, mânia, iuțimea, strigarea, murmurul, cârtirea, mândria, beția, necurăția, curvia, câștiguri mârșave, furtișaguri, dar în final apare și o precizare actualizantă: "lucruri extrase de la locul de muncă". Contrastul - nu numai stilistic, dar și de corectitudine a expresiei - apare adesea în interiorul aceleiași fraze: "îmi făceam eu personal control asupra stării mele și mă întrebam: < >". În plus, textele
Stilul religios și stîngăciile traducerii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11726_a_13051]
-
rezultantă a romanului, iar nu un punct fix al lui, o tipologie clară și ordonatoare. Ce diferență față de romanul realist tradițional, al formației unui erou ambițios, trecând prin varii încercări și momente potrivnice, pentru a izbândi sau a cădea, la final! Aici, ficțiunea cade, ca o pelerină, pe umerii tari ai protagonistului, care alege să o îmbrace sau să o lase deoparte, cu dezinvoltura demonilor lui Lermontov, Gogol ori Dostoievski, înfricoșându-i pe colegii de la Dealu-Ocna prin secreta sa putere. Cine
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]
-
subtile de la momentul actual, proletar. Scriitura de o rafinată complexitate a romancierului se îmbibă de toate aromele și culorile, zgomotele și șoaptele lumii noastre, proiectând un univers de hârtie cu o consistență superioară celui real. Dincolo de alegorismul prea accentuat, la final, al cărții (epilogul cu August și Anghel, fața luminoasă și cea întunecată a credinței, i-a fost reproșat pe bună dreptate autorului), singurele obiecții pe care i le-aș mai putea aduce se leagă de anumite imagini prea des repetate
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]
-
cu tîrzie smerenie, "tivind" un tablou final care seamănă bine cu sfîrșitul cărții lui Perec, Un om care doarme: "așteptînd, în Place de la Concorde, ca ploaia să se oprească..." Picăturile mărunte și reci, burînd ritmic peste catedrală, trezesc, parcă, în finalul unor memorii despre fiecare amănunt în parte și despre nici unul în chip special, demonii adormiți în detalii. Pe care nu se cade, în nici un caz, să-i alungi, fiindcă, spune Henry Michaux, descoperit, ca din întîmplare, într-o notiță stingheră
Amintiri cu de-amănuntul by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11741_a_13066]
-
clopot legat între două cămile/ biciuite ca-n iad și care,/ înlăcrimate de sete,/ pornesc spre orizonturi contrare.// și deodată metalul devine mătase/ și plâns și dangătul moale ca untul/ al unei pânze de păianjen/ înfiorând pădurile și deșertul." Însă finalul, definitoriu pentru stilistica și simbolistica lui Ion Mircea, pe exact această linie a (co)relației mamă-fiu, e cu adevărat antologic: "acum eram la subsuoara mamei. un cristal/ de sare lampadofor îmi atârna/ la capătul cordonului ombilical/ și mama a spus
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
de percheziționarea lor (p. 219). Idealismul și individualismul sunt acum, în anii '65, păcate minore față de cum erau privite în anii '50. Ideea esențială a romanului e aceea a descoperirii de sine prin dragoste (p. 263). Cartea își rezervă un final deschis: nu se știe dacă Viorica vine sau nu la o întâlnire cu Radu, după ce acesta s-a mutat la oraș. Interesant prin dezideologizare și deturnarea clișeelor politice, interesant prin soluția intimistă și opțiunea pentru viața personală în detrimentul soluției colectiviste
Un romancier basarabean by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11748_a_13073]
-
afirmă lingvistul ieșean - au procedat, pentru prima parte, "în sensul Ťmuntenizăriiť limbii Ťmoldovenizanteť din traducerea milesciană" (vol. I, p. I). Vasile Arvinte întreprinde un studiu sistematic despre Normele limbii literare în Biblia de la București, în peste 180 de pagini din finalul volumului I, bazându-se în principal pe primele cinci cărți ale lui Moise, urmărite în trei versiuni comparative. Sunt cercetate aspectele fonetice (accentul, vocalismul, consonantismul), morfologia și sintaxa prin prisma categoriilor gramaticale (substantiv, articol, adjectiv etc.), formarea cuvintelor cu sufixe
Biblia 1688 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11769_a_13094]
-
făcând din pătimaș să caute doar ceea i-ar satisface împlinirea poftei, apropiindu-se de cei ce l-ar ajuta și totodată respingând persoanele care ar avea chiar și numai o singură opinie diferită de a sa. Filavtia este în final o imensă autoînșelare, o autoamăgire 75 când, crezând că ne construim fericirea, de fapt ne îngropăm în durere, în frică și în întuneric, totul fiind văzut ca o viață în paradis, când de fapt este un iad interior bine camuflat
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
îți pune el povestea în ordine, prin intermediul privirii unui puști, minunat suport de identificare. Necazul e că regizorul pare să fi uitat anumite fragmente, pentru că în "soluția problemei" lipsește cel puțin un personaj care apărea în "textul problemei". Oricum, pe la final, dacă mi se permite o malițiozitate, m-am gândit că Florin Piersicjr a făcut acest film în joacă, doar ca să se "împuște" cu amicul lui, Petre Fumuru.
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
care o iubește, în a scrie poezie, în a fi un erou de război - preferă să devină femeie - în a avea un moștenitor de sex masculin (necesar pentru a-și păstra averea), în a-și păstra casa. Și totuși, în final, eroina e veselă ca un pițigoi, motiv pentru care filmul nu are un sfârșit definit, nu are "închidere" narativă. Al doilea scop urmărit de Woolf prin scriitura nelineară era de a-și bate joc de distincțiile tradițional rigide ale istoricilor
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
care o substituie filmul celei oficiale e una nu progresivă, ci circulară. Acest fapt e demonstrat și de unele personaje recurente. Cântărețul Jimmy Sommerville, cunoscut și pentru militantismul său în favoarea drepturilor homosexualilor, cântă falsetto în epoca elisabetană și pop în finalul filmului, plasat în contemporaneitate. La fel de redundant e și actorul Heathcote Williams care îl interpretează pe scriitorul Nick Greene, apoi devenind director de editură în "prezentul" filmului. Continuarea în episodul următor.
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
fundamentale de canon nu au avut loc după revoluție, crede și Tudorel Urian. "Dacă înainte de 1990 publicul avea un rol esențial în validarea canonului, acum această chestiune cade exclusiv în sarcina specialiștilor", spune criticul la un moment dat, pentru ca la final să revină cu o afirmație pe dos: "În timp, unii dintre scriitorii actuali au toate șansele să devină canonici. Pentru aceasta însă, e nevoie ca, dincolo de avizul specialiștilor, creațiile lor să fie validate de gustul publicului." Oricum, în lipsa publicului, discuția
Complexul canonic la români by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11758_a_13083]
-
alte cărți, pentru personajele pe care istoria le-a transformat în mit. Pentru mine, fan declarat al lui Jules Verne de la care am învățat despre literatură cam tot atât ca de la Proust, cartea a fost o adevărată desfătare. Iar spre final am înțeles și "mesajul" istoricului. Deși a fost un autor de succes și în România, colecția de autor de la Editura Ion Creangă fiind de notorietate, Jules Verne nu i-a preocupat pe criticii și pe eseiștii români. Așa se face
Jules Verne pe înțelesul ideologilor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11762_a_13087]
-
a fi simpla rostire a unei norme. în continuarea acestei idei vom găsi și explicația eșecurilor succesive ale intervențiilor cerești. Altfel decât la Homer, de pildă, fiecărei stabilizări impuse de divinitate i se găsește un apendice destructurant. Ce altceva este finalul - pașoptist avant la lettre - în care deciziei divine îi urmează impetuozitatea piezișă a lui Romândor? Nu e în afara semnificativului nota de parti-pris cu care eruditul lexicograf nuanțează termenul "răgúlă", folosind varianta regională "răgúlă". Sensul acestui fonetism implică simultan o tară
Patimile cititorului-model - note despre topografia Țiganiadei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/11791_a_13116]
-
ordinii. S-ar mai putea invoca argumente ale unor tendințe imanente de rămânere necesară în lumea textului (de pildă, Onochefalos certifică orice inepție atâta vreme cât ea e de găsit în manuscrise). Mai important, în schimb, mi se pare să reiau, la final, observația că structura fragmentată a lumii Țiganiadei nu e neapărat un viciu. O dată ce ne vom familiariza cu geometria cvasifractală a acestor denivelări nu va mai rămâne decât un pas până la apariția cititorului pasionat al unui asemenea poem. Un pas făcut
Patimile cititorului-model - note despre topografia Țiganiadei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/11791_a_13116]
-
doi antologatori. Primul îl ignoră complet pe Al. Macedonski, al doilea e foarte rezervat față de perioada contemporană. Ion Buzași, ca bun ardelean, îl prețuiește ceva mai mult pe Blaga decât pe Voiculescu. Și comparațiile ar putea continua. Îmi exprim, în finalul acestei cronici, ca un reflex al gustului personal, nemulțumirea că în antologiile de poezie religioasă pe care le-am văzut (nu le-am consultat pe toate) lipsește un extraordinar poem arghezian, o capodoperă ignorată. L-aș pune într-un chenar
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]