425,743 matches
-
iar altul Îmi ceruse bani. Dar peste zece ani? Dacă mă voi vedea prins În aceeași situație, voi mai putea eu oare să scap cu tot cu valiză? Poate că ar trebui să Încep de-acum un program riguros de menținere a formei fizice! Sau poate că va trebui să vin În țară cu valize din ce În ce mai mici, pe măsura capacității mele de efort, mereu diminuate? Sau Îmi fac probleme degeaba? Poate că peste Încă 10 ani de integrare și dădăceală europeană a României
Tămâie, unde mergi?. In: Editura Destine Literare by Florin Oncescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_358]
-
cine știe ce efecte artistice. Practic, Dan Stanca ajunge pe un alt drum (prin intermediul prozei) la unele dintre concluziile lui Horia-Roman Patapievici din Omul recent sau Ovidiu Hurduzeu din Sclavii fericiți. Ideea romanului este aceea că istoria civilizației umane se dezvoltă în formă de cerc. De aceea, cu cît avansăm mai repede (în plan tehnologic, dar nu numai), nu facem decît să involuăm spre zorii civilizației umane. Drumul spre piatră continuă în cer", spune autorul (vezi p. 282). Ca la Patapievici, atunci cînd
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
sînt la fel de grave și actuale ca și cele din cărțile lui Patapievici sau Hurduzeu. Impactul lor public a fost însă mult mai mic. Situație cu atît mai paradoxală cu cît, înainte de a fi tipărit în volum, romanul a apărut sub formă de foileton în "Ziarul de duminică". Deci vizibilitatea sa a fost net superioară majorității producțiilor autohtone ale genului. Cum se explică atunci tăcerea din jurul acestei cărți? Cred că Dan Stanca și-a ales un vehicul greșit pentru a răspîndi în
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
Comicul se accentuează și el într-o poveste ce devine de două ori neobișnuită, fie doar și prin simpla înfățișare a "instrucției". Disperarea din cele două texte rămîne la fel de acută și de răvășitoare. Dramele, în fondul problemei, sînt aceleași, numai formele pe care le comportă masculin/feminin-ul creează variante, nuanțe dar nu modifică esențialul. Așa cum spuneam și mai devreme, textul este suportul ideal pentru demonstrații actoricești ridicînd la plasă performanței. De asta, abordarea nu este tocmai simplă, dar, la capătul
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
Ca atare, plasându-l în această schemă complicată, și bazându-se masiv pe dialectica internă a gandirii cabalistice, Bloom îl face pe fiecare geniu în parte să dezvăluie ceva esențial despre divinitate. Dacă, până la urmă, noi oamenii putem avea vreo formă de acces la natura divină, acest lucru este făcut posibil, în opinia lui Bloom, doar prin impresionantele eforturi creatoare ale geniilor literare. "Sefiroții sunt centrul Cabalei, pentru că ei vor să reprezinte fața ascunsă a lui Dumnezeu (God's inwardness), secretul
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
deși în texte scrise în veacul al XVIII-lea, când a pătruns în românește, este atestat și ca adjectiv, vorbitorii care îl folosesc nu par să șovăie. În privința scrierii sale corecte însă, lucrurile stau cu totul altfel. Pe lângă ritos, singura formă recomandată de dicționare, apare câteodată și forma greșită rituos, adesea în textele unor autori cultivați, așa cum spuneam mai sus. Astfel, în "România literară" nr. 25 din 26 iunie 2002, putem citi, de pildă, următoarea frază: "Dar vine, iată, dl. St
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
XVIII-lea, când a pătruns în românește, este atestat și ca adjectiv, vorbitorii care îl folosesc nu par să șovăie. În privința scrierii sale corecte însă, lucrurile stau cu totul altfel. Pe lângă ritos, singura formă recomandată de dicționare, apare câteodată și forma greșită rituos, adesea în textele unor autori cultivați, așa cum spuneam mai sus. Astfel, în "România literară" nr. 25 din 26 iunie 2002, putem citi, de pildă, următoarea frază: "Dar vine, iată, dl. St. B. și afirmă rituos (subl. m. C.
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
29 ianuarie 2003, pe ultima pagină, la "Revista revistelor" (semnată Cronicar) citim: În același număr al ziarului [...] dl. S. D. afirmă rituos (subl. m. C. G.) că este greșit și necreștinesc să spui că «se proiectează» o biserică". De ce este greșită forma rituos? Pentru că adverbul cu pricina se trage din cuvântul grecesc rhetós, cu același înțeles ca în română, dar lipsit de acel u pe care i-l adaugă astăzi unii vorbitori urmașului său românesc. Pronunțat în greaca modernă ritós, termenul acesta
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
și eironeía "vorbire prefăcută, care nu dezvăluie întru totul gândirea cuiva". Dintre termenii aceștia, au intrat în română ca împrumuturi neologice retor, retorică, ironie, pe care însă vorbitorii nu îi mai pun în legătură cu ritos. Cum s-a ajuns totuși la forma greșită rituos? Întâi, din pricina necunoașterii originii exacte a cuvântului. Apoi, prin alăturarea lui netemeinică și incorectă cu alte cuvinte românești terminate în -uos ca, de pildă, fastuos, fructuos, onctuos, sinuos, somptuos, toate împrumuturi relativ recente din latină (în anumite cazuri
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
citit în trei rânduri, în două articole diferite, expresia latinească magna cum laude scrisă greșit cum laudae (la pag. 15 de două ori și la pag. 21 o dată). Aici nu mai încape îndoială în privința felului cum s-a ajuns la forma greșită: autoarele textelor sau corectoarele (judecând după semnături și după caseta tehnică, în ambele cazuri este vorba de două persoane diferite) nu știu sau știu foarte prost latinește! Amintindu-și, probabil, că în anumite cazuri substantivele latinești de declinarea întâi
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
întâi se sfârșesc în -ae (la genitiv, dativ singular și la nominativ plural), autoarele au presupus că și laude din expresia latinească al cărui înțeles este "cu mare laudă, cu deosebită apreciere" ar trebui scris astfel. Numai că laude este forma de ablativ singular a unui substantiv de declinarea a treia, laus (genitiv laudis) și acesta nu are nici o formă scrisă cu -ae. Cum nu tot ce zboară se mănâncă, nici toate cuvintele latinești nu se scriu cu diftongul -ae. O
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
din expresia latinească al cărui înțeles este "cu mare laudă, cu deosebită apreciere" ar trebui scris astfel. Numai că laude este forma de ablativ singular a unui substantiv de declinarea a treia, laus (genitiv laudis) și acesta nu are nici o formă scrisă cu -ae. Cum nu tot ce zboară se mănâncă, nici toate cuvintele latinești nu se scriu cu diftongul -ae. O asemenea greșeală mi se pare, pe de o parte, stânjenitoare pentru o revistă culturală cu pretenții și, pe de
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
parodie reușită a sintagmei latinești stâlcite de curând în "România literară". În urma numeroaselor scrisori primite de la feluriți cititori mai puțin sensibili la fina ironie, redactorii s-au hotărât să scrie totuși laude, pentru a nu lăsa să se creadă că forma cu -ae ar fi cea corectă. Din păcate, se vede că nu toți cititorii revistei, intelectuali ori ba, au băgat de seamă schimbarea, de vreme ce, iată, se mai găsesc unii care să își închipuie că un stil împănat cu formule latinești
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
e, mi se pare că soluția cea mai la îndemână pentru ocolirea unor greșeli supărătoare este... renunțarea la asemenea ornamente stilistice "intelectuale". Sau, pentru aceia ce țin cu tot dinadinsul să le folosească, cunoașterea cât mai amănunțită a înțelesului și formei lor corecte, lesne de dobândit cu ajutorul oricărui dicționar mai răsărit. Cristian Gașpar, București Secretul lui Polichinelle 1. Călcâiul lui Ahile Definiția lichelei din "Ușa interzisă" a d-lui Gabriel Liiceanu este prea politicoasă. Rafinamentul acestui creator îl determină să găsească
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
ca hieroglifă și poliomielită, în care diftongii (deci apariția silabelor -hie-, -lio-, -mie-) constituie "rostiri aproape generale, dar neacceptate de limba literară" (Sinteze de limba română, ed. a III-a, 1984, p. 169). Asemenea pronunțări sînt tratate de obicei drept forme neglijente, inculte - dar, cum am văzut, pot fi descrise și ca prețiozități franțuzite. Această din urmă interpretare - mai puțin obișnuită - e întemeiată pe faptul că, într-adevăr, cuvinte franțuzești cu structură fonetică asemănătoare (și care adesea chiar au stat la
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
inculte - dar, cum am văzut, pot fi descrise și ca prețiozități franțuzite. Această din urmă interpretare - mai puțin obișnuită - e întemeiată pe faptul că, într-adevăr, cuvinte franțuzești cu structură fonetică asemănătoare (și care adesea chiar au stat la originea formelor românești, prin împrumut) sînt considerate (cel puțin în dicționarele actuale) ca fiind pronunțate cu diftong. În dicționarele românești (DEX, DOOM), e indicată despărțirea în silabe și implicit pronunția acelor secvențe de litere care - în absența unor semne speciale pentru semivocale
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
semne speciale pentru semivocale - ar putea fi interpretate la fel de bine ca diftong și ca hiat. În cuvinte ca versiune, revoluție, revizionism, mineralier, miniatură, biliard, bărbier, este clar recomandat hiatul, deci pronunțarea -si-u-, -ți-e, -zi-o-, -li-er, -ni-a-, -li-ard, -bi-er. În franceză, formele corespunzătoare (cu i precedînd o vocală) sînt considerate ca secvențe care conțin diftongi (ver-sion, révolu-tion, révi-sion-nisme, minéra-lier, mi-nia-ture, billard = bi-șj țard, bar-bier, în Petit Robert, 1991; am marcat separat doar silaba care ne interesează). Regula generală în pronunțarea franceză actuală
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
în pronunțarea franceză actuală este deci diftongul, față de care pot apărea excepții și mai ales posibilitatea de pronunțare scindată (în diereză), despre care autorii dicționarului afirmă că e folosită din plin - în poezie! Indicații similare dau și dicționarele italienești, la forme și mai apropiate de cele din română (versifica-zio-ne, revolu-zio-ne, revi-sio-nismo, mi-nia-tura, bi-liar-do, bar-bie-re etc., în De Mauro 2000). Așadar, regula românească e mult mai "latinizantă" decît cele ale altor limbi romanice; desigur, fenomenul poate fi explicat prin faptul că ea
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
modelul fonetic al silabei inițiale pia-, din piatră, piață, piază) - pronunțarea pi-an, pi-a-nist. Un exemplu extrem e cuvîntul milieu (DEX, DOOM), pentru care se recomandă pretențioasa (și falsa) pronunțare în trei silabe: mi-li-eu; e vorba de umilul, banalul mileu - în forma simplificată de adevăratele tendințe populare ale limbii - , căruia i se acordă astfel dreptul la o existență cultă, înnobilată prin hiat. Stilul nostru cult pare marcat de o tendință spre sacadarea pedantă: e vorba de o normă coerentă în sine, dar
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
a unor experiențe poetice anterioare. Nichita Stănescu a închis un ciclu. Modernismul românesc, inaugurat de Macedonski și dezvoltat plenar de Arghezi, își are capătul de drum în Nichita Stănescu, la care regăsim, uneori de nerecunoscut, "prelucrate", ca și originale, toate formele curentului, de la sugestiile simboliste de început la metafora bizară a avangardiștilor. Cel mai neobișnuit lucru este că acest final glorios al simfoniei moderniste a părut (și mai pare) o renaștere a poeziei noastre după colapsul realist socialist. Remake-ul (cum l-
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
vorba de o revistă de habitat și arhitectură, al cărei titlu inițial era chiar Habitat cu Igloo în subtitlu, iar din 2003, invers. Nu e doar o publicație instructivă, dar și una plăcută ochiului, lucru mai rar la noi, unde "forma" nu prea contează. Grafic excepțională, Igloo ne vorbește în cuvinte și în imagini despre cum arată sau cum ar trebui să arate mediul în care ne trăim viața. În numărul din octombrie 2002, un interviu cu dl Patapievici și o
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14099_a_15424]
-
au o importanță deosebită și, cu siguranță, merită atenția și a publicului larg și a factorului politic. Așa încât, dacă numai puterea legiuitoare poate conferi unor reglementări atât de importante precum acelea referitoare la cultura coerentă și stabilitatea necesare, și dacă forma cea mai adevărată a unor asemenea reglementări este aceea bazată pe prevederi constituționale, rezultă că legiuitorul nostru constituant trebuie să își facă munca și în domeniul culturii așa cum și-a făcut-o deja în domeniile învățământului, sănătății sau cercetării științifice
Constituția fără cultură by Roland Cotârlan () [Corola-journal/Journalistic/14102_a_15427]
-
nu este un artist de prim-plan prin nici una din proiecțiile sale - așa cum de prim-plan sînt Geta Năpăruș, Teodor Moraru și alții pe care Lucia Ioan îi include în inventarul său -, ci un artist de fundal, unul care protejează forme și oferă garanții tendințelor multiple, nu prin epuizarea unui anumit comportament, ci prin luciditatea și prin vigoarea enunțului axiomatic. Ea nu dezvoltă eposuri și nici nu epuizează direcții, ci lansează memorabile definiții. Prin cumulul de forme și de tendințe, prin
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
fundal, unul care protejează forme și oferă garanții tendințelor multiple, nu prin epuizarea unui anumit comportament, ci prin luciditatea și prin vigoarea enunțului axiomatic. Ea nu dezvoltă eposuri și nici nu epuizează direcții, ci lansează memorabile definiții. Prin cumulul de forme și de tendințe, prin sinteza spiritului difuz al unui anumit timp, prin capacitatea nemijlocită de a transforma observația în intuiție și intuiția în fapt istoric, evident în- tr-un alt spațiu expresiv și într-o convenție a reprezentării total diferită, Lucia
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
temporalității. Nu întîmplător, cu excepția lui Ion Gheorghiu, toți ceilalți pictori amintiți au asociat imaginea Grădinii unui program spiritual explicit, de multe ori cu evidente particularizări creștine. Întoarcerea la natură, la energiile primare ale vieții și la nenumăratele miracole disimulate în formele cele mai umile, așa cum se proiectează ea în ideologia și în estetica grupului Prolog, și-a găsit aici un fel de anticameră a Creatorului și, deopotrivă, un topos artistic. În care mai așteaptă și din care se hrănesc și alți
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]