1,461 matches
-
în această lungă frază a cuvintelor „sistematizării” și „sistemic” cu cuvintele „ordonării”, respectiv „metodic” (sau, după preferințe, cu „sintetizării”, respectiv „școlărește) nu creează probleme în înțelegerea sensului. Puterea de sugestie a metaforei sistemului, ca și cea a mecanismului, folosită de iluminiști, se răsfrânge ca o modă asupra limbajului, dislocând cuvinte din vorbirea curentă pentru a-și impune constructele filiale. Reformarea limbajului însă nu reinventează realitatea, nu o reîncarcă cu alt conținut, ci doar îi oferă o formă la modă, o haină
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
haină trendy. Conceptul de sistem este un produs târziu al amurgului modernității, obișnuită să folosească metafore ale mecanismului. Practic, sistemul este metafora cognitivă ce anunță ieșirea din postmodernism, ca formula de reîncărcare a modernismului cu semnificațiile excluse inițial. Mecanismul modernității iluministe dispare în metafora sistemului care prefigurează zorii celei de-a doua modernități, când propensiunea spre integral, unitar, spre lumea ca totalitate obiectuală și subiectivă, spre împăcarea naturii umane cu natura-mamă (după războiul de cuceriri declanșat de organum-ul baconian al
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
susțin idei. Limpeziri metodologice Modernitatea teoriei paradigmei relansate de Kuhn este evidentă. (Kuhn, 1976) Practic, opera lui Kuhn este corectă politic cu opțiunea americană pentru modelul explicativ al emergenței umane dinspre ideal spre real teoretizată de Platon și sublimată de iluminiști. Din faptul că știința este o cunoaștere aproximativă (deși corect ar fi să se spună: aproximare a cunoașterii naturii în general - deci și a naturii umane) apare o tensiune inevitabilă în legătură cu măsura adevărului. Rezultatul demersului științific, al cunoașterii științifice cade
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
autoironia), soluția este naturală, ieșind cumva din convingerea hölderliană că „acolo unde crește pericolul, crește și ceea ce salvează”, marea înzestrare a omului cu destin care are acces la eternitate prin timpul distribuit la infinit indivizilor. Dreptul la eternitate, după ce Rațiunea iluministă l-a refuzat, îl are chiar omul ca ființă cu gândire rațională și emoțională prin a doua metaforă cognitivă - sistemul - care nu-l aneantizează, ci îi conferă funcția de creator, cu puteri și raționale și emoționale, o sinteză sui-generis pe
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
și emoțională prin a doua metaforă cognitivă - sistemul - care nu-l aneantizează, ci îi conferă funcția de creator, cu puteri și raționale și emoționale, o sinteză sui-generis pe care natura umană o realizează după sinteza mitică (exclusiv supranaturală) și cea iluministă (exclusiv rațională). Pare că, în ciuda ceții metafizice (și a lui, dar mai ales a criticilor lui), Hegel a înțeles cel mai bine sensul evoluției în spirală, în fapt, fiind vorba despre putere explicativă, evoluția se întâmplă pe trepte de înțelegere
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
economici, fie devin captive economiilor. Demarcația clară de unde încep să se înfiripe sistemele economice se leagă nu de un eveniment sau spațiu, ci de încheierea unui ciclu foarte lung de evoluție simbolizat de mecanism și mecanică, adică de imaginea paradigmei iluministe a progresului material sub formula industrialismului. Am putea să spunem că în definitiv ideea de sistem economic se leagă de o schimbare revoluționară în ponderile resurselor implicate în procesul de creare a avuției, adică marchează finalul unei epoci în care
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
mai puțin microlectura - devenită sport național în Universitatea europeană - a unuia sau altuia dintre ei, și nici versiunea definitivă a unei analize a curentelor arhipelagice pe care le scot la iveală - gnosticii licențioși sau epicurismul creștin, libertinii baroci chiar, extremiștii iluminiști, socialismul dionisian sau nietzscheanismul de stânga, printre alte arhipelaguri, în haosul filosofiei ca material brut, viu, evoluând nu atât după principiul descendenței (hegeliene), cât după cel al rizomului (deleuzian). Evident, aș vrea ca această Contraistorie să fie citită ca o
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
trecut?) și atribuiri ale responsabilității pentru soluționare ( Cine are controlul evenimentelor viitoare?): modelul moral - persoanele sunt responsabile pentru problemele și soluțiile lor și se sugerează că aceste persoane au nevoie de o motivație adecvată pentru a-și ameliora situația; modelul iluminist - persoanele sunt responsabile pentru probleme, dar nu și pentru soluții. Oamenii se dovedesc incapabili sau puțin dispuși să furnizeze soluții și au nevoie de disciplină; modelul medical - persoanele nu sunt responsabile nici pentru probleme, nici pentru soluții și au nevoie
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
alegerii unui model și cum reușim să le comparăm? Însă, o serie întreagă de studii în domeniul mediului rural rețin că, deseori, localnicii nu controlează cauza primară a problemelor lor. Din această rațiune, este impropriu să utilizăm modelul moral sau iluminist, pentru a ajuta. Rămâne de ales între modelul medical sau cel compensator. Modelul medical (sau modelul expert) susține că experții sunt cei mai îndreptățiți să furnizeze soluții și tratamente pentru situația rurală, în timp ce, pentru modelul compensator, familiile și comunitățile sunt
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
se urmărește ca artificiul cibernetic să suplimenteze natura, fiind ipostaziat ca o a doua natură, una tehnologică: artificialului nu îi mai revine rolul de substitut al naturalului sau al organicului (ca în gândirea modernist-industrialăă, ci de complinire a acestuia. Dacă iluminiștii au recurs la separații de tipul minte-trup sau rațiune-simțire în scopul obiectivării și măsurării naturii sau dacă postmoderniștii încearcă să recupereze corporalul și sentimentul, haosul și instinctul naturii din ordinea modernistă, ciberneticienii vor să reunească naturalul sau biologicul și artificialul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
concluzii asemănătoare ajunge și Jean Baudrillard, filosoful pe care l-am discutat mai sus. Astfel, umanismul este considerat de acesta din urmă drept inuman, prin relaționarea ființei umane la tehnică, la progres și la rațiune, adică la modernitatea de tip iluminist. „Prin tehnică, lumea umană a pășit în inuman”, iată o mostră de crez „paroxist” al lui Baudrillard (2001Ă. Precum postmodernismul poate fi interpretat ca un dincolo de modernism, postumanismul poate fi interpretat ca un dincolo de umanism, ca o critică și o
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
rețelei Internet: ceea ce omul crede a fi realitate nu este decât o simulare digitală a unui „spirit” malițios, care intenționează să inducă umanitatea în eroare. Aceste concretizări discursive neocarteziene completează o perspectivă a ontologiei virtuale ca o încununare a proiectelor iluministe de raționalizare și de separare minte-corp (vezi Penny, 1994, pentru înclinarea balanței spre un asemenea punct de vedereă. Subsumându-se acestei direcții, transumanismul 21 este un curent inițiat de futuristul FM-2030 (pseudonimul lui F.M. Esfandiaryă, în trilogia sa din 1970
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
care celebrează posibilitatea existenței ca un „gând pur” sau ca o conștiință descarnată trebuie demontate din perspectiva (reăîntrupării desfășurate în spațiul virtual. Postumanul, situat în folosul și în sprijinul ființei umane, rămâne prins în cadrele umanului, însă fără vanitatea umanismului iluminist de superioritate și de dominație a umanului. Umanul, departe de a fi „demodat” sau „redundant”, este o parte integrantă a fluxurilor lumii, a vibrațiilor existențial-cognitive și a realităților sociale complexe și hibride, postumane. Apărarea umanului în viziunea emergenței a noi
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Plant (1996, 1997Ă adoptă un cyberfeminism soft, apolitic, preferând să rediscute principiile feministei Irigaray și ale psihanalizei în contextele culturale dominate de codul binar al tehnologiilor cibernetice. Dacă cea dintâi uzează de o ideologie cu rol eliberator prin chestionarea epistemologiei iluministe a dualismelor de gândire, cea de-a doua se limitează la denunțarea cunoașterii unitare a marxismului și a freudismului. Nu dorește a se desprinde de feminismul diferenței, promovând un esențialism al noțiunii de subiectivitate feminină: femeile au propriul lor limbaj
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
manifestare. Cyberfeminismului i se reproșează că nu este o mișcare practică și că se limitează la o apologie tehnologică a eliberării, pe de o parte hibrid-cyborgică, pe de altă parte transcendentalistă. Aceeași mișcare este incriminată de refuzul absolutist al ideilor iluministe în proiectul lor de raționalism plural-democratic. Suspiciunea teoreticienei se îndreaptă înspre relația dintre masculinitate și tehnologia computerului, astfel încât teama sa este una față de complicitatea patriarhat-mașină. În viziunea sa, cybercultura, ca un montaj de feminism digital, știință cibernetică și cultură cyberpunk
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
filozofia kantiană și cu Hegel, apoi cu romanticii și, în fine, cu pozitiviștii. Nu vom întreprinde o analiză detaliată, ci vom fixa doar câteva repere, pe care le vom urmări ulterior pe parcursul lucrării. C) Relația cu filozofia kantiană În spirit iluminist, Kant își plasase modelul de cunoaștere într-un cadru atemporal, static, prestabilit. Plasând între subiect și obiect formele sensibilității (spațiul și timpul) și ale intelectului (categoriile) prin urmare, niște forme ideale, ce creează "experiența de viață" pe care Dilthey va
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ecouri clasice. După cum vom vedea, la Hegel însuși, socotit de Blaga romantic (cf. Fețele unui veac, pp. 140-150), regăsim prelungiri ale speculației raționaliste de tip clasic. Iar dacă ni se va reproșa apoi că asemenea prelungiri sunt doar de esență iluministă, vom răspunde cu alte două argumente: în primul rând, iluminismul nu face în fond decât să continue gândirea clasică, axată pe raționalismul universalist, chiar dacă el realizează o breșă în dogmatismul acestuia, așa cum vom arăta în capitolul următor; în al doilea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în ceea ce privește istorismul, oferindu-ne în formă concentrată un nimerit punct de plecare pentru interpretarea noastră. a) Originile istorismului Schnädelbach consideră că istorismul (Historismus) a apărut către sfârșitul secolului al XVIII-lea, ca o reacție la "raționalismul, pretins anistoric, al filozofiei iluministe". Acesta din urmă susținea că "tot ce-i omenesc este condiționat și determinat de niște principii raționale, în esență invariabile, iar aceasta mai ales într-un sens normativ"3. Dacă privim lucrurile într-un plan larg cultural, așa cum am făcut
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
despre libertatea individuală, nu numai în plan social, ci și la nivelul conștiinței 4. Așa se face că însuși Schnädelbach vorbește despre "un iluminism istorist", opus "raționalismului anistoric". În acest context, el precizează că istorismul "luptă cu înseși argumentele filozofiei iluministe împotriva pozițiilor iluministe anistorice, iar apoi împotriva mișcării iluministe în ansamblul ei". Ca atare consideră autorul citat -, istorismul "practică un iluminism situat deasupra iluminismului și nu este, în calitatea lui de critică a iluminismului, pur și simplu un anti-iluminism"5
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nu numai în plan social, ci și la nivelul conștiinței 4. Așa se face că însuși Schnädelbach vorbește despre "un iluminism istorist", opus "raționalismului anistoric". În acest context, el precizează că istorismul "luptă cu înseși argumentele filozofiei iluministe împotriva pozițiilor iluministe anistorice, iar apoi împotriva mișcării iluministe în ansamblul ei". Ca atare consideră autorul citat -, istorismul "practică un iluminism situat deasupra iluminismului și nu este, în calitatea lui de critică a iluminismului, pur și simplu un anti-iluminism"5. Așa e posibilă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și la nivelul conștiinței 4. Așa se face că însuși Schnädelbach vorbește despre "un iluminism istorist", opus "raționalismului anistoric". În acest context, el precizează că istorismul "luptă cu înseși argumentele filozofiei iluministe împotriva pozițiilor iluministe anistorice, iar apoi împotriva mișcării iluministe în ansamblul ei". Ca atare consideră autorul citat -, istorismul "practică un iluminism situat deasupra iluminismului și nu este, în calitatea lui de critică a iluminismului, pur și simplu un anti-iluminism"5. Așa e posibilă apariția unei mișcări ca Sturm und
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nimerit ar fi fost ca Schnädelbach să se refere la spiritul pozitiv, științific, și nu la "pozitivismul din științele spiritului" (vezi și I, nota 27). Iar aceasta cu atât mai mult cu cât filozofia pozitivistă e mai apropiată de spiritul iluminist decât de cel istorist. Avem aici în vedere faptul că pozitivismul are în comun cu iluminismul afirmarea unei atitudini raționale prin susținerea necesității de a se trece la o epocă nouă, cea a cunoașterii pozitive. Ca atare, nu credem că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
vorbea Noica și care ne îndeamnă până la urmă să fim creativi. c) Meritele și implicațiile istorismului După opinia lui Schnädelbach, istorismul (Historismus) are două realizări majore: "istoricizarea istoriei" (Historisierung der Geschichte) și "istoricizarea omului" ("adică istoricizarea fundamentului însuși al filozofiei iluministe")11. Noi am afirmat deja că mai importantă decât acestea ni se pare a fi totuși istoricizarea conștiinței, de la care putem socoti în spiritul lui Dilthey că pornesc celelalte istoricizări 12. "Istoricizarea istoriei" înseamnă înțelegerea istoriei ca succesiune de forme
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
mai vorbit, cel "al individualității istorice și al evoluției individuale". Astfel conchide pe bună dreptate Schnädelbach -, până și istoria ca știință (Geschichtswissenschaft) își pierde statutul de "știință despre esență sau despre legi"13. Pentru "istoricizarea omului" se folosesc chiar premise iluministe. Bunăoară, se pornește de la ideea că "putem socoti neistoric numai faptul a cărui origine nu o cunoaștem"14. Aceasta înseamnă că un lucru care nu poate fi explicat printr-o cauzalitate strict particulară și imanentă (de exemplu, printr-o serie
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
tendințele>> care stau la baza evoluției istoriei" (Mizeria istoricismului, București, Editura All, 1998, traducere de Dan Suciu și Adela Zamfir, p. XXV). 3 H. Schnädelbach, Philosophie in Deutschland..., p. 52. 4 Theobald Ziegler vede în cultivarea individualității încă din perioada iluministă "trăsătura comună" care unește "cele trei mari Weltanschauungen" care domină primele decenii ale secolului al XIX-lea: iluminismul, neoumanismul și romantismul (Die geistigen und sozialen Strömungen..., pp. 52-54). Dintre numeroasele luări de poziție ce confirmă ideea pe care o susținem
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]