1,136 matches
-
debara, se usca lenjerie, ca la Neapole. Geamuri sparte, ferestre cu grilaj, deșeuri, fiare vechi. Un WC cu ușa batantă pe palier. Dominând această șandrama parcă gata să se prăbușească, o gheretă ultramodernă, prevăzută cu termopane și împrejmuită cu sârmă ghimpată; înăuntru, în fața unui perete plin cu ecrane video, un gardian cu kippa tocmai termina de controlat camerele de supraveghere instalate pe scări și pe străduța în pantă. De fapt, nu atât neverosimila amestecătură de cocioabe aflate în dispută te pun
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
caserolelor, al comandamentelor divine și al ființelor umane, Mea Shearim este, la Ierusalim, cel mai strașnic închis și mai sectorizat. În interiorul său, la apropierea shabbatului, se întind cordoane, iar în dreptul căilor de acces se instalează bariere și baraje de sârmă ghimpată. La început, poliția voia să înlăture aceste obstacole în calea liberei circulații a vehiculelor, au avut loc și încăierări. Cu timpul, ordinea publică a trebuit să capituleze. Ce poate un regulament municipal contra halakha*? Sacru (de la latinescul secernere, a separa
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
geamuri blindate, cuști, tranșee, bariere, șicane de ciment, cazemate, porticuri (cu sau fără comandă electronică, de tip senzor, prevăzute cu cameră de luat vederi sau cu microfon, la alegere). Există gama de rând, dar și gama superioară, de exemplu sârma ghimpată care nu înțeapă, ci chiar taie, constelată cu niște minuscule lame ascuțite cvasiinvizibile (foarte la modă, mi se spune). Această inventivitate, această proliferare a tehnicilor de ultimă oră aproape că m-ar face să regret timpul pe care l-am
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
înzidit și înziditor" ar trebui socotit acum drept un simplu cântăreț din flaut. E clar că autorul Speranței n-a călcat niciodată prin Ierusalim. Care alt oraș din lume mai este atât de parcelat, baricadat, delimitat, împrejmuit cu atâta sârmă ghimpată, supraveghat, compartimentat, și asta în toate cartierele sale, la fiecare capăt de stradă? Oricât de justificat ar fi, prin pericolul prezentat de human bombs, argumentul securitar nu va pune niciodată capăt, singur, proliferării sistematice a măsurilor de siguranță, nici divizării
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Cetatea lui Dumnezeu cel viu" are ca centru nervos un zid de susținere, ca emblemă turistică zidul lui Soliman (patru kilometri de întărituri) și ca șiră a spinării un zid de ciment înalt de opt metri, cu vălătuci de sârmă ghimpată în vârf, făcut să descurajeze încercarea oricărui ipotetic gimnast sau acrobat, rătăcit la dușman, care ar vrea să-l escaladeze cu ajutorul unei scări de frânghie sau aruncând o ancoră cu gheare? Nu poți să nu vezi în această ultimă măreață
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
iar de către alții "de apartheid", atât iscusința posesorului brevetului de tehnică a construcției, cât și, mai ales, semnătura unui destin. Blestem local? Să nu aruncăm cu piatra. Poate că cele treizeci și două de palisade, grilaje și baraje de sârmă ghimpată pe care le-am putut număra din centrul Kotelului nu sunt decât strălucitoarea epifanie a unei fatalități manifestate de îndată ce ne grupăm, la alegere, în cortegiu, eterie, biserică, școală, club, lojă, partid, etnie, națiune sau comunitate. Marea bucurie a celor salvați
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ascesiune spre slăvile năzuințelor omului sunt și câteva foarte contemporane, fiecare epocă umflând bășica după stilul și puterile sale. În acest moment, am dori să asistăm la o coabitare a zeilor, pentru o liberă și sănătoasă concurență. Barajele de sârmă ghimpată ne readuc la realitate: concurență înseamnă război. Suntem obișnuiți să vedem în ideea de frontieră dăinuirea unei epoci feudale apuse și visăm o lume umanitară și netedă, măiestrit dispusă într-o rețea îmbietoare. Acest primitor parc de atracții numerice ar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a parcurs deja 16. Privindu-l cum arată, cum este echipat, cred că va reuși. Situl arheologic de la Atapuerca Repornesc la drum și pentru un timp destul de lung tot urc, pe lângă un centru militar, protejat de trei rânduri de sârmă ghimpată. Ca și în alte zile, picioarele încep să mă doară mai tare, rucsacul mi se pare mai greu, dar nu există decât o singură direcție: înainte. în jurul ore 14:30 ajung întrun sătuc, Cardenuela Riopico, unde s-a deschis un
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
am au ba față să mi se destăinuie, să-mi încredințeze așa o chestie importantă. Și azi așa, mâine așa, până când baba mi-a spus despre ce era vorba. În timpul războiului, tatăl ei furase de la nemți un balot de sârmă ghimpată și-l depozitase la taică-miu în fundul curții. Între timp, războiul trecuse, se întâmplaseră multe, se schimbaseră președinți și regimuri politice, dar baba tot nu-și recuperase balotul. Furat sau nu, se chema că-i aparține. Și acum, îl voia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
uitat în stânga, în dreapta, iar ce a văzut, așa, ca prin ceață, l-a consternat, să nu-și creadă urechilor ce enormități susținea „comandantul“: cum adică localitate?, aici nu era nici o localitate, aici erau doar câteva barăci amărâte, înconjurate de sârmă ghimpată. Între timp, comandantul Gicu Petre și-a încheiat brusc discursul: -Hai, vorba lungă sărăcia omului, la treabă, la program. Au fost repartizați în barăci. Înăuntru, frig, aproape nici o diferență față de afară. Și o mulțime de paturi suprapuse. Fiindcă erau mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de când Sfatul Țării de la Chișinău a luat hotărârea unirii cu țaramamă, România: „știu, știu, știu, știu, răspunde măicuța, dar unde-i hotărârea, până la urmă noi tot despărțiți suntem!(două țări române care din păcate, continuă să fie despărțite cu sârmă ghimpată). Nu pot, sunt bătrână și atâția ani și atâta scârbă! Mă gândeam, poate m-oi duce să-l mai văd o dată. Dar mă tem că nu-l mai văd. Eu de la lemne m-am convins” (Aluzie la lemnele de foc
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
asigur că azi nu eram noi aici. Din aceste verificări (testări) ce au fost făcute de mai marii zilei ce au activat în politica moldavă, avem astăzi ceea ce avem. Un dezastru, un monstru roșu cu numele R.M., cu aceeași sârmă ghimpată la Prut. Apropo: hotar în R.M. există doar cu România. Dar să lăsăm aceste lucruri puturoase, poate cu altă ocazie... Am avut norocul de a vizita orașul Iași de trei ori, în 1991. am stat la hotelul „Traian” și la
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
la radio „Chișinău”. Seara e puțin mai problematică recepția, apar „valurile”. Demult doream să vă mulțumesc de aportul ce îl aduceți în susținerea cauzei noastre și de mediatizarea acestui caz. Aflându-mă într-un mediu izolat, nu atât prin sârma ghimpată și a zidurilor înalte, cât de vacuumul informațional, care apasă, și auzind pe undele radio că cineva își mai aduce aminte de noi, că ne mai ține minte și nu ne-au uitat încă cu totul, ți se mai ridică
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
astea ca o rană— eu, mut, în limba mea moldovenească, ei, mulți, în în limba lor bucovineană. Ne întâlnim ades. Dar când e-n toi o nuntă sau vreo sfântă sărbătoare— simțim cum curge Prutul între noi și sârma cea ghimpată cum tresare. Nu va fi unic Domnul, cel din slove și Domnul, cel ce umblă pre pământ, în lume mai sunt două Moldove și două Bucovine cât mai sânt. Bogat e cine are o poiană, Munți cine are nu mai
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
cu Pr. Anton Dămoc (și cu Pr. Duman) până la sfârșitul vieții. Pe timpul deportării l-au vizitat diferiți enoriași ai săi (dascălul Mihai Crețu, clopotarul Blaj Iojă și alții) aprovizionându-l cu diferite alimente, căci căsuțele deportaților fiind împrejmuite cu sârmă ghimpată, nimănui nu-i era permis să se îndepărteze pentru a face cumpărături. Acești deportați erau serviți de oamenii cu suflet bun din Fundata care se ofereau benevol să le aducă de la magazin cele necesare. Pr. Anton Bișoc a încetat din
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
o oră de marș pe un drum de câmp, iată-ne în sfârșit ajunși în lagărul de la Stoenești, alcătuit din mai multe saivane de oi, făcute din împletitură de nuiele, acoperite cu stuf și împrejmuite cu garduri înalte de sârmă ghimpată. Aici m-am întâlnit și am muncit în aceeași brigadă și echipă cu Bruder Dominic și Bruder Augustin, frați ai Școlilor Creștine. Miile de deținuți politici din lagărele de la Salcia, Strâmba, Stoenești, înălțau în Insula Mare a Brăilei cu hârlețul
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
supuși. „...Mâncarea era mizerabilă. Rația legală era de 5500 calorii, dar nu primeam decât 1500-2000, diferența mergea la batalionul de Securitate care ne păzea. Colonia avea cca. 400 deținuți, înconjurată cu gard de scânduri de 4-5 m. înălțime și sârmă ghimpată la partea superioară. Nu mai lucra nimeni, chiar nici croitorii și nici cei ce lucrau la bucătărie... Singurii care luau masa erau medicii și sanitarii care trebuiau să-i îngrijească pe cei care începuseră să ajungă la infirmerie. Dupa patru
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
bătuți, maltratați. Eu n-am fost. Am recunoscut că am dat cărți religioase de citit în sat și a urmat închisoarea. Mâncarea sărăcuță, dar suficientă și am stat în curățenie, dar cu necazurile închisorii, păzit de caralii și după sârmă ghimpată și lipsit de libertate. Ca în închisoare. Cum am scăpat din închisoare, am fost numit să stau la Bălușești cu Pr. Mihai Chelaru, apoi în 1 iulie 1967 numit vicar de Fărcășeni, județul Iași. Iar pe data de 1 iulie
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
maladie. Unul dintre ele este cel al Luciei HossuLongin, pe când realiza documentarul Memorialul durerii. Vă mai amintiți de obsesivele imagini cu porți 59 care se închid succesiv, de lătrăturile câinilor filmate cu încetinitorul sau de păsărica de pe gardul cu sârmă ghimpată? Câtă simțire poetică, atâta dramă. Dramă, însă, din punctul de vedere al calității documentarului, dramă care punea în umbră adevărata tragedie a faptelor prezentate, care altfel ar fi fost destul de expresive pentru a impresiona prin ele însele. Numai că expresivitatea
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
știut din primul moment că plecarea Monicăi o lăsa singură pentru tot restul vieții, a presimțit că moartea îi va fi umilitoare și tristă, i a scris fiicei ei, în metafore care, din păcate, vor corespunde întocmai realității, despre „sârma ghimpată“ care o va încercui, despre sfârșitul vieții ei „fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt“ și despre „gândul cumplit că ființe dezgustătoare și-ar bate joc de trupul acesta istovit, că le voi auzi vocile rostind cuvinte nemiloase și că voi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vom mai vedea se înrădăcinează tot mai adânc. Deplâng inutilitatea vieții mele, sfârșitul acesta de viață, fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt. Și pe urmă singurătatea asta care mă disperă, care mă încercuiește de parcă aș fi înconjurată de o sârmă ghimpată, înfășurată strâns în jurul trupului meu. La orice gest imprudent de rememorare pe care îl fac, sârma ghimpată mă zgârie, mă sfâșie. Și eu, care nu voiam să-ți mai vorbesc despre lucrurile astea! Dar uneori izolarea asta mă înăbușă, încât
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
adăpost, fără sprijin, fără mormânt. Și pe urmă singurătatea asta care mă disperă, care mă încercuiește de parcă aș fi înconjurată de o sârmă ghimpată, înfășurată strâns în jurul trupului meu. La orice gest imprudent de rememorare pe care îl fac, sârma ghimpată mă zgârie, mă sfâșie. Și eu, care nu voiam să-ți mai vorbesc despre lucrurile astea! Dar uneori izolarea asta mă înăbușă, încât îmi vine să mor. Dacă n-ar fi gândul cumplit că ființe dezgustătoare și-ar bate joc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
îl acceptă ca soț. Marele eveniment istoric prezentat aici (e vorba, desigur, despre nașterea poporului romîn) e celebrat cu bun simț festivismul nu e lăsat să știrbească decența a ceva ce este, în primul rînd, un studiu al relațiilor inevitabil ghimpate și melancolice dintre cuceritori și cuceriți. (Sînt abordate inclusiv sentimentele de neputință, de umilință și de frustrare ale unui popor mic, condamnat la supunere sentimente care în epopeea cinematografică națională se remarcă mai ales prin absența lor.) O altă plăcere
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
început un control sever, spre spaima călătorilor. Până la urmă pistolul a fost găsit , învelit într-o batistă, în closetul vagonului. Ajunși la Sibiu, la școala militară la care fusese repartizat de la Roman, Săndel privea cam speriat la împrejmuirea din sârmă ghimpată iar în curtea imensă erau depozitate tot felul de mașini și armament de război. Emilia a arătat actele aduse și era foarte pătrunsă de ideea că școala îi va plăcea fratelui ei și vorbea cu atâta convingere încât începuse să
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
împrumutat din Răsărit. Noroc de unii oameni luminați, care printr-o rezistență tacită au mai încetinit ritmul distructiv al dictatorului. Nu de puține ori îmi ziceam: „Oare când vom scăpa din temniță”? Țara întreagă era ca o temniță cu sârmă ghimpată la granițe, cu securitatea și organele represive care urmăreau atent, și reprimau orice împotrivire! Elitele țării au fost supuse unui regim draconic de exterminare, înfundând pușcăriile și dispărând fără urmă... Îmi ziceam că aș muri fericit dacă aș trăi măcar
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]