KorAP: Find »[drukola/base=grabă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...289 >

7,204 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

străinii să mai salveze din copii ăștia, Înfiindu-i. Pe locuitorii acestor ghetouri nu-i putem civiliza cu forța. Una din americance, isterizată și speriată de ceea ce văzuse a Început să strige: ,,Aut Europa, aut Europa,,. Au plecat În mare grabă Îngroziți de spectacolul din ghetou, de copiii murdari și palizi, de femeile cu fețele supte de suferință, de imaginea terifiantă a mizeriei. ,,Fir-ați voi să fiți de Îmbuibați,, a strigat după ei asistenta, ca apucata. Ce nu v-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
bună zi Într-un punct mort fără să mai Însemne ceva. S-a Întâmplat deseori, atunci când stă cu mâna Întinsă, să fie recunoscut de vreun fost prieten sau de-o cunoștință. Întotdeauna a simulat uimirea și a Întors spatele În grabă.. În comunitatea dezmoșteniților care-și otrăvesc respirația și sufletul cu aerul fetid al mizeriei, Antoniu e respectat, i se spune ,,profesorul,,. Deși nu le calcă niciodată pragul și nu le cunoaște numele, se mai Întâlnește din când În când cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Instinctele primare iau locul rațiunii și toți dar absolut toți, coboară ca scăpați dintr-un incendiu ce le-a pus viața În pericol. Antoniu coboară ultimul, singurul pasager a cărui existență nu e răscolită de tumultoase valuri de neliniște și grabă. Unde să se grăbească? Nu-l așteaptă nimeni. Nu-și privește nimeni ceasul, așteptându-l. Nu-l mustră nimeni că a Întârziat. Către seară, autobuzul va pleca gâfâind, plin ochi cu aceeași pasageri neliniștiți și-l va duce și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
și nu puține sunt cele care vorbesc despre iubiri pătimașe care s-au sfârșit prost, ratări În profesiuni elitiste ș.a.m.d. Legendele nu spun Însă nimic despre o vocație a așteptării. Totul În cerșit se clădește pe această așteptare. Graba nu Încape În meseria lor. Nici lipsa memoriei și nici lipsa curajului. Virtuozi sau nu, cerșetorii trebuie să aștepte. Uneori resemnați și liniștiți, alteori violenți și imperativi. Sunt buni psihologi și societatea ar putea să-i folosească la alcătuirea unor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
fi fost expusă pictura, s-ar fi Îmbulzit probabil să-i admire frumusețea . Privise Întotdeauna pictura În chip neprofesionist, fără pretenții de cunoscător, și fără să tresară la subtilitățile și măiestria ei. A privit-o de exemplu, așa cum privești În grabă frumusețea unui câmp plin cu maci, prin fereastra vagonului de tren. Privești și mergi mai departe. Un profesor de geografie, nu trebuie neapărat să fie și un cunoscător subtil al artelor vizuale.. A, sigur, recunoaște fără doar și poate câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
că ai să dai foc la tot cartierul !,,. Polițistul, Își ține șapca În mână, de parcă i-ar fi teamă să nu i-o zboare vântul. Lanterna pe care i-o vâră În ochi, Îl orbește pe Antoniu care Închide În grabă caietul și se ridică În picioare , apropiindu-se de ușa deschisă a magherniței, timp În care polițistul Își mișcă mâna În care ține micul obiect metalic ce luminează, rotindu-l cu mișcări repezi, ca și când ar spăla parbrizul unei mașini. Lătratul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
construi mult, fără gust și haotic, copiii se vor naște cu spaima În priviri.,, O voce ,,Antoniu, nu-i privi cu dispreț, sunt cei ce Îți Întind zilnic bănuții care te țin În viață. Sunt cei care Îți aruncă În grabă, din puținul pe care-l au, un supliment de respirație. Sunt anonimii hăituiți, grăbiți să-și asume moartea ca pe o eliberare, agățându-se de viață cu mâini lipsite de vlagă. Li se pare nedrept să nu privească urât, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
din plin, se aud țipete, și tramvaiul oprește. Antoniu moare sub privirile neputincioase ale trecătorilor. Sacoșa cu cele două caiete zboară câțiva metri mai departe de trupul lui și caietele se Împrăștie pe șinele de tramvai.. Un polițist, venit În grabă la fața locului, ridică de pe jos caietele, și le deschide În căutarea unui indiciu cât de mic, despre identitatea victimei. În caiete nu e scris numele și nici adresa. Privind-l cu atenție pe accidentat, Își dă seama că e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

Lămpile de pe peron erau estompate și nu reușeau să arunce nici un pic de lumină prin ceața nemiloasă care parcă îți pătrundea în creier. Siluete fără contur, animate de o vioiciune și o euforie ciudată, scrutau obscuritatea, apoi o traversau în grabă. O astfel de siluetă se mișca prin preajmă purtând o mică sferă de lumină palidă înghițită de noaptea opacă și totuși luminoasă din care se materializau cu uimitoare iuțeală oameni și obiecte. Era ora șase fără un sfert. Plecasem cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
dus acolo cu mașina imediat ce mi-am revenit din șoc, am bătut tare la ușă, dar locuința părea goală. Am căutat-o la cabinetul ei de la facultate, nu era acolo și nici nu trecuse pe acolo. M-am întors în grabă la ea acasă. Tot nu mi-a răspuns nimeni. M-am dus din nou la școală și am pierdut o groază de vreme întrebând oamenii. Eram mâhnit și ofensat și după un timp am revenit îm Hereford Square unde mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
să se ferească. Asta mi-am amintit limpede abia mai târziu, revăzând scena. După a treia lovitură am început să-mi dau seama ce fac. I-am dat drumul la mâini și am eliberat-o. Ea s-a ridicat fără grabă, iar eu m-am așezat pe jos. Aveam o durere de cap îngrozitoare, prin aceasta capul meu dându-mi de știre că există. Ea și-a îndreptat haina și apoi, fără să se uite la mine și tot fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
a unei statuete de la prora unui vas. I-am remarcat sânii ascuțiți, părul negru ciufulit, trăsăturile înțepenite și lipsite de orice expresie, ca ale unui chip sculptat în lemn. Nu era singură. Lângă pat, un bărbat gol își punea în grabă un halat. Mi-am dat seama imediat și fără nici o urmă de îndoială că întrerupsesem o scenă de dragoste. Bărbatul era Palmer. Am închis ușa și am pornit-o în jos pe scări. 20 Am aprins o lumină în hol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

6. De obicei stă treaz până târziu. Acum probabil că doarme. Apoi, aplecându-se asupra boabelor, pierdu orice interes față de mine. Am intrat pe un coridor cu podeaua scârțâindă și cu niște nori de praf, care se retrăgeau cu o grabă volatilă. Dintr-o cameră se auzea un sforăit adânc, meticulos; din celelalte, nimic. Camera 6 era tocmai În capăt, vis-a-vis de baia din care se auzea un gâlgâit. Am bătut, apoi am apăsat clanța. Ușa era Încuiată. Am bătut de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pe punctul de a găsi o cale. Câteva zile mai târziu, când am fost la bibiloteca Fundației, am văzut cum făceau Hauptstein și Röser schimb de dosare. Cu siguranță erau studiile Cancelarului Sănătății despre subiectul respectiv. Altfel, cum se explica graba aia? Froehlich trebuia să sosească săptămâna următoare, și cu poliția pe urme, Frăția nu putea risca să piardă timpul, acum că se apropiaseră atât de mult de o soluție. Deși firele se legau cumva, nu exista configurație reală. Și totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
un tren. Ajungând În apropierea noastră, se cutremură, frână și alunecă, oprindu-se scârțâind În stația de lângă refugiu. Dinspre stația următoare se auzeau tot felul de semnale. Ușa neobișnuită de deschise și unul sau doi pasageri Întârziați au coborât În grabă. Imediat ce trenul plecă, dispărând În depărtare, Inspectorul Își drese vocea. — Presupun că vă place să țineți unele lucruri bine ascunse, domnule Knisch. — Ca majoritatea oamenilor, d-na Inspector. Răsucind obiectul În mână, mi-am dat seama că până la urmă ajungem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

făceau și pe ea pasibilă de acuzația de tentativă de furt. Una din lamele briceagului se rupse În timp ce Încă se mai muncea cu Încuietoarea. Scopul ei era evident pentru oricine trecea prin fața compartimentului. Transpiră puțin pe frunte, devenind frenetică În graba ei. Dacă sunt prinsă, asta Înseamnă concedierea, se gândi ea. Cea mai ieftină zdreanță din Anglia n-ar suporta așa ceva și dacă sunt concediată, o pierd pe Janet și pierd orice șansă În privința lui Coral. Dar dacă reușesc, se gândi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
zăpada de pe haină și din mustăți și se uită la ceas. Nouă și cinci. Trenul de Passau nu va pleca decât peste Încă patruzeci de minute și el avea biletul pregătit. Cu spatele la fereastră și la femeie, trecu În revistă fără grabă Încăperea În care se afla, dar fiecare amănunt se așeză ordonat la locul său În memoria lui: ulciorul cu apă și ligheanul pe lavoarul de culoare vineție, oglinda ciobită, cu ramă aurită, patul de fier, oala de noapte, scena biblică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
până În dormitorul ei. De pe o mică etajeră din spatele biroului scoase șase volume grele din Activitățile feroviare și administrația căilor ferate, după care se ascundea o ușiță de oțel. Mintea lui Josef Grünlich era acum limpede și concentrată. Se mișcă fără grabă sau ezitări. Înainte de-a se așterne la lucru, se uită la ceas - nouă și zece - și calculă că avea la dispoziție o jumătate de oră. Timp berechet, se gândi el și-și apăsă degetul mare, umezit, pe ușa seifului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
strecoare spunând „Permis de jurnalist“. Colectorul de bilete se Întoare spre ea suspicios. Putea să-l vadă? -Mi-am lăsat poșeta În tren, spuse domnișoara Warren. El colectă ultimul bilet și bătuci cartoanele, formând un teanc egal, În jurul căruia trecu fără grabă un inel elastic. Doamna, Îi explică el cu o politețe Îndărătnică, Îi spusese când ieșise pe peron că e posesoarea unui permis. Îi fluturase un cartonaș și trecuse pe lângă el Înainte să i-l fi putut examina. Acum dorea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să spui? De ce-i mai scump? — Excelența sa e, evident, străin. N-are cum Înțelege. E un obicei În țara noastră - cântecele vesele costă mai mult decât cele triste. Oh, un obicei din bătrâni. Un dinar și jumătate? Brusc, nerăbdarea și graba Îi dispărură lui Myatt, dar Îl prinse plăcerea târguielii. Nu banii erau problema; nu era În joc mai mult de o jumătate de coroană. Dar era vorba de afaceri. Nu va ceda. — Șaptezeci și cinci de parale. Nici o para În plus. Omul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se ascundeau destul de multe. Stein spuse Încet: — Sunt foarte Îngrijorat În privința sărmanului Eckman. Nu suport gândul că ar putea să se fi sinucis. Nu cred că trebuie să fiți Îngrijorat. S-a retras doar din afaceri... presupun. Puțin cam În grabă. Vedeți, spuse Stein, avea griji. — Griji? — Păi, era sentimentul acesta că nu aveți Încredere În el. Și pe urmă nu avea copii. Își dorea copii. Avea destule care să-l Îngrijoreze, domnule Myatt. Trebuie să fim miloși. Dar eu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
o privească brusc cu mai mult interes. Devenea abordabilă și Myatt regreta că noaptea trecută fusese atât de țeapăn În compania ei. Cinaseră Împreună În tren la Întoarcerea lui din Subotica, dar el se comportase tot timpul ireproșabil. Spuse fără grabă: — Oh, da, am cunoscut-o pe domnișoara Pardoe În tren. De fapt, e jos În hol chiar acum. Am venit Împreună de la gară. A fost rândul domnului Stein să-i cântărească cuvintele. Când vorbi, o făcu oarecum dintr-un alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
lui Întârziat. — Evoluează pe scenă, nu-i așa? Întrebă el. — Da. Varieteu. — Am spus eu că era dansatoare În ansamblu, remarcă Janet Pardoe. Avea pe undeva o notă ușor comună. Vă mai Întâlniserăți și Înainte? Nu, nu, spuse Myatt În graba mare. A fost o Întâlnire Întâmplătoare. Câte lucruri nu se Întâmplă În trenurile acestea de cursă lungă cu ușurare exclamă domnul Stein. V-a costat mult? Prinse privirea nepoatei sale și-i făcu cu ochiul. Când ea Îi răspunse printr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

primire cu lambriuri albe, ticsit cu mese și scaune vechi de culoare albă, lămpi din sticlă În stil Deco și vaze pline cu liliac. Sub fotografie scria: „Ines de la Fressange, designer de modă, Districtul Elysée“. Pe post-it, Milton scrisese În grabă: „Îmi place pardoseala din parchet cu model lat, imitând coloana vertebrală a heringului.“ Realizam perfect că eram hărțuită de un profesionist În vederea unei comenzi pentru decorarea interiorului. Înainte de a ne muta la New York, găsiserăm acest apartament fermecător, destul de spațios și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
ajutor. Dar el pare să fie foarte drăguț. Cine este? am Întrebat. —Este În oraș doar pentru câteva ore, așa că ar trebui să fug. Ne vedem mai târziu, iubito și Îmi pare rău pentru seara asta, spuse Hunter, plecând În grabă. Totul se petrecuse foarte la repezeală, mă gândeam mai târziu, În timp ce Îmi mâncam singură În fața televizorului mâncarea japoneză. De obicei, eu o consider pe Barbara Walters teribil de convingătoare când o privești. Alegerile ei sunt atât de bizare (mai țineți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]