10,678 matches
-
se trezi cu senzația bine definită că aude Neva. Se ridică într-un cot, dădu la o parte așternu turile întotdeauna albe ca smântâna din cana cu lapte și privi pe geam, la petecul de curte în care Dominique își hrănea deja cele paisprezece găini gureșe, înconjurate de foste găl be nușuri piuitoare și mâncăcioase. O urmări o vreme cum își șterge fruntea de nădușeală, cum vorbește cu zbură toarele care mai că i se anină de colțul suflecat al șorțului
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
spre el o privire cârpită și albastră pe la colțuri. O voia pe maică-sa. Dominique intră în bucătărie îngânând un cântecel fără noimă, atârnă săcoteiul cu mălai în cuiul de după ușă și-și șterse palmele de șorț, în timp ce Ivan își hrănea deja conștiin cios fiul, cu biscuiți muiați în lapte. Iar îi dai ciocolată? zâmbi ea, mângâind creștetul copilului. — Are și puțină scorțișoară. Un vârf de lingură de miere și trei boabe de piper. A, și un praf de vanilie. — Măi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
vizigotă și cu un băiețel speriat. Avea nevoie de mine, de frânturile astea de destin romanțat pe care i-l tot învolburam, pe măsură ce creșteam și eu, creșteam cu ea, creșteam închipuindu mi-o, creșteam dedicându-i nefericirile mele preadolescentine, creșteam hrănindu-mă din ea, muza mea, creșteam liber de pereții apartamentului de bloc în care părinții mei nu se certaseră niciodată, liber de casa Leei, unde-și strigaseră cuvinte pe care nu le înțelesesem și-și trântiseră uși care închise rămăseseră
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
supracricoidiană suprahioidiană. Vocea egală a medicului ușor plictisit, dar amabil, cu zâmbet profesional și bucata aia de poveste despre imposibilitatea păstrării segmentului fonator și da, o să montăm o sondă esofagiană după operație, da, e neapărată nevoie, altfel nu vă putem hrăni, am înțeles, mulțumesc, îmi cer scuze, nu vă aud, mulțumesc, am spus, mulțumesc... și erigmofonie, adică nu o să vorbiți foarte bine, posibil deloc, unii pacienți scot niște sunete un pic distorsionate, e o chestiune legată de aerul înghițit, care, la
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Macarena, se sfărâmă în Guadalquivir ca un trup de boare ciudată, în care se întâlnesc, ca-ntr-o tapiserie, miros de Atlantic, de nisip, de gând frumos, putrezit sub un palmier... Pe sub oraș se întind albercas, cisternele din care apa hrănește portocalul abia înfiripat prin acequias, venele subțiri și albastre ale Andaluziei. E o cetate de vise, înțelegi? Un spațiu dezrobit de timp. Numai cer, fără genuni, fără hăuri care sug viața din frunza care adie parfum. Numai cer. Știu, tu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
amintește de grădina lor de-acasă, de la Béziers, grădina mamei lui, plivită doar pe jumătate, dar mereu împănată de o ciudată îngemănare de culori, de la brun-roșcat la gălbui, ca păpădiile adesea săltărețe și piuitoare pe care Dominique încă le mai hrănea în câte o boare de vis... Acolo o întâlnește. Aplecată ogival deasupra blocului ei de desen, schițând aproape sălbatic dezlănțuiri botanice care își întind rădăcinile de pe o foaie pe alta, se deversează în co role nesfârșite și cad, apoi, într-
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
al meu dintru început și ce nu. Am visat să scriu o carte pe care ea mi-o povestise toată copilăria. Am luat-o în stăpânire fără să clipesc. Nici ea nu a clipit. Mi-a dat tot. Mi a hrănit cele mai nebunești dorințe. M-a lăsat să cred că în mintea mea se născuseră toate. S a retras discret, așa cum fac marii grădinari, când din semințele lor se naște parfum. Să cred că asta și-a dorit? Să-și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Omul le-a slăbit strînsoarea din jurul gîtului și i-a mutat, să-i ferească de gerul năprasnic, în adăpostul lui din ramuri și pămînt, și-au dat seama că nu pot urî făptura aceea caraghioasă care le aducea apă, îi hrănea și-i adăpostea. Și, a patra zi, în zori, lupii captivi i-au lins mîna Omului-Stăpîn, în semn de recunoștință și de supușenie. N-au mai dorit niciodată, de atunci începînd, să se întoarcă în mijlocul lupilor rămași în pădure. Și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ca el la vînătoare, și niciodată nu s-a întors fără hrană pentru familia lui. Dacă nu era suficientă, cît să le ajungă amîndurora, lupul uita pe dată de foamea lui și se sacrifica bucuros în favoarea lupoaicei. Ea avea de hrănit puiuțul, prioritate pentru care era pregătit să îndure la nesfîrșit, fără să crîcnească. Și a venit și primăvara. Lupino avea cîteva luni și dovedea deja curiozități care-i făceau să nu-și încapă în piele de mîndrie. De la bun început
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cu delicatețea unui zbor de fluture. Pămîntul nu-i simți pașii; și nici Lupino nu avu habar că s-a apropiat. Puiul de căprioară se supărase cu adevărat din pricina foamei și se împotrivea acum înaintării. Și nu avea dreptate? Întîi hrănești un copil și abia după aceea ai pretenția să facă treabă! Lupino îl împingea ușor, bodogănind descumpănit: Păi dintr-ăștia îmi ești, voinice? Cum ne-a fost vorba? Ne grăbim să ajungem la mama, altfel rămîi cu mine pînă la
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
a femeii din fața ta, că ți-a crescut tensiunea până la culoarea vinetei coapte, că ți-a apărut o lacrimă în colțul ochiu lui și stomacul ți-a declanșat o adevărată urgie. În fond, de ce nu ești acasă citind o carte, hrănindu-ți spiritul? Acum, că ai trecut prin încercările acestea, ești demn de atenția lui. Se cheamă că ai trecut examenul. Cu o figură demnă de muzeul de ceară, o morgă atent plictisită, studiată îndelung în colțul de oglindă al toaletei
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
îl simțea de obicei. Pleoapele se desprinseră greu din cauza lacrimilor uscate de pe genele mari care umbreau ochii aceia de un verde pământiu. Aceeași tristețe sfâșietoare apăru când pleoapele grele se ridicară alene. Sângele îi dispăruse din obraji de parcă cineva se hrănise cu el cât timp dormise. Ridică privirea spre fereastră. Cerul senin o îmbia să iasă afară, să se lase răsfățată de razele calde și să se bucure de aerul curat pe care nu-l putea respira în orașul îmbibat de
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
o fi crezut vânzătoarea aceea despre ea? Nu trebuia să dea emoții oamenilor din jurul ei, nu voia să îngrijoreze pe nimeni cu stările ei de slăbiciune. Fiecare întâlnire cu acest personaj era pentru ea un moment de neputință, de parcă se hrănea cu energia ei lăsând-o fără vlagă, fără să-i arunce măcar o privire. Să fi fost el bărbatul pe care îl căuta? Inima așa îi spusese, rațiunea se îndoia. Din închisoarea mugurilor întunecați evadaseră frunzulițe voioase care pictau în
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
fiecare dată când își cumpăra un obiect de îmbrăcăminte. Poate că în acele momente, în subconștient, mintea ei făcea corelația cu moartea sufletului. Cum poate muri sufletul în timp ce trupul se mișcă nestingherit prin lume? Sufletul moare când nu mai este hrănit cu iubire, visuri, dorințe, speranțe. Se stinge în întunericul neputinței, a lipsei afecțiunii. Devine rece, insensibil și e ca și cum ar fi murit. Și ea își închisese sufletul în această închisoare-mormânt ani la rând și doar iubirea reușise să-l readucă
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
dintr-o dată din visare cu mașina aproape. S-a blocat. Picioarele nu mai reușeau să susțină greutatea corpului. În orice secundă se putea prăbuși și din cauza stării de slăbiciune pe care o avea în ultimul timp, de când nu se mai hrănea corespunzător. Nu putea vedea persoana de la volan, geamurile întunecate protejând interiorul. Mașina porni în viteză imediat ce fusese observată. Se îndepărtă foarte repede lăsând-o pe Karina debusolată, contrariată în urmă. Ochii negri. Instinctul nu o înșelase, chiar era urmărită. Dar
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
cu adierea sa. Făcu semn unui taxi care tocmai trecea pe acolo și urcă cu greu, de parcă epuizase toată energia pe care o mai avusese. Parcă se scursese toată, din fiecare celulă, fără să facă niciun efort fizic. Cineva se hrănise cu energia ei. Ar fi vrut ca totul să fie doar un vis. Să doarmă și când se trezește să constate că totul a fost doar un coșmar oribil și să-i mulțumească lui Dumnezeu că nimic nu fusese real
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
noi pe care reușise să și le cumpere și dorința de a face o schimbare. Despre partea interioară mai bine nu mai vorbim. Același cenușiu și umbre într-un pustiu anost. Ziarul pe care îl cumpăra zi de zi îi hrănea constant iluzia unei viitoare schimbări. Nimic nu o motiva, nimic nu o mai tulbura din căderea iminentă spre vechea stare de apatie. Era conștientă de dezastrul spre care se îndrepta și totuși nu făcea nimic pentru a opri căderea în
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
nevoie de mine, dar sunt mereu prezent. În mintea ta sunt mereu cu tine. Te iubesc cum nu cred că te-a mai iubit vreodată cineva până acum. - Tu nu iubești femeia, tu iubești iubirea. Acel sentiment cu care te hrănești și-ți este suficient. Tu nu ai nevoie de mine ca de un om lângă care să vrei să-ți petreci restul vieții, sau măcar un timp. Nu știu ce nu corespunde cerințelor tale din ceea ce sunt, dar asta simt, că nu
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
cu piciorul la tot doar pentru a nu fi datoare nimănui. E la fel ca la masa aceea rotundă în jurul căreia sunt așezați oameni, iar în mijlocul ei se află un vas cu mâncare, dar din care oamenii nu se pot hrăni pentru că lingurile sunt prea mari și atunci hotărăsc să se hrănească unii pe alții. Despre acest ajutor e vorba. Tu preferi să mori de foame. - Nu ofer pe cât primesc? Nu știu să fiu recunoscătoare? - Nu atât pe cât primești. - Te înșeli
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
E la fel ca la masa aceea rotundă în jurul căreia sunt așezați oameni, iar în mijlocul ei se află un vas cu mâncare, dar din care oamenii nu se pot hrăni pentru că lingurile sunt prea mari și atunci hotărăsc să se hrănească unii pe alții. Despre acest ajutor e vorba. Tu preferi să mori de foame. - Nu ofer pe cât primesc? Nu știu să fiu recunoscătoare? - Nu atât pe cât primești. - Te înșeli. - Ești mult prea rezervată în a manifesta această recunoștință. Dumnezeu o
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
care se opreau pentru a o imortaliza în fotografii. Asemeni ei erau și unii oameni. Se retrăgeau într-o singurătate absolută, erau discreți, dar creațiile lor reușeau să atragă atenția, să fie admirate, apreciate. Erau fericiți? Această recunoaștere a meritelor hrănea orgoliul sau spiritul? Ea era o frunză, din covorul verde care scotea în evidență frumusețea florii. Din mugurii pe care îi rupea încă din încercarea lor timidă de a răsări ar fi putut răsări o floare asemeni celei pe care
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
-o speriată și amețită. Era aproape de semafor și se făcu verde chiar în acel moment. Traversă și se duse direct în stația de autobuz. Avea nevoie să ajungă cât mai repede acasă. Abia se mai ținea pe picioare. Cineva se hrănea în continuare cu energia ei, fără să-i pese că se stingea încet-încet cu fiecare nouă experiență. Scoase sticla de apă și bău jumătate din ea. Se simțea puțin mai bine. Apa o ajuta în astfel de momente, noroc că
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
că așa-i felul lui de a fi; omul cată să se însingureze de lume atunci când și-a bătut joc de minunățiile cu care a fost dăruit pământul de la natură... Din prietenia țăranului cu pământul pe care-l iubește, se hrănesc roadele toamnei pentru anii care vin. Doctorul tratează, vindecă, tămăduiește, ca să aibă unii ce strica ori îmbolnăvi din nepăsare.. Mergi încet și cu băgare de seamă că drumurile vieții sunt lungi și încurcate. Când dă necazul peste tine, nu te
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
acest microroman filosofico-moralizator în care aspirația sa spre genialitate este ambalată cu întristat talent în ridicolul celor care aspiră fără să posede instrumentele metodice necesare. Don Avito, eroul principal al romanului, uimit și inspirat de modul ales în care albinele hrănesc un ou produs de regină pentru ca din el să-și ia zborul o altă regină întemeietoare de un nou imperiu, se hotărăște să-și manifeste dragostea spre a concepe un băiat (neapărat băiat), pe care să-l hrănească și să
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
care albinele hrănesc un ou produs de regină pentru ca din el să-și ia zborul o altă regină întemeietoare de un nou imperiu, se hotărăște să-și manifeste dragostea spre a concepe un băiat (neapărat băiat), pe care să-l hrănească și să-l educe cu ajutorul principiilor cuprinse în ceea ce el numește "sociologia pedagogică". Ironia îndreptată spre Don Avito și spre toate personajele romanului este, de fapt, autoironie, inspirată din analizele și caracterizările exegeților, criticilor, prietenilor și ale lui însuși. Să
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]