1,041 matches
-
șamponul nu rezolvase nici el nimic - în afară de faptul că făcuse atât de multă spumă, încât chiar și imaginea pe care o distingea cu ochii lui îngălbeniți și obosiți sugera că excitase păpușa în așa hal, încât o adusese pe culmile frenetice ale plăcerilor sexuale. Până la urmă bărbatul reveni la căutarea valvei. Afurisita de momâie avea neapărat una pe undeva! Numai să reușească să dea de ea. în explorările sale, își aținu ochii pe oglinda pusă pe ușa dulăpașului cu medicamente, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
De unde îi răsărise o asemenea idee? Care era de fapt problema? în ordine, Eva era o vacă proastă, care-i făcea viața un chin bătându-l mereu la cap și lăsându-se pradă pasiunii pentru misticismul oriental cu un entuziasm frenetic, calculat în așa fel încât să-l scoată din minți până și pe cel mai liniștit dintre soți, dar de unde până unde obsesia lui cu crima? De unde nevoia asta de a-și dovedi bărbăția prin violență? De unde i se trăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Dumitru, darul de-a ghici viitorul după schimbările din desenele încîlcite de pe pielea lui. Într-o seară de august, când sub cortul circului Vittorio se îngrămădiseră spectatori mai mulți ca oricând, pe pielea bunicului apărură, în mijlocul unei jungle de tatuaje frenetice, trei litere, bătute parcă în safire: REM. Pe tot pieptul, ca o prevestire. Soile, bunică-mea, care-o născuse deja pe mama în 1921 și o lăsase la Chirnogi, la văduva lui Marcos, urmărind cu degetul conturul fermecat al celor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
decât tot o formă a activismului modern care a dus la scindarea și disoluția caracterului. Ca și în alte împrejurări, spiritul teoretic atât de dezvoltat la romancierul eseist al veacului, a descoperit repede prototipul <<mitologic>>, în persoana iubețului Don Juan. Freneticul erou reprezintă însuși simbolul nestatorniciei și al afectivității ambulatorii.” <footnote Al. Protopopescu, op. cit., p. 98 footnote> Sandu din O moarte care nu dovedește nimic recurge la imaginea lui ca la o idealitate insurmontabilă: „O timiditate dezastruoasă mă oprea să fac
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
și hopuri. Corigent la Geografie fiindcă nu știusem clima tundrei, am uitat să mă duc în toamnă la examen și era să rămân repetent, m-au împins colegii în clasă, luându-mă din curtea Teatrului, unde băteam mingea într-o frenetică neștire. Mi-aduc aminte de școală ca de o îndelungă spaimă îndulcită de lecturi răvășitoare, amoruri păguboase și meciuri fantastice, în care chiar am și marcat un gol, eu, care jucam în apărare, bec... De abia în clasa a zecea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
paroxism, care irumpe din sunetele ei, ne apar cu totul explicabile. Însă în această ,,apoteoză a dansului” (cum a numit-o Wagner), apăsările unui întreg trecut de suferințe rămân prezente; sunt prea aproape pentru a putea fi inundate de bucuria frenetică. Partea I a simfoniei se deschide printr-o lungă introducere scrisă într-o mișcare liniștită (poco sostenuto). După un acord tăios, cântat de întreaga orchestră, oboiul se detașează cu următorul motiv: Apar apoi o serie de sunete ascendente, ca niște
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
o aștepta în mulțime. După ea un grup de tinere și tineri dansatori cubanezi au antrenat spectatorii să cânte și să danseze alături de ei; curios cum femei și bărbați de diferite vârste și naționalități s-au inclus în dansul lor frenetic, în ritmul tobelor. Seara imensitatea mării, pulsul ei sub un cer de galaxii cu puzderia de stele, te copleșesc cu spectacolul grandios al naturii și, deopotrivă, te întristează efemeritatea existenței omului în timp. Un bucătar indian care coace minuni gastronomice
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
și care, în nici un caz, nu trebuie înțeleasă ca o provocare, ca o sfidare socială. Dar atunci, la vârsta de înmugurire a dansului, trupul scuturat de dans nu știa încă faptul că în această febrilitate se ascunde scuturătura și tremurul frenetic al dispariției, explozia de orgie a acesteia: atracția fascinantă a vidului care ne înghite în cleștele gurii lui abisale, în care ne zbatem mai fioros și mai puternic decât oricând, pentru ultima dată, și ca efort suprem al vieții. Nu
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
pentru mine, erau chiar gemene, deși aparența nu servea deloc această apropiere. Era aproape firesc ca perioada aceasta, pot s-o numesc tulburătoare și fascinantă, să se termine cu pușcăria. La un an după eliberare, în 1965, reiau același ritm frenetic, dar cu o privire oarecum mai matură. Un an mai târziu redevin student și ajut din întâmplare un scriitor care făcea crize alcoolice depresive. E un om cu influență, chiar mare la ora aceea, care mă publică aproape cu forța
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
picioare și să-i lași să scape. Trebuie să plătească ! Mami zice mereu... Se aude un scîrșnet brusc de roți. Ups ! Stai, c-am intrat În ceva. Te sun eu Înapoi. Telefonul amuțește. SÎnt Încremenită de groază. Îi formez numărul frenetic, dar intră direct pe mesagerie. — Jemima, zic imediat după bip. Jemima, trebuie neapărat să oprești chestia asta ! Trebuie să... mă opresc abrupt, În clipa În care Jack apare În fața mea, cu un zîmbet cald. — Trebuie să Înceapă, spune și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
celălalt, respirând greoi, în timp ce emoția îi sufoca. — Vrei, ordonă el, cu o expresie dură ca un tunet, cu ochii fixați pe chipul ei, să urci la mine în cameră? —Hai. Ea era deja în picioare. Primul sărut a fost unul frenetic. Încercând să recupereze cât mai mult dintr-odată, el a tras-o de păr, a apucat-o de jachetă, a sărutat-o prea dur și și-a rupt cămașa de pe el. Stai, stai, stai. Epuizat parcă, și-a lipit spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Deci, e adevărat! spuse el încet, ca pentru sine, cu o expresie de perplexitate desăvârșită. Ăsta-i sfârșitul!... Asta-i!... O să-mi dai socoteală chiar acum! spuse el deodată, scrâșnind din dinți și privindu-l pe Ganea cu o ură frenetică. Ai să... ah! Vocea îi era chiar sugrumată, chiar rostea cu greu cuvintele. Intră cu pași automați în salon, dar, trecând pragul, le văzu pe Nina Alexandrovna și pe Varia și se opri, intimidat puțin, cu toată tulburarea sa. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se ridică brusc, ca și cum ar fi vrut să plece. — Nastasia Filippovna! Nastasia Filippovna! se auzi din toate părțile. Toți începură să se agite, toți se ridicară de la locurile lor; toți o înconjurară, toți ascultară cu neliniște aceste cuvinte întretăiate, febrile, frenetice; toți simțeau un fel de dezordine, nimeni nu putea ajunge la un sens, nimeni nu putea înțelege nimic. În această clipă, se auzi brusc sunetul clopoțelului de la intrare, smucit cu putere, exact ca mai înainte acasă la Ganea. — A-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
umbră de ironie și în același timp emoția îi era disproporționat de mare, privea bănuitor în jur, se încurca vizibil și se pierdea la fiecare cuvânt, așa că toate acestea împreună cu înfățișarea lui de tuberculos și cu privirea ciudată, scânteietoare, parcă frenetică fără voie continuau să atragă atenția asupra lui. — De altminteri, necunoscând deloc înalta societate (recunosc acest lucru), m-aș mira nu doar de faptul că ați rămas în prezența noastră, a celor care am venit mai înainte, deși prezența noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai început să vă spun adevărul; nu m-ați lăsat să continui... Prințul tăcu și chibzui. — Bine, spune adevărul, rosti el cu greutate, ca după o mare luptă dusă cu sine. — Aglaia Ivanovna... începu imediat Lebedev. — Taci, taci! strigă prințul frenetic, roșind cu totul de furie, poate și de rușine. Nu se poate, asta-i curată prostie! Toate astea dumneata le-ai scornit și niște smintiți ca dumneata. Să nu mai aud așa ceva de la dumneata! Seara târziu, după ora zece, apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
transvitală sau într-o intenționalitate transcendentă, ci se realizează într-un ritm nebun, în care nu poți recunoaște altceva decât demonia devenirii și a distrugerii. Iraționalitatea vieții se manifestă în această expansiune debordantă de forme și conținuturi, în această pornire frenetică de a substitui aspecte noi celor uzate, fără ca această substituire să însemne un plus apreciabil sau o însumare calitativă. O relativă fericire ar simți omul care s-ar abandona acestei deveniri și, dincolo de orice problematică chinuitoare, ar încerca să soarbă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rămas, ce senzație de viață mai poți avea? Am o voluptate nebună și de o infinită ironie când mă gândesc că cineva ar sufla cenușa mea în cele patru colțuri ale lumii, că vântul ar împrăștia-o cu o iuțeală frenetică, risipindu-mă în spațiu ca pe o eternă mustrare pentru această lume. Dezintegrarea din viaȚĂ Nu toți oamenii au pierdut naivitatea; de aceea, nu toți oamenii sânt nefericiți. Aceia care au trăit și trăiesc asimilați, naivi, în existență, nu din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
găsim nici o asemănare cu genul de muncă în care s-au risipit? Oare a fost nevoie să clădească piramide, palate, temple și castele? Nu este suficientă conștiința subiectivă a eternității, conștiința acelei împliniri în supraconștiință? Dacă a distrus ceva activitatea frenetică, munca neîncetată și trepidația exterioară, apoi desigur aceasta nu poate fi decât simțul pentru eternitate. Munca este negația eternității. Cu cât crește cucerirea de bunuri în temporal, cu cât se intensifică munca exterioară, cu atât eternitatea devine un bun mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lor iremediabilă de gândire și de simțire. Muncă înseamnă periferie. Și, deși nu opun muncii nici contemplația pasivă și nici reveria vagă, ci transfigurarea intensă pentru realizarea unei prezențe, prefer totuși o lene, ce înțelege și justifică totul, unei activități frenetice, intolerante și absolutiste. Pentru a trezi lumea modernă la viață trebuie scris elogiul lenei, al acelei lenevii pline de împăcare și de un zâmbet ce acceptă totul. Este infinit mai mult simț metafizic într-un om leneș decât într-unul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu este decât o tragedie gratuită... În lume sânt fericite numai popoarele care apar deodată la lumină și care se află, dacă nu la același nivel, în tot cazul în același țel. Inegalitățile aproximative de nivel se atenuează în urmărirea frenetică a aceleiași finalități. Națiunile între ele își aranjează tragedia. Ea este însă incomparabil mai mare pentru popoarele ce doresc să se cristalizeze în națiuni, pe când altele își dispută întîietatea ca mari puteri, procesul de la popor la națiune rezolvîndu-l demult. Ca să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ani? El aude doar atît: să ne apărăm granițele. Și nici n-ar putea auzi mai mult. Căci România și-a identificat idealul cu o stare de fapt: granițele ei materiale și morale. România este; atîta-i ajunge. Neavând pasiunea devenirii frenetice, ea a răspândit în toate conștiințele acceptarea ei proprie. Nu că România ar trebui să mângâie visul explicit al cuceririi țărilor din jurul ei - e prea domoală pentru a putea concepe asemenea absurdități -, dar faptul că ea nu cultivă cu exasperare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
puterii naționale, prin câștig sau pierdere de spațiu. Revoluția creează o nouă respirație; războiul, un nou ritm. Nu există profeți ai războaielor și nimeni nu varsă sângele pentru vărsarea de sânge care e războiul; revoluția este anticipată într-un profetism frenetic. Există o mistică revoluționară; n-are rost una a războiului. Oamenii se prepară de război, deși nu-l vor; toată lumea dezmoșteniților se prepară și vrea revoluția. Războiul este o soluție temporară; altcum nu se explică frecvența lui. După fiecare, oamenii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lui Bach - n-a putut să nu aibă senzația că este îngropat în cer. Oboseala te face prizonier ultimelor intenții ale muzicii, iar tristețea te face muzică. Ascultați în clipe asemănătoare tânguirile maghiare, urmăriți numai adierile lor melancolice, fără corectivul frenetic al ceardașului, și veți simți că n-are rost altă moarte decât sub sălcii plângătoare. Cred că există în fiecare om o nevoie de tristețe, pe care nu și-o satisface numai din resursele sale. Și când nu poți totdeauna
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât un spațiu pentru inimi frânte. Și așa, cui decât ei, i-am putea atribui înclinația inimilor noastre? Căci nu există un cadru mai nimerit și mai fatal pentru echilibrul instabil al sufletului... Modul existenței românești este minorul. Unei ascensiuni frenetice nu-i priește decât modul major, în care respiră și ritmează toate aurorele. Până când va mai fi România aceasta prilej de tristețe teoretică? Atât de adânci sânt golurile ei, că seamănă unor ispitiri de abis. Așa privită, să fie România
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
le trase la loc alene și Începu să-și lege șireturile. Kay Își aprinse o țigară de la mucul alteia. În acel moment simțea că merita să fumezi mai multe țigări decît doreai cu adevărat, pentru a recupera perioada de activitate frenetică, atunci cînd lucrai ore Întregi lîngă targă, fără să fumezi. Urmă bubuitul altei explozii. Părea mai apropiată decît ultima. O linguriță care se plimbase ciudat pe masă, de parcă ar fi fost Împinsă de spirite, Își luă zborul. Cineva rîse. Altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]