1,015 matches
-
l-a făurit în timpul vieții...“ Ofițerul ridică mâna dreaptă și Gajus fu ușurat, de parcă ar fi fost eliberat, când îi văzu pe pretorieni oprindu-se. Ei doi intrară singuri într-o sală. Pereții erau acoperiți cu fresce luminoase: flori, păsări, iederă, ghirlande colorate de fructe, lămâi. Părea că se află într-o grădină nesfârșită. În casa femeii aceleia era ceva uimitor. Dar Gajus aproape că nu reușea să înainteze spre locul unde aștepta ea; ura făcea ca picioarele să nu i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
invadatoare, m-am Îndepărtat de strada Matei Basarab, ademenit În dogoarea după-amiezii, și am colindat toate fundăturile din jurul acestui punct de răscruce, unde realul se scufundă În meandrele literaturii de mistere. În jur, numai ziduri cenușii, roase, crăpate, căptușite de iedere agățătoare până sus, astupând ferestre și uși; abia acum descopăr o biserică destul de mare semănând cu o sinagogă, retrasă În fundul unei curți buruienoase ce pare Închisă sau probabil e frecventată pe ascuns cine știe de ce sectă secretă de mormoni sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
rămas până când următorul nostru protagonist va simți sărutul groazei... - Mamă... Tânăra stătea așezată lângă patul pe care mama ei era întinsă. Pe fereastră, putea vedea în mijlocul grădinii îngrijite un stejar înalt cu o coroană impresionantă, pe al cărui trunchi crescuse iedera în forme extrem de ciudate, pe care încercase să le interpreteze de nenumărate ori în ultimele luni. Astăzi, nu vedea nici dragoni, nici stoluri de păsări și nici soldați; era doar o plantă de oraș care încerca să supraviețuiască. - Deci, mam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ne-am cunoaște de undeva? Sau: Am auzit cuvântul „tu” mai demult, dar nu știu ce înseamnă și mi-e prea rușine să întreb. E important, știu, dar nu îmi aduc aminte. Tu, tu, tu... Apoi, mama ei privi pe fereastră, la iedera ce se zărea, și spuse: - Totul a mers cum trebuia. Am trecut cu bine. Kara știa că ar fi fost prea frustrant pentru ea să încerce să poarte o conversație când mama ei era în această stare. Propozițiile ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
la începutul de iunie, peste contrafortul Jaizquibel-ului, deasupra fortului de la Guadalupe, unde a fost închis bietul general don Dámaso Berenguer, cel cu nehotărârile. Și la poalele Jaizquibel-ului mă ispitește zilnic orașul Fuenterrabía - oleografie pe coperta Spaniei - cu ruinele acoperite de iederă ale castelului împăratului Carlos I, fiul Nebunei Castiliei și a Frumosului Burgundiei, primul Habsburg al Spaniei, odată cu care a intrat la noi - e vorba de Contrareformă - tragedia în care încă trăim. Bietul prinț Don Juan, ex-viitorul Don Juan al III
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acolo, pe acea stradă a păcii și-a reculegerii, ar vizita la prison des evesques, închisoarea episcopilor de San Juan, temnița Inchiziției. Îndărătul ei, bătrânele ziduri ce adăpostesc mici grădinițe încarcerate. Și vechea închisoare se înalță în spate, învelită în iederă. Apoi, sărmanul meu cititor tragic s-ar duce să contemple cascada pe care o formează râul Nive și să audă cum apele acelea, care nicio clipă nu sunt aceleași, alcătuiesc un fel de zid. Și un zid care este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Constance locuia singură Într-un apartament de la etajul al patrulea, cu intrare personală către loggia de sticlă de pe acoperiș, căreia Îi spunea „salonul cu vedere spre cer“. În acest adăpost Însorit, decorat cu plante și umbrit de tulpini lungi de iederă, Îi oferi ceai și Îi ascultă Înțelegătoare neliniștile referitoare la mersul romanului. Nu-i arătă nici o parte a manuscrisului, dar Îi relată destul din acțiune pentru ca să-i poată explica de ce are Îndoieli: Îi acorda oare prea multă importanță lui Madame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
zace unul al cărui nume s-a scris cu apă“. Pe piatra de mormânt a lui Fenimore nu era nici un epitaf, doar numele: Constance Fenimore Woolson, și data: 1894, frugalitate care i-ar fi făcut plăcere, la fel ca și iedera și violetele care creșteau În valuri pe marmura fină și albă. Iar Fenimore. Dat fiind că părea că nu se va putea opri să nu se gândească la ea În această noapte lungă de veghe, era mai bine să Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
îngrijorare spre legăminte, atunci când Anna și cu mine am vizitat-o în mânăstirea din Aachen. Ascunsă sub năframa grea, ea stătea în fața noastră în curtea interioară și plângea. De jur împrejur, pe patru laturi, zidărie veche din gresie, pe care iedera se simțea bine și urca până sus, sub streșini. În curte, în jurul straturilor de flori, tufe de cimișir tunse drept, care tiveau drumuri în formă de cercuri. Toate într-o ordine a lor. Fără buruieni. Drumurile greblate. Până și trandafirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
teama de a nu învinge până la urmă firimituri din balsamul tăcerii... Și ca un strigăt nebun mă despletesc să pot muri o singură dată în brațele durute de timp. Și ca un strigăt nebun mă domini în simpla formulă a iederii. 9 oct. 2008 RAZELE DE DRAGOSTE FLĂMÂNDE d-lui actor Ovidiu Cuncea De ce atâta liniște-n ochii de vis și simt umilință prin zile? De ce e atât de vânt pe universul prelins în dorința de mâine și-n cerul de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Și clopote de dor, să ne despartă Imensa liniște, fântâna ta de cer, În care zaci cu sufletul de glastră. Din februarie un imens vulcan Ce te-a răpit și nstrăinat de-o lume, Rătăcitoare chipuri de smarald, Oglinzi de iederă și spume, O ploaie-n veacuri, îți va vorbi de mine, Ca un destin de flăcări în durere, O viață tristă și haină, Pe un han de vise efemere. Un cer de stele îmi veghează în tăceri Mai plânge-n
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
finețea detaliilor sculpturilor exterioare. Între Lebbeke și Aalst, izolată alb În pădure, vila enormă a unui medic, care murise de curînd. Probabil că de singurătate. Louvain (Leuven): oraș universitar, unul dintre cele mai importante din Europa. Clădiri vechi, roșcate, studenți, iederă, aproape toți locuitorii sînt studenți care Închiriază minuscule apartamente În casele Înșirate de-a lungul canalelor. Nu există trotuare. Poți coborî direct În apă, dacă vrei. Biserica Saint Michel. Închisă. Biblioteca Universitară, copleșitoare. Iarăși fotografie, pierdut printre mii de volume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cărei ecou se înălța ca un zumzet, un uruit statornic, necesar, blând, copleșitor, reconfortant al imensei inimi ce era orașul. Ridicându-și privirea spre cartierul de peste drum - blocuri vechi de două-trei etaje, vile cu ziduri groase îmbrăcate în haine de iederă și acoperișuri în pantă din olane înnegrite de timp, rana țuguiului dispărut în incendiu și rămas un schelet de bârne parțial arse, turnurile, turnulețele și crestele verzi-albăstrii ale clădirii baroce de alături întinse ca un castel și transformate în spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în zid, pe care apoi nici nu le mai auzea. Iar după mai multă vreme, indiferența asta putea fi foate bine numită și mulțumire sufletească. Al treilea cerîc) Crescuse cât se poate de mult, devenise acaparator, întinzându-se ca o iederă ce se agață cu vârfurile aspre ale vrejurilor încăpățânate de pieptul zidurilor, și acum era stăpân. Numai asta putea fi. Ori și altele, dar asta îndeosebi. Ar trebui căutat cu mulți ani în urmă firul oblojit și devenit plantă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să mă gândesc la altele și s-o pierd, mi-am zis că nu putea fi decât un vierme al orgoliului - deși nu înțelegeam prea bine ce vreau să zic cu asta - care crescuse, devenise acaparator, întinzându-se ca o iederă ce se agață cu vârfurile aspre ale vrejurilor. Al patrulea cerîc) Acum se schimbase parcă peste noapte, dar nu s-ar putea spune că-și dădea seama de asta. Simțea doar că se prăbușește. I se părea că intrase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
puțin, după o serie de cotituri, coborâșuri și urcușuri care păreau să te ducă tot mai adânc în inima întunecată a pădurii, o îngrămădeală de șure și acareturi din cărămidă roșie și, în mijlocul lor, o casă de fermă îmbrăcată în iederă, de un farmec ireal. O parte a casei era flancată de o livadă, cu pomii încărcați de fructe pârguite, și mai târziu vom descoperi că în spatele ei era ascunsă între ziduri o mică grădină împărțitătă ca o tablă de șah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
s-au cufundat într-un tunel întunecat de frunziș. Poate că în zilele de de mult, era suficient de lată pentru a încăpea pe ea un vehicul destul de mare, dar acum parbrizul și tavanul lor erau atacate permanent de viță, iederă, plante agățătoare și de crengi de toate felurile. Și când au ieșit în cele din urmă în ceea ce mai rămăsese din lumina zilei, aceeași paragină era vizibilă peste tot: pe peluze iarba crescuse peste măsură și era năpădită de buruieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
era dificil să mergi fără să fii auzit, din cauza scîndurilor scării care scîrțîiau și trosneau. Se duse la spălător, apoi stătu acolo cîteva minute În baie, spălîndu-se pe față și pe dinți. Fața Îi era verzuie datorită luminii filtrate prin iedera care Înăbușea fereastra. Apa bufnea și bolborosea prin țevi. LÎngă boiler era o cheie, pentru că apa se oprea uneori de tot - și atunci trebuia să lovești țevile puțin, și să-l faci să se reaprindă. LÎngă baie era camera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe masă și Începu să scotocească prin el. Bucătăria era una de modă veche, victoriană, cu blaturi lungi de lemn și chiuvetă ciobită din piatră. La fereastră erau bare metalice, la fel ca la celălalte, și Între acestea se Încolăcea iedera. Era o lumină verzuie, foarte blîndă. — Ți-o imaginezi pe bucătăreasă și pe servitoare umblînd prin cămară, zise Helen Învîrtindu-se prin jur. — Da, așa-i. Și pe polițistul de zonă, strecurîndu-se la mijlocul rondului să bea o ceașcă de ceai. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
n-ai cum să eludezi data construcției, care este 1965, nu 1665. E o casă cu patru dormitoare, confortabilă, în stil faux-Victorian, din cărămizi roșii. Totuși, asta n-a împiedicat-o pe mama să investească în trandafiri cățărători, glicină și iederă, plantate și îngrijite ca să crească din abundență în jurul ușii și a ferestrelor într-un efort menit să o înfrumusețeze și s-o facă să arate mai autentică decât este în realitate. Când am ajuns acasă, nu era nimeni acolo. P.C.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
șoferul să deschidă geamul. Deja vede imaginea binecunoscută a acoperișului înalt acoperit cu ardezie neagră. De o parte și alta a străzii se aliniază vile impunătoare pe a căror pereți albi se vede plasa lemnoasă a rugilor abia înmuguriți de iederă. Pe frontonul uneia dintre ele, proprietarul montase într-un triunghi isoscel stema heraldică a unei vechi familii nobiliare. Strada este pustie, tipică pentru cei ce locuiesc acolo, dintre care mulți abia dacă deschideau ochii spre orele prânzului. Doar un șofer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
imensă trandafirii sunt tunși și acoperiți cu grijă, iar pământul curat, proaspăt săpat, miroase a reavăn, ca după ploaie. Totuși, aerul trist persistă datorită lipsei bucuriei florilor din cauza iernii abia terminate. Sub umbrarul de lemn, acoperit cu venele noduroase ale iederii, se vede o bancă așezată acolo pentru tihna siestei în după amiezile călduroase ale verii. Dincolo, iarba crudă a peluzei coboară lin către micul lac artificial ale cărui unde molatice strălucesc auriu în lumina soarelui. Pe mal, copaci cu crengile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de fotbal, nici pâinea pe cartelă, în jumătăți negre și îmbietoare, nici bărbații cu parpalace trei numere mai mari, patrulând la Șosea și pe bulevarde, și nici măcar buldozerele răvășind imaginea orașului pe retină, apoi mai aproape, urcate pe zidurile cu iederă, traversând grădina bunicilor până la țesutul cărnos al naivității mele. Eroii mei zburau prin timp, superbi și neschimbați. Pif și Hercule cădeau săptămânal de pe-acoperișuri, pentru a se ridica dezinvolt și-a continua bătaia începută cu țigle; Placid mânca dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
asfaltul se rupea, casele vechi începeau trist, abrupt, cu zidurile laterale retezate și grădinile ciobite de moloz. Îți venea să urli. Privirea se-așeza apoi liniștită pe ochiurile mansardelor. Acoperișurile de țiglă apăreau dintre copaci, coloanele și capitelurile străluceau prin iederă, brâurile din piatră albă de râu alunecau pe fațade și-n colțul irisului, împreună cu câte-un motan leneș care încerca să se cațere pe ele. Grădinile foșneau discret, puțin neîngrijite, puteai să întinzi mâna și să simți izma printre ierburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
proiectând imaginea unui dur intransigent care bate cu pumnul în masă și sperie ceea ce va numi unul din polii axei răului (Iran). IVY LEAGUE UNIVERSITIES Numele celor mai vechi opt, și (printre) cele mai prestigioase universități particulare americane, vine de la iedera (ivy) care crește pe clădirile foarte vechi. Dat fiind că amerindienilor nu le-a venit ideea de a fonda universități înainte de venirea WASP-ilor, liga iederii include instituții mult mai recente decât Schola Latina de la Cotnari (Academia de la Cotnari), Harvard-ul
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]