12,186 matches
-
ani, înalt atît cît să fie impunător, cu obraji rotunzi și rumeni, părul grizonat la tîmple, aproape alb o adevărată prezență în babilonul unei autogări -, coboară, ocolește botul mașinii, vine lîngă cel de la volan un tip mai tînăr și mai gras, aproape rotund -, se apleacă și-i spune: Mulțumesc, Corneluș! Și nu mă uita... Cu plăcere, dom' profesor! Cum să uit?! E-o plăcere să vă țin eu cursurile. Profesorul scoate biletul din buzunar, îl prezintă șoferului, apoi merge și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ca Vlad, care l-a zărit, să-l mai poată opri. Intră în sala centrală și caută din priviri telefonul public interurban. O sună pe sora lui la serviciu. Un geamantan cu vin, vreo douăzeci și șase de litri zece, grasă de Cotnari și șaisprezece, fetească, așa cum ai cerut și-n celălalt geamantan, carne de porc sărată. Mai ai și-un cadou de ziua ta, că noi te-am așteptat acasă, și flori. Mulțumesc! se bucură Mihai. Vine mama la premieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
secat. Și dacă vîntul ăsta smulge acoperișul clădirii? întreabă un călător apropiindu-se de bar. Cum să-l smulgă? se miră arhitectul. E ancorat solid în stîlpii de rezistență. Pe ușa din coasta barului pătrunde Mihaela, o femeie scurtă și grasă, urmată de soțul ei, Pavel, un bărbat într-un pulover pe gît, cu dungi mari, colorate strident. Se salută cu Andrei, apoi hotărăsc să aprindă plita și să ia comenzi de la mese. Telefonul începe să sune. Chelnerul ridică receptorul, ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
asalt lifturile, îl face să bea în liniște, privind aiurea. Într-o zi, continuă Muraru am luat din piață fac și piața, pentru că așa fac toți soții colegelor ei, măcar aici să le fiu egal! am luat, zic, niște fasole grasă... Am vrut s-o transfer de acolo; poate că într-un alt mediu..., ba chiar sigur că alt mediu... Ce, a vrut s-audă?! Cum lucram în ziua aceea în sufragerie, masa desfăcută, plină cu hîrtii, un calculator împrumutat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dinăuntru, ca un semn de întîmpinare, i s-a făcut milă. A început să plîngă, dar nu de mila cățelușei. Abia tîrziu, cînd suspinele i s-au mai potolit, a înțeles că vorba femeii aceleia, de undeva de pe la mijlocul rîndului, grasă, încărcată de sacoșe, probabil gospodină, mamă a cîtorva copii, care i-a strigat că n-ar fi în stare să ia un copil de la leagăn, a durut-o profund. Cu mulți ani înainte, cînd a născut-o pe Doina, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rămînă teritoriul adolescentin, interogativ, pornită cu fruntea sus, lucid, să înfrunte existența." Despre bunicul meu, răspunde tăios Doina cel care, la vremea senectuții, iese la marginea satului și crește în ascuns, poate chiar numai și-n sufletul lui, un vițel gras, nu știu prea multe; am înțeles însă că nu-l lua pe tăticu' la cîmp, în zilele cînd soarele-ți cădea în creștet, numai să-i aducă apă, sau să-i pască boii. Un copil care e pus să muncească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pocnind rar cu bastonul în cimentul de pe jos, privește atent grinzile care susțin acoperișul, măsurînd din ochi unghiurile drepte, înspăimîntat la gîndul că greutatea zăpezii ar putea surpa acoperișul. Mihaela, preocupată să-și îmbrace șorțul alb, radioasă ca orice femeie grasă, trezită după un somn bun, își face apariția dincolo de bar, urmată de Sultana, îmbrăcată în capot, morocănoasă, încruntată, cu cearcăne mari, adînci și cu o cută de dezgust în colțul gurii. Ne mai faceți cîte o friptură?, că-i tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de la A la Z, îmi repartizează toți incapabilii, toți inadaptații, toate curvele cu dosar la Miliție... Mă întreb chiar dacă cineva este interesat ca treburile să meargă bine, ori vînăm numai salarii mari și ținem de scaune ca să ieșim cu pensii grase. M-am considerat întotdeauna un tip civilizat și i-am tratat pe toți ca fiind asemeni mie. Coca n-a vrut niciodată să mai lase de la ea. Doream s-o ridic deasupra mediului ei. În ultimele zile, am fost mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
doar un elev. — Nu, nu mi se pare. Nu ți se pare. De ce „nu ți se pare“? Trenul se zgudui la intrarea într-o gară micuță. Am zărit pentru o clipă imaginea unui rond de flori ornamental, a unui hamal gras, a unei firme care se legăna în bătaia vântului și apoi, din nou, beznă. Păi, cred că emanciparea femeilor în acest secol a însemnat că ele au dobândit - sigur, într-un mod mai degrabă metaforic - câte ceva din caracteristicile bărbaților. — Câte ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
publicului că judecătorii sunt, în mod inevitabil, mai presus de lege. După părerea mea, într-un stat normal, toți judecătorii care au pichetat sediul PNA în sprijinul judecătoarei Ciucă trebuiau dați afară fără drept de apel din posturile lor plătite gras cu bani publici. Altfel, la ce bun mai avem un minister și un ministru al Justiției? În loc să se întâmple asta, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție a hotărât punerea lui Ciucă în libertate pentru că „nu putea fi mituită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
la altul.) Am găsit râme și furnici. Am găsit o bomboană cubaneză roșie. Încă una. Un fraier le pierduse. Înaintam târâș cu două bomboane cubaneze roșii în gură. Uite-i. Mă așteaptă. Nici pomeneală de Luminița și de mama ei grasă. Renunțaseră de mult, n-aveau răbdare. În schimb, cu o bâtă, patrula Cristos. Era fioros, cu un leucoplast pe nas, înjura și dădea directive. Se vede că nu s-ar fi mișcat de la colțul străzii nici 1000 de ani. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
știu că-n altă împrejurare, nu ca un indian apaș pe șeful de trib, în preerie, ca să-i ia locul, ci în scara blocului, odată când eu eram cam nervos și-l țineam cu mâinile la spate pe puști, unul gras și blonzișor, ca să-i tragă el una. S-ar putea totuși să confund, nu contest, și una să fi fost șutul de pe stradă, pe Băiuț, normal, și alta pumnul din scara blocului, când s-a lăsat tot cu hemoragie nazală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și întindea cu grijă, puțin câte puțin, până arăta totul aidoma cremei de la eugenii. Țipase o femeie care trecea pe poteca dintre bălți, ce-i tâmpenia aia pe care-o fac?, se dăduse la ei chiar, o gospodină pursânge, mare, grasă, cu sacoșe în mâini. Nu izbutise să-i prindă, își obosise degeaba varicele, o auzeau drăcuind undeva în urmă, la mai bine de o sută de metri. Erau pe terenul de fotbal deja, ronțăiau biscuiții păstrați curați, pe ceilalți îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Ciudat. Poate că în momentul acela vreo incantație misterioasă a făcut ca spiritul de șoim să se cuibărească în mine, ca o mlădiță înmugurită din trunchiul strămoșesc, dar nu mi-am deschis aripile spre lumină, către patrie nici atât (patria era grasă, avea părul permanent și semăna leit cu tovarășa Stănescu de la grădiniță), ci am început să plutesc peste scaune și dulapuri prin apartamentul 40. Acolo, jos, era o ceață stătută, rea, poate de la țigările pe care le fuma tata, poate apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu Mahomed: dacă tot nu reușisem să dau de ea în carne și oase, Patria mi-a făcut hatârul să vină ea la mine. Era simplu. Ca bună ziua. Ce nu puteam înțelege era ce făcuse să merite acel nene mic, gras și chel o asemenea distincție înălțătoare. Pentru că, hotărât lucru, nu părea să fie tocmai demn să îndeplinească așa o misiune. În primul și-n primul rând, judecați și voi singuri, gestul lui automat atunci când intra pe ușă era să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ring (în extremitatea sudică a lui D 13, sub bara unde se băteau covoarele) pe Gigi Maimuță, înalt de doi metri zero trei, slab, inter stânga la handbal, la juniorii de la Steaua, și pe Șobi, îndesat, mai mult gros decât gras, cu palmele ca niște lopeți, cu degetul arătător de la dreapta îndoit la 60 de grade, după ce, cu ani în urmă, băgase un cui în priză. Gigi, cu brațele lui lungi, cu alonja pe care și-ar fi dorit-o orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Există mulți oameni care sînt mult mai rău decît mine. Dețin această informație de la o adevărată autoritate În domeniu, și anume Peter Erdman, autorul cărții Sinele ca altul. În această carte, doctorul Erdman relatează povești adevărate cu oameni incredibil de grași care sînt În stare să stea În fața oglinzii și să se vadă la fel de slabi precum un manechin din Paris și alții, numai os și piele, care se uită În oglindă și văd numai colaci de osînză. Chiar asta văd. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Îl auzeam Întotdeauna pe Jerry cînd venea acasă călcînd apăsat, Îi recunoșteam pașii pe scări. Ai lui erau mai puțin grăbiți, mai greoi și păreau mai istoviți decît cei ai celorlalți chiriași, chiar și cei ai lui Cyril, care era gras și avea astm, deci avea și el probleme cu urcatul. Într-o noapte eram treaz, cu urechile ciulite să aud daca vine Jerry, așa cum făceam mereu, și vorbeam cu mine Însumi, cînd am auzit ușa de la stradă deschizîndu-se și Închizîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
de oameni poposeau pentru o noapte, cu sau fără bagaje, la Regal Court; unii dintre ei mureau aici, iar cadavrele lor erau scoase discret afară, cu liftul de serviciu. În anumite perioade, divorțurile Înfloreau În incinta hotelului, amanții dădeau bacșișuri grase, iar detectivii, fiind plătiți pentru treaba asta, ofereau bacșișuri și mai mari, ca să-i surprindă În flagrant delict. În această atmosferă, băiatul ajunsese să nu se mai mire de nimic. — Ai să mă conduci Înapoi, nu-i așa? Îl Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe scena europeană democrația românească. O parte dintre aceste vile sunt deci răsplata acceptării, în cadrul unei așa-zise licitații, nu a celui mai bun fabricant de pașapoarte la standarde europene, ci eventual al celui care a dat un comision mai gras. Desigur, pașapoartele nu sunt singurul exemplu al proverbialei «eficiențe» românești. Vă amintiți de telefoanele publice cu fise, care au împânzit orașele în anii ´91-´92? Instalate în așa-numitele cabine tropicale de plexiglas, fără pereți, jalnicele aparate veneau tocmai din
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
să caut legumele, care de regulă se află într-o magazie grena, în care însă nu am găsit decât: - un borcan cu castraveți; - o ladă cu vinete; - o ladă cu cepe; - un borcan cu ardei iuți; - o ladă cu ardei grași. Dar roșii, pula! Nu m-am dat bătut și mi-am continuat căutarea. Sub o prelată gri am găsit o Mobra. Pe o etajeră, un radio stricat. Iar într-un colț, un frigider. Nu era băgat în priză. Am deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
în urmă, nu o prea băgasem în seamă. La urma urmei, nu era decât o altă prietenă de-a lui, pe care probabil că în anul următor nu aveam s-o mai întâlnesc. Era o fată drăguță; grăsuță, dar nu grasă, cu genul de față dulce (păr blond, ochi albaștri) care mă lasă rece. Ce avea de spus nu era prea important, dar măcar asculta muzica potrivită, văzuse câteva din filmele esențiale, citise niște cărți. N-am stat prea mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
nu știu ce partid. Nu știam că avusesere loc alegeri. Probabil că nu știa nimeni. Imaginile arătau o clădire impozantă - guvernul, ne spuse frumusețea -, în fața căreia apăreau diverse mașini din care coborau bărbați - parlamentari, preciză frumusețea. Din ultima mașină apăru un tip gras și vesel. Administratorul. Noul prim-ministru, comenta frumusețea cu lacrimi de fericire în voce. - Aha, am zis. - Aha. - Aha. - Aha. Am mai zis treizeci de aha-uri și am adormit. Pe buze aveam un zâmbet feroce, de mort. Prima apariție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
împreună, fără ca el să bănuiască nimic. La momentul potrivit, am ridicat perdeaua și primul lucru pe care l-am văzut din Jojo - după ani de zile în care ne pierdusem din vedere - a fost mișcarea de piston a fundului lui gras și păros, strâns între genunchii ei albi; apoi tâmpla bine pieptănată, pe pernă, lângă fața ei cam spălăcită, care se deplasa cu nouăzeci de grade pentru a mă lăsa să-l lovesc. Totul s-a întâmplat într-o manieră rapidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cunoștea; cu atât mai mult cu cât prin modul de a se îmbrăca, deși mai în pas cu moda decât Jojo, le găseam un anumit aer de familie. — Ce anume ai în sacul acela? Ia să vedem, spune cel mai gras din cei trei. — Privește. E gol, spun eu, calm. Își băgă mâna înăuntru. - Și asta ce e? Scoate un pantof de lac negru cu botul de antilopă. VI Paginile fotocopiate se opresc aici, dar pe tine te interesează acum doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]