1,409 matches
-
Gând de toamnă Elena Marin Alexe Când cerul tace-nrourat Cuprins de întristare Scăldat în haina ploii reci Aștept cu-nfrigurare O rază unică de-o vrea Inima să-mi atingă Pe calea gândului fugar O clipă să prelingă Și-nvăluind tristeți și dor Să-mi mai aduc aminte Aroma toamnelor cuminți Trăite înainte
G?nd de toamn? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83232_a_84557]
-
unițitc "Și‑au rămas cu toții uniți" B ăiatul se ruga nu unei zeități budiste, cum s-ar putea crede, ci Dumnezeului creștin, Domnul Atotputernic, și mesagerului său Fratele Alb Mai Mic, Regele Naților. Cum era vorba de un trib etnic fugar, fără nici o religie În adevăratul sens al cuvântului, În ultimul secol asimilaseră un adevărat panteon de zeități. Astfel, credeau În Nați și vrăjitoare, În fantome verzi, ca fiind atât sursa necazurilor, cât și aducători de dezastre. Se Închinau la Zeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și voi trimite peste Dimon noi nenorociri; un leu va veni împotriva celor scăpați ai Moabului, împotriva rămășiței din țară. $16 1. Trimiteți miei cîrmuitorului țării, trimiteți-i din Șela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului! 2. Ca o pasăre fugară, zgurnița din cuib, așa vor fi fiicele Moabului, la trecerea Arnonului, 3. și vor zice: "Sfătuiește, mijlocește, acopere-ne ziua în amiaza mare cu umbra ta ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriți, nu da pe față pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
din locuința Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pămîntului, și pămîntul va da sîngele pe față, și nu va mai acoperi uciderile. $27 1. În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare și tare, Leviatanul, Babilonul, șarpele fugar (Asur), și Leviatanul, șarpele inelat (Babel), și va ucide balaurul de lîngă mare (Egiptul). 2. În ziua aceea, cîntați o cîntare asupra viei celei mai alese: 3. "Eu Domnul, sunt Păzitorul ei. Eu o ud în fiecare clipă, Eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
consola destul de iute, și raționamentul meu cel mai fals o liniștea. Era senzuală? Iarăși încep ezitările înainte de a da un răspuns și văd cât de neprecis va trebui să fiu. Cum senzualitatea - vădită sau cel puțin sub forma unei sărutări fugare - pricinuia cele mai multe scene dintre noi, nu poate fi cercetată cu ușurință. Au fost strângeri pătimașe, când făceam pentru ele, cu toate că fricoși, cele mai mari imprudențe. În case străine, în camere necunoscute, în mijlocul naturii sau profitând de întuneric, în preajma cunoștințelor. N-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-o să plece mai departe. N-am avut îndrăzneala... și apoi la ce bun?... Imediat ce voi izbuti, ce rost voi mai avea? Am nevoie de dragoste adevărată, și asta nu vine decât încet la ocazii mari, și nu la ochiade fugare. Ce îi voi spune ei când Irinei îi făcusem educația intelectuală timp de cinci ani? Ce încredere aveam ca să încep munca mea de la început, când Irina, după atâtea lacrimi și atâtea sacrificii, după atâta timp mai cu seamă, a știut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu se îmbătase absolut deloc, se ridică să-l ajute pe Odolgan - încă pradă uimirii - să se ridice de pe bancă. Apoi, sprijinindu-l, se îndreptă cu el către ușă. După ce-i văzu pe cei doi afară, Balamber, printr-o privire fugară, vru să-și asigure gazda că, într-adevăr, din cauza neputinței sale, de care era perfect conștient, mai degrabă teama îl stăpânea decât mânia. Hunul turnă bere pentru amândoi. Era încruntat și își luase un aer gânditor. Trase cu ochiul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Augustus însuși, care vor fi neîndoielnic îndurerați la aflarea acestei vești. Oricum - adăugă, coborând vocea - trebuie să știi că o împrejurare norocoasă mi-a dat posibilitatea să cunosc numele vinovatului. Ochii lui Gundovek sclipiră. Aruncă în jur o privire fugară, apoi, prefăcându-se că îl îmbrățișează, îl trase la sine și îi șopti în ureche: — Spune-mi, iute! La auzul numelui asasinului, se trase înapoi, negru la față, iar trăsăturile i se înăspriră. — Poți să faci dovada? murmură încruntat. — Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o osteneală inutilă, căci populația fugise la timp, ducând de acolo lucrurile cele mai prețioase și căutând scăpare în munții împăduriți ce se înălțau, abrupți, de jur împrejur. Mulți dintre burgunzii ce scăpaseră în luptă se amestecaseră, probabil, cu localnicii fugari din vale, alții căutau, cu siguranță, să ajungă la Noviodunum; trupurile tovarășilor lor mai puțin norocoși zăceau risipite cu sutele prin noroiul vadului sau prin desișurile dimprejur; altele se mai aflau, totuși, pe ulițele acelui sătuc amărât. Victoria, cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ne așteaptă Noviodunum, de ce ar trebui să pierdem vremea urcând munții? — Poți să trimiți doar un detașament și să lași aici grosul cu încărcăturile și cu răniții. Și pe urmă, sunt gata să pun rămășag că valea mișună de burgunzi fugari; vrei să-i lași aici? Dacă oamenii aceia cu adevărat vin de la Vesontio, observă băbește Odolgan, înseamnă că au luat cu ei lucrurile cele mai prețioase, nu? Oamenii s-au luptat și au dreptul la prada lor. Du-te, Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
voinței lui, indiferent la ce ar fi putut să simtă pentru el, fără să-i displacă deloc când ele îl detestau ori, chiar mai rău, îl urau din toată inima; felul în care i se supuneau îi dădea o emoție fugară, dar intensă, aproape comparabilă cu aceea pe care o încerca atunci când îmblânzea un cal sălbatic. Știa foarte bine că avea douăzeci și nouă de ani, poate chiar treizeci, dar încă nu se căsătorise. Copii avea, pe undeva, dar nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în care se instalase Balamber cu servitorii săi. Intrând, își încrucișă drumul cu două femei ce ieșeau ducând fiecare câte o grămadă de tigăi goale. Nu le cunoștea și nici ele nu-l învredniciră cu mai mult de o privire fugară. Fiecare deschizătură din peretele localului fusese bătută în scânduri, în afară de cele plasate ceva mai sus, la marginea acoperișului, iar în lumina blândă a lunii, ce se filtra prin ele, se văzu înconjurat parcă de o mică lume de fantasme. Imediat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
semăna incredibil cu Frediana! Automat, înaintă câțiva pași prin mulțime ca să-l vadă mai bine în vreme ce dădea din cap aprobator, ascultând ce îi spuneau câteva femei care reușiseră să ajungă până la el. De îndată ce îi văzu chipul luminat de un surâs fugar, liniștitor, nu mai avu nici o îndoială: războinicul acela era într-adevăr fiica lui Waldomar. Primul său impuls fu să o strige, dar de la distanța la care se găsea nu l-ar fi putut auzi; o văzu împărțind cu siguranță ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prin tonul vocii. Un frumos salt în al său cursus honorum, deci, și în primul rând o mare onoare pentru el. Cu toate acestea, ideea de a vagabonda prin pădurile de la Lugdunense în căutare de briganzi zdrențăroși și de soldați fugari, în vreme ce armata mergea spre una dintre cele mai mari bătălii din istoria Romei - poate cea din urmă, cea definitivă - îi repugna atât de mult încât nu mai reuși să o ascundă. — Timpul pe care îl ai a dispoziție e scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l lăsăm să se ducă înapoi cu prezicerile lui triste cu tot și să-l uităm. Ajută-mă să petrec orele ce urmează cu seninătate. La urma urmei, azi sărbătorim ziua mea de naștere, nu? O zbatere de pleoape, umbra fugară a unui surâs pe chipul întunecat al prietenei, un semn de ușurare - imediat reținut - al capului său blond îi dădură de înțeles Hippolitei că deschisese o ușă în zidul resentimentelor ei. Aranjându-i o șuviță de păr din fața urechii și sărutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întotdeauna, făcea același lucru, dar din direcție opusă, dând oamenilor săi indicații asupra tirului. — Sunt cel puțin două mingan-uri acolo jos. Crezi că arcașii tăi vor reuși să-i oprească? îl întrebă cu jumătate de glas. Alanul, aruncând o privire fugară dușmanului, îi răspunse, cu surâsul său enigmatic: — în curând, mulți dintre ei vor fi morți. N-au suficient spațiu de manevră și, chiar dacă se dau jos de pe cai ca să tragă, n-au cum să ne facă mult rău trăgând de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai înalt de pe toată întinderea acea stearpă și dezolată. Rămase să observe de acolo mersul bătăliei, schimbând când și când câte un cuvânt cu cei din jurul său. în vreme ce în fața sa se dădea bătălia, Balamber revenea mereu cu câte o privire fugară și neliniștită la ace grup de cavaleri. De unde se găsea nu-l putea zări însă decât uneori pe rege, înconjurat de toți acei demnitari. între ei îl recunoscu pe tânărul Ernak, fiul său cel mai iubit. Ceilalți doi erau deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în câmpie. Alături de el, Egidius înjură cu jumătate de glas și scutură din cap descumpănit; cât despre Ricimerus, el se abținu de la orice comentariu, dar lui Sebastianus i se păru că vede alunecând pe chipul său de barbar un zâmbet fugar și enigmatic. Pe acela al lui Magister, în schimb, văzu semne de deziluzie și îngrijorare. Chilperic, care nu pierduse nici un cuvânt, riscă o presupunere originală: — După mine, n-a spus adevărul. De acum, e un rege - și încă unul victorios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu e legat ca dânsul, prin atâtea fibre tainice, cu sufletul acestui pământ, cu câmpiile lui, cu apele lui, cu oamenii lui, - cu tragedia lui. 8. Arta ă...î are menirea să prindă, să imobilizeze o clipă din viața capricios fugară și s-o fixeze, pentru totdeauna, prin formă. 9. ... romanul, ultimul termen al evoluției literare, e genul celmai pretențios, nu numai din punctul de vedere al fondului, ci și din punctul de vedere al compoziției. Și la această compoziție, mai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
îndrăgostit spontan și soția lui Duvid, și stareța Mănăstirii Văratic. Că nu în-drăznește, din complex al neputinței, din lașitate ori exces de luciditate, e altceva. Naratorul în nici un caz nu urmărește să bagatelizeze personajul, dovadă sunt și cele câteva referințe fugare despre succesul bărbatului: dna Timotin și maica arhondară îl simpatizează, soția ceasornicarului Duvid, când pleacă din stațiune, "plîngea (...) probabil și după mine." (p. 122). Faptul, esențial, ca o femeie fermecătoare precum Adela se îndrăgostește de el confirmă cel puțin această
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de sub guler, la spate, arătând asemenea curelei de la binoclul unui turist. Aș prefera să renunț la acest subiect vast și dificil. Pe scurt, îmbrăcămintea lui împingea întreaga familie la ceva vecin cu disperarea. Nu v-am oferit decât o descriere fugară. Chestiunea prezenta o întreagă varietate de aspecte. Aș putea doar să adaug, și apoi să renunț grăbit, că era o experiență răscolitoare să stai la Biltmore, într-o zi de vară, la orele de cocteil, lângă unul din palmierii plantați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să precizez un important amănunt: Domnia Sa, este un foarte bun inginer constructor din România, care execută În capitala noastră unele construcții industriale, fiind apreciat la adevărata lui valoare!” „Trăiască, să trăiască...” miorlăiră la unison cei trei meseni. Aruncând o privire fugară asupra celor prezenți la masă, Tony Pavone reuși cu greu să salveze aparența. Cei trei bărbați care Îl acompaniau pe doctor, aveau mutre fioroase! Iar dacă reușeai să-i privești mai de aproape, te treceau toate nădușelile de frică...! De
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
de tortură sofistificate Încât sărmanii urlau de durere cerând ajutor...! O parte din tinerii arestați ce trecuseră temporar prin celula lui Tony Pavone, vorbeau puțin, suficient de timorați, trăind coșmarul Încercării nereușite. Nu se știe din ce motive Însă, tânărul fugar Mateianu Viorel a rămas În arestul miliției aproape două săptămâni, timp În care Tony Pavone a reușit să-și formuleze o imagine dureroasă despre Exodul tineretului român către granița Jugoslavă. Se pomeni cu el În celulă Înfometat, plin de răni
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
narcise albe, narcise galbene și un paradis de rafale de vânt. Evident Întreba florile ce mai fac. Nu era nevoie de un răspuns. Prezențele lor strălucitoare erau Îndeajuns. Ea Însăși era o Întrupare strălucitoare a ceva organic de straniu. Imaginea fugară a Întregimii Shulei pe care o surprinsese cu o seară În urmă Îl făcu acum să Îi simtă greutatea specifică, așa cum călca pe iarbă. Era evocată Întregimea corpului femeiesc, tot numai piele albă, coapsele, torsul, picioarele Însele, pântecul cu organele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
nimeni să sară În ajutor? Deci chiar și acum - acum, În continuare! - credeai În lucruri precum ajutorul. Unde erau oameni, de acolo putea veni și o mână de ajutor. Era un instinct și un reflex. (O speranță neepuizată?) Deci, cercetând fugar chipurile, trecând de la o față la alta și apoi la alta În mulțimea de oameni Înșirați de-a lungul trotuarului - roșii, palide, smede, Întinse sau moi, Întunecate sau visătoare, cu ochi de un albastru Îndrăzneț, căprui-aprins sau negri ca tăciunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]