1,538 matches
-
produși fără sforță (silă). Numai prin aceasta ni se impune binefăcătoarea siguranță cumcă vorbitorul mai posedă încă un escedent de putere în sine pe care încă nu l-a întrebuințat. Când însă Cicero ni adaogă ca să lăsăm pe cântătorul de flaut acasă (făcînd aluziune la oratorul L. Gracchus, care în genere când vorbea avea după el un om espert cu un mic flaut de fildeș, care prin tonul fluierului său trebuie să-l rețină de la estreme întru întrebuințarea vocei sale), atunci
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sine pe care încă nu l-a întrebuințat. Când însă Cicero ni adaogă ca să lăsăm pe cântătorul de flaut acasă (făcînd aluziune la oratorul L. Gracchus, care în genere când vorbea avea după el un om espert cu un mic flaut de fildeș, care prin tonul fluierului său trebuie să-l rețină de la estreme întru întrebuințarea vocei sale), atunci el nu esprimă cu aceasta decât cerința unei domniri libere asupra vocei până și la întrebuințarea înălțimei și, a profundității estreme. Numai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Noe face parte din aceeași familie cu toba cosmogonică Damaru a zeului Siva, cu toba din miturile și riturile cosmogonice ale dogonilor, cu toaca (pukku) sumero-akkadienilor, cu toba șamanilor, cu lira lui Orfeu și cu cea a lui Amfion, cu flautul fermecat al vrăjitorului din Hameln, cu buciumul din riturile românești (al cărui sunet ține departe duhurile rele), cu toate instrumentele magice și cuvintele fermecate cu care eroul de basm „vrăjește” stihiile sau „leagă” ființele malefice, cu toate ipostazele logos-ului
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Kadinsky, care studiază teoria culorii și a formelor, cărora le dă o valoare cromatică. Interesante sunt la Kddinshy analogiile pe care le stabilește între culori și timbrele muzicale. Așa de pildă: galbenul luminos "... răsună ca trompeta", albastrul deschis "...seamănă cu flautul", albastrul închis "... seamănă cu violoncelul" etc... Cel care a încheiat strălucit seria artiștilor teoreticieni ai culorilor, a fost Josef Albers. Faza fundamentală a teoriei sale relevă deosebirea dintre culoare ca fenomen optic obiectiv, strict determinat de proprietățile sale fizice și
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
Ipocrizia este un omagiu pe care viciul Îl aduce virtuții”. * „Adevărul e ochiul rațiunii.” (J.J. Rousseau) Alți gînditori susțin contrariul: ex. „Adevărul este realitatea simțurilor” (Lucian Blaga) sau: Dară nimeni nu m-a face Să mă ieu dup-a lui flaut; E menirea-mi: adevărul Numa-n inimă-mi să-l caut (M. Eminescu, „De vorbiți, mă fac că n-aud...”). Credem și noi că „simțurile” redau, atunci cînd nu prezintă tulburări În funcționalitatea lor, realitatea așa cum este ea. „GÎndirea” nu
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
dureros („trăim ca-ntr-un acvariu cu apa jumătate”), iar peisajele marine apar întunecate de gândul sinuciderii. Salvarea este găsită în armonia cuplului, „monadă fără prețuri”, în bucuria nupțială, exprimată, bunăoară, în ciclul Epitalam. La M. versurile se doresc „un flaut mut, neauzit urechii”, muzică născută „din rotiri de sfere”. SCRIERI: Cercul de aur, București, 1966; Ca să fii stea, București, 1969; Ochii și ploile, București, 1972; Pe sub arcada porții negre, București, 1972; Euridice, București, 1976; Am lăsat graurii să zboare, București
MARTINOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288048_a_289377]
-
București, 1899. Repere bibliografice: Șerban Cioculescu, Viața lui I.L. Caragiale, ed.2, București, 1969, 325-327; Rașcu, Amintiri, 14, 18-19; Procesul Caragiale- Caion. Dosarul revizuirii, București, 1972; Gala Galaction, Jurnal, II, îngr. și pref. Teodor Vârgolici, București, 1977, 27-29; Mihai Gafița, Flautul lui Marsias, București, 1977, 98-112; Dicț. lit.1900, 453; Procesul Caragiale-Caion, pref. Dan Alex. Condeescu, București, 1999; Pamfil Șeicaru, Scrieri din exil, îngr. și pref. I. Oprișan, vol. I: Figuri din lumea literară, București, 2002, 115-124. R.Z.
IONESCU-CAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287588_a_288917]
-
anii ’60, acesta își eliberează scrisul de insidiile vulgar-politizante și inaugurează o lirică de ținută, vădind talentul de a surprinde convingător universul cotidian, filtrat prin meditație și reconstituit într-o imagistică echilibrată, nespectaculoasă, ca în volumul de sonete Numai un flaut (1966). După o perioadă în care părea că se va consacra literaturii pentru copii, scriitorul „redebutează” convingător în 1974 cu o carte de eseuri, Alt container pentru Osaka. Titlul trimite la un eveniment din epocă: la începutul anilor ’70 la
IURES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287645_a_288974]
-
București, 1956; În preajma lui Lenin, București, 1957; Pe acest pământ, București, 1959; Carpații sunt munți tineri (în colaborare cu Carol Roman), București, 1959; A voastră e lumea, București, 1963; Poema citadină, București, 1963; Ocheșel și Bălăioara, București, 1965; Numai un flaut, București, 1966; Teatru școlar. Vica și cele trei Americi, București, 1968; Alt container pentru Osaka, București, 1974; Plexul solar, București, 1977; Mâhnitul meu centaur, București, 1981; Amatorul de sâmburi, Cluj-Napoca, 1983; Jumbo-jet și alte proze, București, 1984; Orbita planetei EPS
IURES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287645_a_288974]
-
aplecarea spre fastuosul excesiv. Ambianța este întotdeauna somptuoasă: edificii cu statui de alabastru și trepte de agată, sanctuare înconjurate de livezi cu fructe ca „sori de diademe”, podoabe de aur și pietre prețioase, iar peste toate - îngerii care cântă din flaute de aur. Ansamblul se configurează baroc, cu o scenografie epatantă, însă aglomerarea de obiecte strălucitoare nu scânteiază, ci cade într-un soi de platitudine. Exagerarea repetitivă pare de-a dreptul sufocantă, mai cu seamă atunci când pedalează pe termeni superlativi („superb
STAMATIAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
proză, București, 1919, Balada temniței din Reading, București, 1936, Pagini din ..., București, 1937, Cântecul din urmă, București, 1946; Omar Khayyam, Catrene, introd. trad., București, 1932; ed. îngr. Alexandru Metea, Timișoara, 1993; Li Tai Pe, Din poeziile lui..., București, 1933; Din flautul de jad. Antologie chineză, București, 1939; Din cântecele curtezanelor japoneze, București, 1942; Eșarfe de mătase. Antologie japoneză, București, 1943; Din poezia americană, pref. Perpessicius, București, 1947. Repere bibliografice: Mihail Dragomirescu, [Al. T. Stamatiad], CVC, 1907, 3, 1910, 8 ; Chendi, Schițe
STAMATIAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
cad din mâini și-mi umplu chipul cu o ceață unde se ascunde un păianjen • strălucind ca un ceas de oprit timpul - strânge în cadranul lui toate secundele • de parcă burghiul mi-ar dispare rotindu-se în centrul dintre raze • el, flautul•”. SCRIERI: Triptic 1. Priviri, Târgu Mureș, 1997; Triptic 2. Ochiul orb, Târgu Mureș, 1998; Triptic 3. Tireziada, Târgu Mureș, 1999; ed. (Triptic: Priviri, Ochiul orb, Tireziada), pref. Dan Cristea, București, 2001; Migrene I, București, 2001. Repere bibliografice: Horea Poenar, „Triptic
SISMANIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289709_a_291038]
-
motive temeinice, atunci voi renunța la concediu; ............................................. ........ ............................................. ........ .b) nici un leneș nu este apreciat..................................... ........ ......................... c) nici nu sînt talentat, nici nu sînt conștiincios................................. ........ d) sînt generos, dacă am motive temeinice ............................................. ........ e) totdeauna este vreme bună......................................... ........ f) cînt la chitară sau la flaut ............................................. ........ ...................... 5. Construiți patru propoziții echivalente cu propoziția dată: Vertebratele sînt animale a)........................................... ........ b)........................................... ........ c)........................................... ........ d)........................................... ........ 6. Alcătuiți propoziții corespunzătoare formelor logice date: a) a w b ............................................. ........ b) r ↑ g ............................................. ........ c) f ∨ h ............................................. ........ d) b & n ............................................. ........ 7. Negați expresiile date: a
Caiet de practică pedagogică pentru discipline socio-umane by Melentina Toma () [Corola-publishinghouse/Science/465_a_1314]
-
obosită [...] atârnă peste șoaptele izvoarelor,/peste fructe necoapte,/ neputincioasă ca o mână”, focul divin (ceresc) „își pune limba într-o teacă de fum” - cum se poate citi într-un poem intitulat Trompeta astupată (imaginea cântului refuzat, ratat revine și aiurea: flautul „e umplut cu țărână”) -, „vântul spre mocirle dă cerului îndemn”, în locul soarelui se ivește o „geană adâncă”, apa se face „scuipat otrăvit”, din verze „ies moliile”, „Steaua Venerii” e „stinsă” și „rece”, îngerul ei „se clătina ca un păianjen”, altă
TONEGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
Semnele, 171-174; Poantă, Radiografii, II, 165-169; Ioan Holban, Un roman de investigație socială, CRC, 1984, 33; Dana Dumitriu, Un diavol meschin, RL, 1984, 43; Moraru, Textul, 206-209; Marian Papahagi, Între povestire și roman, TR, 1985, 42; Ion Simuț, Concert pentru flaut și orchestră, RL, 1986, 14; Vasile Chifor, Biografie și destin, VR, 1986, 12; Al. Călinescu, Proza scurtă, CRC, 1987, 7; Holban, Profiluri, 369-373; N. Steinhardt, Escale în timp și spațiu sau Dincoace și dincolo de texte, București, 1987, 250-258; Tania Radu
ŢUCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
probabil cu origini dionisiace. Petrecerea bahică era condusă de o căpetenie a symposionului, care se numea symposiarh. Symposiarhul era maestru de ceremonii care fixa: cantitatea de vin, tăria lui, felul petrecerii (care presupunea, în anexă, recitări, jocuri, cântece acompaniate de flaut, dansuri, glume, elogii) și, bineînțeles, lista nominală a participanților. Dar cea mai importantă funcție a symposiarhului era paideutică: el stabilea subiectele supuse dezbaterii și conducea discuțiile astfel încât acestea să nu se transforme în certuri stupide și încăierări. Altfel spus, symposionul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
1996; Pulberi de stele, București, 1996; Cu stelele-n palmă, București, 1997; Lacrimi de stea, București, 1997; Miracol, București, 1997; Peregrin prin univers, București, 1997; Constelația lirei, București, 1998; Floare de colț, București, 1998; Iluminări, București, 1998; Preludii, București, 1998; Flautul amurgului, București, 1999; Proza lui Sergiu Dan, București, 1999; Reverie, București, 1999; Transfigurarea fondului folcloric în nuvelele lui Gala Galaction, Alexandria, 2001. Repere bibliografice: Florin Burtan, „Albastrele ninsori”, „Teleormanul”, 1996, 1687; Cristea, Teleorman, 151; Victoria Ana Tăușan, Când ninge albastru
POPA CARACALEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288900_a_290229]
-
capitole de sensibilitate românească”. SCRIERI: Literatura ardeleană nouă, București, 1945; Ion Pop-Reteganul, pref. Ion Agârbiceanu, București, 1965; Iubiri, București, 1968; Arta icoanelor pe sticlă de la Nicula, pref. A. E. Baconsky, București, 1969; Studii de folclor și artă populară, București, 1970; Flaut pentru o frumoasă, București, 1971; Istoria literaturii române, I-II, Târgu Mureș, 1971; De vorbă cu Marco Polo, București, 1974; Trec printre oameni, București, 1978; Mănăstirea Nicula (în colaborare cu arhimandritul Cleopa Nanu), Cluj-Napoca, 1985; De ziua inimii noastre, îngr
POPESCU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288933_a_290262]
-
devine „aș vrea”: „Mă-mbată vinul vremii, cu floare de pământ, / destin întors sub coasta de amurgite glorii,/ stelarul ceas de noapte, când mor prin văi cocorii, / și-aș vrea pentru toți orbii pământului să cânt!/ Prin transparențe albe, de flaute târzii,/ Simt tot mai vag în sânge teluricul «aș vrea»,/ Prin văi de nebunie se clatină o stea”. În orizontul morții, versul din Fata Morgana păstrează, totuși, din ce în ce mai difuz, sentimentul împotrivirii în fața trecerii. SCRIERI: Tălmăciri din mine, Călărași, 1936; Fata Morgana
PETCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288767_a_290096]
-
moare”; „Vai, blândul, tristul prinț vestit/ Ce triști sunt crinii pe cărare!”. Accentul cade pe atmosferă, picturalitatea rămâne eterată, absorbită în nuanță, imprecisă. Ciclul Când vioarele tăcură se cufundă în muzică, lux, visare vagă. Poezia instrumentelor muzicale (viori, întristate mandoline, flautul magic) vine din simbolismul francez. Elogiul tăcerii, albul atotstăpânitor trimit la Stéphane Mallarmé (pentru el, ca și pentru Stefan George, P. nutrea un adevărat cult). Sinestezii de o deosebită finețe asociază sunete, culori și parfumuri până la risipirea contururilor lumii materiale
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
satul lui Al. Sahia. Rareori se poate găsi aici fiorul liric, cum se întâmplă după vizitarea muzeului dintr-un sat distrus de naziști - Lidice. Asemenea mai vârstnicului G. Călinescu, care schimbase lira clasică cu un „fluier simplu”, J. renunță la flautul care „scotea din ochii lumii doar lacrimi mute” și „fremăta de cânturi de nimeni pricepute” și, precum gorkianul Danko, își smulge din piept „ghiocul de rubin” pentru a „urni oștirile în urmă-mi” (Cântecul). Este semnificativ că poetul însuși, în
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
fi primit, din 1856, ca elev intern al aceleiași școli. Citește extrem de mult, mai ales literatură germană clasică și romantică (Lessing, Goethe, Schiller), literatură engleză (Shakespeare) și franceză (Corneille, Racine, Molière). Merge frecvent la spectacole teatrale, învață să cânte din flaut. Își formează o cultură solidă și multilaterală, întemeiată mai ales pe capodoperele literaturii universale. Studiază, tot acum, franceza, engleza, italiana, latina și greaca. Încă elev, tălmăcește o povestire din Jean Paul, pe care o trimite, în 1857, la „Gazeta Transilvaniei
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
de a fi obligat să scrie într-un moment și într-o cultură în care stilul dominant era lipsit de „cadență”, de ritm interior, de rotunjimea organică a marii arte: Fără ritm, stilul este lipsit de armonie. Este ca un flaut care cântă solitar, un lucru incomplet, foarte eficient sau foarte stupid, în funcție de situație - și totuși ceva incomplet (Chandler, 2000, p. 37). Moștenitor al tradiției ajunse la epuizare, Chandler se dedă unei revolte sterile, conștient că nu poate schimba cu nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
trivialitate de ironia și candoarea de fond: „De ce nu vrei să-nnebunești, la ora cinci / După-amiază, când e atât de bine, / Și în sufrageriile adânci / Să faci pe preșuri tumbe dulci cu mine” ; „Ți-e trupul scos din muzici / De flaute subțiri / De-aceea de popoul / Tău singură te miri // Că ți-i atât de mare / Și-atât de despicat / Când iese lin din rochii / Pe-o margine de pat // Și de rușine-obrajii / Și fesele-ți se fac / Mai roșii decât
BRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
simțit după aceea a fost numai lumină și mătasă”. Ceea ce s-ar fi vrut însă expresia unor trăiri profunde, hrănite de suferință și dezolare, alunecă adesea în pastișă sau afectare, într-un retorism minat de numeroase stângăcii. Placheta de versuri Flaute de mătase, apărută tot în 1923, se înscrie în alt registru tematic, acela al iubirii pure, realizat însă prin exploatarea aceleiași recuzite simboliste. Ca într-o taină desprinsă de timp, pătrunsă doar de vise, decorul cu „îngeri” ai serii și
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]