1,385 matches
-
și Bigelow, un alt articol, semnat de Warren McCulloch (neurofiziolog) și de Walter Pitts (logician) a reprezentat punctul de plecare a numeroase discuții în cadrul conferințelor Macy: A logical calculus of ideas immanent in nervous activity (Un calcul logic al ideilor imanente în activitatea nervoasă)43. Chiar dacă nu a avut succes la apariție, în 1943, a trezit totuși entuziasmul ciberneticienilor. Autorii acestui articol considerau logica drept disciplina potrivită pentru înțelegerea creierului și a activității mentale. Caracteristicile fiziologice și chimice ale neuronilor erau
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
care se obiectivează forma reprezentată de Idee. Comparațiile anterioare ne-au pus în fața unei evidente deplasări de accent în cazul lui Hegel: de la "gândirea pură", statică, suficientă sieși, capabilă să legitimeze fără doar și poate existența unică 118, la gândirea imanentă, care "crește prin sine și din sine"119, dar care are nevoie de pluralitatea existenței 120, pentru a putea parcurge traseul, perpetuu triadic, de la logic la empiric și apoi la spiritual. Pentru autorul Fenomenologiei spiritului existența nu mai este un
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
122. Noi credem mai degrabă că Dilthey nu face decât să constate, în spirit pozitivist, relativitatea unei asemenea atitudini, și nu s-o relativizeze premeditat. Este o relativitate pe care i-o impune realitatea filozofică a oricărei epoci. "Metafizica sa imanentă" nu-i permite un act de voință unilateral, cum este cel al relativizării. Declinul conceptului de cogito, și o dată cu el al "atitudinii raționaliste" continuă Metzger "legitimează interesul pentru om" și plasează în centrul atenției conceptul de "viață", care îl înlocuiește
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a fenomenologiei în confruntarea lor cu cogito-ul: "Acestuia i se opune conceptul de vivo, construcției raționale bazate pe elemente ipotetice cunoașterea ce se lasă în voia a ceea ce sunt lucrurile"124. Primordială pentru Dilthey nu este gândirea fie ea și imanentă, ca la Hegel -, ci viața imanentă. Nota bene: am spus "viața", și nu "existența" în genere (nu întâmplător vorbim despre Lebensphilosophie, adică despre "filozofia vieții", și nu "a existenței"), pentru că spre deosebire de Hegel, Dilthey respinge perspectivele globale și abstracte, născute din
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cogito-ul: "Acestuia i se opune conceptul de vivo, construcției raționale bazate pe elemente ipotetice cunoașterea ce se lasă în voia a ceea ce sunt lucrurile"124. Primordială pentru Dilthey nu este gândirea fie ea și imanentă, ca la Hegel -, ci viața imanentă. Nota bene: am spus "viața", și nu "existența" în genere (nu întâmplător vorbim despre Lebensphilosophie, adică despre "filozofia vieții", și nu "a existenței"), pentru că spre deosebire de Hegel, Dilthey respinge perspectivele globale și abstracte, născute din idee. Oricărei globalizări el îi preferă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nouă dovadă a spiritului romantic care animă viziunea specifică unui Lebensphilosoph. Pe de altă parte, apelul constant la impresia nemijlocită 133 singura capabilă să ne ofere date verificabile trimite la pozitivism. Drept urmare, Dilthey consideră că până și "uniformitățile abstracte sunt imanente experienței înseși"134 și că elementele izolate prin descriere, ca și relațiile pe care le întrevedem prin comparația acestora și "care constituie intuiția cursului vieții, sunt cuprinse laolaltă în viața însăși" (s.n.)135. De aceea el ajunge la ceea ce Mircea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
elementele izolate prin descriere, ca și relațiile pe care le întrevedem prin comparația acestora și "care constituie intuiția cursului vieții, sunt cuprinse laolaltă în viața însăși" (s.n.)135. De aceea el ajunge la ceea ce Mircea Florian numea "o metafizică <<pozitivistă>>, <<imanentă>>"136. (În ce măsură suntem de acord cu această formulare vom arăta în capitolul III, 5, când ne vom referi la corelațiile comprehensiunii.) Așa se explică și opțiunea lui Dilthey pentru un demers inductiv mai mult sau mai puțin pur, despre care
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de a descoperi ultimele principii, indiferent cum s-ar numi ele. Deosebirea este însă aceea că, dacă în cazul teologiei și al metafizicii ultimele principii, plasate în transcendent, sunt luate ca premise, în cazul pozitivismului ele caută a fi legi imanente ale realității imediate, deși așa cum am văzut se supun finalmente imanenței gândirii, în urma adoptării unui model de cunoaștere scientist.195 Ceea ce își propun programatic pozitiviștii nu este altceva decât realizarea unei sinteze a cunoașterii prin descoperirea de legi științifice universal
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
126-127. Și E. Spranger constată că filozoful francez a cedat acestei tentații. Potrivit lui Spranger, întreaga mișcare pozitivistă, care inițial a respins religia transcendentă, n-a făcut până la urmă decât să creeze "o nouă religie a umanității pe fundamente sociologice și imanente". Aici Spranger face o interesantă comparație cu Nietzsche, care-și propuse, ca și Comte, să demonteze iluziile religiei. În fond arată Spranger -, "nereligiozitatea lui Nietzsche tinde doar spre o religie superioară, a forței și a umanității trufașe, după cum imoralismul lui
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
omului" se folosesc chiar premise iluministe. Bunăoară, se pornește de la ideea că "putem socoti neistoric numai faptul a cărui origine nu o cunoaștem"14. Aceasta înseamnă că un lucru care nu poate fi explicat printr-o cauzalitate strict particulară și imanentă (de exemplu, printr-o serie de condiționări individuale și spațio-temporale, după cum am văzut că se întâmplă în cazul lui Dilthey 15) rămâne în afara istoriei, așa cum am arătat că rămânea în afara existenței ceea ce nu putea fi conceput de către eleați (vezi I
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
supraistorismului (în ce măsură acesta poate fi detașat de istorism vom vedea mai jos), ceea ce a avut însă drept rezultat abandonarea unui ideal major: deplina inteligibilitate a faptelor istorice interpretate prin grila raționalismului hegelian. Dacă există o rațiune în istorie, aceasta e imanentă, iar noi urmează s-o descoperim, astfel încât demersul nostru cognitiv trebuie să parcurgă drumul de la empirie spre teorie. O istoricizare a conștiinței a condus la o istoricizare a istoriei și a omului care n-a mai reflectat doar asupra faptelor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Comentând aceste afirmații, M. Florian vorbește chiar în spiritul lui Dilthey atunci când se referă la faptul că fiecare moment istoric "are caractere proprii, ireductibile". El subliniază ideea că specificul fiecărei culturi depinde de faptul că "orice epocă are un scop imanent mai mult sau mai puțin conștient, o misiune, un rost în sine însăși, adică ea nu este un simplu mijloc pentru un scop străin, care va trebui să fie în cele din urmă în afara istoriei, va fi deci supraistoric" (s.n.
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Droysen "s-a văzut obligat să renunțe la unitatea rațiunii". Este timpul să adăugăm că mai nimerit ar fi fost ca Riedel să fi spus: "unitatea rațiunii transcendente", chiar dacă aceasta are în transcendența ei propria-i dialectică, adică o desfășurare imanentă, heraclitică așa cum am arătat -, deoarece ea "crește prin sine și din sine". Socotim necesară această adăugire pentru că și la istoriști, inclusiv la Dilthey, apare ideea unei "unități conceptuale". Izvorâtă însă din imanența vieții, aceasta nu intervine din exterior, spre a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
metodă într-o manieră elocventă: "Existentul" este o "structură" descriptibilă și analizabilă, nu însă și explicabilă. Elementele descoperite în urma unui proces de analiză "nu sunt elementele unui complex construit, ci ale unei <<ordini>>". Ele "îi sunt <<date>> existentului ca <<particularitate imanentă>>" și sunt tratate sub forma categoriilor de "relație" ("existentă între componentele unei trăiri"), de "semnificație" ("imanența semnificației"), de "expresie", "funcție", "raport între părți și întreg" etc., adică a acelor concepte pe care se clădește hermeneutica lui Dilthey. Încercând să ajungă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
determinare se produce însă cel puțin din punct de vedere programatic numai în urma unei prealabile analize a obiectului cunoașterii, adică "analizează <<datul>> sub aspectul formalizării și normativității proprii"118. Așa cum am mai arătat, punctul lui de plecare rămâne deci unul imanent, ceea ce ne-a îndrumat spre ideea apriorismului său relativ. (Vezi de asemenea II, 2Ba, apoi nota 39 din acest capitol, precum și III, 3, unde analizând conceptul de erworbener Zusammenhang des Seelenlebens vom distinge două niveluri ale structurării trăirii). d) "Critica
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
referi în subcapitolul următor, unde vom prelungi această privire comparativă între Hegel și Dilthey. Acum ne interesează numai metoda ca atare și sensul aplicării ei în raport cu maniera în care procedează Dilthey: un sens transcendent în cazul lui Hegel și unul imanent în cazul lui Dilthey. Susținând ideea lui Schnädelbach, potrivit căreia există similitudini între premisele lui Hegel și cele ale școlii istoriste, anticipam la începutul acestui capitol că Dilthey se înscrie și el pe aceeași linie, fapt ce dovedește, dincolo de apropierea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ambii gânditori folosesc o metodă istoristă, Hegel așa cum am arătat, de altfel o aplică într-un sens transcendent, recurgând la o cale logică (imanența este doar a gândirii), pe când Dilthey prezentând geneza și istoria preconceptului utilizează istorismul într-un sens imanent, care ține seama doar de imanența vieții. Subliniem din capul locului că această incursiune a lui Dilthey în istoria filozofiei vizează două aspecte: pe de o parte, recunoașterea trăsăturilor în virtutea cărora a fost deja conturat conceptul de "filozofie" altfel spus
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pretutindeni", cum spune Dilthey recurgând la niște termeni cam inadecvați în contextul viziunii sale, dar despre care bănuim că sunt folosiți în antiteză cu o filozofie hic et nunc). Într-o atare situație ar rezulta o contradicție majoră între "metafizica imanentă" promovată de Dilthey și transcendentalismul unui asemenea concept. Totodată, acest concept ar implica așa cum am mai arătat (vezi I, nota 185, unde am și schițat un posibil răspuns) existența unei supraconștiințe a cărei menire ar fi aceea de a stabili
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Vianu, nu întîlnim "două planuri deosebite, ca în idealismul libertății" unde există pe de o parte lumea, iar pe de alta creatorul ei -, ci unul singur, armonizat de acel principiu superior 182, pentru că, socotește Dilthey, fenomenele au în ele ceva imanent și răspund "cauzalității teleologice din conștiință"183. Ultimul tip de viziune asupra lumii este idealismul libertății, reprezentat de Anaxagoras, Socrate, Platon, Cicero, speculația creștină, Kant, Fichte, Maine de Biran și Carlyle. Cum aici prevalează voința, este proclamată "independența sau transcendența
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
provine cu siguranță din conștiința istorică a romanticilor, aplecați cu predilecție asupra particularului. Ea va fi preluată și în filozofia pozitivistă, care încearcă totuși să ordoneze tipologic diversitatea, să-i descopere uniformitățile, adică tocmai formele de organizare internă, ce sunt imanente realului. Aceasta îl determină pe Dilthey să limiteze numărul tipurilor de sisteme filozofice. Mai târziu, Spengler va face același lucru cu numărul culturilor importante. Autorul Declinului Occidentului, ale cărui opinii istori(ci)ste nu diferă substanțial de cele ale lui
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ce apar în succesiune și simultaneitate". În Einleitung..., filozoful german consideră că aceste principii sunt limitele care ne condiționează experiența "în orice punct al științelor naturii", fără a fi însă "niște bariere exterioare" ale cunoașterii, ci "niște condiții ale acesteia, imanente experienței înseși", ceea ce nu înseamnă nicidecum că ele sunt "un obstacol în calea funcționării cunoașterii" (s.n.). Dar continuă Dilthey chiar dacă în Geisteswissenschaften nu vom reuși să deducem "realitățile spirituale" din cele ale "ordinii naturale mecanice" expuse în Naturwissenschaften, le putem
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
realitățile lumii spirituale se dovedesc incompatibile cu regularitățile procesului natural astfel încât din acel moment este exclusă o subordonare a realităților spirituale de către cele pe care le-a stabilit cunoașterea mecanică a naturii" -, nu mai poate fi vorba despre "niște limite imanente ale cunoașterii experimentale", ci despre "niște bariere la care se oprește cunoașterea naturii și începe o știință a spiritului, care se plăsmuiește în jurul propriei axe"97. Apoi, pentru a sublinia raportul dintre cele două tipuri de științe, autorul adaugă: "Viața
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a celor două poziții, delimitând apriorismul de criticism: "Orice cununoaștere se bazează pe două componente, una empirică și una apriorică, indiferent unde le-am delimita strict pe cele două. Empiricul este dependent de materialul lui [...], în timp ce aprioricul pornește de la legitatea imanentă a actelor de gândire" și "elaborează concepte pe baza purei activități lăuntrice de construcție". De aceea concluzionează autorul -, "poziția epistemologică fecundă rezidă numai în îmbinarea empiriei cu munca de concepție. Aceasta poate fi numită, odată cu Kant, tipul critic."119 În legătură cu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
comprehensiunea singularului"), și precizează că prezumția vizează "sesizarea unui particular în propria sa particularitate printr-o deducție controlată empiric a generalului" (s.n.)173. De altfel, în System der Ethik, Dilthey se exprimă cât se poate de tranșant: "Ori o idealitate imanentă a lumii și a științei, ori nici una"174. La filozoful hermeneut întîlnim, așadar, o comprehensiune imanentă, ceea ce înseamnă, evident, mai mult decât metafizica "pozitivistă", "imanentă" la care se referă Mircea Florian (vezi I, 3D). O asemenea comprehensiune are la bază
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
deducție controlată empiric a generalului" (s.n.)173. De altfel, în System der Ethik, Dilthey se exprimă cât se poate de tranșant: "Ori o idealitate imanentă a lumii și a științei, ori nici una"174. La filozoful hermeneut întîlnim, așadar, o comprehensiune imanentă, ceea ce înseamnă, evident, mai mult decât metafizica "pozitivistă", "imanentă" la care se referă Mircea Florian (vezi I, 3D). O asemenea comprehensiune are la bază o conștiință psihologică structurată teleologic, care pleacă de la singularul vieții, de la Lebenserfahrung (fără a omite aici
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]