798 matches
-
geografic, de unde îl iau? Încercă să se ridice de la pământ, dar un cactus vru să îl ia în brațe, strigându-i că îl iubește la nebunie și că nu poate trăi fără el. Urlă sau încercă să urle, dar din gâtlej nu ieși nici un sunet. Poate că urlu tăcut, își spuse nedumerit. O luă din nou la goană, de data aceasta către mare, observând peste umăr cum cactușii se extrag din nisip și încearcă să îl ajungă din urmă, agitând brațe
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
curs de engleză pentru străini. — Bineînțeles, Miranda. Emily a sunat la toate numerele din... — Și Înțelegi că domnul Lagerfeld a spus că va putea fi găsit la telefonul lui mobil tot timpul cât se află la Paris? Fiecare mușchi al gâtlejului Îi era Încordat În strădania de a‑și menține vocea calmă și măsurată. — Păi nu, nu avem nici un număr de mobil pe listele noastre, așa că n‑am știut că domnul Lagerfeld are un telefon mobil. Dar Emily vorbește chiar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nevoie de mine - și nici nu avea pe altcineva pe lume - iar eu nu fusesem de găsit nicăieri. Sughițurile Încetaseră, dar lacrimile continuau să Îmi curgă pe obraji ca niște râuri fierbinți, mânioase, și aveam impresia că cineva Îmi zgâriase gâtlejul cu piatră ponce. — Da, e tot În spital. O să fiu foarte sincer cu tine, Andy. Nu suntem prea siguri că o să‑și revină. — Ce? Ce tot spui acolo? Vrei să‑mi spui În sfârșit ceva concret? — Scumpo, am vorbit deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nu! protestă Iuga. Cu dumneata eu nu mai am ce vorbi. Alții ar trebui să vorbească cu dumneata! Întoarse spatele. Învățătorul se retrase fără zgomot. Când venise încoace avusese bătăi de inimă dureroase și emoția îi uscase cerul gurii și gâtlejul. Își aranjase în creieri cele ce voia să spuie bătrânului boier Miron. Toate erau limpezi, străvezii și convingătoare. Imposibil să nu fie înțeles și aprobat. Se înfățișa o situație excepțională și primejdii excepționale și iminente. El le simțea, și le
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
odaia de culcare a Nadinei, cu patul larg, cu fotografia ei mare la căpătâi, pe perete. Petre străbătu până lângă pat și dădu brusc cu ochii de Nadina. Se buimăci, parc-ar fi fost vie. Glasul i se uscă în gâtlej, numai buzele i se mișcau, arse. Aproape goală, Nadina se uita tocmai la dânsul cu priviri galeșe, în care însă juca un dispreț jignitor. Oamenii se holbau ca și dânsul și nici nu cutezau să deschidă gura în prezența ei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se zbuciuma Ilie Cârlan, agitând și el o pușcă și hăpăind întruna, ca și când n-ar fi fost în stare să găsească altceva: "Nea Petrică!... Nea Petrică!..." Strigătele și înjurăturile răbufneau când ici, când colo. Furia țâșnea din ochi și din gâtlejuri ca un abur otrăvit, încingînd sutele de oameni în aceeași ceață invizibilă. Coase, topoare, furci, sape se învîrteau în aer, cercând parcă să sperie și să oprească prin amenințări apropierea primejdiei. Glasuri ascuțite de femei și copii spintecau lărmuirea bărbaților
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aproape. „Te iubesc !“, strigă, dar ea nu întoarse capul. „O să-ți arăt răsăritul și, pe urmă, o să ne căsătorim...“ O căută din priviri pe maică-sa, ca pentru a-i cere să-i întărească spusele, dar strigătul îi rămase în gâtlej, căci, în locul chipului mamei, dădu peste ochii iscoditori ai lui Șofronică. Flăcăul vru să strige din nou, căutând din priviri basmaua înflorată a Auricăi, dar văzu crescând în fața lui gaura ca o peșteră țuguiată a urechii lui Șofronică, în care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
scurgerea lui nu poate fi ascunsă vederii. O altă variantă era sufocarea. Nu mergea să te strângi singur de gât, căci, pe măsură ce trupul nu mai avea aer, slăbea și strânsoarea. Te puteai strădui să-ți înghiți limba, apă sând-o spre gâtlej. Cel care a încercat asta s-a socotit că are limba prea lungă și n-a mai putut vorbi niciodată. Iar cei care au încercat să-și îndese pătura în gură ori să-și țină respirația n-au izbutit să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care au fost tăiați... I-auzi, Chiorule ! se întoarse Costică mirat. — Nu contați pe mine la discuția asta, i-o întoarse Fane. Hai, noroc ! îngădui Ologu. Gâlgâi pe îndelete berea care, din pricina lipsei dinților, i se scurgea de minune pe gâtlej. Când văzu sticla neatinsă din dreptul lui Coltuc, o ciocni cu a lui, apoi i-o așeză iar dinainte. Abia atunci își dădu seama : Drace, spuse, tu n-ai cum să dai sticla peste cap... Un pai... spuse flăcăul. Îmi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se ivească în lungul străzii ca s-o roage să pună fructul la adăpost, o mână uriașă îl înșfăcă de guler, făcând rulmenții căruțului să salte odată cu zguduielile. Oamenii rămaseră fără capete, în fața lui vocea țâșni precum sângele dintr-un gâtlej retezat. — Tu ce cauți aici ? În jurul lui se făcu întuneric, vocea răsuna de pretutindeni, ca și cum cineva ar fi așezat deasupra lui un clopot uriaș în care lovea, din răsputeri, cu barosul. Apele care îl acopereau ca o plapumă se retraseră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
asta ? — Ce mai întrebi ? oftă orbul, căutându-și cu vârful bastonului castronul de tablă. Fiecare lume are cerșetorii pe care și-i merită. — Ba, pardon ! se sumeți Costică Ologu. Noi suntem prea buni pentru lumea asta. Nu ne meritați, hulpavilor, gâtlejuri sparte ! strigă, privind în vale, dar nu-i răspunseră decât ciorile care coborâseră, căutând printre farfurii boabele rătăcite. — N-ai decât să faci grevă... râse orbul. — Pe dracu’... răspunse, acru, Ologu. Tu nu vezi ? Pe lumea asta, chiar și fără
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
răsuci la acest nou imbold și se rostogoli, ca un butuc, pe podea. Abia atunci Melania înțelese grozăvia și se năpusti spre fratele ei, chemându-l pe nume. Cum el nu răspunse decât cu restul de spumă care-i sufocase gâtlejul și care, în rostogolire, îi cursese nestingherit pe bărbie, Melania nu mai știu ce să facă decât să-i ia capul în poală și să-l legene. Golea se ridică hotărât, ca un om care are multă treabă. — Gata cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el și-l privi. Omul se așteptase la asta, căci își coborî privirile către mâini. Erau neobișnuit de mari pentru trupul acela împuținat. — Dacă domnu’ căpitan nu v-a spus, atunci de ce ați venit ? Avea o voce seacă, ieșind din gâtlejul prăfuit și uscat. La fel veni și tusea, înecându-l. — Pentru că m-au chemat de la Poliție. Ca să identific pe cineva. Înțeleg că pe dumneata. Noroc că mi-a spus administratoarea, madam Gavrilescu. Era speriată rău. — Nu i-am făcut nimic
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
actele. Nu trebuie, răspunseră polițiștii, redeveniți unul. Am scris eu aici. — Nu e nimic de declarat ? — Nu trebuie să declarați nimic. La urma urmei, e treaba dumneavoastră. Simți din nou bastonul, împungând-o în coșul pieptului. Cel vechi sărise prin gâtlejul retezat al celui de aici și se aplecase asupra ei. „N-o să spui nimic, pentru că ăștia or să vină din nou după tine ! Ai să zici, când te-or întreba, că te-am arestat din greșeală și ne-am purtat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fel. În cele din urmă, bărbatul se liniști și își șterse gura cu mâneca. Întinse mâna după sticlă și-și mai puse un pahar, pe care însă nu-l mai bău. Eu încă sunt bine, spuse, stingând rămășițele tusei din gâtlej. La noi, dacă ajungi la șaizeci de ani e mare lucru. Te omoară praful și aerul îmbâcsit. De-aia ne însurăm devreme, să ne putem vedea nepoții. La patruzeci de ani ești bătrân. Mare lucru dacă nu te scoate și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ochiul : ăla nu mă vede, că e la telefon. Ca și cum aș vorbi de după perete. — Te simte după glas, bâzdâganie, las-o baltă, pufni Pârnaie. Piticii vorbesc altfel decât noi, ăștilalți. Stai să mă cocoț pe taburetul ăsta... — E chestie de gâtlej, taburetul nu folosește. Decât dacă vrei să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-am deasupra capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă... Și pentru că se uita în sus și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Vârfurile zimțate sclipeau, fiecare ciob de oglindă, fiecare fund de oală răsturnată ori fărâmă de faianță răsfrângeau cu sălbăticie lumina. Părea un munte făcut din cristale albe, cu o energie care-i suia din pântece și țâșnea ca dintr-un gâtlej retezat. După ce însă ochii se obișnuiau cu lumina, ieșeau la iveală tot felul de petice multicolore. Unele sclipeau, țevi înfipte pe jumătate, corniere rășchirate, table îndoite, tălpi încă lucioase de fiare de călcat, întoarse către cer ca potcoavele cailor morți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu lipsită de temei, căci arătarea părea plămădită din funingine, cu părul ca niște ghemotoace de câlți, cu ochi negri, scăpărători, cu pomeți trași și tuciurii, sprijinindu-se pe două buze lăbărțate și vinete. Vocea, ca o drujbă îndesată în gâtlej, era pe măsură : — Kali benga, socares ? Iadeș, care se ghemuise, făcându-se una cu moșu-su, nu- și putea lua ochii de la arătarea aceea despre care puteau spune la repezeală două lucruri : unu, că nu semăna a fantomă de rus
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ai în fața ta doi frați siamezi. Puțică își îmbrăcaseră haina largă, singura pe care, laolaltă cu punga duhnind a aurolac, erau dispuși s-o împartă. Fiecare cu câte o mână și un picior afară și capetele scoase ca din același gâtlej, făcură o tură prin fața audienței înveselite. Apoi trecură la numărul de senzație. Puțică din dreapta începu să mănânce semințe de dovleac, băga câte una în gură și Puțică din stânga scuipa cojile. Apoi Puțică din stânga ceru un chiștoc aprins și trase un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fost pe noi să facem atâtea lucruri câți dumnezei am creat... Se îndreptară spre peretele opus. Mașinile zăceau, cu fața în sus și fixate pe bancuri, precum vechii cavaleri sculptați în piatră pe sarcofage. Firele groase care le porneau din gâtlejuri arătau că, pe vremuri, unele dintre ele funcționaseră cu curent electric, altele, precum strungurile vechi, de lăcătușerie, își purtau însingurarea cu demnitate. Dar nu muriseră. Păreau, mai degrabă, la pândă. Jenică înghiți în sec și se trase mai aproape de ceilalți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
farului, izbindu-l peste obraji, ca o palmă învelită într-o mănușă de plastic, îl năuci. Mergi ! spuse Maca. Noi venim cu tine... Bătrânul se dădu înapoi, dar zidul îl opri. Cine sunteți ? bâigui. Vocea spartă îi ieșea dintr-un gâtlej uscat, care pierduse deprinderea de a vorbi. — Tu să ne spui cine suntem ! zise Maca. Și nu te mai agita atâta ! O să-ți cadă șapca și n-o să mai rămână nimic din tine... Mergi, ți-am zis ! Veni mai aproape de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nemții erau la vreo cincizeci de metri deasupra noastră îi puteam auzi strigînd -, l-am lovit pe neamț în cap. Patul puștii s-a rupt, iar neamțul a căzut pe spate. Mi-am scos iute cuțitul și i-am spintecat gîtlejul dintr-o singură mișcare. I-am dat apoi cuțitul lui Raja Nedeljković, un funcționar de stat pe care-l cunoșteam dinaintea războiului și al cărui sat fusese masacrat de nemți în 1941. Nedeljković l-a înjunghiat pe cel de al
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
de local, în care altă mîngîiere oricum n-aveam!... Cît timp V. trăgea din sticla jumătatea rămasă parcă mai gustoasă ca oricînd secretarul organizației recapitula, cu sobrietate, cele auzite și privea, cu tristețe, cele ce se deșertau cu repeziciune, pe gîtlejul tăbăcit și mereu însetat al culturnicului. Cînd sticla rămase goală, oftară amîndoi, scurt, rusește. Așa tovarășe, e bine că ai înțeles exact cum e cu decretul 400, proaspăt sosit de la cabinetul 2!... (încet) ...ia dracu' sticla, că o găsește pe-
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
V. Nicolescu o detașare care permite respirația necesară pentru a crea imagini voit alese și de aceea ușor sărăcite de văpaie; văpaia, cum ne spune însuși poetul, devine transparentă: "Năvălind ca sămânța fierbinte a vulcanului,/ iarba foșnind din pahare, în gâtlejul speranței,/ arzând prin acvarii și-n miezul tăcerii, ninsoare verde-a pământului,/ iarbă." Există o față exterioară a lumii, reprezentată de-un dans ușor, superficial, menit sa acopere o lume gravă; dansăm peste lumina ce moare, peste trena tristeții, peste
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
168) Zică cine ce-o zice, nu cred că Bacovia a făcut excepție de la aceste reguli. Să mai amintesc o dată episodul cu Marieta, sau faptul de a fi fost tatăl unui „copil natural”? Boemii francezi beau băuturi care le ardeau gîtlejul ca jăraticul: „la verte “, „l’ absinthe”, „le champoreau”.(v. I. Valjan, Cu glasul timpului, p. 243) Boemii romîni beau băuturi mai domoale. Bacovia, de pildă, se „alcooliza” cu vin, iar vara și cu bere. I. M. Rașcu povestește despre furia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]