1,501 matches
-
E cel mai sensibil loc; efectu-i garantat, iar câinele parcă i-ar fi ghicit intenția și părea gata să răspundă provocării. Se oprise-n loc odată cu stăpânul și ridicase privirea rece, fioroasă, căpățâna fălcoasă, cu limba atârnând într-o parte. Gâfâia, îi curgeau balele, pândea... — Mai bine era cu copiii decât să te apuci să furi câini... — Rafael! izbucni Milică entuziast. Tocmai mă gândeam la tine. Mă crezi? — Cum să nu? Fii atent la animalu’ ăla. N-aș vrea să.... Lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
dracu’ la ea. Crezi că ei îi e bine dac-o vezi rânjind și umblând de chiaună încolo și-ncoace să bată la toate ușile că n-are ce pune pe masă? Geta se opri pentru câteva clipe. Se înfierbântase, gâfâia, dându-se de ceasul morții s-o învețe de bine, păi, mă crezi că și acuma-mi mușc mâinile că nu mi-am dat fata s-o înfiez la o familie de străini ca să-i asigur un viitor? Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nu-l mai face javră. Știi că nu-mi place. Ghiocel părea să înțeleagă tot ce se vorbea despre el. Cu un aer spășit, ieși de sub masă și se ridică iarăși cu labele pe umerii stăpânei, care-i luase apărarea. Gâfâia, schelălăia, lingându-i tâmpla cu limba mare și roșie picurând de bale într-un sărut prelung, pulsând de-o senzualitate îndatorată. Un soț giugiulindu-și consoarta ocupată cu gătitul, inspirând drăgăstos și pofticios mireasma bucatelor. Atâta că din cale-afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-ne-ai, la care Mărgărit prompt, păi, cum să nu, nea Ghețule, și la matale, și la Zizi sunt dator și că io te respect ca pă tatăl meu, și nea Ghețu se uita la el cu mâinile-n șolduri gâfâind, cu botul lui de sobol ridicat, adulmecând zăpușeala nopții străbătute de luminile lunecânde ale mașinilor peste bulevard, sfidându-l îndelung. Într-un târziu, sări și tăbărî pe el cu pumnii și cu picioarele. Îl doborî și căzu peste el, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
le ceru lămuriri străjilor. — Aici este orașul Djay, i se răspunse. Nu Îndrăzni, așadar, nici măcar să intre, dădu ocol orașului și Își continuă drumul spre apus. Calul Îi era istovit, dar el Îi dădea pinteni fără milă. Curând se găsi, gâfâind, la porțile unei alte cetăți, mai impunătoare decât cea dintâi, dar de-abia ceva mai Întinsă decât orașul Rey. Întrebă un bătrân trecător. — Aici este Yahoudiyé, Orașul Evreiesc. — Există, așadar, atâția evrei În această țară? — Există câțiva, dar cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
continuase: — Nu ești tu oare cel care a rostit cândva: „Viața e ca o vâlvătaie. Flăcări pe care trecătorul le uită, cenușă pe care vântul o Împrăștie, a trăit un om”. Crezi că aceasta va fi soarta lui Nizam al-Mulk? Gâfâia. Omar tot nu spusese nimic. — Prietenul tău Hasan Sabbah străbate țara strigând sus și tare că eu nu sunt decât un viclean slujitor al turcilor. Crezi că asta se va spune despre mine mâine? Că vor face din mine rușinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
o dezmiardă, o primește ca pe un erou În adânciturile trupului ei, o ține Îndelung, o strânge, nu-i dă drumul decât ca s-o atragă din nou; Malik Șah se Întinde cât e de lung, cuceritor cu respirația Întretăiată, gâfâind, supus, vrăjit, ea știe să-l ducă până la capătul plăcerii. Apoi, cu blândețe, degetele ei subțiri Încep să-i deseneze sprâncenele, pleoapele, buzele, lobii urechilor, liniile gâtului jilav; fiara e slăbită, toarce, se toropește, felină ghiftuită, surâde. Cuvintele lui Terken
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mult mai exacți dacă am spune că așa e moartea. Nu i-am da noi asemenea nume acestei fete cu ochelari negri care se urcă Într-un taxi, probabil am considera că este Însăși viața În persoană și am alerga gâfâind după ea, am cere altui taximetrist, dacă ar exista, Urmăriți mașina aceea, și ar fi inutil pentru că taxiul care o duce a dat deja colțul și nu există altul aici pe care să-l putem implora, Vă rog, urmăriți mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
să țintesc la așa ceva. Pe mine mă fascinează egoismul. Egoismul perfect. De exemplu, eu îți spun acum că vreau să mănânc niște tarte cu căpșuni și tu lași totul baltă și dai fuga să-mi cumperi. Te-ntorci cu ele, gâfâind, și mi le întinzi, dar în clipa aceea eu îți spun că nu mai am chef de ele și le arunc pe fereastră. Așa ceva caut eu. — Ce legătură are asta cu dragostea? am întrebat eu, teribil de uimit. — Are. Habar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Cineva care e aici să folosească toaleta doar în scopul pentru care a fost creată, îi trântesc și intru într-o cabină cât mai departe de ei. În timp ce îmi rezolv problema cu oarece zgomot inevitabil, îi aud pe cei doi gâfâind: Oh, ești minunat! — Nimic nu se compară cu o partidă de sex! — Cocaina mă face să mă simt al dracului de sexy, dragule! Apoi încep să se dezlănțuie în interiorul cabinei. Aud pereții zgâlțâindu-se. Trag apa și ies, iar prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
nebunie. Ce bine că am scos toate fotografiile! Altfel, m-aș zdrobi toată acuma, încercând să le adun și să le arunc sub canapea, ceea ce ar însemna să-l las pe Jake să aștepte și apoi să apar la ușă gâfâind și roșie la față... Jake îmi pare mai mare, aici, la mine în casă. Întotdeauna bărbații par așa. Când ești pe terenul tău, obișnuită cu propriile tale dimensiuni, orice bărbat, oricât de pirpiriu, apare considerabil mai „consistent“. E în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
dințate. Nu, cel mult, acum, că lumina scădea și pătrundea apoasă prin vitraliile cenușii, mă cuprindea din nou teama să mă ascund printre animalele acelea și să le regăsesc apoi pe Întuneric, la lumina torței mele electrice, renăscute În tenebre, gâfâind Într-o respirare greoaie, telurică, oase și viscere fără piele pe ele, scrâșnitoare și fetide de bale uleioase. În acea expoziție, pe care Începeam s-o găsesc imundă, de organe genitale Diesel, de vaginuri cu turbină, de gâtlejuri anorganice care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
oglinzi. Dacă există o oglindă, e stadiu uman, vrei să te vezi. Iar acolo nu te vezi. Te cauți, cauți poziția ta În spațiul În care oglinda să-ți spună „tu ești acolo și ești tu” și suferi enorm, și gâfâi, pentru că oglinzile lui Lavoisier, fie ele concave sau convexe, te dezamăgesc, te iau peste picior: dându-te puțin Înapoi, te găsești, apoi Îți schimbi locul și te pierzi. Acel teatru catoptric fusese aranjat ca să-ți răpească orice identitate și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sfântului cădeau În extaz, dându-și capetele pe spate, se agitau ca luate de apă, navigau Într-o mare de năuceală, numai ea, Încordată, aproape plângând, răvășită, ca acela care Încearcă cu disperare să atingă orgasmul, și se agită, și gâfâie, și nu-și descarcă umorile. Încerca să-și piardă controlul și-l regăsea În fiece clipă, biată teutonă bolnavă de clavecine bine temperate. Cei aleși Își executau În acest timp saltul lor În gol, privirea le devenea lipsită de expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cercul de defansă, oui, și chiar dacă eu nu cred, dar drăculeții voștri cred În el, am luat scapularul de la Carmel și i-am făcut contrasemn, envoûtement retourné, uite-așa. Abatele dumneatale, l-au făcut să joace tontoroiul, na!” Vedeți, vedeți?”, gâfâia Bramanti, „vedeți că el e cel care face vrăji?” „Domnilor, gata, ajunge”, zise Agliè, Înțelegător, dar ferm. „Acum ascultați-mă pe mine. Știți cât de mult apreciez planul cunoașterii acestei reexaminări de ritualuri depășite, și pentru mine biserica luciferiană sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
un glob pământesc rotitor și un orologiu deasupra căruia se găsea o mică fântână de cristal, din care curgea un lichid de culoarea sângelui. Deasupra fântânii era probabil un craniu, din ale cărui găvane ieșea un șarpe alb... Lorenza Îmi gâfâia cuvinte În ureche, dar nu-i auzeam vocea. Șarpele se unduia În ritmul unei muzici triste și lente. Bătrânii monarhi erau acum Îmbrăcați În veșminte negre și În fața lor stăteau șase sicrie acoperite. Se auziră niște sunete surde de trâmbiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Începe!” „S-a terminat ceea ce puteați să vedeți dumneavoastră. Nu se poate. Să respectăm ritul. Hai să mergem”. Intră din nou În pădure, repede absorbit de umezeala ce ne Învăluia. O pornirăm dârdâind ușor, alunecând pe stratul de frunze putrede, gâfâind și În dezordine ca o armată În fugă. Ne reîntâlnirăm pe șosea. Puteam ajunge la Milano În mai puțin de două ore. Înainte de a urca În mașina lui Împreună cu Garamond, Agliè ne salută: „Mă veți scuza că am Întrerupt spectacolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ca zâna apelor din basme. Doar că era mai scundă. Am lăsat bagajele în camera de oaspeți cu pereții acoperiți de icoane și am luat dealul pieptiș. Trebuia să sărim gardurile din bârne cu care muntenii își separaseră pășunile. Mărșăluiam gâfâind pe sub coroanele sărăcăcioase ale zarzărilor. Iarba și florile de câmp ne ajungeau până la genunchi. Aerul era șfichiuit de aeroplane și bombardiere: bondari, albine, viespi, musculițe. Cam o dată la treizeci de secunde înghițeam o insectă. Avea gust amărui și mă gâdila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
susținând călcâiul cu podul palmei. Sabina mă admira din vârful patului: mă Piti, da’ tu ești chiar ești bun! Când admirația ei ajungea la apogeu, mă întorceam în pat și o penetram ușor. Orgasmul venea imediat: i se înroșeau obrajii, gâfâia și scotea un fel de chițăit. Întotdeauna o protejam ejaculându-i pe burtă, deși îi plăcea să ia anticoncepționale pentru că i se umflau sânii. În acele zile chimia dintre noi a fost atât de bună, încât n-a mai trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
liniștea. Vă sculați cu noaptea-n cap, consumați o grămadă de apă, nu mâncați decât pește și acuma trântiți și ușa?! Vreau să plecați! Imediat să plecați! - Bine cucoană, plecăm! Da’ ne vrem banii înapoi, că nu ai respectat înțelegerea. Gâfâie, se înroșește, se înverzește: - Bine, o să vă dau banii, doar să scap de voi! C XIV De multe ori Cosmin o visa pe Sabina. N-avea cum să știe dacă arăta și se mișca exact așa. Oricum, de un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe care o visaseră de când erau copii, apoi își sorbeau cafeaua și fumau țigările Kent pe care le cumpăraseră ani de zile pe sub mână. Când aerul devenea irespirabil de la fumul de țigară și de la gazele provocate de carnea tocată, nevasta gâfâia de pe fotoliu: bărbate, hai să ieșim puțin până se aerisește. Facem nițică istorie și ne întoarcem la 18.30, când începe serialu’. Mă plasasem în spatele unui bărbat în pardesiu elegant, culoarea muștarului. Lângă el, o doamnă între două vârste, distinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Oho! să vă arăt numai! Pesemne ați venit să salvați pe careva? pfii, ca și mine! Uite, vii să salvezi și după aia uiți pe unde-ai venit până-ți putrezesc oasele aici. Haidem! Când ne furișăm prin cartierul nou-nouț, gâfâind pe la colțurile blocurilor, afară din lumea cocoțată în balcoane sfâșiind cina sub mirosul roșcat al sarmalelor; dincolo de spărtură când eram deja în mijlocul spitalului descompus în clădiri vechi mâncate și risipite printre gardurile vii înalte până la burlane. Răsucind un aer tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
noastră până la sosirea lui Fufi care însemna prânzul și consecințele sale Când Gheorghe dădu primii muguri prin martie, iar doctorul Iolescu ieși la jogging în spatele vilei dimineața de tot, așteptat acum de doña Zornescu în aerul încețoșat ca după explozie, gâfâind o jumătate de oră după șef cu cheile clănțănind în buzunarul drept și monezile de 5 pesetas în celălalt, cu Fufi la rând mâine în fularul ei jilav pe gură să nu-i înghețe hohotul. Când ajunse însoțitoare Clito, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
lăsă ridicat în capul oaselor. L-am luat de subțiori și, sprijiniți în cârja lăcuită, ne-am lansat în nebuneasca aventură. Mai întâi am dat ocol mesei din sufragerie apoi, cuprinși de entuziasm, traversarăm camera și ieșirăm pe hol. Bătrânul gâfâia, dar șchiopăta cu nădejde înainte. Ochii îi străluceau albaștri, veseli. Bunica apăruse în cadrul ușii de la bucătărie și îl încuraja: așa Gicu! nu te lăsa Gicule! vezi că poți? ți-am spus eu că poți! Ne-am năpustit de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
molitfele Sfântului Vasile! În general nimeni nu rezista la mai mult de două bucăți de călăvie. La a treia te prăbușeai sub masă. Doar Adelina, dobrogeancă fiind, plus ceva sânge tătărăsc, rezista până la a șaptea. De-abia atunci se oprea gâfâind, cu două șuvițe de vin scurgându-i-se pe la colțul buzelor, înspre bărbie. Bine, ea mai avea și avantajul nenumăratelor ședințe de acupunctură și de meditație cosmică în urma căreia ceakrele i se îndreptaseră ca niște radare către sursele de energie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]