2,209 matches
-
o contrapondere a celei filosofice. Atunci cînd filosofia își află, în general, baza propriului discurs în cea mai profundă interioritate, știința își pune toată încrederea în exterioritate, cea pe care o găsește în rîndul faptelor. Filosofia este personală, știința este impersonală (Lacroix). Obiectivitatea e norma fundamentală ce condiționează organizarea comunitară a muncii științifice. Prin construc-ție, știința își propune să fie în corespondență strictă cu realul. O corespondență ce se testează prin confruntarea teoriilor cu faptele elementare pe care știința poate să
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
cele două putînd, în mod normal, proveni din jocul premiselor. În particular, dacă jocul premiselor duce către fondul ființei și este obținut după o lungă asceză personală, garanție a calității sale, marca filosofului este netă; invers, dacă jocul premiselor este impersonal și își trage meritul din forța raționamentelor, marca științei este evidentă. Această afirmație ar putea fi numită, cu pompă și deriziune, teorema ideii fixe, deoarece ea se concentrează pe fixitatea și variabilitatea a două extremități ale raționamentului savant (Leroux). Utilizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
de virtute. Către un liberalism per-fecționist pretinde a se îndrepta și Joseph Raz34, alt liberal virtuos, în vogă în SUA. Un alt tip de abordare aparține comuni-tarienilor americani (Michael Sandei, Alisdair Mac Intyre, Michael Walzer), care consideră virtuțile drept principii impersonale, izvorîte dintr-un anumit context moral, în care nu cri-teriul raționalității este determinant, ci mai curînd cel al tradiției și credinței. Mac Intyre acuză Iluminismul de a fi distrus viziunea teleologică, holistă, asupra naturii umane, instituind o falsă moralitate, bazată
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
perioadei postmoderne". Născută odată cu iluminismul, cu umanismul, aceasta ar perpetua o scamă din iluziile secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea: individualismul, universalismul, meliorismul, raționalismul, și altele. Se admite faptul că o societate care este unită numai prin relația impersonală a schimburilor de piață, așa cum este întrevăzută de Hayek și de alți gînditori liberali, este în cel mai bun caz un miraj, iar în cel mai rău o rețetă pentru întoarcerea la starea naturală. Nici o societate umană nu poate spera
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
care sunt primare în interioritatea individului. Aici, facilitatorul caută să le înțeleagă din punctul său personal de vedere și să le comunice înțelegerea sa empatică. Pe de altă parte, sentimentele pot fi de mânie, dispreț, afecțiune, rivalitate și altele - atitudini impersonale între membrii grupului. Din nou, facilitatorul este atent la acestea, ca și la ideile ce se exprimă, iar prin acceptarea unor asemenea tensiuni sau legături, el ajută la evidențierea lor pentru o înțelegere constructivă în folosul grupului. j) În funcția
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
care se exclud reciproc. Ceea ce ar apărea în aproape toate cărțile de psihologie și în cele mai multe dintre ideile „teoriei instruirii”, pe care toți absolvenții trebuie să le aprofundeze, este ceea ce Maslow numește, de dragul contrastului, învățarea extrinsecă; adică învățarea exteriorului, a impersonalului, a asocierilor arbitrare, a condiționării arbitrare. În acest tip de învățare, cel mai adesea nu persoana însăși este cea care decide, ci mai degrabă un profesor sau un experimentator care spune: „Voi folosi o sonerie”, „Voi folosi un clopoțel”, „Voi
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
mulțumire sau la fericire maximă. Pot rezulta multe consecințe ale acestei a doua fațete a învățării. O asemenea implicație a punctului de vedere este schimbarea imaginii profesorului. Acceptarea acestei concepții asupra tipului de învățare, ca fiind mai centrală decât învățarea impersonală a aptitudinilor sau achiziționarea obiceiurilor, înseamnă, în cazul unei persoane, a afla ce vrea, ce este, încotro se îndreaptă și care-i sunt limitele. Astfel, ar trebui modificată imaginea profesorului și a funcțiilor lui. Maslow se declara convins că acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
și vitezei cu care vorbesc participanții, comunicării nonverbale etc.), intensitatea fiind astfel un alt indicator pe care se cuvine să-l urmărim cu atenție; și (5) specificitatea - răspunsurile specifice și fundamentate în experiența cursanților trebuie să prevaleze celor vagi și impersonale. Focus-group-ul este o metodă complexă, nu neapărat prin modul de desfășurare, ci prin felul în care atinge obiectivele pe care și le propune. De aceea, dintre avantajele didactice ale acestei tehnici evidențiem următoarele: - apropie participanții de lucrul într-un grup
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
asigurând domesticirea actorilor sociali în continuarea acțiunii regulatoare a familiei și pregătindu-i pe subiecții săi în vederea intrării pe piața muncii. Se spune chiar că școala este esențială din acest punct de vedere întrucât îi socializează pe elevi în regulile impersonale ale societății, în opoziție cu peer-group-urile care transmit coduri culturale cu aplicabilitate limitată. Regulile de politețe, bunele maniere, punctualitatea etc. sunt toate deprinderi cerute individului pentru a se descurca în cariera socială postșcolară. Ideea a fost formulată mai întâi de
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
cele două cazuri." (Giddens, 2000, p. 501). După cum Wilson (1981, p. 154) folosește termenul "societalizare" descrie procesul de îmbinare, comunități integrate pierzând puterea și prezența la scară largă de afaceri industriale și comerciale, cu state moderne, coordonate de birocrații masive, impersonale, și cu orașe. După cum societatea, mai degrabă decât comunitatea, în mod crescător, a devenit locul vieții individului, religia organizată a pierdut multe puncte de contact cu oamenii. Biserica Evului Mediu a botezat, creștinat, confirmat copiii, a căsătorit tinerii adulți și
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
este factor pasiv, cu putere limitată care nu produce, dar structurează, cel platonician, factor activ nu numai organizator al realității, ci și motor. Distincțiile de interpretare devin mai clare din formulările: vidit duo convenire sine medio colligante non posse și impersonală din partea lui Platon, prin urmare general valabilă, este implicită cunoașterea de către demiurg a imposibilității unirii a două elemente fără medietatea unui al treilea, este a priorică, în cea a lui Macrobius fabricator observă (vidit) în timpul operațiunii, nu deține cunoaștere absolută
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
mod direct și imediat. În cazul separării între proprietar și utilizatorul real apare conflictul proprietar-utilizator, pentru că proprietarul trebuie să se asigure că utilizatorul folosește proprietatea sa numai în sensul dorit de el (utilizare rațională, menținerea substanței, creșterea profitului etc.). Mecanismele impersonale de control din cadrul întreprinderilor publice nu duc nici acestea la adaptări corespunzătoare, fiind necesară instituirea unor controale administrative, ceea ce provoacă costuri suplimentare și generează proble me ca inflexibilitatea, dependența de factorii politici de decizie și pericolul corupției; totodată, cei controlați
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
schimburilor economice. Economiile moderne sunt economii deschise, de schimb, motiv pentru care este necesară studierea mecanismului piețelor, adică cererea, oferta, concurența, ca reglatori ai pieței, și strategiile concurențiale. Piața, în accepția clasică, este cea care reglementează activitatea economică, acea forță impersonală care acționează, peste capacitatea de intervenție a agenților economici, asupra diviziunii muncii și schimbului de activități. În această viziune, piața apare ca o forță arbitrară care determină prețul și, implicit, profitul, venitul. Agenții economici sunt cei care trebuie să cerceteze
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
promovează nu numai valori și atitudini, ci și modul cum elevii Își Însușesc informațiile, se formează trăsături de caracter cum ar fi: cinstea, disciplina, punctualitatea etc. d) Mass-Media este constituită din mai multe forme de comunicare, care stabilesc un contact impersonal cu receptorul. Comunicarea informațiilor se realizează prin: presa scrisă, audio vizual și internet. Comportamentul de risc al elevilor include cel mai adesea: dificultăți de relaționare, anxietate, neînțelegeri cu părinții, absenteism, violență școlară. 4.2. Factorii care concură și explică apariția
GHID METODOLOGIC PRIVIND PROFILAXIA COMPORTAMENTULUI DEVIANT AL ELEVILOR MANAGEMENTUL COMPORTAMENTULUI ŞCOLAR by MIHAELA BĂSU () [Corola-publishinghouse/Science/1155_a_1877]
-
urmărită redirecționarea asupra sarcinii. Utilizarea limbajului pozitiv este de asemenea de folos profesorului. 7. Reamintirea regulilor Reamintirea prietenească a regulilor În clasă se poate dovedi o strategie eficientă care evită confruntarea. Referirea la reguli ca “regulile noastre permite o abordare impersonală a problemelor de disciplină. 8. Oferirea alternativelor clare Prezentând consecințele continuării unui comportament nepotrivit, profesorul transmite elevului responsabilitatea alegerii. 9. Aplicarea consecințelor stabilite În cazul Încălcării regulilor Dacă elevul continuă să facă alegeri nepotrivite, se pot aplica consecințele stabilite, iar
GHID METODOLOGIC PRIVIND PROFILAXIA COMPORTAMENTULUI DEVIANT AL ELEVILOR MANAGEMENTUL COMPORTAMENTULUI ŞCOLAR by MIHAELA BĂSU () [Corola-publishinghouse/Science/1155_a_1877]
-
o relație de tip subiect-obiect, adică o relație declarativă, ci, mai degrabă, o corespondență funcțională"44. Pentru Hamburger, spiritul narațiunii despre care vorbea Thomas Mann devine astfel un fel de alegorie a funcției narative, adică a actului producerii și transmiterii impersonale a unei povești nu este "nimic altceva decît funcția narativă însăși"45. Contradicția dintre poziția lui Hamburger și aceea a tuturor naratologilor care consideră că naratorul își asumă o personalitate tangibilă este limpede în romane precum Tom Jones, Bîlciul deșertăciunilor
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
rînd cartea lui Wayne C. Booth, Retorica romanului. Toți acești critici au adus aproximativ aceleași argumente: un roman este o narațiune, precum și un obiect, ceea ce înseamnă că e o poveste care a fost spusă; pînă și ficțiunea cel mai riguros impersonală și dramatizată a fost scrisă de cineva 60. Trecînd peste faptul că această controversă este privită ca o problemă internă a lumii naratologilor englezi și americani, ultima propoziție a fragmentului anterior ne interesează în mod deosebit. Acolo Bergonzi, la rîndul
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
internă a lumii naratologilor englezi și americani, ultima propoziție a fragmentului anterior ne interesează în mod deosebit. Acolo Bergonzi, la rîndul său, subliniază intermedierea oricărei forme de narațiune. Totuși, atunci cînd continuă afirmînd că "pînă și ficțiunea cel mai riguros impersonală și dramatizată a fost scrisă de cineva", acesta trece, în raționamentul său, de la nivelul structurii de suprafață la cel al structurii de profunzime, al concepției și al actului prin care ia naștere opera. Încă o dată putem observa cum discuția poate
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
anglo-american sau german 163. Totuși, în ultima vreme în romanele occidentale a devenit vizibilă o tendință de a suspenda liniile de demarcație pe care Flaubert, James și succesorii acestora le-au trasat foarte meticulos între forma de narațiune personală și impersonală, adică între punctul de vedere al naratorului și acela al unui personaj al romanului. Jean Ricardou a încercat de timpuriu să definească acest fenomen cu ajutorul conceptului de "narator flotant", la fel cum a făcut J. Barth prin "punctul de vedere
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
evoluției sale ca autor, James a preferat forma non-personalizată a situației narative personale formelor narațiunii personalizate. În acest caz, decizia de a renunța la narațiunea la persoana întîi este deci și o decizie în favoarea unui mod de narare mai accentuat impersonal. Numeroși alți autori în afară de James au făcut mari eforturi în legătură cu alegerea dintre forma la persoana întîi și cea la persoana a treia sau cel puțin au declarat în mod emfatic că sînt pentru sau împotriva celei dintîi. Cred că această
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
O femeie care își dă inima unui bărbat în uniformă trebuie să fie pregătită să-și schimbe iubiții destul de repede, altfel viața ei va fi tristă" (Cap. V). Atunci cînd gîndurile lui Barry sînt exprimate în film printr-o voce impersonală, acestea capătă o semnificație total diferită de aceeea din roman: Barry este absolvit de cinismul inerent gîndurilor sale, iar afirmația respectivă devine o boabă de înțelepciune universal valabilă exprimată de un observator dezinteresat. O metodă similară a fost aplicată în
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o perspectivă potrivit căreia această opoziție este o trăsătură esențială a ficțiunii în proză. Aceasta susține că o graniță categorială separă două tipuri de narațiune fundamental diferite: "ficțiunea epică" este narațiunea la persoana a treia produsă de o "funcție narativă" impersonală, iar "redarea simulată a realității" este relatarea personală a unui narator la persoana întîi. Aproape toate fenomenele narațiunii pe care le-a descoperit și definit Hamburger în Logica literaturii sînt localizate în spațiul acestei granițe a genului trebuie plasate de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cealaltă a graniței, altfel vor suporta o schimbare atunci cînd trec peste aceasta. Aceste fenomene includ sensul preteritului epic (timpul trecut folosit în ficțiune), funcția verbelor de acțiune internă, stilul indirect liber, spațiul naratorului personalizat și acela al funcției narative impersonale ș.a.m.d. Din cauza discuției ample care a înconjurat teoria lui Hamburger în ultimii ani, ar fi superfluu să ne ocupăm de problemele puse de aceasta. Teoria acesteia nu poate fi acceptată fără restricții din motivele indicate la pagina 45
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mai importantă obiecție pe care o aduc eu are legătură cu încercarea sa de a-l elimina pe naratorul personalizat din forma la persoana a treia a ficțiunii epice, în care, după cum consideră autoarea, este operativă doar o funcție narativă impersonală. Teoria sa nu e schimbată fundamental de modificarea tezei prin conceptul de "fluctuație" a funcției narative introduse în cea de-a doua ediție în germană a studiului Logica literaturii. Potrivit lui Hamburger, nu sînt doi naratori în roluri diferite care se
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de-a doua ediție în germană a studiului Logica literaturii. Potrivit lui Hamburger, nu sînt doi naratori în roluri diferite care se confruntă unul cu celălalt la granița persoana întîi/persoana a treia a romanului, ci există doar o funcție narativă impersonală, care de obicei nu poate fi asociată cu noțiunea unui personaj-narator personalizat, precum și un narator la persoana întîi care apare "în persoană" și de ale cărui Aici și Acum din cadrul actului narativ cititorul este mereu conștient. Hamburger conchide astfel că
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]