940 matches
-
masive, etc. Lucrurile în univers pur și simplu nu funcționează în modul în care experiențele noastre cotidiene ne fac să credem ci într-un mod cu totul diferit. La nivelul microcosmosului, surprizele sunt și mai multe. Un obiect precum un foton sau un electron nu au o locație precisă sau o traiectorie detectabilă între punctul în care au fost emise și punctul în care au fost detectate. Punctele în care astfel de particule pot fi detectate nu sunt cele la care
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
lua orice valoare arbitrară, ci este proporțională cu un multiplu întreg al frecvenței "f" a oscilatorului. Adică, unde "n" =1, 2, 3... Constanta proporțională h este numită "Constanta lui Planck." Una dintre aplicațiile directe ale acestei teorii este aflarea energiei fotonilor. Dacă valoarea lui "h" este cunoscută iar frecvența fotonului este de asemenea cunoscută, atunci energia fotonilor poate fi calculată. De exemplu, dacă un fascicol de lumină cade asupra unei ținte iar frecvența sa era 540 × 10 herți, atunci energia fiecărui
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
multiplu întreg al frecvenței "f" a oscilatorului. Adică, unde "n" =1, 2, 3... Constanta proporțională h este numită "Constanta lui Planck." Una dintre aplicațiile directe ale acestei teorii este aflarea energiei fotonilor. Dacă valoarea lui "h" este cunoscută iar frecvența fotonului este de asemenea cunoscută, atunci energia fotonilor poate fi calculată. De exemplu, dacă un fascicol de lumină cade asupra unei ținte iar frecvența sa era 540 × 10 herți, atunci energia fiecărui foton va fi "h" × 540 × 10 jouli. Valoarea lui
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Adică, unde "n" =1, 2, 3... Constanta proporțională h este numită "Constanta lui Planck." Una dintre aplicațiile directe ale acestei teorii este aflarea energiei fotonilor. Dacă valoarea lui "h" este cunoscută iar frecvența fotonului este de asemenea cunoscută, atunci energia fotonilor poate fi calculată. De exemplu, dacă un fascicol de lumină cade asupra unei ținte iar frecvența sa era 540 × 10 herți, atunci energia fiecărui foton va fi "h" × 540 × 10 jouli. Valoarea lui "h" este extraordinar de mică, aproximativ 6
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Dacă valoarea lui "h" este cunoscută iar frecvența fotonului este de asemenea cunoscută, atunci energia fotonilor poate fi calculată. De exemplu, dacă un fascicol de lumină cade asupra unei ținte iar frecvența sa era 540 × 10 herți, atunci energia fiecărui foton va fi "h" × 540 × 10 jouli. Valoarea lui "h" este extraordinar de mică, aproximativ 6.6260693 × 10 jouli secundă. Asta înseamnă că fotonii dintr-un fascicol de lumină au o energie de aproximativ 3.58 × 10 jouli sau (în alt
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
fascicol de lumină cade asupra unei ținte iar frecvența sa era 540 × 10 herți, atunci energia fiecărui foton va fi "h" × 540 × 10 jouli. Valoarea lui "h" este extraordinar de mică, aproximativ 6.6260693 × 10 jouli secundă. Asta înseamnă că fotonii dintr-un fascicol de lumină au o energie de aproximativ 3.58 × 10 jouli sau (în alt sistem de măsurare) aproximativ 2.23 eV. Când energia unei unde este descrisă în acest mod, pare că unda transportă energia în mici
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
a folosit constanta lui Planck pentru a explica efectul fotoelectric postulând că energia dintr-un fascicol de lumină se compune din valori discrete pe care el le-a denumit cuante de lumină, iar mai târziu le-a dat denumirea de fotoni. Conform acestei descrieri, un singur foton de o anumită frecvență transportă o cantitate invariantă de energie. Cu alte cuvinte, fotonii individuali pot transporta mai multă sau mai puțină energie, depinzând doar de frecvența lor. Chiar dacă descrierea fotonilor așa cum reiese din
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
a explica efectul fotoelectric postulând că energia dintr-un fascicol de lumină se compune din valori discrete pe care el le-a denumit cuante de lumină, iar mai târziu le-a dat denumirea de fotoni. Conform acestei descrieri, un singur foton de o anumită frecvență transportă o cantitate invariantă de energie. Cu alte cuvinte, fotonii individuali pot transporta mai multă sau mai puțină energie, depinzând doar de frecvența lor. Chiar dacă descrierea fotonilor așa cum reiese din cercetările lui Planck seamănă cu modelul
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
din valori discrete pe care el le-a denumit cuante de lumină, iar mai târziu le-a dat denumirea de fotoni. Conform acestei descrieri, un singur foton de o anumită frecvență transportă o cantitate invariantă de energie. Cu alte cuvinte, fotonii individuali pot transporta mai multă sau mai puțină energie, depinzând doar de frecvența lor. Chiar dacă descrierea fotonilor așa cum reiese din cercetările lui Planck seamănă cu modelul corpuscular al lui Newton, fotonii lui Einstein au frecvență iar energia unui foton este
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
dat denumirea de fotoni. Conform acestei descrieri, un singur foton de o anumită frecvență transportă o cantitate invariantă de energie. Cu alte cuvinte, fotonii individuali pot transporta mai multă sau mai puțină energie, depinzând doar de frecvența lor. Chiar dacă descrierea fotonilor așa cum reiese din cercetările lui Planck seamănă cu modelul corpuscular al lui Newton, fotonii lui Einstein au frecvență iar energia unui foton este proporțională cu acea frecvență. Modelul bazat pe analogia cu particulele a fost astfel din nou compromis. Ambele
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
transportă o cantitate invariantă de energie. Cu alte cuvinte, fotonii individuali pot transporta mai multă sau mai puțină energie, depinzând doar de frecvența lor. Chiar dacă descrierea fotonilor așa cum reiese din cercetările lui Planck seamănă cu modelul corpuscular al lui Newton, fotonii lui Einstein au frecvență iar energia unui foton este proporțională cu acea frecvență. Modelul bazat pe analogia cu particulele a fost astfel din nou compromis. Ambele modele, atât cel bazat pe analogia cu undele cât și cel bazat pe analogia
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
cuvinte, fotonii individuali pot transporta mai multă sau mai puțină energie, depinzând doar de frecvența lor. Chiar dacă descrierea fotonilor așa cum reiese din cercetările lui Planck seamănă cu modelul corpuscular al lui Newton, fotonii lui Einstein au frecvență iar energia unui foton este proporțională cu acea frecvență. Modelul bazat pe analogia cu particulele a fost astfel din nou compromis. Ambele modele, atât cel bazat pe analogia cu undele cât și cel bazat pe analogia cu particulele sunt modele mentale și provin din
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
cu particulele a fost astfel din nou compromis. Ambele modele, atât cel bazat pe analogia cu undele cât și cel bazat pe analogia cu particulele sunt modele mentale și provin din experiența noastră de zi cu zi. Nu putem observa fotonii individuali. Putem doar cerceta indirect proprietățile lor. Observăm un anumit fenomen, precum curcubeul de culori creat de o pată de ulei aflată la suprafața apei și ne explicăm acest fenomen comparând lumina cu undele. Observăm un alt fenomen, precum modul
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
lucrările lui Bohr. El a folosit un model "planetar" pentru a descrie electronul și nu înțelegea de ce factorul 2π era esențial în formula sa determinată experimental. Mai târziu, de Broglie a postulat că electronii au frecvențe, la fel cum au fotonii și că frecvența unui electron trebuie să fie conformă condițiilor unei unde statice care poate exista pe anumite orbite. Altfel spus, începutul unui ciclu al undei dintr-un anume punct al circumferinței unui cerc (de vreme ce asta reprezintă o orbită) trebuie
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
generalizare descrie mult mai multe linii spectrale decât au fost detectate anterior iar confirmarea experimentală a acestui fapt a venit ulterior. Se observă aproape imediat că dacă formula 2 este cuantificat așa cum rezultă din formula de mai sus, atunci momentul oricărui foton este cuantificat. Frecvența luminii, formula 9, la o anumită lungime de undă formula 2 este dată de relațiile: Odată cu descoperirea liniilor spectrale, fizicienii au fost capabili să deducă empiric regulile după care se determină fiecare dintre orbitele electronilor și să descopere astfel
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
funcție cuantificată a energiei sale. Cu cât un electron orbitează mai aproape de nucleu, cu atât are nevoie de o energie mai mică pentru a rămâne în acea orbită. Electronii care absorb o cuantă de energie egală cu cea a unui foton vor sări pe o orbită mai depărtată de nucleu, în timp ce electronii care emit o cuantă de energie egală cu cea a unui foton vor sări pe o orbită inferioară. Electronii nu pot primi sau emite fracțiuni de energie din cea
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
a rămâne în acea orbită. Electronii care absorb o cuantă de energie egală cu cea a unui foton vor sări pe o orbită mai depărtată de nucleu, în timp ce electronii care emit o cuantă de energie egală cu cea a unui foton vor sări pe o orbită inferioară. Electronii nu pot primi sau emite fracțiuni de energie din cea a unui foton și astfel nu pot ocupa poziții intermediare între orbitele permise. Orbitele permise sunt identificate de numere întregi utilizând litera n
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
pe o orbită mai depărtată de nucleu, în timp ce electronii care emit o cuantă de energie egală cu cea a unui foton vor sări pe o orbită inferioară. Electronii nu pot primi sau emite fracțiuni de energie din cea a unui foton și astfel nu pot ocupa poziții intermediare între orbitele permise. Orbitele permise sunt identificate de numere întregi utilizând litera n cea mai joasă orbită fiind notată cu n = 1, următoarea cu n = 2 și tot așa. Toate orbitele cu aceași
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
legătură cuantică. Legătura cuantică se referă la situațiile în care proprietățile câtorva obiecte distincte nu pot fi descrise în mod separat unele de altele, chiar și ținând cont de istoricul interacțiunilor dintre aceste obiecte. O interacțiune cuantică (precum drumul unui foton printr-un polarizator) poate afecta legătura cuantică chiar dacă cele două obiecte care interacționează se află la distanță. (Articolul din 1935 al lui Einstein, Podolsky și Rosen este azi cea mai citată lucrare a lui Einstein în jurnalele de fizică.) Răspunsul
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
de 3 feluri), se obțin 18 quarkuri cu tot atâtea antiquarkuri, ridicând numărul total al particulelor fundamentale la 60. Interacțiunile dintre fermioni sunt mediate prin schimbul unor particule de etalonare, bosonii intermediari, asociate celor 4 forțe fundamentale. Bosonii intermediari sunt: fotonul (corespondent forței electromagnetice), 3 bosoni vector slabi (corespondenți forței nucleare slabe), 8 gluoni (corespondenți forței nucleare tari) și ipoteticul graviton (corespondent forței gravitaționale) a cărui existență nu a fost confirmată încă. Un alt boson ipotetic foarte căutat este bosonul Higgs
Modelul standard () [Corola-website/Science/314441_a_315770]
-
în Univers, a arătat, că devierea acestui proces de la starea de echilibru are urmări astrofizice importante. În colaborare cu Ia. B. Zeldovici a anticipat reducerea temperaturii de strălucire a radiației de fond în direcțiile aglomerărilor galactice, ca rezultat al interacției fotonilor de frecvență joasă cu gazul intergalactic (efectul Zeldovici-Sunyaev). Acest efect permite să se determine dimensiunile norului de gaz, distanța până la nor, ceea ce rîndul său permite să se calculeze constanta Hubble și vârsta Universului. Sunyaev a sugerat în anul 1984 o
Rașid Siuneaev () [Corola-website/Science/313762_a_315091]
-
Pe măsură ce particulele parcurg o anumită traiectorie într-un mediu acestea întrerup câmpul electromagnetic. Electronii din atomi aflați în acel mediu(de obicei un reactor) vor fi înlocuiți și polarizați de un câmp electromagnetic al unei particule încărcate. În acest timp fotonii sunt trimiși sub formă de dielectric ai electronilor pentru a face un echilibru după ce întreruperea câmpului se face. În mod normal fotonii sunt descărcați efectiv prin ciocnirea unuia cu celalalt astfel ne mai rămănând nicio radiație, însă când viteza descărcării
Mai repede ca lumina () [Corola-website/Science/318896_a_320225]
-
un reactor) vor fi înlocuiți și polarizați de un câmp electromagnetic al unei particule încărcate. În acest timp fotonii sunt trimiși sub formă de dielectric ai electronilor pentru a face un echilibru după ce întreruperea câmpului se face. În mod normal fotonii sunt descărcați efectiv prin ciocnirea unuia cu celalalt astfel ne mai rămănând nicio radiație, însă când viteza descărcării acestora este mai rapidă decât viteza fotonului însine aceștia interferează între ei și intensifică radiația vizibilă. Dacă o rachetă pleacă din punctul
Mai repede ca lumina () [Corola-website/Science/318896_a_320225]
-
ai electronilor pentru a face un echilibru după ce întreruperea câmpului se face. În mod normal fotonii sunt descărcați efectiv prin ciocnirea unuia cu celalalt astfel ne mai rămănând nicio radiație, însă când viteza descărcării acestora este mai rapidă decât viteza fotonului însine aceștia interferează între ei și intensifică radiația vizibilă. Dacă o rachetă pleacă din punctul "A" cu o viteză de 0.6 c venind spre vest iar o alta dintr-un punct "B" ajungând la o viteză la fel ca
Mai repede ca lumina () [Corola-website/Science/318896_a_320225]
-
bază teoretică de calcul. Teoria cuantică a radiației, numită electrodinamică cuantică, a fost elaborată, într-o primă versiune, de Dirac, în 1927. Punctul de vedere era unul corpuscular: radiația electromagnetică era tratată ca un gaz de bosoni de masă zero (fotoni) ale cărui stări erau descrise în reprezentarea numerelor de ocupare, emisia și absorbția de radiație fiind descrise de operatori de creare și anihilare. Punctul de vedere ondulatoriu a fost introdus în același an de Jordan, care a indicat că operatorii
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]