1,774 matches
-
galbenă vălul argintiu al norilor. Capul meu era așa de pustiu ca amestecul fără-nțeles a unor colori varii, roșu, negru, verde, galben, toate amestecate pe unul și - același loc, în fine, un nesens absurd ce semăna cu gândirile unui idiot, iată ceea ce se-nvîrtea în capul meu. Impresiunea ce-o făcuse asupră-mi toate scenele precedente era acelea ale unui om nedormit de mai multe zile, cu creieri turburi de insomnie, care, îmblînd printre oameni, visează aievea și mintea lui croiește
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
s-aruncă la picioarele lui și-ncepu să-i sărute poalele rasei și-și ridică mînele plângând spre el... - Copii răutăcioși și fără de milă!... strigă franciscanul c-o voce tare și sonoră, nu vi-i rușine să chinuiți un biet idiot... un cerșitor... nu vedeți cum plânge, nu vedeți cum își ridică mînele uscat [e] de bătrânețe... o! blestemul lui D-zeu are să cadă pe voi!.... {EminescuOpVII 250} - Cucurigu! strigă bătrânul răgușit și tremurând de spaimă. Copiii speriați holbară ochii lor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
franciscanul palid și se risipiră ca un stol de vrăbii... Franciscanul ridică pe bătrân de la pământ și-l duse spre tinda unei zidiri mari, îl culcă binișor, puindu-i drept căpătâi sânul său... puse mâna lui frumoasă pe inima bietului idiot, care se spărgea bătând de spaimă și-ngrozire și șezu lângă el până ce simți c-a adormit... îi puse o pâine albă alături cu capul și-apoi se depărtă suspinând... o lacrimă mare-i strălucea ochiul frumosului călugăr. Era vechea zidire
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a părăsi cămăruța. Nu sunt deloc tare la înjurături, așa că repetam ca un premiant de a șaptea de pe vremuri știu, știu, copiii din ziua de azi sunt mult mai precoci în timp ce tremuram de nervi: "Morții morților morțișorilor mă-tii de idiot nenorocit!". Când ieșeam de la seminar, dau nas în nas cu Milena Stoica, lectoreasa de la "pătrunjelistică". E fată bună și n-am auzit pe nimeni din Institut să spună ceva nasol despre ea, ceea ce e de-a dreptul o performanță. Aveam
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Și asta afișa o meclă foarte preocupată: "Te-au informat și pe tine?" "Ce?", se holbă moșul ca sculat brusc din somn. "Te-au anunțat și pe tine de dezinsecție și deratizare?" Da, m-au anunțat", face boșorogul sastisit. Niște idioți, ce mai! Îți dai seama în ce miros insuportabil o să se desfășoare examenele? Mi se întoarce stomacu' pe dos numai când mă gândesc, fir-ar să fie!" Da' nu puteau, dom'ne, să mai aștepte până-n vacanță ori după sesiune
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
toate bârfele ordinare care circulă prin școala asta? Ce Dumnezeu, dacă ai sta să asculți la tonele de porcării care se lansează despre fiecare dintre noi, ai crede că oricare dintre cadrele noastre universitare ori e o lepădătură, ori e idiot de-a dreptul." "Tertio non datur", sintetiză situația Corneluș, cu o față absolut ingenuă. Moșul era tare, indiferent dacă-i ieșise așa din întâmplare sau dacă dădea dovadă de un umor a cărui subtilitate n-aș fi bănuit-o vreodată
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ceea ce căutăm, domnule? întrebă Ptițin, fără suflu și roșu-n obraji, la fel de excitat ca un elev. Slaitov nu-i răspunse. Biletul care îi fusese arătat vorbea de crimă, nu de sinucidere. ă Este mort, domnule? ă Sigur că-i mort, idiotule. Barba mortului era înghețată și avea zăpadă pe căciulă și pe umeri. ă Oare să-l dăm jos? ă Nu! Lasă-l acolo, mă auzi? Să nu-l atingi? Să nu atingi nimic. ă Cine este, domnule? Salitov îi ignoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă Dar este absurd. Serioase nereguli procedurale.' 'Interpretarea greșită și manipularea probelor medicale.' Doar i-ai comunicat exact părerea lui Pervoiedov, pe care el a ales să o ignore. ă Biroul prokuror-ului nu greșește niciodată. ă Dar omul este un idiot. Nu-i nici măcar în stare să rezolve cazul. ă Cred că bănuiește că l-am rezolvat deja. ă și l-ai rezolvat? Porfiri ridică din umeri. ă Am teoriile mele. Am micșorat numărul suspecților. ă La câți? Porfiri își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
părerile despre prietenii apropiați și studenții favoriți și a ajuns la concluzia că erau perfect justificate. Nu i‑am mărturisit niciodată că mă Îndrăgostisem de Rosamund, pentru că ar fi râs de mine și mi‑ar fi spus că sunt un idiot. Totuși e foarte important să Înțelegeți că el nu făcea parte dintre acei indivizi pentru care dragostea a fost detronată și dezumflată, - pentru care dragostea nu Înseamnă decât istorie - un mit romantic care s‑a Încăpățânat mult timp să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Juan, unde Îi era internată soția. Timp de câteva săptămâni femeia nu putuse vorbi, poate că nici auzi - cine ar fi putut să spună? Nu voia sau nu putea să deschidă ochii. Era inconștientă. - Nu răspunde. Mă simt ca un idiot când Îi vorbesc. Când a sosit autobuzul nostru, l‑am lăsat pe om tot la bar. Arăta ca o spărtură de gresie roșie peste care atârna niște iarbă uscată, albicioasă. Pe Rosamund o durea inima că‑l lăsam singur acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
nu a jumulit de pe poporul acesta cât s-ar fi cuvenit, a comandat un sondaj de acest gen. Concluzia la care s-a ajuns este binevenită pentru toată lumea fiindcă de acum putem să ne argumentăm insultele cum ar fi: tâmpitule, idiotule, prostule și altele cu dovezi științifice imbatabile și sperăm ca în urma unei inițiative legislative, Parlamentul să emită o lege prin care să le putem folosi în mod legal fără a mai fi considerate ca insulte. În continuare iată o serie
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
de discuție, prin munca autodidactă pe care o făcea, se transformase, peste noapte, într-un director de creație fără acte în regulă dar generator de bombe cu rază lungă de acțiune. Andrei Robu luase chipul unui impostor, el devenise un idiot fără pereche și președintele companiei cel mai mare păcălici al lumii. Ce putea să spună în fața unei răsturnări de situații tipice pentru filmele acelui regizor al cărui nume nu și-l mai amintea? Robu urma să plece. Nu foarte curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
întrebat pe Giuliano: - Nu cumva e vorba despre tine, prietene? Senatorul tocmai voia să spună ceva, dar eu i-am făcut un semn și m-am ridicat. Am hotărât pe loc ce aveam de făcut, spunându-mi totodată că eram idiot: îmi amintisem finalul comediei. Am izbutit oricum să surâd și să fac o plecăciune spre împărat. În teatru tăcerea a devenit absolută. - Cine este invitatul tău? l-a întrebat Heraclie pe Giuliano. - E un învățat sirian, Luminăția Ta, care trăiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care îl chinuiau. - Ce anume pot face pentru tine? l-am întrebat. Vorbea cu o ușoară gâfâială. - Am auzit că tu cunoști un călugăr, cineva care îți e prieten și care este și mare medic. Poți să dai de el? Idioții ăștia blestemați pe care-i vezi în jurul meu continuă să-mi scoată sânge, să-mi dea poțiuni și să-mi prescrie împachetări care nu dau niciun rezultat. I-am explicat că, atunci când mă despărțisem de Garibaldo, nu se simțea deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
erau pregătite pentru el odăi și o seamă de banchete. El însă, după ce a petrecut prima noapte fără ca măcar să-și prezinte omagiile lui Rotari, pradă unor dureri de cap și unui soi de amorțeală malefică, s-a trezit ca un idiot căzut în mintea copiilor. Imediat oamenii din suita cu care venise i-au acuzat pe cei din Ravenna că i-au strecurat în mâncare vreo poțiune otrăvită care-i luase mințile. L-am chemat pe Amos, medicul meu evreu. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ajuns la locul unde se lasă în urmă via Traiana pentru a o lua spre Lucera, am încercat din nou, în numele regelui, să-l opresc pe Aio. N-a vrut să-mi dea ascultare, ba chiar a poruncit, cu încăpățânarea idiotului, să ne îndreptăm imediat spre Siponto. Singurul lucru cu care a fost de acord: să rămân la Lucera și să aștept acolo cu o mână de soldați. Venind pe drumul care ajunge la Lucera dinspre nordul ținutului Gargano, Rodoald și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a repetat la pavecerniță. L-a întrebat: - Frate, este moartea o trudă? La care el a răspuns, fără să renunțe la obișnuita-i ironie: - Nu, e ușor să mori: este singurul lucru pe care toată lumea știe să-l facă, inclusiv idioții. În ce stare să fi fost în clipele acelea sufletul meu e complicat să spun. Credeam într-un Dumnezeu care continua să fie inaccesibil și neîndurător, în cuvintele și preceptele fiului său, în Duhul Sfânt, mesager al Creatorului, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
personalitatea ei. Indiferent cu cine vorbea, îl făcea să se simtă cea mai importantă persoană din lume; băieților părea să le placă lucrul ăsta. Darcey nu era în stare să o imite. După ea, majoritatea băieților din cartier erau niște idioți. Ori de câte ori Nieve se plictisea de un băiat, îi sugera să o abordeze pe Darcey. Aceasta, le explica ea, era o persoană foarte drăguță și nu era vina ei că era mult prea isteață. De asemenea, le mai promitea ea, Darcey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
bine. Se ridică din poala lui. — Dar un ceai ar fi bine-venit. Îi făcu ceai și puse în el zahăr cu duiumul ca să îi treacă starea de șoc. Încă era alb la față când îi întinse cana. —Sunt așa un idiot, mărturisi el. Și un adevărat fătălău. Tu în schimb erai atât de puternică și de hotărâtă, și nu aveai pe tine decât un halat de baie! Sunt impresionat. Darcey se înroși, sărutându-l pe obraz. —Mersi. Mă duc acum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
niciodată. Și asta știu. —Măgarul, zise Anna. Darcey o examină cu ochii pe jumătate închiși. Nu crezi asta de fapt, nu? Anna oftă. Nu, zise. Tot cred că e cel mai bun lucru care s-a întâmplat în firma asta. Idiotul! Darcey ridică furculița și începu să mănânce din nou. Așa că spune-mi și mie niște bârfe nasoale despre el, din moment ce e clar că știi câte ceva. De data asta Anna o privi cu viclenie pe Darcey. Că tot a întrebat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
gând pe care aștept să-l formuleze în cuvinte și iată-l, Criticii vor vorbi atunci de perioada oarbă din creația mea, și tot ce am pictat până acum li se va părea doar pregătirea necesară pentru ce va urma, Idioți! se vor lăsa înșelați de orgoliul meu! și el mușcă cu lăcomie din para portocalie, un fir de zeamă dulce i se prelinge în colțul buzelor, Sunt grozave perele astea! Și eu aș vrea să-l întreb despre orgoliu dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Lovise cu căruțul un samurai călare, urmat de zece scutieri care-i duceau sulițele și un cal de căpăstru. Vasele și talgerele Înfășurate În paie se răsturnară În drum, făcându-se bucăți. Hiyoshi rămase nehotărât În mijlocul cioburilor. — Ce, ești orb? — Idiotule! În timp ce-l certau pe Hiyoshi, servitorii călcau În picioare vesela spartă. Nici un trecător nu se apropia să-l ajute. Adună cioburile, le aruncă În cărucior și Începu să-l Împingă din nou, cu sângele clocotindu-i de indignare pentru că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
permisiunea. Căutați un bac, porunci el. Dacă găsim doar unul și traversăm pe cealaltă parte, până În zori vom fi parcurs distanța pe care ne-ar fi putut duce o barcă În josul râului. — Dar, stăpâne, n-am văzut nicăieri vreun bac. — Idiotule! Trebuie să fie măcar o plută pe-aici pe undeva. Altfel, cum să traverseze oamenii un râu lat ca ăsta, În timpul zilei? Mai mult, ar trebui să existe bărcile iscoadelor ascunse prin stufărișuri sau prin ierburile Înalte de pe țărm. Ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
unui mare număr de provincii! — Cum?! Dar nu de asta e vorba, Îl Împinse Mitsuharu Înapoi, smulgându-i mâna de pe guler. Îmi vine să plâng... stăpâne, te rog, dă-mi voie să plâng. — Ce te Întristează, nătângule? — Nătâng ești tu! — Idiotule! Și continuară să-și arunce unul altuia injurii, până când se Îmbrățișară, cu lacrimile rostogolindu-li-se pe obraji. Mirosea a vară; prima zi din Luna a Șasea fu mai fierbinte decât fusese de mulți ani. După-amiaza, coloane de nori acopereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pe pod ajunseră blocați din ambele părți. Înjunghiate și tăiate, trupurile lor cădeau unele peste altele. Când oamenii din templul exterior văzură că Nobunaga era Încă nevătămat, strigară cu entuziasm: — Acum e momentul! Acum! Retragerea, cât se poate de repede! — Idioților! se răsti Nobunaga, azvârlind arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul Înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]