930 matches
-
în stânga un glob crucifer. Domnii care l-au urmat, atât cei moldoveni cât și cei munteni, au purtat o mantie asemănătoare cu cea a lui Mircea cel Bătrân, numită "caftan". Fanarioții purtau o mantie similară cu caftanul domnesc, numită "cabanița ienicerilor". Domnii români din secolul XIX reintroduc mantia ca simbol al autorității supreme, dar spre deosebire de haina de ceremonie a lui Mircea cel Bătrân, aceasta avea o trenă foarte lungă. Cifrele utilizate de domnii români erau formate din inițialele numelor acestora. Semnele
Însemnele regalității române () [Corola-website/Science/306723_a_308052]
-
complex imens ce cuprinde mai multe clădiri împărțite în patru curți: Prima curte a palatului cuprinde zidurile exterioare ale complexului și clădirile din ansamblul lor. Intrarea în curtea palatului, numită Poarta Imperială ("Bâb-ı Hümâyûn"), conducea spre așa zisa Curte a Ienicerilor. Această curte este încărcată de numeroase fântâni și este cunoscută pentru faptul că aici aveau loc de obicei execuțiile. În partea dreaptă a curții se găseau grajdurile imperiale ce puteau găzdui până la 1000 de cai, iar în stânga curții se află
Palatul Topkapî () [Corola-website/Science/303097_a_304426]
-
și politică în Bosnia până spre sfârșitul secolului XIX. Un factor care a fost mult supraestimat a fost sistemul de devșirme (tributul de sânge), prin care turcii recrutau băieți din rândul populațiilor creștine din Imperiu pentru corpul de armată al ienicerilor. Deși practica a lăsat amintiri dureroase în rândul populației creștine din Balcani în fapt a fost abandonată în secolul XVII și nu poate explica singură conertirea masivă, care a avut loc doar în Bosnia. Dată fiind convertirea masivă a populației
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
de orașul Mostar), iar cea ortodoxă are o prezență largă pe tot teritoriul Bosniei. Administrația otomană a fost inițial ostilă Bisericii Catolice, care avea o ierarhie în afara hotarelor Imperiului Otoman și a favorizat Biserica Ortodoxă. Astfel, pașa Mehmed Sokolovici, un ienicer, creștin din Bosnia la origine, a impus numirea unei o rude a sa (frate sau nepot), Makarie Sokolovici, ca patriarh de Peci (oraș din Kosovo), cea mai înaltă demnitate ecleziastică sârbă din acel moment. Ulterior, Patriarhia de la Peci a fost
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
s-au regrupat datorită sosirii întăririlor. În timp ce pe flancul drept ungurii au înaintat suficient de mult încât l-au pus pe sultan în pericol prin săgețile care i-au lovit cuirasa, superioritatea numerică a otomanilor și contraatacul la timp al ienicerilor, trupele de elită, probabil i-au copleșit pe atacanți, mai ales cei de pe flancul stâng. Ungurii nu și-au putut menține pozițile, iar cei care nu s-au retras au fost încercuiți și capturați sau uciși. Regele a încercat să
Bătălia de la Mohács (1526) () [Corola-website/Science/302594_a_303923]
-
pentru soldați, trei mori și o temniță „afundată ca un iad”. Palatul princiar măsura 1 500 de pași în perimetru având cinci turnuri dintre care două lucrate din „ceramică roșie". Trei turnuri slujeau drept magazii pentru muniție, aici locuind aga ienicerilor. Palatul avea patru porți din care numai una era folosită. Biserica din interior a fost transformată în geamie. Sub administrația turcească, atât cetatea, cât și orașul au fost reconstruite. Un amănunt interesant este faptul că turcii au rebotezat bastioanele cetății
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
era complet încercuită. Oastea otomană însuma circa 250.000 de soldați și era alcătuită din 80.000 de osmani, 6.000 sârbi (renegați din armată de Zápolya) și 6-8.000 moldoveni, pe lângă numeroși călăreți din Anatolia (spahii), 20.000 de ieniceri. Drumurile desfundate din Ungaria au împiedicat însă transportul tunurilor grele, reușind numai transportul a 300 de tunuri ușoare. Pentru transport au fost folosite și 22.000 de cămile. Viena, ca organizare, era un oraș-garnizoană cu o Miliție de apărare de
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
ciocniri subterane. Datorită superiorității armurilor de cavaleri, vienezii ies învingători în această luptă. Cu toate acestea, turcii reușesc să facă o serie de breșe și spărturi în zidul de apărare, ceea ce a dus la lupte deosebit de înverșunate mai ales cu ienicerii.. La 12 octombrie turcii reușesc să spargă o breșă mare în zid, numit "Suleiman breșe", prin care vor să intre în oraș. În această luptă deosebit de crâncenă turcii pierd 1.200 de ieniceri, nereușind să străpungă apărarea. În seara zilei
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
la lupte deosebit de înverșunate mai ales cu ienicerii.. La 12 octombrie turcii reușesc să spargă o breșă mare în zid, numit "Suleiman breșe", prin care vor să intre în oraș. În această luptă deosebit de crâncenă turcii pierd 1.200 de ieniceri, nereușind să străpungă apărarea. În seara zilei, Soliman ține în cortul lui un consiliu de război, deoarece în acest timp asigurarea turcilor cu provizii era deosebit de proastă. Pentru prima dată în istorie, ienicerii și-au exprimat dezaprobarea față de modul de
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
deosebit de crâncenă turcii pierd 1.200 de ieniceri, nereușind să străpungă apărarea. În seara zilei, Soliman ține în cortul lui un consiliu de război, deoarece în acest timp asigurarea turcilor cu provizii era deosebit de proastă. Pentru prima dată în istorie, ienicerii și-au exprimat dezaprobarea față de modul de aprovizionare. Sultanul le-a promis că, în cazul victoriei, vor primi o recompensă bogată, fapt care i-a convins să pornească la un nou atac. La 14 octombrie, turcii reușesc să facă o
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
atac. La 14 octombrie, turcii reușesc să facă o breșă în "Poarta Kernten", însă din cauza pericolului de surpare, la care esau supuși atacatorii, apărătorii reușesc din nou să închidă spărtura din zid prin construirea de palisade, astfel că atacul eșuează. Ienicerii refuză să continue asediul, întorcându-se în tabără. În noaptea de 15 octombrie începe retragerea armatei otomane, care lasă în urma sa tot ce nu putea transporta. Trupele s-au retras în dezordine la Belgrad, de unde sultanul a pornit un nou
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
au retras în dezordine la Belgrad, de unde sultanul a pornit un nou atac împotriva Ungariei. Pierderile turcilor sunt estimate de unii istorici la 20.000, iar de alți istorici la 40.000 căzuți pe câmpul de luptă, între care mulți ieniceri (pedeștri) și spahii (călăreți). Numărul răniților și al bolnavilor este mult mai mare. Înainte de atacul asupra Vienei, imperiul lui Soliman I atinsese apogeul. După această înfrângere, armata turcă, cu elita ei de ieniceri, și-a pierdut renumele de "neînvinsă". Al
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
pe câmpul de luptă, între care mulți ieniceri (pedeștri) și spahii (călăreți). Numărul răniților și al bolnavilor este mult mai mare. Înainte de atacul asupra Vienei, imperiul lui Soliman I atinsese apogeul. După această înfrângere, armata turcă, cu elita ei de ieniceri, și-a pierdut renumele de "neînvinsă". Al doilea Asediu al Vienei, din 1683, a eșuat în același fel, și a fost ultima manifestare a puterii otomane.
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
atras pe otomani într-o pădure pe care apoi au incendiat-o, provocând moartea unei părți din oșteni. Văzând riscul ca armata sa să fie învinsă, Mahomed a atacat cu garda sa personală, și a reușit să-i remotiveze pe ieniceri, întorcând soarta bătăliei. Ienicerii turci au traversat pădurea și i-au atacat pe apărătorii ei în luptă corp-la-corp. Armata moldoveană a fost încinsă (cu pierderi grele de ambele părți), iar cronicile spun că întregul câmp de luptă era acoperit de
Mahomed al II-lea () [Corola-website/Science/303307_a_304636]
-
o pădure pe care apoi au incendiat-o, provocând moartea unei părți din oșteni. Văzând riscul ca armata sa să fie învinsă, Mahomed a atacat cu garda sa personală, și a reușit să-i remotiveze pe ieniceri, întorcând soarta bătăliei. Ienicerii turci au traversat pădurea și i-au atacat pe apărătorii ei în luptă corp-la-corp. Armata moldoveană a fost încinsă (cu pierderi grele de ambele părți), iar cronicile spun că întregul câmp de luptă era acoperit de oasele morților, de unde probabil
Mahomed al II-lea () [Corola-website/Science/303307_a_304636]
-
să folosească puști și tunuri. Bătălia aceasta a durat opt ore, adică toată ziua, și la ea a participat personal suveranul Uzun Hasan. Spre sfârșitul bătăliei, sultanul văzând pericolul de a o pierde, a introdus corpul modern de atunci - al ienicerilor cu sprijinul artileriei, ceea ce a decis soarta luptei. La această bătălie a luat parte, de partea otomană, și Radu cel Frumos, ca prieten și vasal al sultanului Mehmet al II-lea, cu un contingent de 12.000 de oșteni din
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
protocoalele judecăților și documentele înfățișate la procese. El era nepot al lui Constantin Psiolu, grec adus în Moldova de Grigore al II-lea Ghica pe la 1736 și fusese numit domn la insistențele lui Thugut. În timpul scurtei sale domnii din Moldova, ienicerii trimiși să păzească granițele de ruși au atacat Iașiul pe care l-au prădat; ienicerii atacă și palatul domnesc, de unde abia sunt respinși, jefuiesc satele, de unde iau o mulțime de vite. Dupa aceea, Ipsilanti se lasă luat prizonier de austrieci
Alexandru Vodă Ipsilanti () [Corola-website/Science/299481_a_300810]
-
adus în Moldova de Grigore al II-lea Ghica pe la 1736 și fusese numit domn la insistențele lui Thugut. În timpul scurtei sale domnii din Moldova, ienicerii trimiși să păzească granițele de ruși au atacat Iașiul pe care l-au prădat; ienicerii atacă și palatul domnesc, de unde abia sunt respinși, jefuiesc satele, de unde iau o mulțime de vite. Dupa aceea, Ipsilanti se lasă luat prizonier de austrieci. În a doua domnie din Țara Românească a fost lacom. Pierde tronul din cauza intervențiilor amiralului
Alexandru Vodă Ipsilanti () [Corola-website/Science/299481_a_300810]
-
cu un iatagan . Turcii au cucerit cetatea și au câștigat victoria. Doar o mână de apărători ai cetății au supraviețuit atacul, prin liniile otomane. Armata otomană a suferit pierderi masive, estimate la circa 18,000 de călăreți și 7,000 ieniceri, corpul acestora fiind aproape total decimat. Cu toate acestea, cea mai mare pierdere a fost cu siguranță moartea lui Suleyman Magnificul. Acești factori au avut ca rezultat amânarea atacului otoman asupra Vienei din acel an. Bătălia a fost imortalizată în
Bătălia de la Szigetvár () [Corola-website/Science/304591_a_305920]
-
22,5 km (14 mile) de ziduri, probabil cele mai puternice ziduri fortificate aflate în existență pe atunci. Otomanii, la rândul lor, aveau o armată uriașă. S-a estimat că număra aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimări mai recente citează 80.000 soldați și 5 - 10.000 de ieniceri. Mehmed a construit și o flotă pentru a asedia orașul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci. Otomanii au angajat un inginer transilvănean pe nume Orban
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
aflate în existență pe atunci. Otomanii, la rândul lor, aveau o armată uriașă. S-a estimat că număra aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimări mai recente citează 80.000 soldați și 5 - 10.000 de ieniceri. Mehmed a construit și o flotă pentru a asedia orașul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci. Otomanii au angajat un inginer transilvănean pe nume Orban, care era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
spart zidurile în același loc. Otomanii au reușit în cele din urmă să pătrundă, dar au fost respinși după scurt timp de apărătorii bizantini. Bizantinii au făcut față celui de-al treilea val de atacatori, trupele de elită ale sultanului - ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandanții armatei bizantine, a fost rănit grav în timpul atacului și evacuarea sa de pe metereze a provocat panică în rândurile apărătorilor. Unii istorici sugerează că poarta din acea secțiune a rămas neblocată, iar otomanii
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
acestor "sate" s-au predat generalilor lui Mehmed, conformându-se așadar prevederilor tradiției islamice de supunere voluntară. Aceste sate, mai ales cele de lângă zidurile terestre, au fost cruțate de molestarea populației și distrugerea locurilor, fiind protejate de trupele speciale de ieniceri. Acești localnici urmau să-și răscumpere concetățenii după încetarea violenței, și au format ceea ce otomanii numeau un ""millet"", adică o comunitate auto-guvernantă din imperiul multinațional care a devenit Istanbulul otoman. Mehmed a așteptat până când situația a fost sub control și
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
observă decorația mânerelor și a tecilor. Pumnale orientale: indian (stânga, cu lama în formă de șarpe) și otoman (dreapta). Se observă decorația cu pietre semiprețioase. În ceea ce privește pumnalul indian se observă cu ușurință influența mediului asupra lamei pumnalului. Arme folosite de ieniceri și de alte categorii de trupe otomane în evul mediu. Se observă decorația cu elemente florare și geometrice pe scutul, coiful, apărătoarea pentru capul de cal și pe lama celor două securi.
Evul Mediu feudal () [Corola-website/Science/311877_a_313206]
-
sfârșitul în acel haos. Starețul Anufie a încercat să le explice turcilor cauza acestui dezastru prin intervenția Maicii Domnului, dar a fost condamnat la moarte, iar icoana a fost aruncată în mare. Monahul scăpă însă cu viață datorită faptului că ienicerul care trebuia să-l omoare era un român ajuns în robie la turci. Acesta îl eliberează, cu condiția să nu mai calce prin Constantinopol (devenit Istanbul). Întors în țară cu sentimentul amar al pierderii icoanei sfinte, Anufie se retrage pe
Mănăstirea Dălhăuți () [Corola-website/Science/312435_a_313764]